irina petrescu evocare de serban cionoff

Mărturisesc de la bun început că, ori de câte ori mă gândesc la Irina Petrescu, îmi vin în minte versurile lui Nichita Stănescu: „Mai lasă-mă un minut / Mai lasă-mă o secundă / Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip / Mai lasă-mă o undă”.

irina petrescu revista teatrala radio serban cionoff Irina Petrescu

Vi le-a amintiţi, nu-i aşa? Sunt versurile lui Nichita Stănescu pe armonia celestă a cărora s-a construit povestea de dragoste din Răutăciosul adolescent, filmul regizat de Gheorghe Vitanidis, în care rolurile principale erau interpretate de Iurie Darie şi de Irina Petrescu. Rol pentru care Irina Petrescu avea să primească, în 1968, la Festivalul de la Moscova, premiul pentru cea mai bună interpretare feminină. Numai că, până atunci, Irina Petrescu primise premiul cel mai râvnit – admiraţia publicului românesc. Fiindcă ea era de-acum consacrată ca un etalon al frumuseţii, al distincţiei şi inteligenţei, ceea ce, să o recunoaştem, nu era chiar aşa de uşor.

portret irina petrescu model de frumusete Eram, pe atunci, la vremea studenţiei, într-o perioadă (scurtă, din păcate) de relativă dar reală deschidere politică şi spirituală. Se dădeau „la liber” în librării poeziile lui Blaga şi ale lui Ion Barbu, veniseră la noi Modugno şi Bécaud, iar la librăriile din centrul Bucureştilor se puteau cumpăra, la numai 8 lei!, cele mai noi apariţii din „Livre de poche”. Nu mai erau la modă nici Ilenuţa Tractorista şi nici mamele eroine, iar patentul „academician dr inginer” nu fusese încă brevetat. Se simţea nevoia unui anume chip, a unei embleme, dacă vreţi, pentru frumuseţe şi unde altundeva puteam găsi acest chip emblematic dacă nu printre tinerele artiste care îşi făcuseră debutul pe scenele sau pe ecranele noastre? Iar dacă francezii le aveau pe Marina Vlady şi pe Brigitte Bardot, italienii – pe Sophia Loren şi pe Gina Lollobrigida, noi de ce nu am fi avut un etalon al feminităţii? Nu întâmplător am amintit inteligenţa printre calităţile esenţiale ale Irinei Petrescu. Îmi aduc aminte, ca acum, pe Irina Petrescu am văzut-o pentru prima oară, pe scenă, în rolul Lenei din piesa lui Georg Büchner, Leonce şi Lena, în regia lui Liviu Ciulei şi care a fost reprezentată la Teatrul „Bulandra”. Şi trebuie să spun, chiar şi după atâţia ani, că dacă Virgil Ogăşanu şi Ion Caramitru ne captivau prin energia nemaipomenită pe care ne-a transmitea jocul lor, atunci Irina Petrescu pur şi simplu ne-a vrăjit prin distincţia pe care o adăuga cu un farmec indicibil lirismului esenţial al rolului.

ideal de frumusete

În acest sens, aş cuteza să spun şi peste ani că Irina Petrescu ne-a dăruit un model greu de egalat (fiindcă îmi este foarte greu să cred că poate fi depăşit acest model) al feminităţii. Un model al cărui ecuaţie este: poezie şi discreţie. Discreţia cu care a ştiut să îşi poarte frumuseţea rară a alcătuirii sale. Discreţia a fost şi a rămas, cred, trăsătura esenţială a personalităţii marii artiste. Nu îmi amintesc, oricât m-aş strădui, ca vreodată Irina Petrescu să fi căutat să fie – sau să se pună! – în centrul atenţiei, să fi generat şi, cu atât mai mult, să fi întreţinut bârfe mondene. Nu îi stătea în fire, în felul său de a fi, a gândi şi a se comporta. Nu a căutat, ba chiar înclin să cred că repudia publicitatea cu iz de tarabă, aşa cum caută cu orice preţ să o face nişte personaje care se joacă de a viaţa şi, mai rău, de-a arta. În acest fel – mai bine spus: şi în acest fel! – Irina Petrescu este o lecţie, mereu actuală, mereu fascinantă, despre condiţia Artistului.

mari actori irina petrescu

Va fi trecut, neîndoios, prin cumpene de viaţă, prin încercări şi frământări. Dar nu îmi amintesc şi nici nu cred să existe o singură dovadă că Irina Petrescu a făcut din toate aceste subiect de cancan monden. Chiar şi atunci când o cumplită suferinţă a început a-i măcina fiinţa, Irina Petrescu a găsit forţa sufletească şi demnitatea morală de a nu lăsa să i se vadă durerea. „Ultima oară când am văzut-o – mărturisea Ion Dichiseanu în cuvântul rostit atunci când trupul marii artiste era încredinţat întru veşnică odihnă pământului – a fost acum o lună şi jumătate şi arăta foarte bine. Cu toţii avem suferinţe, e adevărat, dar ea a fost de o discreţie absolută şi nu a arătat-o deloc.” La rândul ei, Irina Margareta Nistor o va evoca astfel: „Extrem de demnă, ca şi cum ar fi cel mai sănătos om din lume. Spunea că se internează doar puţin, să-şi facă nişte analize la inimă şi apoi într-un turneu să facă un spectacol.” Aşa a fost, aşa a plecat dintre noi şi aşa va rămâne pentru noi Irina Petrescu – o undă sau mai bine un vis. La care ne vom gândi ori de cât ori vom avea nevoie să vorbim, mereu la timpul prezent, despre EA.

Șerban Cionoff

logo revista teatrala radioCronici de Șerban Cionoff: „Istoria teatrului universal”, debut de bun augur

Dialoguri între două singurătăți paraleleserban cionoff

Despre „Loser”-i numai de bine!

Dan Puican, un monstru sacru al Radioului, se mărturisește

„Lipsesc doi morți VIP!!!”

Cinci personaje în căutarea unei mâini de ajutor

Gina Patrichi: o actriță ca o metaforă, ca un fior, ca o iubire

Două personaje care și-au găsit autorul

Niște oameni care stau de vorbă. Punct!

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna iunie 2014

actriței IRINA PETRESCU

(19 iunie 1941–19 martie 2013)

luna iunie 2014 dedicata actritei irina petrescu

costintuchilaPORTRETEfrumos ca un vis,gheorghe vitanidis,gilbert becaud,gina lollobrigida,ion dichiseanu despre irina petrescu,irina nistor,irina petrescu,leonce si lena,livre d epoche in bucuresti,moscova,nichita stănescu,portret de actor,premii pentru irina petrescu,reverie,serban conoff
Mărturisesc de la bun început că, ori de câte ori mă gândesc la Irina Petrescu, îmi vin în minte versurile lui Nichita Stănescu: „Mai lasă-mă un minut / Mai lasă-mă o secundă / Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip / Mai lasă-mă o undă”. Irina Petrescu Vi...