mircea-albulescu

Luna aceasta, aprilie 2017, comemorăm un an de când Mircea Albulescu (4 octombrie 1934, București–8 aprilie 2016, București) nu mai este printre  noi. Casa de Producţie a TVR vă propune luni, 3 aprilie 2017: Portret „In memoriam Mircea Albulescu” și Patima de sub ulmi de Eugene O’Neill, în regia lui Dinu Cernescu.

Program de difuzare

Portret In memoriam Mircea Albulescu

TVR 2: luni 3 aprilie, ora 20.10

TVR 3: sâmbătă 8 aprilie, ora 21.40

TVR Moldova: sâmbătă 8 aprilie, ora 17.30

Despre Mircea Albulescu, au mărturisit actorii Maia Morgenstern,  Mircea Rusu, Marius Bodochi, Dan Tudor, Ovidiu Cuncea, regizorul Alexa Visarion. Producător: Cătălin Mireuţă. Realizator Daniela Ciolan. Operatori: Cristian Glodeală, Mihai Buzura. Montajul: Constantin Marciuc.

Mircea Albulescu. Foto: Mediafax

Mircea Albulescu. Foto: Mediafax

Patima de sub ulmi de Eugene O’Neill

TVR 2: luni 3 aprilie, ora 20.40

TVR 3: sâmbătă 8 aprilie, ora 20.00

TVR Moldova: sâmbătă 8 aprilie, ora 15.50

Traducere de Petru Comarnescu. Adaptarea și regia artistică: Dinu Cernescu. În distribuție: Mircea Albulescu, Adriana Trandafir, Florin Piersic jr., Valentin Teodosiu, Constantin Cotimanis. Ilustrația muzicală: Lidia Danciu. Scenografie decor: Dumitru Georgescu. Scenografie costume: Eugenia Botănescu. Imaginea: George Grigorescu. Redactor: Ioana Prodan.

Mircea Albulescu a fost într-un pariu cu rămânerea sa în istorie.  S-a dăruit marelui public şi a lăsat  în urma sa o importantă operă  teatrală şi cinematografică. Pe numele adevărat Iorgu Constantin Albulescu, s-a născut în 4 octombrie 1934, în  București. A fost profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor.

mircea-albulescu rev teatrala radio

A absolvit Institutul de Artă Teatrală si Cinematografică din Bucureşti în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu. În cele şase decenii de carieră artistică a realizat sute de roluri pe scenele teatrelor bucureştene, Municipal, Teatrul de Comedie, Teatrul Naţional.

A realizat peste 100 de roluri în filme semnate de cei mai importanţi regizori din România. A interpretat roluri memorabile la teatrul radiofonic pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice. Autor a numeroase volume de versuri, a obţinut  de-a lungul timpului numeroase premii şi distincţii printre care şi Ordinul Cultural Steaua  României in grad de Comandor. Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităţilor.

Vezi: Arhiva Mircea Albulescu în Revista Teatrală Radio

logo mic casa de productie tvrNoutatea pe care Casa de Producție a TVR o aduce în următorul trimestru vine ca răspuns la dorința telespectatorilor de a avea ore variate de difuzare a Teatrului Național de Televiziune. Astfel, în fiecare săptămână a următorului trimestru, același titlu va beneficia de câte trei difuzări, pe canale diferite, la ore diferite: TVR 2 – luni, TVR 3 – sâmbăta și TVR Moldova, tot sâmbăta. 

Teatrul Național de Televiziune este un proiect al Casei de Producție a TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe www.tvrplus.ro. Producător coordonator: Demeter András István.

Comunicat al Casei de Producție a TVR

logo-revista-teatrala-radioVezi și: Arhiva rubricii Teatru TV 

Arhiva rubricii Cronica de teatru tv de Ani Bradea 

costintuchilaTEATRU TVadriana trandafir,aura buzescu,casa de productie tvr,constantin cotimanis,dan tudor,dinu cernescu,florin piersic jr,Institutul de Artă Teatrală si Cinematografică din Bucureşti,maia morgenstern,marius bodochi,mircea albulescu,mircea rusu,Ovidiu Cuncea,Petru Comarnescu,regizorul Alexa Visarion,teatrul național bucurești,teatrul national radiofonic,valentin teodosiu
Luna aceasta, aprilie 2017, comemorăm un an de când Mircea Albulescu (4 octombrie 1934, București–8 aprilie 2016, București) nu mai este printre  noi. Casa de Producţie a TVR vă propune luni, 3 aprilie 2017: Portret „In memoriam Mircea Albulescu” și Patima de sub ulmi de Eugene O'Neill, în regia lui...