Ion Caramitru a fost desemnat, aseară, Ambasadorul Cultural Shakespeare din România
Lansarea oficială, în România, a programului de evenimente consacrate – sub motto-ul „Shakespeare Lives” („Shakespeare trăiește”) – împlinirii a 400 de ani de la dispariția celui mai important creator al culturii britanice, William Shakespeare, a avut loc joi, 4 februarie 2016, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” (Sala Media) sub auspiciile Ambasadei britanice și a Consiliului Britanic din București.
În deschiderea serii, Excelența Sa, ambasadorul britanic Paul Brummel a prezentat (în limba română!), semnificația acestui program consacrat comemorării, pe plan mondial, a marelui Will. Una dintre inițiativele lansate în acest context este desemnarea, în fiecare țară unde se desfășoară programul, a unei personalități drept „Ambasador Shakespeare”.
„…Ion Caramitru, este o onoare și o plăcere să îți înmânez această medalie ca simbol al respectului nostru și al recunoașterii oficiale că ești, fără îndoială, cel mai de seamă ambasador Shakespeare al României” – au fost cuvintele directorului Consiliului Britanic București, Nigel Townson, care au însoțit ceremonia desemnării actorului Ion Caramitru drept Ambasador Cultural Shakespeare în cadrul programului „Shakespeare Lives” – ceremonie care a constituit momentul central al serii.
Ion Caramitru și Nigel Townson la Teatrul Național din București, 4 februarie 2016
Un montaj video cu imagini din spectacolele în care Ion Caramitru a interpretat variate roluri din dramaturgia lui Shakespeare, de la Romeo și Julieta (1967!), Hamlet (rol pentru care actorul român a fost nominalizat printre cei mai buni 10 interpreți ai rolului care au existat vreodată, de către Michael Boyd, directorul artistic al Royal Shakespeare Company) până la Eduard al III-lea, Macbeth sau Prospero (2015); un fragment video dintr-un dialog cu Michael Pennington dintr-un workshop susținut cu ani în urmă la Craiova, precum și un mini-recital live, bilingv – în română și engleză, susținut de actor și îndelung aplaudat de cei prezenți – au fost tot atâtea argumente venite să susțină, cu asupră de măsură, opțiunea înaltelor foruri oficiale britanice de a-l desemna pe Ion Caramitru drept Ambasador Cultural Shakespeare în România.
„…Peste 50 de ani de carieră shakespeariană și, în tot acest timp, a menținut o relație extrem de strânsă cu teatrul britanic și cultura britanică în sensul cel mai cuprinzător…”, a încheiat Nigel Townson discursul său de însoțire a acordării titlului de Ambasador Cultural Shakespeare lui Ion Caramitru.
Fotografii de Florin Ghioca. Sursa foto: TNB
„Un ambasador are menirea de a sluji interesele teritoriului pe care îl reprezintă. Mă angajez, așadar, să port de grijă… intereselor Marelui Will și să-l slujesc în continuare” – a declarat, cu emoție firească, Ion Caramitru, exemplarul interpret al marilor partituri shakespeariene.
Evenimentul din seara zilei de 4 februarie 2016, moderat de Marius Constantinescu, la care au participat numeroși invitați, s-a desfășurat într-o ambianță scenografică menită să îl evoce pe marele dramaturg englez: afișe ale spectacolelor shakespeariene din repertoriul TNB, o selecție de costume de epocă, precum și un superb bust în bronz semnat de Dimitrie Paciurea, din colecția Muzeului TNB. Ambianța sonoră a serii a fost asigurată live de Cvartetul Adrian Naidin (Adrian Naidin, Sorin Zlat, Giani Amarandei, Gabriel Bălașa).
Comunicat al Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București
Arhiva Teatrul Național din București
http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/ion-caramitru-a-fost-desemnat-aseara-ambasadorul-cultural-shakespeare-din-romania/EVENIMENTanul shakespeare 400,duard al III-lea,ion caramitru ambasador cultural shakespeare,ion caramitru in hamlet,macbeth,Nigel Townson,prospero,shakespeare bornz dimitrie paciurea,teatrul național bucurești