Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN

cronica-no-man-s-land-tnb

No man’ s land la Teatrul Național din București

La  mai bine de două decenii de când s-a pus capăt războiului din fosta Iugoslavie (1992–1995) – conflict sângeros care a antrenat comunitățile țării opunându-le după etnie, religie, ambiții dominatoare sau expansioniste, care a adus recrudescenţa naţionalismului şi a transformat visul de independenţă teritorială în coşmar, care a antrenat considerabile forțe militare internaționale – acesta este readus în atenția bucureștenilor printr-un spectacol la Teatrul Național. Este vorba de o transpunere scenică a celebrului film al lui Danis Tanović, intitulat No man’ s land. Despre film s-a spus că este ca o piesă de teatru. Poate din pricina similitudinii într-un fel cu tragedia clasică guvernată de rigoarea celor trei unități – de loc, de timp, de acțiune, poate pentru numărul redus de personaje, concentrarea și gradarea tensională în planul acțiunilor și al trăirilor. Această caracteristică a devenit o provocare profesională pentru cunoscutul regizor bulgar Alexander Morfov care a adaptat pentru spectacolul de la Sala Studio a Teatrului Național din București scenariul acestei coproducții franco-belgiano-italo-slovene din anul 2001, încununată cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin și alte patruzeci de premii la importante festivaluri cinematografice. A cântărit desigur în balanța acestei opțiuni valoarea metaforică a poveștii despre viaţă şi despre moarte, cu o rezonanță de alt impact astăzi, dar la fel de puternică precum a fost la vremea realizării filmului inspirat de acel război, izvorât din propria experiență de viață a regizorului Tanović.

imagine-no-man-s-land

Ca și filmul, spectacolul de la TNB este centrat pe condamnarea războiului. Fără a fi însă o satiră care să aducă în faţa ochilor, la propriu, grozăviile în sine, ororile, crimele de război înfăptuite din pricini  etnice şi religioase, violențele, masacrele, violurile în masă, dizlocările de populații etc., fapte abominabile care au început în ultimii ani să fie oferite şi în parametrii unor date oficiale. Înfricoşătoare. Spectacolul presupune un background al spectatorului în această direcție. Dar acesta poate nici să nu-l aibă strict referitor la spațiul ex-iugoslav. Căci ceea ce primează este atitudinea, sunt consecințele unor asemenea fapte care probează absurditatea războiului – a oricărui război, și caracterul lui profund antiomenesc. Iar faptul că realitățile din Europa, din Orientul mijlociu sau din Orientul îndepărtat, din Africa sau din America de Sud etc. conțin din nefericire întinse și încinse zone de conflicte încurcate în ițele istoriei, ale amestecului neamurilor sau delimitărilor prin credință nu fac decât să scoată în evidență actualitatea acestui demers artistic și cultural patronat de Teatrul Național din București. Nu este însă ceea ce s-ar numi un spectacol angajat, sau politic. I-aș spune doar că este un spectacol purtător de profund mesaj umanist.

no-man-s-land-imagini-spectacol-tnb

Acțiunea se petrece pe câmpul de luptă unde îi aflăm în confruntare directă pe bosniaci și pe sârbi. Foarte rapid aceasta se concentrează într-o tranșee dintre cele două tabere beligerante. După un raid în beznă și în ceață, aici ajung în recunoaștere generalul sârb zis Rambo însoțit de proaspătul recrut Nino. Ei văd trupul inert al unui bosniac, iar Rambo, pe cât de pasionat meloman se arată, care nu se desparte nici o clipă de micul său aparat de radio ce poate să îi procure bucuria spirituală, pe atât de perfid și invadat de o ură neîmpăcată se dovedeşte când plasează  sub inamicul pe care îl credea mort o bombă „săltăreață”. Acel gen de proiectil care nu lasă nici o șansă celor care ar veni să ridice cadavrul. Căci explodează o dată eliberată de apăsarea greutății. Acolo, în groapa din pământ, mai era și Ciki, un alt bosniac care, fără să stea pe gânduri, îl ucide pe Rambo cu un glonț perfect și cu năduf țintit. „Războiul” este acum între Ciki, ins matur, bătucit de anii de front după ce și-a pierdut chiar familia în oribilul conflict, și imberbul Nino, la început doar un copil mare și speriat care scâncește neputincios întruna pentru ca în final să ajungă să apese pe trăgaci, să sloboadă glonțul care îl va ucide pe Ciki. Trezirea lui Cera, chinuit de suferința provocată de răni pe acea bombă infernală aduce aproape paradoxal suflul unui soi de „armistiţiu”  pe acest teritoriu încins al răbufnirilor, al întrebărilor dureroase despre o lume care nu mai pare de înțeles, pe care le lansează ceilalţi doi, mereu la pândă unul faţă de celălalt, aruncând fiecare argumente spre a justifica şi a condamna totodată încleștarea pentru a cărei cauză dau vina unul pe celălalt, sârbul și bosniacul. Impasul în care se află acolo în tranșee, singuri cu slăbiciunile și cu resentimentele lor, cu frustrările, cu așteptările înșelate sau cu rarele izbucniri de omenesc pe care vor fi împinşi imediat să şi le reprime, îi determină să ceară ajutor. SOS-ul lor disperat este transmis pe scară ierarhică tot mai sus, în cele două tabere, și de acolo, în comun acord, către forțele Națiunilor Unite, susceptibile de a interveni. Până la marele comandant Dubois, mai preocupat însă de meciul de fotbal urmărit la televizor în compania unei apetisante doamne. Singurul care îndrăznește să întreprindă ceva concret întru ajutorare, peste regulile militare în vigoare, va fi sergentul Marchand. Fapta venită dintr-un impuls de compasiune omenească în acel ocean de nevolnicie şi poate din scrupul profesional este însă brutal anulată nu numai de ordinele care se bat cap în cap și acea încercare de cosmetizare a situației prin apelul la mistificările de care numai o televiziune poate fi capabilă – cea mai bună televiziune –, ci şi de realitatea în sine,  fără ieşire.

Spectacolul se construiește într-un crescendo bine cumpănit, pe placul publicului de la premieră care a mers sufletește alături de scenă. Este un spectacol fără scrâșnet sau strigăt, ci, dimpotrivă, ridicat într-o arie de dramatism bine stăpânit, dar care coboară adânc, nelipsit de o notă de umor prezent în rostirea replicilor și în construcția scenelor, în ansamblul constructului scenic, umor bine recuperat din scenariu și din film, umorul salvator despre care vorbea chiar Danis Tanović: „Am fost în război patru ani, mureau zilnic oameni, trebuia să găsim o modalitat de a rezista, iar pentru noi modalitatea asta era umorul, o armă foarte bună fiindcă umorul pune o distanță între tine și respectiva problemă.” Bunăoară, ideea normalității, ca un paradis îndepărtat, pierdut, irumpe ca un contrapunct cu stenice irizări pe fondul tensiunii din tranşee, într-un moment construit cu reușit haz, în acel dialog între ocupanții celor două foișoare din taberele inamice, de o parte și de alta a liniei frontului, primii sensibilizați de către captivi  pentru salvarea din impasul în care se află. Acum ofițerul sârb Mile (Denis Hanganu) și cel bosniac, Celo (Eduard Adam), vorbesc despre viața lor până mai ieri laolaltă, despre nașterea copiilor și micile afaceri comune, poate nu tocmai ortodoxe. În timp ce reverberarea cauzei disperate a celor din tranșee, propagată către cei plasați mai sus, tot mai sus în ierarhia militară, dezvăluind o neputință invers proporțională cu rangul tot mai înalt la care se apelează, ce ține de domeniul iraționalului și ridicolului, deplasează registrul comic către zonele  vibrante unde ajunge să dea fiori.

Centrul de greutate al spectacolului este explorarea acelui teritoriu al omenescului în datele unei realități imediate, continuu amenințătoare la adresa omului. Ca individ și ca omenire. Regizorul a mizat pe forța interpretativă, expresivă a actorilor, în primul rând a celor aduși în prim-plan. Ciprian Nicula, în rolul lui Nino, reconfirmă înzestrările sale remarcabile dezvăluite deja în câteva spectacole anterioare, inclusiv  sub cupola TNB, unde actorul este de-acum angajat. El îi conferă personajului său un traseu evolutiv convingător, un parcurs inițiatic, în acest mediu care maturizează dintr-odată și nu lasă nici o speranță. Trăirile exprimate sunt variate, puternice, veridice, eroul său este dominat de stări ce se desfășoară pe o gamă largă de nuanțe, de la candoarea tinereții la pierderea oricărei inocențe odată cu acel gest final, când îl ucide pe Ciki și apoi se sinucide în fața camerei de luat vederi și a reprezentanților Forțelor de protecție a Națiunilor Unite neputincioase, incapabile să aducă rezolvări, nici pacea în această fundătură unde se zace pe o bombă gata să explodeze. Gestul lui Nino este  revolta împotriva unei logici crude și absurde, ghidată de minciună, de impostură, de violență, de trădări.

no-man-s-land

Richard Bovnoczki, în rolul lui Ciki, întrupează cu rafinată dozare a energiei ce se concentrează prin gest, prin mimică, prin corporalitatea expresivă și modularea vocii un personaj matur, dar îmbătrânit și înăsprit de hărțuiala frontului, stăpân pe regulile supraviețuirii ca o a doua natură bine asimilată, dar totuși surprins, când nimic nu părea să-l mai surprindă, de jocul de putere pe care este obligat să îl joace cu acest puști plângăcios, când pușca trece de la unul la celălalt. El îi aduce însă personajului său și acea forță luminoasă care îl ajută, chiar dacă doar pentru o clipă, să se ridice deasupra urii din care s-a alimentat războiul și se hrănesc cu toții, ceas cu ceas, pas cu pas, hrană otrăvită pentru suflete sleite. Pentru un moment are putința să arate un chip îngropat atâta amar de vreme sub cutele încrâncenării, chipul care a iubit cândva o fată pe care și Nino a cunoscut-o.  Între cei doi, Cera pare prin fire mult mai dispus să se arate îngăduitor cu celălalt, cu toate că el este acela al cărui trup face corp comun cu bomba neiertătoare. Pentru a-l întrupa pe acest personaj emblematic pentru chiar situația Bosniei, ins scindat între durerea fizică și sfâșierea morală, după ce și-a aflat sentința la moarte, comunicată de genistul Müller, la rândul lui prăbuşit în faţa evidenţei, anume că nu poate dezamorsa acea bombă prevăzută a nu putea fi dezamorsată, Mihai Călin dovedește profesionalism, dăruire, convingere. Aflat acum la a treia colaborare cu regizorul bulgar, după Vizita bătrânei doamne și Furtuna (unde rolul Caliban i-a adus un premiu UNITER pentru interpretare), actorul reușește, prin prin înțelegerea personajului său, să transmită un mesaj copleșitor prin adâncimea și simplitatea lui.  Este un trio actoricesc care funcţionează într-o foarte bună relaţionare şi comunicare scenică, aptă să aducă acea vigoare care dă unitate şi forţă spectacolului.

no-man-s-land-tnb

Fotografii din spectacol de Florin Ghioca. Sursa: TNB

Pentru  împlinirea rolurilor de mică întindere, care aduc culoare şi nuanţe acestui tablou ridicol şi periculos al unei lumi care parcă  nu mai poate fi controlată, regizorul a lucrat în tehnică de filigran cu actorii care reușesc nu o dată mici bijuterii interpretative, ca apariţii puternic marcate simbolic: Marcelo S. Cobzaru (Rambo), Mihai Munteniţă (capitanul Dubois), Rareş Florin Stoica (sergentul Marchand), George Piştereanu (Müller, genist) ş.a. Regizorul pe care l-am descoperit un maestru al desfășurărilor scenice de amploare, atât în acel spectacol cu Exilații, adus în turneu de Teatrul Național din Sofia pe care îl conduce, dar și în cele două montări ale sale anterioare de la Naționalul bucureștean, nu se dezminte nici de această dată. În colaborare constantă cu compatriotul domniei sale, Nikola Toromanov (deţinătorul unui Premiu UNITER pentru scenografia la Vizita bătrînei doamne), spațiul scenei, imaginat în jurul tranșeei ca nucleu forte, este un univers cu încărcătura unei parabole de copleşitoare limpezime, care respiră o atmosferă dătătoare de sens și de emoție. Au contribuit de asemenea la conturarea acestui demers  cu un puternic impact vizual şi ideatic, de o consistență puternică, Andrada Chiriac (costume), Chris Jaeger (lighting design).

No man’ s land este un spectacol care trimite la o lecţie a istoriei, dar vorbeşte pregnant despre prezentul care pare a nu-şi fi însuşit nici una dintre asprele lecţii din trecut. Un spectacol capabil să  stârnească întrebări neliniştitoare în vremuri neliniştitoare, unde constatăm enunţarea unor generoase principii, dar de atâtea ori imposibil de a fi puse în practică, pentru a da roadele acelea care să ne aducă aminte că oamenii sunt oameni.

logo-revista-teatrala-radioCronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

 

Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu

Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață, interviu

Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru

La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru

Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru

„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru

George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu

Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival

Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru

Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „Spectacolul «De fapt e frumos» aduce în prim-plan o realitate specifică oamenilor tineri, dar nu numai lor”, interviu

Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu

Trupa Osonó încheie anul 2015 cu două reprezentaţii la Sfântu Gheorghe, interviu cu actorul și regizorul Fazakas Misi

În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru

Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu

Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj

„Să fim atenți cum construim prezentul!”, cronică de teatru

Turneul Teatrului Național din Chișinău la București, cronică de teatru

Matei Vișniec: „Fiecare fapt divers are un fel de etaj metafizic”, interviu

Sânziana Stoican: „Caut locul și oamenii cu care să spunem ceva prin spectacolele noastre”, interviu

Teatrul Național din București – între Centenarul Dada și Anul Shakespeare

În retortele trăirii: „Respiră” la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, cronică de teatru

Teatru la Arhiepiscopia Râmnicului – interviu cu Doina Migleczi

Lucian Sabados: „Am adus întotdeauna la București spectacolele pe care le consider reprezentative”, interviu

Curajul de a-ţi asuma alteritatea: „Eu, Oblio” la Teatrul „Ţăndărică”, cronică de teatru

În căutarea „Omului aproximativ”, cronică de teatru

Teatrul la Gala Premiilor Radio România Cultural

Debutul în teatru al regizorului Radu Jude, cronică de teatru

Concursul New Drama prinde contur scenic: „Umbre” la Teatrul Excelsior, cronică de teatru

Doru Mareș despre Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, interviu

Laura Vlad: „Din dorința de schimbare, putem deveni avizi de putere”, interviu

Deschiderea Festivalului Internațional Shakespeare Craiova, 2016, reportaj

Agenda Festivalului Shakespeare (1) 

Agenda Festivalului Shakespeare (2) 

Agenda Festivalului Shakespeare (3) 

Agenda Festivalului Shakespeare (4)

La Teatrul Național din Timișoara – o stagiune sub semnul diversității

Ada Lupu: „Teatrul este cea mai bună formă de a intra repede în hainele timpului”, interviu

Trupa de teatru școlar NIL la 20 de ani de existență, interviu cu Lucian Vărșăndan

„Oameni obișnuiți” deschide seria premierelor de primăvară la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, interviu cu actrița Ofelia Popii

Sub zodie orădeană: Gala UNITER în 2016

Liceenii au dat… relief pasiunii pentru teatru, cronică de festival

Călin Mocanu: „Festivalul «Teatru, stradă și copil» – puncte forte pe harta culturală a Capitalei, interviu

Actorul Bálasz Attila despre Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, interviu

Mc Ranin: „Tema Festivalului «Babel» 2016 este corpul”, interviu

Sfârşit de partidă pentru un strălucit… început, cronică de teatru

Arhiva rubricii Cronică de festival – 6 cronici despre Festivalul Internațional de teatru de La Sibiu, ediția 2016

„Povestea alfabetului”, un dar la începutul vacanței, cronică de teatru radiofonic

Paul Chiribuță: „Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru de la Suceava, o mare sărbătoare a teatrului studențesc european”, interviu

O probă de maturitate: „Incendii” de Wajdi Mouawad, la „Bulandra”, cronică de teatru

Gáspárik Attila: „Într-un teatru național, valorile trebuie păstrate, dar regândite”, interviu

Startul festivalurilor autumnale se dă anul acesta la Timişoara

La Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Shakespeare – o continuă aventură spirituală, cronică de teatru

Miklós Bács: „La Gala HOP, aș vrea să văd actori care să-și clarifice poziția de artiști independenți, creativi”, interviu

„Teatrul și frica”, cronică de carte

Cazul „Nottara”: Final fericit pentru un nou început

UnTeatru. Povestea merge mai departe, cronică de festival

Simplitate și adâncime, cronică de teatru radiofonic

Chris Simion: „În teatrul independent, experiment înseamnă laborator”, interviu

„Călătorie dansantă” alături de Cosmin Manolescu

O celebrare marca UNDERCLOUD, cronică de festival

Arhiva Gala HOP

Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, 2016, interviu cu Victoria Balint

Poveste despre tatăl meu, cronică de teatru

Daniel Vulcu: Scena orădeană la o nouă întâlnire cu Victor Ioan Frunză, interviu

În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj, cronică de festival

Viorica Samson Manea despre regizorul Aureliu Manea, interviu

Vlad Cristache: „«Suflete moarte» de Gogol, un roman de mare actualitate”, interviu

Citiți-ne, poftiți la teatru!

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava – anul 1, interviu cu Carmen Veronica Steiciuc

Dedicație cu dragoste: Miriam Răducanu, cronică de festival

Maria Zărnescu: „Un festival este un creuzet alchimic”, interviu

Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative, cronică de carte

Deschiderea primului teatru țigănesc din România, interviu cu Mario Grosu

Eliza Noemi Judeu: „Remodelarea trupei Teatrului «Bacovia» din Bacău este obiectivul meu major”, interviu

logo-revista-teatrala-radio3Vezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUalexander morfov,ciprian nicula,cnn,cronică de teatru rtr,Danis Tanović,film oscar,mariana ciolan,mihai calin,no man s land,onu,razboi iugoslavia,Richard Bovnoczki,teatrul național bucurești
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN No man’ s land la Teatrul Național din București La  mai bine de două decenii de când s-a pus capăt războiului din fosta Iugoslavie (1992–1995) – conflict sângeros care a antrenat comunitățile țării opunându-le după etnie, religie, ambiții dominatoare sau expansioniste, care a adus recrudescenţa...