Cronică de teatru tv de ANI BRADEA

cronica de teatru tv amadeus ani bradea

cronica de teatru tv siglaLuni seara sunt la teatru! Asta știu deja toți cei care mă cunosc, așa că nu-mi sună telefonul și nu mă caută nimeni în intervalul orar 20–22, în prima zi a săptămânii. Așezată confortabil în fața scenei mele de sticlă, urmăresc spectacolele difuzate de TVR 2. Luni, 19 octombrie 2015, am avut cu adevărat o surpriză: Amadeus! De când o așteptam! Dar a venit acum, sărbătorindu-l pe Dinu Cernescu, regizorul care a montat piesa pe scena Teatrului Giulești la doar trei ani de la premiera ei mondială de la Londra, și care, pe 18 octombrie, a împlinit optzeci de ani. Spectacolul acesta e unul pe care-l ții minte, pentru că povestea nu e una obișnuită, iar regalul oferit de televiziunea română este montarea din 1990, din platourile TVR. Maestrul Cernescu a păstrat aceeași distribuție din 6 decembrie 1982, când a avut loc premiera la Teatrul Giulești. Înainte însă de a vorbi despre jocul marilor actori din rolurile principale, să deșirăm puțin povestea.

amadeus piesa si film

Wolfgang Amadeus Mozart a fost cel mai mare muzician al vremii sale, botezat la naștere cu prenumele Theophilus, schimbat apoi în varianta latină Amadeus, care se traduce în românește: cel iubit de Dumnezeu! Și doar prin această revărsare de iubire divină se poate explica minunea ca un copil să ajungă să scrie o operă întreagă la doar doisprezece ani. Este și justificarea lui Salieri, pe numele întreg Antonio Salieri, compozitorul curții împăratului Austriei, Joseph al II-lea, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cum dintr-o „făptură” (așa-l numea el pe Mozart), atât de excentrică, poate izvorî o asemenea muzică. În sufletul cunoscutului compozitor se dă o luptă atroce între invidia pe care o simte pentru harul nemaiîntâlnit cu care e înzestrată „făptura” și admirația, aproape dragostea pentru muzica sa. Studiile dintr-o viață închinată muzicii îl conduc pe bună dreptate la recunoașterea calităților excepționale ale lui Mozart. Din acest amestec de sentimente se naște o ură care, în final, se va dovedi a fi fatală ambilor, și care face din Salieri unul dintre cele mai complexe personaje ale dramaturgiei universale.

Amadeus piesa shaffer recviem mozart

Piesa lui Peter Shaffer debutează cu spovedania lui Salieri, la sfârșitul vieții sale măcinate de îndoieli și de disperare. Ros încă de invidie și neiertător, nu-i mai rămâne altceva decât să-și făurească un loc în memoria umanității ca ucigaș al lui Mozart, dacă nu a putut fi un compozitor mai mare decât el. Însă este oare el criminalul? La scurt timp după moartea lui Mozart au apărut zvonuri cum că acesta ar fi fost otrăvit. Mărturisirea din urmă a bătrânului Salieri, tema piesei lui Shaffer, ne arată alte metode prin care geniul muzicii a fost împiedicat să mai creeze. Uzitând de influența la curtea împăratului, de relațiile sale, Salieri îl va discredita în mod frecvent pe Mozart, aducându-l în pragul sărăciei absolute, părăsit de nevastă și copil, înfometat și bântuit de fantoma tatălui său, de la moartea căruia nu-și mai poate găsi echilibrul. Și va face mai mult decât atât. Va intra în lumea de închipuiri a unui biet suflet bolnav deja, luând înfățișarea fantomei care-l chinuie și făcând presiuni pentru compunerea unui recviem. Va fi un recviem pentru sine însuși, pe care Cel iubit de Dumnezeu nu-l va termina niciodată, cel puțin nu în lumea aceasta. Astfel, ultima sa compoziție va lega pentru totdeauna cunoscutul de necunoscut, ceea ce e aici de ceea ce imaginăm a fi dincolo. Prin moartea survenită neașteptat, în plină vervă creatoare, muzica lui Mozart devine nedelimitabilă, nu știm de unde a venit și nici unde se continuă.

Concepută ca un colaj de imagini din trecut, flash-uri ale memoriei lui Salieri, piesa aduce în prim plan condiția omului de geniu. Ridicându-se din mulțime, detașându-se de masă, ieșind în evidență cu înzestrările deosebite, geniul este mai întotdeauna invidiat, pizmuit, iar de aici până la complotul general nu e decât un pas. O conspirație mai întâi instinctivă, fără o formulare explicită, se generează spontan în breasla de care aparține cel ce depășește media. Reflexul natural de a-și proteja pozițiile deja ocupate îi determină pe ceilalți să contribuie la distrugerea exemplarului rar, chiar dacă asta înseamnă, în primul rând, indiferență și lipsă de reacție. Arthur Schopenhauer spunea că geniul este, prin esenţa lui, un singuratic. Oamenii geniali sunt prea puţini la număr ca să-şi găsească cu uşurinţă un egal şi prea diferiţi de ceilalţi ca să le poată deveni tovarăşi.” Și tot marele filosof german adăuga: „Orice copil este în felul lui un geniu şi orice geniu este în felul lui un copil.” Ceea ce ar putea explica, într-o oarecare măsură, infantilitatea de care dădea dovadă Mozart în viața lui de zi cu zi, dincolo de momentele în care scria muzica pe care Dumnezeu însuși i-o dicta. Cel puțin așa crede Salieri, care rupe legământul de castitate și credință pe care-l făcuse în copilărie, în schimbul posibilității de a studia și a scrie muzică, renegându-l pe Dumnezeu și plănuind să își distrugă rivalul prin toate mijloacele posibile.

radu beligan amadeus

Radu Beligan în Amadeus

Drama compozitorului curții imperiale va ajunge însă la apogeu abia după moartea lui Mozart. Moartea, ca experiență finală, nu include, doar, o mare doză de mister, de necunoscut, ea idealizează și idolatrizează, adesea, personajele și întâmplările din timpul vieții. Salieri conștientizează astfel că obsesia Amadeus crește în intensitate, însăși personalitatea acestuia devine tot mai mare, mai indestructibilă.  Efortul său de a suporta, de a supraviețui devorat de rătăciri, de spaime și de lupta lăuntrică pe care nimeni nu o bănuiește, devine, cu fiecare clipă, extrem, dramatic, senzațional.

O mare doză de luciditate, amestecată cu una, cel puțin pe măsură, de conștientizere a neputinței, transformate într-o invidie care nu transpare dincolo de masca pe care o poartă aproape în permanență, iată personajul pe care îl întruchipează Radu Beligan. Și când nu poartă această mască, o înlocuiește cu alta, aceea în care Salieri se victimizează și chiar dă impresia că-și regretă acțiunile criminale. Tipologia duplicitarului e bine conturată de jocul maestrului Beligan, personajul e înfățișat în toată măreția mediocrității sale.

Răzvan Vasilescu

Răzvan Vasilescu

„Făptura” excentrică, imaginea atât de contradictorie a omului Mozart în raport cu genialitatea muzicii sale, este compusă cu har și în spiritual piesei de către actorul Răzvan Vasilescu. Vioiciunea, libertatea în gesturi și exprimare, sfidarea etichetei și exploziile de râs atât de particulare creionează cu succes personajul gândit de Peter Shaffer. Un Amadeus perfect, din punctul meu de vedere, așa cum este și Constanze, soția compozitorului, în interpretarea Irinei Mazanitis. Ea joacă rolul soției prostuțe, capricioasă și copilăroasă, dar care știe ce vrea, apărându-și soțul, atât cât îi este în putere, prin viclenii calculate și strategii bine puse la punct, de răutățile pe care el nu este capabil să le vadă.

În alte roluri i-am văzut pe: Paul Ioachim, Alfred Demetriu, Teodor Danetti, Nicolae Dinică, Mihail Stan și Jorj Voicu. Momentul de opera a fost realizat de Felicia Filip, Cristian Mihăilescu și Adrian Zăgreanu, iar ilustrația muzicală de Lucian Ionescu. Nu trebuie să uităm decorurile lui Gheorghe Constantin, care au reușit să recreeze atmosfera de fast de la curtea împăratului Austriei, contribuind la succesul producției. Ceea ce au făcut dealtfel și costumele de epocă, semnate de Eugenia Botănescu.

Imagine din filmul Amadeus Foto Moviestore Collection Rex

Imagine din filmul Amadeus de Milos Forman. Foto: Moviestore Collection/Rex

Piesa scrisă de Peter Shaffer s-a bucurat de un mare succes de public. La noi, după viziunea regizorului Dinu Cernescu, a urmat montarea de la Oradea, din 12 iunie 1986, în regia lui Alexandru Darie, cu Trupa „Iosif Vulcan”. De atunci Amadeus continuă să fie un spectacol inclus în stagiunile teatrelor din București și din țară. În 1984, regizorul Milos Forman transpune piesa într-un film, care a reușit să câștige nu mai puțin de opt premii Oscar. Ce ar mai fi de adăugat? Poate doar faptul că povestea este, în special grație notorietății eroului său, nemuritoare. Mereu se va găsi public nou pentru ea și întotdeauna cei care o cunosc deja vor recidiva. Eu am văzut de nenumărate ori filmul și nu mă satur să-l revăd! 

Imagini din spectacolul Amadeus

cronica de teatru tv rubrica revista teatrala radio

ani bradea

Ani Bradea

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Cronica de teatru tv de Ani Bradea

Cetatea blestemată, cronică de teatru radiofonic de Ani Bradea

Cronica unei vieți irosite, cronică de teatru radiofonic de Ani Bradea 

Scena de sticlă

costintuchilaCRONICA DE TEATRU TVamadeus de shaffer cronica,ani bradea,antonio salieri,constanze weber,cronica de teatru tv,dinu cernescu,irina mazanitis,milos forman,moartea lui mozart,mozart si salieri,peter shaffer,radu beligan in salieri,răzvan vasilescu,recviem de mozart,teatrul giulești
Cronică de teatru tv de ANI BRADEA Luni seara sunt la teatru! Asta știu deja toți cei care mă cunosc, așa că nu-mi sună telefonul și nu mă caută nimeni în intervalul orar 20–22, în prima zi a săptămânii. Așezată confortabil în fața scenei mele de sticlă, urmăresc spectacolele difuzate...