emil botta promo annie musca teatrul radiofonic costin tuchila

Joi, 24 iulie 2014, la rubrica Remember, Annie Muscă vă propune reîntâlnirea cu o personalitate cu totul aparte a culturii române: actorul-poet sau poetul-actor Emil Botta (15 septembrie 1911, Adjud–24 iulie 1977, București).

În cazul său, cele două calificative au perfectă acoperire, pentru că Emil Botta rămâne deopotrivă un poet de referință în istoria literaturii române și unul dintre marii actori ai teatrului românesc. Legăturile dintre teatru și poezie, indiferent din ce unghi analitic am privi, au fost adesea remarcate la Emil Botta, chiar și atunci când lirica sa a fost privită făcând abstracție de arta scenică sau când jocul actorului a fost analizat strict din punctul de vedere al rigorilor dramatice. „Poet pe scenă, Emil Botta e actor în poezie: în acest sens s-a vorbit pe drept cuvânt despre teatralitate la el. Joacă un singur rol (pe al lui însuşi), dar travestindu-se mereu, punându-şi o mască, declamând monologic. Furişat sub travesti, poetul se lasă pradă viziunilor sale himerice. Ca să se exprime, sentimentul are nevoie la el de costumaţia teatrală, de spiritul imaginar al unei culturi, de lemnul scenei sub picioare, de mască.” (Nicolae Manolescu).

emil-botta revista teatrala radio

Emil Botta

În portretul monografic dedicat de Annie Muscă veți citi, între altele, și istoria completă a înregistrărilor de teatru radiofonic care conservă vocea lui Emil Botta. Desigur, cea mai cunoscută este Năpasta de I. L. Caragiale, în care interpretează într-o manieră atât de personală, inimitabilă, jucând hipnotic, parcă mereu în transă, rolul lui Ion. Emil Botta jucase acest rol în spectacolul Teatrului Național din București (premiera: 24 octombrie 1959), în regia lui Miron Niculescu. Când, în 1964, regizorul Constantin Moruzan realiza a doua versiune radiofonică a dramei, după cea din 1956, îl distribuia de asemenea pe Emil Botta în rolul lui Ion, fără a prelua însă nici un alt interpret din distribuția spectacolului de la Național. Dar Emil Botta apare și în alte înregistări antologice din Fonoteca de Aur: Macbeth de William Shakespeare (1956), Unchiul Vanea (1952) și Trei surori (1956) de Cehov, Furtuna de A. N. Ostrovski (1956), Cocoșatul de la Notre-Dame de Victor Hugo (1956) ș.a., despre care veți afla amănunte joi, 24 iulie. Ca de obicei, textul va fi ilustrat cu fragmente semnificative din spectacole și cu înregistrări cu Emil Botta recitând din propria poezie, dar și din lirica universală.

Vă reamintim că,logo revista teatrala radio începând de la 1 ianuarie 2014, la rubrica Remember a Revistei Teatrale Radio, Annie Muscă vă oferă în fiecare lună articole cu caracter monografic despre cei sosiți sau plecați în luna respectivă, chiar în ziua care marchează data nașterii sau a trecerii lor în neființă, ilustrate cu fragmente semnificative din spectacole de teatru și filme și grupaje de fotografii. Intenționăm astfel să păstrăm vie imaginea actorilor care au scris pagini de referință în istoria teatrului românesc.

Costin Tuchilă

Sara pe deal de Mihai Eminescu. Recită: Emil Botta, înregistrare Radio

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Vezi: arhiva rubricii Remember

 

costintuchilaPROMOannie muscă,costin tuchilă,emil botta,foto emil botta,macbeth inregistrare anii 50,monografii actori,năpasta miron niculescu teatrul national radiofonic,nicolae manolescu despre emil botta,remember,revista teatrala radio,sara pe deal de eminescu recita emil botta
Joi, 24 iulie 2014, la rubrica Remember, Annie Muscă vă propune reîntâlnirea cu o personalitate cu totul aparte a culturii române: actorul-poet sau poetul-actor Emil Botta (15 septembrie 1911, Adjud–24 iulie 1977, București). În cazul său, cele două calificative au perfectă acoperire, pentru că Emil Botta rămâne deopotrivă un...