Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ

mon cabaret noir cronica de teatru tudor sicomas

Anita Berber. O legendă a cabaretului german. O legendă a lumii spectacolului mondial. S-au spus atât de multe despre ea cât timp a trăit. S-a presupus, s-a vorbit, s-a bârfit, s-a visat și s-a imaginat despre ea. Mulți spun că ar fi fost prima femeie din lumea show-biz-ului care a purtat pantaloni. Alții spun că a fost model pentru Marlene Dietrich sau Greta Garbo – care, la drept vorbind au împrumutat de la ea exuberanța masculinității. Orice ar fi, din păcate, de-a lungul timpului, Anita a fost dată uitării, amintită doar de cei care fac studii în domeniul artelor spectacolului de cabaret sau doar de adevărații admiratori ai nebunilor frumoși ani ’20.

Anita_Berber,_1918

Anita Berber, 1918

Noroc că avem un om ca Răzvan Mazilu, pasionat de perioada artistică interbelică și, în special, de stilul de cabaret – să ne amintim doar de superbul spectacol Cabaret de la Timișoara. Căci iată că la CREART-Teatrelli din București s-a născut unul dintre cele mai fascinante și hipnotizante spectacole românești ale ultimilor ani. Un spectacol pentru care fiecare teatru ar trebui să fie invidios. Un spectacol pe care fiecare instituție teatrală din România ar trebui să și-l dorească în repertoriu. Chiar și ingrata Operetă, care, alături de muzicaluri și clasicele operete, ar trebui să promoveze și acest tip spectacular – cabaretul. Dar nu o face. În schimb, micul Teatrelli i-a deschis brațele și porțile lui Răzvan Mazilu. Și bine a făcut. Căci Răzvan Mazilu, ca de fiecare dată, și-a dat frâu liber propriei imaginații și a adăugat bineînțeles și câte ceva din imensa sa cultură artistică pentru a naște un imn închinat iubirii, un cântec despre Anita Berber, unul dintre personajele care îl fascinează.

02-mon-cabaret-noir-fotocredit-mihai-benea

Mon cabaret noir. Fotografie de Mihai Benea

Patru fete și-a ales regizorul și coregraful. Patru tinere talente ale noii generații de actrițe. Nu e prima dată când lucrează cu ele – au mai colaborat pentru West Side Story – manifestul unei generații – dar parcă de această dată, toate s-au autodepășit. Ana Bianca Popescu, Alina Petrică, Anca Diana Florescu și Ilona Brezoianu. Fiecare dintre ele întrupând o ipostază a celebrei Anita. Fiecare arătând publicului nu doar câte o fațetă diferită a pasionalei cântărețe de cabaret, dar și câte o latură diferită a propriilor lor personalități artistice. Muzica și coregrafia s-au îmbinat de minune în această sărbătoare a simțurilor și a bunului gust. Iar cele patru actrițe au reușit pe deplin să fie la înălțimea așteptărilor.

mon cabaret noir

Încă de la intrarea în spațiul de spectacol, spectatorul este introdus direct în atmosfera de cabaret al anilor ’20–’30. Mesele și scaunele care te îmbie la a servi un pahar de „ceva”, orice ar fi acela, muzica de pe fundal și, în cele din urmă, scena însăși căreia îi lipsește elementul teatral de bază – cortina, dar care este împodobită cu elementele specifice unui spațiu spectacular de cabaret: perdelele de la intrările în scenă ticsite de sclipiri voluptuoase, rama scenei, împănată de becurile ce se vor aprinde în cele mai flamboiante momente ale reprezentației. Și, totuși, tocmai această lipsă a cortinei duce cu gândul la un alt tip de spectacol. Ceva impregnat de teatralitate. Parcă ghicești că ți se va permite să arunci un ochi indiscret în culisele vieții unei mari artiste. De fapt, întregul concept scenografic și spațial este în deplin acord cu tematica regizorală și se observă că Răzvan Mazilu a lucrat îndeaproape cu cei doi realizatori ai decorului (care au creat, de altfel, și afișul inspirat): Romana Țopescu și Dragoș Trăistaru.

01-mon-cabaret-noir-fotocredit-mihai-benea

Foto: Mihai Benea

Revenind, apoi, la cei cinci interpreți, descoperim o lume a talentului și a muncii cu rolurile extraordinară. Fiecare dintre cele patru actrițe impresionează prin vocile extrem de bine lucrate (grație Anei Cebotari, o tânără speranță a scenei lirice românești), dar și dăruite. Căci, se știe prea bine – fără har de la Dumnezeu, arta nu poate exista. Mai mult decât talent și dăruire, însă, cele patru artiste reușesc să-și pună în valoare caracteristicile personale. Alina Petrică (cea care și deschide spectacolul) este, pe toată desfășurarea acțiunii, Anita-femeia-clovn. Expresivitatea facială, gesturile și mișcările, melodiile ce i-au fost încredințate subliniază ideea paradoxului dintre bucuria clovneriei și tragismul acestei măști provenite din vechea „commedia”. De altfel, Alina Petrică poate fi urmărită și în uimitorul spectacol Aglaja de la Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu”, unde realizează o partitură demnă de marile scene internaționale. Cea de-a doua „Anita” este Ana Bianca Popescu (câștigătoare a Premiului UNITER pentru cel mai bun debut, în 2015). Spre deosebire de celelalte colege ale ei, actrița aduce un aer de fragilitate personajului Anitei. De la vocea suavă până la fragilitatea fizică ce o caracterizează, Ana Bianca Popescu creează imaginea unei femei sensibile aflate, parcă, mereu sub o amenințare iminentă a morții. Vine, însă, contrapunctul spectacolului, prin prezența Ancăi Diana Florescu. Ea este Anita la deplinătatea maturității emoționale și sexuale. Actrița emană un aer puternic pasional și seducător, vecin cu un soi de magnetism erotic ce poate întoarce privirile și celui mai convins misogin. Mișcările ei nu au neapărat o grație diafană ci, mai degrabă, sunt impregnate de voluptate și sexualitate. Cântecul și dansul însoțit de păpușa-bebeluș denotă transformarea interioară a personajului și îndeamnă privitorii la meditația asupra condiției psihice a femeii dezabuzate de propriile vicii și păcate. Nu în cele din urmă, apare Ilona Brezoianu (de curând câștigătoare a Marelui Premiu la Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, de la Bacău, pentru reușitul rol din Fata din curcubeu). Ilona devine acum femeia-șarpe. Anita cea seducătoare. Femeia-diavol – poate tocmai de aceea costumul ei frapant este o rochie roșie mulată, cu spatele gol. Din fiecare gest al său transpare malefica atracție interzisă și marcată de utilizarea drogurilor și alcoolului. La fel ca și colegele ei de scenă, actrița impresionează atât prin pregătirea fizică atât de rar întâlnit printre artiștii români, cât și prin vocea cu accente grave, amintind, pe alocuri, de Édith Piaf ori Patricia Kaas.

razvan mazilu

Răzvan Mazilu

Poate cel mai așteptat interpret al serii este, totuși, Răzvan Mazilu. Deși trecut de prima tinerețe, el demonstrează că este mai mult decât un simplu coregraf și dansator. Este, cu adevărat, un Artist. Fiecare mișcare pe care o face, fiecare pas ori gest al mâinilor au în spatele lor o simbolistică profundă și o poveste. Fiecare apariție a sa în acest spectacol, de altfel, este gândită în așa fel încât să susțină ritmul acțiunii și să completeze prin mișcări vorbele și muzica interpretate de cele patru actrițe. De remarcat este mobilitatea impresionantă a lui Răzvan Mazilu, dar și agilitatea de a merge și de a dansa (!!!) pe tocuri – lucru pe care chiar și unele femei îl realizează cu greu.

afis mon cabaret noir

Nu pot încheia pledoaria mea pentru spectacolul Mon cabaret noir de la Teatrelli decât cu îndemnul: „Mergeți să-l vedeți!”. Ce a fost de spus a fost spus. Ceea ce e de văzut, e de văzut. Iar ceea ce e de înțeles va fi, cu siguranță, înțeles!

Mon cabaret noircu: Ilona Brezoianu, Anca Florescu, Alina Petrică, Ana Bianca Popescu și Răzvan Mazilu. Concept, regie, coregrafie, costume: Răzvan Mazilu. Decor, obiecte, afiș: Romana Țopescu și Dragoș Trăistaru. Sound-design: Mihai Dobre, Gabriel Băruță. Texte: Dan Mihu, Salvador Dalí, Édith Piaf, Joe Jenčik. Asistent regie-coregrafie: Silvia Călin. Make-up artist: Dora Codiță. Light design: Alin Popa. Pregătire muzicală: Ana Cebotari.  Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Tudor Sicomaș

Tudor Sicomaș

logo revista teatrala radioAlte articole de Tudor SicomașO farsă cât se poate de reală, cronică de teatru 

Cea mai frumoasă pledoarie pentru libertate, cronică de teatru 

O jumătate de om… mai bună decât niciun om…, cronică de teatru

Vezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUmon cabaret noir,răzvan mazilu,teatrelli,tudor sicomas
Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ Anita Berber. O legendă a cabaretului german. O legendă a lumii spectacolului mondial. S-au spus atât de multe despre ea cât timp a trăit. S-a presupus, s-a vorbit, s-a bârfit, s-a visat și s-a imaginat despre ea. Mulți spun că ar fi fost prima...