de PUȘA ROTH

teatru-radiofonic-comedia-magarilor-analiza-asinaria-plaut-comediile-lui-plaut

„Comedia măgarilor” de Plaut

tnr-logoJoi, 4 februarie 2016, la ora 19.00, la Radio România CulturalTeatrul Național Radiofonic vă propune să ascultați Comedia măgarilor de Plaut. Traducere de Nicolae Teică. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică:logo rrc Cristian Munteanu. În distribuţie: Alexandru Arşinel, Petre Lupu, George Ivaşcu, Dorina Lazăr, Delia Nartea, Mircea Constantinescu, Alexandru Bindea, Mihai Bisericanu, Coca Bloos, Claudiu Istodor, Bogdan Caragea, Marius Rizea. Muzică originală de George Marcu. Interpretează Radio Brass Quintet (Oleg Răileanu, Bogdan Ionescu, Vlad Buzdugan, Constantin Burdun, Mihai Ceascai). Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Mihnea Chelaru. Regia tehnică: Magdalena Barabaş. Producător: Vasile Manta. Înregistrare din anul 2005. Completare: Teatru scurt. Omul şi câinele de Mircea Popescu. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Ilinca Tomoroveanu, Traian Stănescu, Florin Zamfirescu, Rodica Sanda Țuţuianu, Ion Chelaru, Ruxandra Sireteanu, Nicolae Luchian Botez, Violeta Berbiuc, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1988.

plaut

Plaut

Nonconformistului Plaut (cca 250 î. Hr.–184. î. Hr.) i s-au atribuit 130 de piese. Dintre acestea, numai 21 au fost considerate autentice, aşa cum s-a stabilit în urma analizei inventarului făcut de Varro în secolul I î. Hr., într-un prim studiu dedicat dramaturgului (Questiones Plautinae). Este posibil ca aceste fabulae varronianae, cum au fost numite, să fi fost şi cele mai bune, cu un relief artistic superior celorlalte. Asupra lor nu plana nici o îndoială, conform mărturiilor erudiţilor şi mai ales tradiţiei pe care Marcus Terentius Varro (116–27 î. Hr.) le-a luat în considerare ca singurele surse autoritare. Într-un eseu publicat în 1843–1844, cercetătorul german Friedrich Wilhelm Ritschl presupune că Varro a împărţit în trei categorii piesele suspectate în vremea sa ca aparţinând lui Plaut. Cele 21 de comedii cu paternitate sigură aparţin ultimelor trei decenii din viaţa dramaturgului, când reputaţia sa era neîndoielnică. Ele s-au bucurat de ecouri considerabile. În celelalte două categorii ar intra piesele atribuite de mai multe surse lui Plaut, fără certitudinea paternităţii şi, în fine, cele a căror paternitate plautină fusese respinsă, ele aparţinând mai degrabă altor autori. Dar nici pe cele din a treia categorie Varro nu le elimină, considerându-le ca potrivindu-se spiritului comediilor lui Plaut („adductus filo atque facetia sermonis Plauto congruentis”). Ritschl, care, cercetând Palimpsestul ambrosian de la Milano, a fost primul care a identificat în 1842, numele real al scriitorului, T. Macci Plavti, şi nu M. Acci Plauti, aflat într-un manuscris al pieselor, enumeră, urmându-l pe Varro, titlurile a încă 19 comedii care ar aparţine lui Plaut (Saturio, Addictus, Boeotia, Nervolaria, Fretum, Trigemin, Astraba, Parasitus piger, Parasitus medicus, Commorientes, Condalium. Gemini leones, Foeneratrix, Frivolaria, Sitellitergus, Fugitivi, Cacistio, Hortulus, Artemo). Din acestea nu a ajuns nimic în epoca modernă. Celelalte aproximativ 90 de piese, ale căror titluri le cunoaştem în mică măsură (12-13), sunt mai degrabă apocrife. Evident, lucrurile sunt departe de a fi lămurite, inclusiv asupra periodizării creaţiei plautine, singura certitudine rămânând cele 21 de comedii pe care le avem astăzi la dispoziţie, cu speranţa că interpolările şi falsurile datorate copiştilor nu au fost de natură să le denatureze. Restabilirea textelor este rodul unei efort filologic de amploare desfăşurat în secolul al XIX-lea. (V. în acest sens prefaţa lui E. Benoist la Morceaux choisis de Plaute, Paris, 1877.)

Plauto Asinaria

S-au păstrat aproape integral 20 de comedii, din manuscrisul Aululariei lipsind finalul, iar din Cistellaria o bună parte. A douăzeci şi una, Vidularia, a dispărut aproape în totalitate. Dintre acestea sunt riguros datate Stichus, din anul 200 î. Hr. şi Pseudolus din 191, acceptând „didascaliile” păstrate (scurte însemnări ale grămăticilor făcute pe baza manuscriselor rolurilor, aflate în posesia trupelor dramatice). Urmând sugestia lui Pierre Grimal (Le théâtre à Rome, în Actes du IX-e Congrès de l’Association Guillaume Budé [Rome, 13–18 avril 1973], vol. I, Paris, 1975), Eugen Cizek e de părere că „datarea majorităţii acestor comedii este foarte complicată. Este aproape imposibil de stabilit o cronologie exactă a comediilor plautiene”. (Eugen Cizek, Istoria literaturii latine, vol. I, Bucureşti, Societatea „Adevărul” S.A., 1994).

comedia-magarilor-analiza-asinaria-plaut-comediile-lui-plaut

Se pare că prima este Asinaria (tradusă, potrivit cu trama piesei, Comedia măgarilor; Eugen Cizek propune titlul Catârgioaica), a cărei dată posibilă ar fi 212 î. Hr., urmată până în anul 200 de Mercator, Rudens, Amphitruo (206), Menaechmii (206), Miles gloriosus, Cistellaria, Stichus.

curtezane sclavi in teatrul lui plaut

Bătrânul vicios Demaenetus doreşte ca fiul său Argyrippus (de la grecescul „argyrios”, bani) să o ia de soţie pe Philaenia, fiica unei codoaşe zgârcite, Cleaereta. Inspirată din Onagos de Demophilus, cum se spune chiar în Prolog despre „comedia plină de farmec şi de haz” a lui Maccus, Asinaria se deschide, conform obişnuinţei, cu opt versuri în acrostih, câte trebuie pentru a reda titlul şi care cuprind Subiectul comediei: Amanti argento filio auxiliarier/ Sub imperio vivens volt senex uxorio./ Itaque ob asinos relatum pretium Saureae/ Numerari iussit servolo Leonidae./ Ad amicam id fertur. Cedit noctem filius./ Rivalis amens ob praereptam mulierem,/ Is rem omnem uxori per parasitum nuntiat./ Accurrit uxor ac virum e lustris rapit.” („Cu bani un tată-ar vrea s-ajute / Odrasla-i unică-n iubirea-i/ Mistuitoare, de n-ar fi/ El însuşi în puterea soaţei;/ Dar, cum pentru măgarii-i plata/ I se aduce lui Saurea,/ Acesta face s-o primească/ Multcredinciosul Leonida./ Ăl tânăr banii-i dă iubitei;/ Gând rău bătrânu-i pune fetei./ Atunci, stârnit, un oarecare/ Rival, c-a fost înlăturat,/ Isteţul parazit şi-l mână/ La soaţa fantelui bătrân./ Odată prins în fapt, bătrânu-i/ Rentors pe vechea cale bună.” – Traducere de Nicolae Teică).

Se poate observa din această strofă armonia şi muzicalitatea versului lui Plaut, un anume firesc al dicţiunii, o supleţe la rândul ei foarte muzicală pe care caracterul sintetic al limbii latine, ce putea exprima în puţine cuvinte un enunţ întreg, îl oferea din plin, ceea ce devine greu de obţinut în orice traducere într-o limbă modernă.

teatru latin roma plaut tipuri de personaje

Cu o intrigă condusă cu îndemânare, în care întrevedem o perfectă asociere între sclavi şi stăpânii lor în atingerea scopului, alături de precaritatea morală a majorităţii personajelor, Comedia măgarilor excelează prin efectele de limbaj sugerând mereu această lume aflată la limita abjecţiei. Insolenţa lui Libanus, sclavul lui Demaenetus, prefăcătoria, înţepăturile pline de haz dintre Libanus şi celălalt sclav, Leonida, monologul tânărului cu nume sugestiv, Diabolus, promiţând că se va răzbuna pe codoaşa care tocmai l-a dat afară, tresărirea de orgoliu a tinerei curtezane Philaenia care nu apucă să-şi plângă soarta fiindcă e repede expediată de bătrâna arţăgoasă, o lena bine conturată, replicile în aparté ale Artemonei, care, însoţită de parazit, îşi pândeşte bărbatul dedat desfrâului, rapiditatea inversărilor de situaţie devin în sine obiecte comice. Chiar la începutul comediei, Libanus îşi bate joc de locurile de tortură a sclavilor, ridiculizându-şi stăpânul în modul cel mai grosolan, aproape nebuneşte dacă am nu am şti că la Plaut raporturile dintre omul liber şi sclav, decalajul social care dicta comportamentele au fost pulverizate:

Libanus: Tu m-ai adus

În locul unde piatra o freci de altă piatră?

Demaenetus: Ce vrei să spui, şi unde-i pe lume locu-acesta?

Libanus: Unde plângând ştrengarii macină mămăliga,

În insula bătăii şi-a lanţurilor grele,

Unde boi morţi năvală dau peste oameni vii.titus maccius plautus

Demaenetus: Am priceput, Libanus, pe unde-i locul: unde

Se face mămăliga de care spui.

Libanus: Ba nu!

Pe Hercle! N-am spus asta şi nici n-am vrut să spun;

Te rog, te rog din suflet să scuipi acest cuvânt.

Demaenetus: Da, fie;-ţi fac plăcerea. (Scuipă.)

Libanus: Mai scuipă, scuipă-ntr-una.

Demaenetus: Ajunge?

Libanus: Din străfundul gâtlejului, te rog.

Mai tare.

Demaenetus: Până unde?

Libanus: Până la moarte,-aş vrea.

Demaenetus: Fereşte-ţi pielea.

Libanus: Moartea soţiei, nu a ta.

Demaenetus: Te iert, pentru cuvântul frumos, şi n-avea teamă.”

sclavi antichitate teatrul lui plaut

„Plaut are un talent singular pentru toate aceste denumiri caraghioase, exemple mai putând întâlni în Soldatul fanfaron, Persanul, Gărgăriţa. Acest tip de veselie provocată ingenios de sărăcie, invenţia verbală cu rol zeflemitor constituie o particularitate a moravurilor pe care le regăsim pretutindeni în mediul claselor dispreţuite.” (Maurice Meyer, Études sur le théâtre latin, Paris, Dezobry, E. Madeleine, 1847).

Ironizarea aproape cinică a răului fără remediu, mai mult decât atât, transformarea lui în obiect de amuzament, jocul de invective ca un fel de autoflagelare verbală, aspectul bufonesc sunt constante ale dialogului plautin:

Libanus: O, te salut în gura mare şi din străfunduri de bojogi!

Leonida: Salut, culegător de bice!

Libanus: Ce faci, proptea de puşcărie?

Leonida: O,-ndrăgostitule de lanţuri!

Libanus: O, răsfăţatule de vergi!

Leonida: Cât cântăreşti în pielea goală?

Libanus: Pe sănătatea mea, nu ştiu.

Leonida: Ştiam că n-ai să ştii; eu însă te-am cântărit, mă jur, şi ştiu.

Gol şi în lanţuri, tragi o sută de livre, spânzurat de tălpi.

Libanus: Cum dovedeşti?

Leonida: Îţi fac dovada, şi ai să vezi îndată cum.

La tălpi ţi-atârnă greutatea de-o sută, cât am zis, de livre,

La mâini cătuşe ţi se leagă şi ridicate-ţi sunt la grindă –

Atunci te cumpăneşti, şi trupul îţi trage cât o secătură.”

lena tip de personaj codoasa plaut

Leno (vânzătorul de curtezane), cu variantă feminină, provenit din vânzătorul de sclavi, ar fi la o primă vedere cel mai odios personaj din teatrul plautin, pentru că el reprezintă un obstacol în calea împlinirii dorinţelor tinerilor îndrăgostiţi. Cinismul lui Ballio, care îşi recunoaşte ticăloşia, e monstruos, în Gărgăriţa, oprobriul se traduce prin echivalenţele cele mai dezgustătoare, Cappadox fiind comparat cu păduchii, puricii, muştele şi ţânţarii. Dar, cum s-a spus, o împărţire rigidă în personaje simpatice şi odioase nu este potrivită spiritului acestor comedii, pentru că nu există nicăieri semne ale participării şi implicării afective ale autorului în desfăşurarea întâmplărilor scenice. Toţi aceşti eroi rămân până la urmă cu atât mai plăcuţi spectatorului cu cât sunt mai odioşi. Atitudinea auctorială va apărea, cu multitudinea ei de registre şi nuanţe, în epoca modernă.

Vorbind cu pretendentul Argyrippus, Cleaereta lena îl avertizează că „un amant” (amator lenae, adică iubitorul de codoaşe) „este ca un peşte”; el trebuie să aibă deopotrivă savoare, farmec, putere de seducţie. Exprimarea licenţioasă dobândeşte ea însăşi, la Plaut, acel relief ademenitor al formulărilor sentenţioase, tinzând involuntar către un orizont de codificare „morală”, tot aşa cum maximele moralizatoare îmbracă un veşmânt figurat, plastic. În Comedia măgarilor apare una dintre cele mai des citate, e adevărat că trunchiată şi scoasă din context pentru a i se oferi un grad sporit de generalitate. Forma sub care o găsim astăzi în culegerile de maxime este Homo homini lupus, cea originală, replica Negustorului (actul II, scena 4, v. 495) dată lui Leonida care îşi permite să ofenseze un om liber, fiind:

„Lupus est homo homini, non homo, quom qualis sit non novit.” („Ca lupul pentru om e omul, atunci când nu-l cunoaşte.”)

Fragment din Comedia măgarilor de Plaut, regia: Cristian Munteanu, 2005

Grafică și ilustrații: Costin Tuchilă. Editare multimedia: Maria Andronache.

logo revista teatrala radioVezi și: arhiva Teatrul Național Radiofonic

Pusa-Roth

Pușa Roth

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Prin teatrele pariziene de Pușa Roth

Arhiva rubriicii Corespondență 

Alte articole și interviuri de Pușa Roth:  Poveste despre tatăl meu, cronică de teatru

„Capriciile Fenisei” de Lope de Vega

Dumitru Radu Popescu: „Am scris multe piese plecând de la actori”

Lucian Giurchescu: „Teatrul nu se poate face la fiecare în bucătărie”

Ruxy

Actriţa Ruxandra Sireteanu a încetat din viață

Ruxandra Sireteanu: „Teatrul este dragostea şi chinul meu”

Caragiale – 162

Anotimpuri de teatru

„Orestia” de Eschil

„Cel ce se pedepsește singur” de Terențiu

„Mizantropul” de Molière la Teatrul Național Radiofonic

Dorel Vişan: „Teatrul românesc s-a încurcat în iţele democraţiei”

Ştefan Iordache – lecţia despre simplitate şi firesc

Remember Irina Petrescu

Coca Andronescu în „Peribañez şi comandorul de Ocaña” de Lope de Vega

Ștefan Iordache în „Amphitryo” de Plaut

Un zâmbet pentru un iris

Săli de teatru în Bucureşti în secolul al XIX-lea

Profesiunea doamnei Warren, cronică de teatru

Mata Hari – Dincolo de legendă, cronică de teatru

Allegro, ma non troppo, cronică de teatru

39 de trepte, cronică de teatru

Cristian Munteanu

Costache Caragiale

Anotimpul de aur

Švejk în al doilea război mondial, cronică de teatru radiofonic

Nicu Nitai, dramaturg, regizor și actor israelian

Florian Zeller

Masca 25, cronică de teatru

Casa cu pisici, cronică de teatru

Viața Capitalei, la rubrica Rarități

Ovidiu Iuliu Moldovan în „Tragica istorie a doctorului Faust” de Christopher Marlowe 

„Fântâna sfinţilor” de John Millington Synge la Teatrul Principal din Palma de Mallorca

costintuchilaTEATRUL NAȚIONAL RADIOFONICacrostih,aparte,comedia măgarilor,cristian munteanu,george marcu,leno,pusa roth,titus maccius plautus,„Lupus est homo homini non homo quom qualis sit non novit.”
de PUȘA ROTH „Comedia măgarilor” de Plaut Joi, 4 februarie 2016, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă propune să ascultați Comedia măgarilor de Plaut. Traducere de Nicolae Teică. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Alexandru Arşinel, Petre Lupu, George Ivaşcu, Dorina Lazăr,...