Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

cronica de teatru iona marin sorescu cristina chirvasie

sigla cronica de teatru radiofonicRecunosc. Îmi place dramaturgia soresciană. Şi, mai cu seamă, primul dintre cele douăsprezece texte dramatice ale lui Sorescu. Spun asta având câteva motive teatrale şi alte câteva pretexte sentimentale. Motivele teatrale? Semnele scenice, limbajul care ţine mai mult de simbolic, decât de indicial, şi contextele dramatice. Pretextele „aproape sentimentale”? Ţin mai mult de memorialistica alcătuirii mele. Pentru că am avut bucuria de a vedea trei dintre personajele pieselor care compun trilogia Setea muntelui de sare în interpretări de care m-am ataşat vital. Minunata actriţă Leopoldina Bălănuţă care, pe scena Teatrului Mic din Bucureşti, a întruchipat în chip desăvârşit personajul Irina din Matca. Radu Iţcuş care, pe una dintre scenele Naţionalului bucureştean, în plin festival, l-a animat excepţional pe Iona. Damian Crâşmaru care pe aceeaşi scenă a Naţionalului a creat din detalii remarcabile „un” Paracliser memorabil. Însă aceste amintiri „scenice” s-au întregit ascultând două spectacole radiofonice copleşitoare de care sunt profund legată: Iona şi Paracliserul, în interpretarea unui artist colosal, George Constantin.

mitul lui iona

Aşa cum spuneam la început, iubesc mai cu seamă prima piesă soresciană, Iona. Un text pe care îl consider ca generator al unor determinări fundamentale în dramaturgia românească modernă, nu numai din perspectivele semioticii teatrale. Complexitatea şi profunzimea acestui text, de care cred că Sorescu, în semerenia lui, nu a fost conştient, „nasc” cu certificat universal un adevărat poem dramatic pe care mulţi aveau să-l numească „poemul neliniştii”.

marin sorescu

Marin Sorescu

Cea dintâi „odraslă dramatică” a lui Sorescu s-a „născut” în plin comunism, într-o perioadă în care nu se intuiau încă „aprinderile” detracate ce aveau să urmeze. Publicată aşadar în anul 1968, în paginile revistei „Luceafărul”, tragedia Iona, ideatic vorbind, este o mixtură eterogenă de întrebări şi vise. Întrebări esenţiale care „lucrează” în subconştient şi „dezlănţuie” vise ireversibile.

Despre Iona lui Sorescu s-a scris un număr incalculabil de comentarii, interpretări, critice sau nu, teze, dizertaţii şi studii. Aşa încât n-aş vrea să prelungesc această listă enunţând lucruri poate deja ştiute, ci aş vrea să formulez o aşa-zisă „foaie de parcurs” a călătoriei dramatice la care regizorul Dan Puican ne invită şi la care maestrul George Constantin ne este călăuză. Am folosit înadins timpul prezent pentru că despre acest maestru al scenei româneşti nu poţi grăi decât în această formulă.

george constantin in iona de marin sorescu cristina chirvasie cronica spectacol

George Constantin în Iona, Teatrul Mic, 1969

Întâlnirea dintre Iona şi George Constantin s-a petrecut în anul 1969 când a avut loc premiera absolută a piesei, pe scena Teatrului Mic, în regia lui Andrei Şerban. 23 de ani mai târziu Dan Puican, colegul său de promoţie, acea mult iubită Promoţie de Aur, pune în undă aceeaşi piesă. Cu acelaşi George Constantin. Timbrul glasului său a dat viaţă câtorva sute de personaje, Fonoteca de Aur a Radioului tezaurizând acest record încă neîntrecut.

Aşadar, în acest punct începe călătoria noastră. Călătoria pescarului Iona, cel care ajunge captiv în pântecele unui chit şi care aşteaptă… ceva. Acel ceva beckettian sau poate un altceva freudian sau, de ce nu, un ceva în mod fundamental mistic. Maniera în care Marin Sorescu a „dezosat” mitul până la o deformare antonimică este decriptată în mod surprinzător atât de regizor, cât şi de interpret. Anormalitatea acestui Iona care ajunge, în chip înfricoşător, după cum spunea însuşi Sorescu, să-şi rătăcească ecoul, transgresează substratul biblic şi crispează spiritul. Iona acestui tandem creativ radiofonic rulează condiţia adamică şi derulează clocotul interior, tratând cu cea mai mare seriozitate absurdul dramatic. Toate acestea se înfăptuiesc într-un plan pe care auditorul abia îl poate percepe, dar care este prezent de la un capăt la celălalt al spectacolului.

iona mitologie moderna teatrul lui marin sorescu

Fascinant la această interpretare, în principal vorbind, este faptul că arheologia personajului se disjunge de suita dramatică propusă de Sorescu, printr-o tehnică unică. George Constantin îşi alcătuieşte rolul în cele mai mici detalii, ca într-un trencadís gaudian, tensionând şi detensionând cuvântul. Dacă acest spectacol ar fi o lucrare picturală, pe care pentru a o cuprinde şi înţelege ar trebui să te depărtezi ca să o priveşti, s-ar putea intui şi confirma o linie melodică, născută din cuvânt şi susţinută prin accentele şi suavele sunete ilustrative pe care regizorul muzical George Marcu le-a ales cu sensibilitate şi inspiraţie.

Un alt fapt de-a dreptul spectaculos este felul în care George Constantin gestionează corzile personajului său cu o dexteritate senzaţională. Ascultându-l ai senzaţia că fiecare cuvânt rostit sau cântat, fiecare îngânat sau oftat, fiecare respiraţie şi inspiraţie glosează textul dramatic în cele mai mici detalii. El pregustă textura dramatică şi o pune într-o lumină „sonoră”.

iona fresca de michelangelo

Michelangelo, Iona, Capela Sixtină

Ca regizor, cred că Iona lui Sorescu, ca de altfel aproape toate textele sale dramatice, este mult mai la îndemână de a fi ridicat în scenă. A „crea” radiofonic însă acest monolog iniţiatic presupune o pricepere anume. Pentru că Sorescu nu operează cu imaginarul, cum aparent s-ar putea crede, ci tocmai cu realitatea. E drept, o realitate definită într-o manieră aparte, dar totuşi o realitate cu atributele grosiere ale absurdului. Or, acest lucru nu este atât de uşor de reprezentat radiofonic. Şi totuşi, regizorul Dan Puican a izbutit, sunt convinsă că fără dificultate, să pună în undă acest text. Şi asta pentru că între regizor şi actor a existat un întreg „arsenal” de omologii creative, care au asigurat spectacolului radiofonic superlativul.

În construcţia acestui spectacol s-a renunţat la convenţiile teatrale, metaforele atipice, care domină textul, transformându-se într-o unică întrebare, o interogare ascunsă undeva în spatele conflictului placid. Scenic vorbind, lipsa de acţiune, dinamică şi conflict, pe care Sorescu le-a instaurat în textul său, duce spectacolul într-o zonă a unei interiorizări exacerbate. În cazul versiunii radiofonice, această configurare generează în mod tulburător contrariul. Cu cât combustiile personajului cresc, cu atât temele se conturează mai bine, ajungându-se la un aparent abandon al rigorilor literare în favoarea unei exteriorizări a discursului dramatic.

Pot spune că proiecţia radiofonică a acestui mit, redifuzată de Teatrul Naţional Radiofonic pe 6 mai 2014, a reprezentat un adevărat eveniment. Nu numai pentru faptul că Revista Teatrală Radio a dedicat luna mai marelui actor George Constantin, ci şi pentru că aceasta este o garanţie spre neuitare.

Într-o lume absurdă, în vremuri elucubrante, Teatrul Naţional Radiofonic dăruieşte ascultătorilor săi spectacole memorabile asemeni unor punţi spre „senin” sau, cum ar spune Iona, ca nişte răzbiri spre lumină.

Iona de Marin Sorescu. Adaptare radiofonică de Marina Spalas. Regia artistică: Dan Puican. Interpretează: George Constantin. Regia de studio: Mihai Barta. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 1992. Redifuzată marți, 6 mai 2014, ora 19.00, la Radio România Cultural. Audiție cu public la Hotel Ramada-Majestic, luni, 19 mai 2014, ora 11.00.

Fragmente din Iona de Marin Sorescu. Interpretează: George Constantin. Regia artistică: Dan Puican. Data difuzării în premieră:  28 iulie 1992


 

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

Alte cronici de Cristina Chirvasie:

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile uriicristina chirvasie

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance

george constantin comemorare 20 ani revista teatrala radio

logo revista teatrala radioVezi: Evocare George Constantin la Radio România Cultural

Trei fotografii inedite cu George Constantin

Acel actor unic și minunat și neliniștea lui continuă spre zbor de Rodica Mandache

Annie Muscă: „Mergem la teatru și parcă așteptăm să apară pe scenă George Constantin”

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance, cronică de teatru radiofonic de Cristina Chirvasie

George Constantin, un mare timid de Loreta Popa 

Revista Teatrului Național Radiofonic, 18–25 mai 2014, realizator: Domnica Țundrea

Evocare George Constantin la Majestic

George Constantin în „Candida” de G. B. Shaw de Costin Tuchilă

George Constantin în „Iona” de Marin Sorescu

George Constantin la rubrica „Remember” de Annie Muscă

20 de ani de la plecarea lui George Constantin de Costin Tuchilă

Luna mai, dedicată actorului George Constantin

 

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICcontrat,cristina chirvasie,Damian Crâșmaru,dan puican,discurs dramatic,freud,george constantin,iona de marin sorescu,iona si chitul,leopoldina balanuță,lumină mitologică,matca marin sorescu,michelangelo,mitul lui iona,mituri biblice,paracliserul,vocile lui george constantin
Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE Recunosc. Îmi place dramaturgia soresciană. Şi, mai cu seamă, primul dintre cele douăsprezece texte dramatice ale lui Sorescu. Spun asta având câteva motive teatrale şi alte câteva pretexte sentimentale. Motivele teatrale? Semnele scenice, limbajul care ţine mai mult de simbolic, decât de indicial,...