Dialoguri independente, rubrică de TUDOR SICOMAȘ

interviu cu ioana calota tudor sicomas

Astăzi am plăcerea și onoarea să vă ofer o întâlnire care, pentru mine, a fost și este de suflet. Actrița Ioana Calotă, membră a trupei artistice a Teatrului ”Nottara”, un artist complet și complex, un om frumos și luminos care sper să se apropie de sufletele dumneavoastră, așa cum a făcut și cu mine. Așadar, un dialog independent… dependent de iubire, artă și Dumnezeu. 

Tudor Sicomaș: O să încep, ca de fiecare dată, prin a te ruga să ne povestești câte ceva despre parcursul tău artistic.

Ioana Calotă: În primul rând, mulțumesc pentru acest interviu. Parcursul meu artistic, ca al fiecărui artist, dacă ar trebui redus la un singur cuvânt ar fi: Bucurie sau Muncă, sau muncă în bucurie sau invers. Se zice că e o credință falsă aceea că pentru orice reușită e nevoie de un sacrificiu, ca în iubire: trebuie să sacrifici ceva drag – ca să dobândești, dăruiești întâi… Dar eu cred că acest ”clișeu” e adevărat… Am sacrificat cu plăcere câte ceva  în viața mea de până acum pentru a lucra, dar a meritat pe deplin!  Până la urmă, un copil se crește cu nopți nedormite, răbdare și uneori lacrimi: de neputință, de oboseală… La fel și un rol, păstrând proporțiile…

Ioana Calotă

Ioana Calotă

Profesia asta cere fidelitate și dăruire. E o profesiune de credință. Poți să-i oficiezi  ritualurile, mai bine sau mai slab, mai atent sau mai deconcentrat, dar tot trebuie să i le faci prezent și ritmic, altfel, când ți-e lumea mai dragă, te arată așa cum ești: îi strigă publicului ”împăratul e gol” și atunci te trădează.

Am urmat un instinct de mic copil, instinct care mă chema spre teatru, am înfrânt barierele de neîncredere și sabotările pe care eu însămi mi le făceam, am îndrăznit și vreau să cred că am biruit și biruiesc, cu fiecare zi. Îi mulțumesc lui DUMNEZEU că mă lasă să mă joc în meseria asta, că trăiesc un lux, de a gândi și simți ca alții, atâția alții, pe scenă, personaje; și, de fapt, mereu ca mine, că în mine sunt și ceilalți, că e un mare cadou de la Univers să fiu slujitoarea unei profesii de visare, de întruchipare, de ”viața e vis”, de a vorbi peste timp, pe scenă, cu entități care au fost cândva și acum sunt în alte lumi, dar se cer pomeniți, trăiți…

Cabiniera noastră, doamna Livioara, spunea cândva că simte cum personajele care au fost create pe scenă trăiesc încă în aerul dimprejur și nu de puține ori nu le convin evenimente sau energii sau situații și brusc se răscoală… Atunci armonia scenică e stricată. Publicul e întotdeauna altul în fiecare seară și reacționează foarte viu, adevărat, ca un copil care dacă e mințit, simte, te amendează.

Ioana Calotă 3

T. S.: Ești actriță a Teatrului ”Nottara”, o instituție de renume bucureșteană. Spune-ne, te rog, mai multe despre experiența ta pe această scenă.

I. C.: Teatrul ”Nottara” m-a primit din anul doi de facultate și îmi este casă – casă care trebuie respectată și iubită. Aici au jucat și au regizat, au creat decoruri și au lucrat în aparatul tehnic, în văzut și nevăzut atât de mulți oameni de valoare care au iubit instituția și spiritul ei, artiști a căror muncă trebuie dusă mai departe conștient, asumat și cu multă, multă iubire.

T. S.: Pentru că vorbim despre dialoguri independente, te rog să ne spui cum ai ajuns să joci și în teatrul independent, în spectacolul ”Feisbuc”.

I. C.: În ”Feisbuc”, fiindcă că mă întrebi, am ajuns din prietenie: o colegă la o filmare de noapte, Diana Iarca, m-a întrebat râzând dacă vreau să joc într-o piesă despre ”feisbuc”, am râs, am zis da și ne-am apucat de treabă cu cele trei colege, Marina Neagu, Laura Anghel și Diana Iarca (care este și autoarea textului de bază, pentru că s-au mai adăugat, ca la commedia dell’arte și alte texte); și, așa cum se întâmpla când actorii ambulanți jucau în piețe și improvizau, la fel am făcut și noi (eu, mai ales). Împreună cu actorul și profesorul nostru, Alexandru Jitea în rol de regizor al piesei noastre, am construit ușor și cu chef FEISBUCul”. Și l-am jucat 5 ani cu mare succes, nesperat și uimitor, să zic așa.

Ioana Calota 2

T. S.: Consideri că există diferențe mari între teatrul de stat și cel independent?

I. C.: Diferențe între teatrul independent și cel de stat sunt și nu sunt. Sunt pentru că în îndependent trebuie să te lupți, să bați la uși, să faci promovare, să cari decor, costumele aduse de acasă, să joci în condiții improprii, să îngheți când ești îmbrăcat foarte sumar, dar să te comporți ca la 35 de grade, să continui să găsești resurse de plăcere și iertare în tine când publicul mănâncă în fața ta și lovește tacâmuri și comentează nepoliticos, ca și când i se cuvine să te trateze prost – te-au plătit să-i distrezi, iar tu trebuie să ai adevăr și sensibilitate, să plângi, poate, să faci poliție când e needucat și nu te respectă, când răspunde la telefon în timp ce tu îți pui inima pe masă sau pur și simplu când îi sună lung și tare telefonul și îl lasă să sune. Bineînțeles, acum am forțat nota și am prezentat partea neplăcută a independentului, de umilință și răbdare și luptă pe meterezele artistice, dar e și public de teatru independent de mare calitate, sensibilitate, gust și corectitudine față de actul artistic prețuit cu adevărat. Sunt spații în teatrul independent unde te simți extraordinar și unde te rogi mereu la DUMNEZEU să fii la înălțimea așteptării publicului de înaltă clasă.

În teatrul de stat există pericolul să te ”culci pe o ureche”, să nu mai muncești tu cu tine, să iei doar ce ți se dă și capul plecat sabia nu-l taie. În teatrul independent datoria de a te menține în formă sufletească, spirituală, trupească și, mai ales, emoțională, psihologică e mereu vie, așa cum trebuie să fie la stat. Condiția actorului e una și bună. Stanislavski a zis adevărul, ”munca actorului cu sine însuși”, neîncetată.

T. S.Ne întoarcem la Nottara. Te rog, povestește-ne mai multe despre spectacolul ”8 Femei”, în regia lui Andreas Raykov-Merz. Cum ai lucrat cu acest regizor german (se știe că sunt foarte stricți, punctuali și corecți)?

I. C.: Andreas Merz e o minunăție de om, vesel și care descoperă mirări și bucurii în orice lucrează. Are detașarea plină de umor și istețime brechtiană și implicarea și trăirea totală a copiilor care cred imediat în ”ce ar fi dacă ar fi”. Este genul meu de regizor implicat, râde mult și  este mare iubitor de teatru, de oameni. Da, sunt stricți, punctuali și corecți, dar plini de iubire. 

Ioana și Floarea Calotă

Ioana și Floarea Calotă

T. S.: Unii cititori știu, alții poate nu – mama ta este o mare artistă de muzică populară, Floarea Calotă. Spune-ne, te rog, dumneaei a avut o influență asupra ta din punct de vedere artistic și în ce măsură?

I. C.: Mamei mele îi datorez ce sunt. Și tatălui meu, bineînțeles, dar scena la ea am simțit-o, vocea și trăirea ei imensă m-au construit de mică, am devenit hipnotizată și îndrăgostită de frumusețea actului artistic, magic, inspirația care vine pe scenă. Peste mama se pogoară lumina când cântă și acum văd cum se creează o aură în jurul ei, o aură aurie. E minunea pe care eu o văd că i se întâmplă mamei mele când își pune sufletul în glas și cântă. Mama mea e cea mai bună, mai dăruită și mai frumoasă mama. După MAICA DOMNULUI, vine, pentru mine, mama mea..

T. S.: Nu în ultimul rând, ca la fiecare final de interviu, o să te rog și pe tine să transmiți un gând cititorilor și spectatorilor.

I. C.: Gândul pentru cititori e legat de dorința de a afla de ce am venit aici. Cred că am venit să ne iubim unii pe alții și să învățăm să alegem. Liberul arbitru nu e o joacă – chiar vă doresc și-mi doresc să ne crească iubirea din noi și să facem alegeri în folosul sufletelor noastre. 

Tudor Sicomaș

Tudor Sicomaș

Arhiva rubricii Dialoguri independente 

logo revista teatrala radio

Alte articole de Tudor Sicomaș: O farsă cât se poate de reală, cronică de teatru 

Cea mai frumoasă pledoarie pentru libertate, cronică de teatru 

O jumătate de om… mai bună decât niciun om…, cronică de teatru

Imnul iubirii sau Cântec despre Anita, cronică de teatru

Ciocnirea titanilor, cronică de teatru

Spectacolul ca miracol, cronică de teatru

O metamorfoză personală, cronică de teatru

Revelaţii târzii. Mitologia faustică peste timp, cronică de teatru

Întoarcerea în timp sau Triumf asupra maturității, cronică de teatru

Legende în ploaie, cronică de balet

Revista Teatrală Radio, o platformă extrem de bine dezvoltată

Amintiri teatrale din 2016: Teatrul – colac de salvare, cronică de teatru

Șalom, nene Iancule!, cronică de teatru

Circul morții, cronică de teatru

Recitalul generațiilor, cronică de teatru

Un spectacol incomod, cronică de teatru

Brutalitatea zilei de azi, cronică de teatru

Doamna cu o mie de fețe

Magia copilăriei, cronică de teatru

Artă contra putere sau despre sclavii ideilor, cronică de teatru

Dulcea nostalgie amară a tinereții, cronică de teatru

Despre dragoste și artă, cronică de teatru

logo-revista-teatrala-radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaDIALOGURI INDEPENDENTEfacebook,Floarea Calotă,interviu rtr,ioana calotă,teatrul nottara,tudor sicomas
Dialoguri independente, rubrică de TUDOR SICOMAȘ Astăzi am plăcerea și onoarea să vă ofer o întâlnire care, pentru mine, a fost și este de suflet. Actrița Ioana Calotă, membră a trupei artistice a Teatrului ”Nottara”, un artist complet și complex, un om frumos și luminos care sper să se apropie...