teatrul national pentru copii

Duminică, 10 noiembrie 2013, de la ora 11.00, la Sala Media a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, proiectul Teatrul Naţional pentru Copii, atractiv şi interactiv, care s-a bucurat de un succes constant de-a lungul a 12 stagiuni, revine pe afiş.

povesti copilarie

Teatrul Naţional pentru Copii, proiect iniţiat de Fundaţia Abracadabra, condusă de actorul Marian Râlea, în parteneriat cu Teatrul Naţional din Bucureşti, este locul unde copiii urcă pe scenă şi devin eroii cei buni şi frumoşi ai basmelor. Ca într-o adevărată magie, „înarmaţi” cu doar câteva elemente de costum şi de decor, ei învaţă să-şi înfrângă teama şi să lupte  vitejeşte cu duhurile rele, cu forţele cele întunecate din poveştile românilor, de ieri şi de azi.

marian-ralea

Marian Râlea

Magicianul Poveştilor împreună cu echipa lui îi invită pe cei mai mici dintre spectatorii teatrului la o stagiune plină de evenimente şi noutăţi, în care Jocul de-a Teatrul va fi din nou personajul-cheie al întâlnirilor duminicale, atât de îndrăgite de micuţi, dar şi de părinţi şi bunici, reuniţi pentru actuala stagiune în jurul unei teme comune, Poveştile Românilor.

În curând, un nou proiect pentru copii mari şi mai mici va prinde viaţă: „Teatrul ca un Joc”, un Club de iniţiere teatrală.

Teatrul Naţional din Bucureşti şi-a schimbat costumul, iar amplul proces de modernizare vizează, în continuare, atât actuala stagiune cât şi pe următoarele, context în care Teatrul pentru Copii este invitat să-şi redefinească misiunea în cadrul noului centru cultural, complex şi puternic. Vă invităm să fiţi martorii acestei prefaceri!

marian ralea teatru pentru copii basm povesti

Intrarea la Sala Media se face dinspre strada Batiştei, pe esplanada  nou construită care leagă Sala Studio de Sala Mare, pe la Agenţia de bilete a TNB. Biletele au preţul unic de 20 de lei. Durata spectacolului: 2 ore.

Sursa: site Radio România Cultural

costintuchilaȘTIRIbasme,copilărie,marian râlea,poveștile românilor,teatrul național pentru copii,tnb
Duminică, 10 noiembrie 2013, de la ora 11.00, la Sala Media a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, proiectul Teatrul Naţional pentru Copii, atractiv şi interactiv, care s-a bucurat de un succes constant de-a lungul a 12 stagiuni, revine pe afiş. Teatrul Naţional pentru Copii, proiect iniţiat de Fundaţia...