Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ

spectator-ca-la-teatru-razvana-nita-proza-umoristica-tableta-revista-teatrala-radio

rubrica-spectator-ca-la-teatru-revista-teatrala-radioPe vremuri (adică suficient de demult încât să citeşti în cărţi despre acele vremuri), un bărbat nu concepea să iasă pe stradă (adică „în lume”) cu capul descoperit. Pălăria era un accesoriu al bunului-simţ, al gustului fin, dar şi o majoră exigenţă. Unde mai pui nuanţa de bonomie şi nonşalanţă pe care o pălărie aşezată cu schepsis i-o conferea purtătorului ei.

salut-palarie-proza-razvana-nita

La doamne, lucrurile erau şi mai sofisticate. Cu voaletă sau fără, pălăriile erau menite să ascundă şi să dezvăluie deopotrivă. Un bun procent din farmecul, forţa de atracţie şi misterul doamnei sau domnişoarei cădea în sarcina pălăriei, aleasă cu grijă şi purtată cu sobră eleganţă, asemenea soclului care îşi duce pe creştet simbolul statuar.

palarie-cu-voaleta

Salutul era însoţit de ridicarea pălăriei (la domni) şi de înclinarea capului (cu boruri cu tot) în cazul doamnelor. Astfel, dialogul pălăriilor, „dansul” lor traducea atât relaţia dintre cei doi, cât şi cunoaşterea gestului obligatoriu. A fost odată o lume cu dichis, o lume în care aveau valoare zâmbetul, echivocul, flirtul şi subînţelesurile.

Azi, pălăria e ceva desuet, inutil, penibil chiar. La modă sunt creasta, şapca răsucită sau fesul. Tot ce omul îşi pune azi pe cap dă senzaţia că e o parte indestructibilă şi indisolubilă din el, e însăşi fizionomia lui. Fesul sau şapca cu cozoroc nu se scot niciodată, nici în faţa unei doamne, nici la intonarea imnului naţional, nici măcar în faţa oglinzii. Uite aşa s-a transformat omul dintr-un tip cu personalitate, prestanţă şi şarm, într-un personaj cu o cromatică bezmetică şi un stil de gang.

tunsoare-cu-creasta-umor-satira

Trăim epoca dezvăluirii, a dezvrăjirii, a destructurării. Ne spargem în figuri şi ne arătăm aşa cum suntem: otova, vremelnici, plictisiţi. Gândim în trenduri şi ne rătăcim fără google map şi GPS. Nu auzim decât ceea ce se strigă şi nu percepem decât tonurile ţipătoare. Avansăm împleticit şi abulic către un mâine la fel de… la fel. La ce bun pălăria când e la modă şi se poartă cu cinste şi onor tichia de mărgăritar? E momentul bufonilor, al tumbelor caraghioase şi al acrobaţiilor, un labirint de zgomote şi lozinci bolovănoase. Să ne conformăm nonconformismului! Jos pălăria, aşadar! Definitiv. S-a mântuit. S-a isprăvit. Am zis.

P. S. O întâmplare ciudată cu un domn pe Calea Victoriei. Avansează către mine cu pas măsurat şi privire melancolic ostenită. În dreptul meu se opreşte pentru o clipă, ezită, dar, în cele din urmă îşi înalţă pălăria la o palmă deasupra capului şi zâmbeşte amar: „Mes omages, madame”. Aproape schiţez o reverenţă, când atmosfera e spartă de un glas de precupeaţă: „Să nu vă fie frică! E nebun. Trăieşte în lumea lui, amărâtu’”.

Îl privesc cum se îndepărtează asemenea Cavalerului Tristei Figuri şi nu am putere să strig de-aici, din prezentul pâclos şi pustiu: „Ia-mă în lumea ta bogată, amărâtule, acolo unde politeţea înalţă pălării de pe creştetele mute şi aerul e îmbibat de lavandă şi micşunele!”

În jur totul îngheaţă sepia, toamna surâde arămiu, timpuriu, ştrengăreşte. Frunzele copacilor seculari fac întrecere în proba de salt mortal.

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

Grafică de Costin Tuchilă.

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericirii, cronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Pe speaker, cronică de teatru

Povestiţi, povestiţi, tot va rămâne ceva, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Şi mâna trup şi suflet se făcu, cronică de teatru 

La bâlci, cu capu-n jos, cronică de teatru

E pur si muove, cronică de teatru

Japonia – între viaţă şi artă, cronică de carte

Teatrul, această incredibilă metaforă a vieţii, cronică de carte

Când teatrul nu te mişcă, cronică de teatru

Dincolo de perete, cronică de teatru

Lecțiile „Lecției”, cronică de carte

Sfânta treime şi cele două jumătăţi, cronică de teatru

Când filmul – ca şi maioneza – se mai taie, cronică de teatru

Fascinaţia omului cu cap de perlă, cronică de teatru

Escrocherii sentimentale, cronică de teatru

Desprinderea din soare şi dreptul la eternitate, cronică de teatru

Dansând povestea, cronică de teatru

Locuri de joacă pentru adulţi, cronică de teatru

Scene din viaţa lui Gigel. Cu Gigi, cronică de teatru

costintuchilaSPECTATOR, CA LA TEATRUcalea victoriei,palarie cu voaleta,palarie de epoca,proză satirică revista teatrală radio,răzvana niță,salut palarie,tunsoare cu creasta
Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ Pe vremuri (adică suficient de demult încât să citeşti în cărţi despre acele vremuri), un bărbat nu concepea să iasă pe stradă (adică „în lume”) cu capul descoperit. Pălăria era un accesoriu al bunului-simţ, al gustului fin, dar şi o majoră...