FNT 2015 carte

Duminică, 1 noiembrie 2015, la ora 18.30, la ARCUB Gabroveni, Sala Cafenea este programată lansarea cărții de piese de teatru a lui Bogdan Georgescu, All inclusive, care cuprinde cuprinde șapte texte dezvoltate impreuna cu comunități în perioada 2009–2913: For The Win, Casa Poporului, I am Special, 1 spectacol. 3 piese scurte, ROGVAIV, Punct triplu, Fără sprijin. Prezintă: Constantin Chiriac, Iulia Popovici, Bogdan Georgescu.

all inclusive

„Îmi pasă este expresia care caracterizează demersul pe care Bogdan Georgescu îl face de câțiva ani. «Mă implic, deci exist» este ceea ce el a impus, folosind artele spectacolului ca formă de dezbatere, de interogare, punând la cale lucruri incomode.
Adept al demersului serios, cu documentare și muncă în echipă, autorul acestei cărți a parcurs etapele studiului academic, dar și al practicilor cu profesioniști importanți, fiind capabil să răspundă provocărilor diverse.” – Constantin Chiriac, Director General al Teatrului Național Radu Stanca Sibiu, Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

All Inclusive – proiect editorial publicat de Editura Charmides, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, proiect promovat de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

logo revista teatrala radioVezi: Arhiva FNT 2015

costintuchilaFNT 2015all-inclusive,Bogdan Georgescu,festivalul national de teatru
Duminică, 1 noiembrie 2015, la ora 18.30, la ARCUB Gabroveni, Sala Cafenea este programată lansarea cărții de piese de teatru a lui Bogdan Georgescu, All inclusive, care cuprinde cuprinde șapte texte dezvoltate impreuna cu comunități în perioada 2009–2913: For The Win, Casa Poporului, I am Special, 1 spectacol. 3 piese...