premiera pe tara jocul din ialta godot cafe teatru

Joi, 3 iulie 2014, la ora 20.00, la Godot Cafe Teatru din București va avea loc avanpremiera spectacolului Jocul din Ialta de Brian Friel. Regia: Cezar Ghioca. În distribuție: Adrian Păduraru, Ana Donosa. Scenograf și pictor: Ion Nedelcu.

Brian Friel este considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi irlandezi contemporani. Jocul din Ialta, în premieră în România, este un spectacol unic, o fascinantă poveste de dragoste în care realul şi imaginarul se împletesc în jocul misterios al destinului.

jocul din ialta brian friel

În premieră absolută în România, scenografia este realizată „live” de unul din cei mai renumiţi scenografi şi pictori români, Ion Nedelcu. O abordare originală, în care totul este „îmbrăcat” într-un joc de-a imaginarul, care treptat ia locul „realităţii” imediate, atât pe scenă cât şi în sală.

brian friel

Brian Friel

Povestea din Doamna cu căţelul de Cehov, sursa de inspiraţie a piesei Jocul din Ialta, este povestea a două personaje care, în ciuda faptului că au un traseu bine stabilit în plan individual şi social, descoperă „accidental” dragostea autentică, transformând o relaţie adulterină în raţiunea lor de a exista şi modul lor de a se autodefini. Un joc subtil al circumstanţelor, al acceptării lor şi al fatalismului atras de această acceptare. Un joc din care se naşte problema profund umană a preţului pe care suntem dispuși să-l plătim pentru a fi fericiți.

adrian-paduraru

Adrian Păduraru

În staţiunea estivală Ialta, moscovitul Dimitri Gurov, un crai de patruzeci de ani, şi frumoasa Ana Sergheievna, se întâlnesc întâmplător. El: un cuceritor aflat în vilegiatură, fără nevastă şi copii. Ea: o doamnă cu un căţel, în vacanţă, fără soţul ei. Aventura târzie de vară dă naştere unei iubiri profunde, care ajunge să redefinească viaţa celor două personaje şi raportul personal dintre real şi imaginar. Totul se petrece pe fundalul fascinantului şi eluzivului Joc din Ialta – propus de unul dintre protagonişti ca modalitate de combatere a plictiselii – un joc al fanteziei în care fiecare personaj propune biografii fictive necunoscuţilor din jur. Eroii poveştii cad pradă acestui joc prin intermediul căruia ajung să îşi inventeze propriile vieţi, pierzând graniţa cu realitatea datorită forţei autenticităţii trăirilor imaginate. 

 

costintuchilaAVANPREMIERĂadrian paduraru,ana donosa,cehov doamna cu catelul,crimeea,fantezie,godot cafe teatru,jocul din ialta,plictiseala,scenografie live ion nedelcu,statiunea ialta
Joi, 3 iulie 2014, la ora 20.00, la Godot Cafe Teatru din București va avea loc avanpremiera spectacolului Jocul din Ialta de Brian Friel. Regia: Cezar Ghioca. În distribuție: Adrian Păduraru, Ana Donosa. Scenograf și pictor: Ion Nedelcu. Brian Friel este considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi irlandezi...