Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

sa ucizi o pasare cantatoare de harper lee cronica de teatru radiofonic de cristina chirvasie

sigla cronica de teatru radiofonicUn premiu Pulitzer. Trei Oscaruri. Două Globuri de Aur. O autoare care a devenit celebră peste noapte. Un roman ecranizat la Hollywood cu un succes de casă imens. Un subiect pe cât de delicat, pe atât de devastator.

Să ucizi o pasăre cântătoare (To Kill a Mockingbird). Primul roman al unei mari scriitoare. Un titlu aparent comun, o afirmaţie în cheie imperativă care cuprinde printr-o metaforă bine gândită o suită amplă de conexiuni sociale şi morale adaptate la idiomatica sudistă a Americii anilor ’30. Autoarea acestei opere instant integrate în literatura americană modernă este ea în sine un personaj. Un tomboy, cum numesc americanii fetele „băieţoase”, de o inteligenţăharper lee roman sa ucisi o pasare cantatoare sclipitoare şi o sensibilitate idilică, Nelle Harper Lee este considerată în paginile literaturii americane, o clasică. A publicat doar patru romane într-un interval de cinci ani. O scriitoare plasată de critici alături de William Faulkner şi Truman Capote (prietenul ei din copilărie) care a depăşit „mitul” sudului bucolic printr-o diagnoză perfectă a realităţii istorice. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că această „pustnică” a literaturii americane, care a dispărut din viaţa publică după publicarea ultimului său roman în 1965, are 88 de ani şi trăieşte undeva într-un colţ de ţară, urmând exemplul altor „pustnici” ai literaturii ca J. D. Salinger sau Thomas Pynchon, aşa cum se scria în celebrul „The Observer”, autori care au decis să se „retragă” din lume pentru a evita „efectele secundare ale celebrităţii”. Celebritatea însă are printre atributele ei crearea unei aureole de idol care cu greu se poate şterge şi care, în cazul scriitoarei Harper Lee, a funcţionat ca un propulsor negat de chiar „purtătoarea” sa.

sa ucizi o pasare cantatoare

Să ucizi o pasăre cântătoare este, pentru mine, un roman paradoxal. Din perspectivă literară are toate ingredientele unui roman clasic, nu numai pentru că maniera scrierii sale nu iese din „canoane”. Din prisma tramei însă este un roman eminamente modern. Iar dacă ar fi să-l privesc exclusiv din punct de vedere al cheii To_Kill_a_Mockingbirdpsihologice în care este scris, aş spune că este mai actual ca oricând. Prin urmare, vorbim despre un reper cultural al Americii, publicat acum jumătate de secol, vândut în peste zece milioane de exemplare în întreaga lume. Un roman scris într-o vreme în care tematica rasismului şi conflictele sociale generate de acesta ar fi trebuit să fie prioritatea morală a unei ţări dezagregate de un Război Civil, o Mare Recesiune, o segregare rasială şi care n-a ştiut să gestioneze incapacitatea justiţiei de a fi… justă. Harper Lee se încumetă să cerceteze în felul său incomparabil, pe cât de gentil, pe atât de brutal, această gravă „bubă” a unei societăţi care nici până azi nu a reuşit să afle dacă omul este, prin sine, rău sau, prin sine, bun. Toate aceste „ingrediente” literare au făcut din prima scriere a lui Harper Lee un roman vibrant, singular, cu accente poetice, dar şi dur, plin de suspans. Un roman al unei copilării mature şi al unei maturităţi „copilăreşti”. Un roman-poem al inocenţei copleşite de vremuri capricioase şi mincinoase.

dan puican teatru radiofonic

Dan Puican

O asemenea operă literară n-ar fi putut fi omisă de unul dintre cele mai prolifice şi importante „generatoare” culturale din Europa, chiar dacă vorbim despre formula radiofonică. La douăzeci şi ceva de ani de la apariţia romanului lui Harper Lee în 1960, Teatrul Naţional Radiofonic punea în undă dramatizarea semnată de Josetta Dan, în regia neobositului Dan Puican. Un spectacol radiofonic profund, simplu, un revelator fidel al dimensiunilor textului dramatizat, un spectacol care a căpătat printr-o distribuţie de excepţie particularităţi originale şi atemporale. Dan Puican a descifrat cu uşurinţă  mediul observaţional psihologic al copilăriei, vibrând în aceeaşi măsură cu firescul unei copile de 8 ani şi cu căutarea identitar-larvară a unui băiat de 12 de ani. Faptul că a intuit în gentileţea actoricească a lui Ştefan Iordache putinţa de a decripta nonconformismul patern al unui personaj dificil cum este cel al avocatului şi tatălui Atticus Finch, este „cheia de boltă” a acestei montări radiofonice. Dacă ar fi existat Oscaruri pentru teatru radiofonic, atunci cu siguranţă că Ştefan Iordache ar fi devenit omonimul artistic al lui Gregory Peck.

stefan iordache sa ucizi o pasare cantatoare

Ștefan Iordache

Absolut fascinant pentru mine a fost să descopăr precizia cu care Ştefan Iordache a înţeles universul copiilor. Şi a făcut asta într-un mod genial, aşa cum Harper Lee a avut capacitatea să o facă atunci când a aşternut pe hârtie cartea. Nonconformismul lui Atticus şi, în acelaşi timp, ordinea şi firescul pe care le impune copiilor săi, păstrate nealterate şi în varianta radiofonică, îndulcesc seva dramatică a personajului. Interpretarea lui Ştefan Iordache capătă atribute ce trec drept un real reper moral pentru auditoriul care, fără doar şi poate, empatizează cu personajul său. „Magician” neîntrecut al respiraţiilor scenice, Ştefan Iordache a abordat frontal acest rol extrem de dificil, mai cu seamă că totul se dezvăluie exclusiv în fondul sonor.

irina petrescu sa ucizi o pasare cantatoare

Unica voce, plină de candoare şi inteligenţă, a Irinei Petrescu în rolul Naratoarei (Scout adultă), cea care îşi aminteşte peste ani cele petrecute în copilăria sa alături de un tată atipic, avocatul care apără negrii, cel care a reuşit să ţină loc şi de mamă, a fost o alegere perfectă în tandem cu rolul aceluiaşi personaj în varianta actriţei Jeanine Stavarache, care interpreteză pe deplin împlinit varianta fetiţei Scout. Interesant este faptul că cele două actriţe au rezonat în interpretări, intuindu-se reciproc şi „simţind” rolurile ca fiind ale unui… singur personaj. Opţiunea lui Dan Puican de a nu fi interpretate aceste două faze temporale ale personajului Scout de aceeaşi actriţă a fost excepţională.

jeanine-stavarache teatru radiofonic

Jeanine Stavarache

„Vocea de aur” a teatrului pentru copii, actriţa Alexandrina Halic a izbutit să filtreze într-un chip remarcabil, prin ochii unui băiat de 12 ani, un întreg arsenal de contaminări subiective la care este supus un copil la această vârstă. Alexandrina Halic s-a supus condiţiilor dificile ale rolului său, abordându-l cu curaj şi devoalând treptat risipirea candidei inocenţe odată cu desfăşurarea întâmplărilor dramatice.  

alexandrina-halic

Alexandrina Halic

În varianta radiofonică această dramatizare nu are „roluri” mici, secundare. Există un echilibru admirabil din punct de vedere al conflictului dramatic. Acesta este probabil motivul pentru care lista distribuţiei înregimentează alte „voci de aur”: Ştefan Mihăilescu-Brăila în rolul grotescului Robert Ewell, Rodica Popescu-Bitănescu în rolul Mayellei, un personaj plin de metehne emoţionale şi morale, Mitică Popescu în rolul negrului Tom Robinson, „motivul” gâlcevii, un rol scurt ca întindere, dar cu o încărcătură aparte, Ion Pavlescu în rolul procurorului Gilmer, neuitata actriţă Ileana Predescu în rolul bunei Maudie Atkinson, Valeria Gagealov în rolul Alexandrei, Silviu Stănculescu în rolul judecătorului Taylor, Mircea Albulescu în rolul lui Heck Tate şi regretatul Corado Negreanu în rolul lui Vince. Toată această fastuoasă distribuţie dă „gust” acestui extrem de valoros spectacol al lui Dan Puican.

Două ore. Trei ani. O singură lecţie. În aproape două ore parcurgem trei ani din istoria unei familii şi a unei comunităţi. Prin faţa ochilor minţii „defilează” tarele unei lumi, din păcate, neapuse, cu contraste groteşti, o lume a violenţei, în care omul iubeşte încă minciuna, dorinţa de răzbunare, ipocrizia şi violenţa, o lume în care bântuie spiritul de turmă. O lume a adulţilor văzută prin ochi de copil. O lecţie de viaţă. O lecţie a speranţei care ne face să spunem, asemeni lui Harper Lee, că există un singur fel de oameni. Oameni buni.

Să ucizi o pasăre cântătoare Harper Lee. Dramatizare radiofonică de Josetta Dan. Regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Ştefan Iordache, Irina Petrescu, Jeanine Stavarache, Alexandrina Halic, Valeria Gagealov, Ileana Predescu, Elena Nica Dumitrescu, Mircea Albulescu, Silviu Stănculescu, Ion Pavlescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Rodica Popescu, Mitică Popescu, Radu Panamarenco, Corado Negreanu, Theodor Danetti. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare difuzată în premieră în 11 iunie 1984. Redifuzată joi, 25 septembrie 2014, în seria „Mari spectacole”, la  Radio România Cultural.

Fragment din spectacol


Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

Alte cronici de Cristina Chirvasie:

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile uriicristina chirvasie

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance

Iona sau Răzbirea spre lumină

Insomniile lui Gregor sau Metamorfoza închipuirii

Jocul cu fantasme sau Imponderabila senectute

Aparent… o comedie despre dragoste

Lăuntrul exemplar

Râs oficial. Suflet absent

Monodrama unei despărţiri anunţate

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna septembrie 2014 actorului ȘTEFAN IORDACHE 

(3 februarie 1941–14 septembrie 2008)

stefan iordache revista teatrala radio septembrie 2014

Vezi: Ștefan Iordache la rubrica Remember de Annie Muscă 

Ștefan Iordache în „Prinţul negru” de Iris Murdoch, la TVR 2

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei de Răzvana Niță

Luna septembrie 2014, dedicată actorului Ștefan Iordache de Costin Tuchilă

Marele Premiu Ștefan Iordache la cea de a 17-a Gală HOP – de Doina Papp

Ștefan Iordache în „Amphitryo” de Plaut – de Pușa Roth

Ștefan Iordache în „Neînțelegerea” de Albert Camus

Evocare Ștefan Iordache la Majestic – de Costin Tuchilă

Ştefan Iordache – omul și actorul nemuritor – de Șerban Cionoff

Ștefan Iordache în „Hoții” de Schiller – de Costin Tuchilă

Ștefan Iordache în „Richard al III-lea” de William Shakespeare – de Costin Tuchilă

„Faust” de Goethe, cu Ștefan Iordache în rolul titular – de Costin Tuchilă

Ștefan Iordache în rolul lui Costache Caragiale

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICalexandrina halic,america anilor 30,cristina chirvasie,dan puican,harper lee,jeanine stavarache,josetta dan dramatizare,mari spectacole,radio romania cultural,rasism,romane de harper lee,sa ucizi o pasare cantatoare,scout personaj în să ucizi o pasăre cântătoare,ștefan iordache
Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE Un premiu Pulitzer. Trei Oscaruri. Două Globuri de Aur. O autoare care a devenit celebră peste noapte. Un roman ecranizat la Hollywood cu un succes de casă imens. Un subiect pe cât de delicat, pe atât de devastator. Să ucizi o pasăre cântătoare (To...