Cronică de teatru de ALEXANDRA ARES

cronica de teatru 50 de secunde tnb

”50 de secunde”, piesa premiată de UNITER, la TNB

Piesa de debut a lui Daniel Olteanu, un procuror iubitor de teatru din Târgu Mureș, premiată de UNITER ca cea mai bună piesă a anului, reprezintă o explorare a macabrului și a răului prin intermediul a trei personaje, un fiu care și-a strangulat mama, o mamă cicălitoare și posesivă, și un anchetator care se luptă și el cu demonii lui. Piesa este compusă dintr-un puzzle de mici povestiri personale care îmbină dialogul sec cu monologul interior poetic și care pornesc din sala de anchetă și navighează în spațiu și timp, devenind din ce în ce mai întunecate și mai apăsătoare. Lipsește o poveste care să lege aceste traume și aceste explorări. Lipsește și un personaj sau niște personaje, cu care să te identifici, sau în care să investești emoțional. Personajele sunt mai degrabă conștiințe abstracte, din școala lui Beckett, apăsate de amintiri și fapte urâte. Și, în finalul piesei, lipsește un moment de catharsis, o iluminare care să conducă la o temă care să justifice această autopsie a urâtului și durerii pe care spectatorii au urmărit-o cu stoicism timp de 70 de minute, și pe care actorii Alexandru Voicu (Fiul), Diana Dumbravă (Mama) și Lucian Iftime (Anchetatorul) au executat-o cu mare efort. Aflăm doar că fiul are circumstanțe psihologice atenuante (care nu m-au convins) și că anchetatorul este și el victima acestor victime, torturat de dramele lui, care îl conduc la o sinucidere prin scufundare, o abandonare a sinelui în apele negre ale propriei depresii. O sinucidere inspirată din moartea Virginiei Woolf care și-a pus pietre în buzunare și a intrat într-un râu adânc.

Lucian Iftime, Diana Dumbravă

Lucian Iftime, Diana Dumbravă

Am ieșit de la acest spectacol cu sentimentul că am supraviețuit o baie de negativitate, un veritabil atac psihic, unde mi-a fost arătat cu lupa un univers pesimist, monocrom, fără nicio parte frumoasă, unde toți suntem iremediabil pierduți, sub jeturile de memorie ale dramaturgului-procuror care a dorit să se elibereze astfel de toxicitatea unor ani buni de activitate criminalistică, fără însă să ofere nicio rază de lumină publicului care i-a acordat 70 de minute prețioase din viața lui. Trebuie să recunosc că nu am înțeles de ce această piesă a fost considerată cea mai bună piesă a anului. Falsa echivalare a frumuseții literare cu dramaticul și a macabrului cu profunzimea?

Un loc comun care ni se comunică neobosit și ca o mare noutate în multe piese, filme și opere literare românești, care nu lipsește nici din acest debut, este că toți oamenii sunt păcătoși, răi și corupți, mânjiți de viață. Lipsește o abordare mai nuanțată, cu compasiune și simpatie sau umor, a omului. În tragedia antică, eroul are niște calități deosebite care te fac să îl admiri și, în afară de propriul hybris, e pus în fața unor decizii imposibile, dictate din exterior, care se bat cap în cap. Distrugerea lui ne provoacă milă. Toate acestea lipsesc aici.

Diana Dumbravă, Alexandru Voicu

Diana Dumbravă, Alexandru Voicu

Este adevărat că nici regia lui Eugen Gyemant nu a reușit să suplinească lipsurile textului care a patinat destul de superficial deasupra relațiilor și mecanismelor dintre personaje în ciuda sondajelor ce s-au dorit de mare adâncime. Dacă ar fi sondat mai adânc în umanitatea celor trei anti-eroi, poate că această dramă întunecată ar fi putut găsi probabil o rază de soare, sau măcar niște motivații și contraste care să îmi atingă sufletul.

Regizorul a tras textul în jos cu o exacerbare a lugubrului scenic – a sângelui, a rănilor, a cioburilor, a morgii, a cadavrului mamei – și cu o neclaritate a relațiilor dintre personaje care sunt doar schițate, fără să ducă niciodată la portret, la simpatie, la compasiune sau la surpriză. Un moment în care mama și fiul se tăvălesc pe jos în ceva care sugerează incestul sau o tentativă, este abandonat și lăsat în aer. Mi-a fost imposibil să simt compasiunea tragică dorită pentru fiul care și-a sufocat mama care la rândul ei era sufocantă, cu atât mai mult cu cât soluția cea mai sensibilă, ca fiul adult să plece de acasă, nici măcar nu s-a discutat. Mila, cheia tragediei, lipsește aici, deși anchetatorul (Lucian Iftime), un actor binecuvântat cu o voce profundă și caldă, deseori hipnotică, a reușit să ne apropie cel mai mult de acest sentiment. Dar și el a ucis în tinerețe și a scăpat cu basma curată. Fiul și mama, interpretați de Alexandru Voicu, un actor promițător din tânăra generație, și Diana Dumbravă, o actriță de altfel minunată, au părut mai mult ilustrări abstracte ale unor tipuri umane neplăcute.

Diana Dumbravă

Diana Dumbravă. Fotografii din spectacol: Florin Ghioca. Sursa: TNB

Spre deosebire de ”Papagalul mut” (regia și textul: Nae Caranfil), care a avut premiera tot săptămâna trecută, ”50 de secunde” nu mi s-a părut un pariu câștigat. Este mai degrabă o explorare dramatică a unui autor care promite și a unui mare teatru, TNB, cel mai mare din România, care, spre meritul lui, își asumă riscuri. Dacă sunteți pasionați de criminalistică și de abordări întunecate și experimentale, este un spectacol care ar putea să vă placă.

Alexandra Ares

Alexandra Ares este autoarea, cel mai recent, a monografiei ”Sam Shepard, rebelul rigorii mortale” la Editura Tracus Arte. Este o scriitoare romano-americană, romancier premiat în SUA, dramaturg, critic și analist politic cu un doctorat în Teatru American Contemporan la UNATC și studii post-universitare în Relații Internaționale și Politică Economică Globală la London School of Economics.

logo revista teatrala radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUactori teatrul national bucuresti,alexandra ares,cronică de teatru rtr,diana dumbravă,Lucian Iftime,tnb
Cronică de teatru de ALEXANDRA ARES ”50 de secunde”, piesa premiată de UNITER, la TNB Piesa de debut a lui Daniel Olteanu, un procuror iubitor de teatru din Târgu Mureș, premiată de UNITER ca cea mai bună piesă a anului, reprezintă o explorare a macabrului și a răului prin intermediul a...