Cronică de teatru de ȘERBAN CIONOFF

cronica de teatru teatrul tanase serban cionoff

Pregătindu-se, încă de acum, pentru a sărbători, în anul 2019, împlinirea unui veac de când Constantin Tănase fonda Teatrul ”Cărăbuș”, Teatrul de Revistă care îi poartă nu doar numele, ci onorează tradițiile, creația și renumele ilustrului înaintaș, ne-a invitat, mai zilele trecute, la o savuroasă premieră care se numește Lasă supărarea-n hol. Invitație pe care o susțin, apăsat și convingător, în prologul spectacolului, Nae Alexandru și Cristian Simion. Numai că, după cum se întâmplă mai de fiecare dată atunci când te prinzi în joc, e mai ușor de zis, dar ceva mai greu de făcut. Haideți dă încercăm, totuși…

1. Prolog - Nae Alexandru, Cristian Simion - RER_3893

”Prolog” – Nae Alexandru, Cristian Simion

Desigur, atunci când vorbesc despre tradiția teatrului care astăzi poartă numele lui Constantin Tănase mă refer, în primul rând, la umorul acid, la satira neiertătoare cu care acesta a șfichiuit moravurile vremii și a sancționat, în registrul artei, moravuri, năravuri, prejudecăți și inepții pe care contemporanii săi le etalau, unii chiar cu pretenție de mondenități patentate. Este vorba, aici, despre o anume aplecare spre satira socială, civică, ale cărei repere esențiale le avem în anticul și mereu actualul dicton: ”Ridendo castigat mores’’. La fel de adevărat este, însă, și faptul că nu întotdeauna cei cărora li s-a pus în față oglinda satirei au gustat lecția ei aspră dar dreaptă. De ajuns fiind să ne amintim represaliile la care a fost supus Constantin Tănase însuși după legendarul său cuplet: ”Greu era cu der, die, das/Dar mai rău cu davai ceas’’. Ca să nu mai vorbim, acum, mai multe despre cum au circulat, vreme de aproape 50 de ani, șopârlele și vorbele în dungă, de la Mircea Crișan la Toma Caragiu și la alți clasici ai genului.

3. ''Ce-i femeia'' - Monalisa Basarab - RER_3992_

”Ce-i femeia?” – Monalisa Basarab

Firește, astăzi lucrurile stau cu totul altfel, așa încât textierii, regizorii și artiștii nu mai au nevoie de limbajul cu tâlc parșiv, cu… fitile, fiindu-le foarte lesne să spună lucrurilor pe nume. De unde și teribila actualitate a dilemei lui Adrian Păunescu: ”Și ce se mai poate, când totul se poate?’’

”Vino, dragostea mea!” – Bianca Anghel

”Vino, dragostea mea!” – Bianca Anghel

Ceea ce, însă, nu înseamnă că a dispărut (sau doar s-a atenuat) apetitul pentru acest gen de satiră, directă și fără precauții. Dovadă fiind acest spectacol, la care se râde în hohote, sănătos, iar publicul aplaudă minute în șir recitalurile actoricești care – sub bagheta regizorală a lui Cezar Ghioca – dau chip și glas acidelor partituri scenice scrise de Puiu Maximilian, Octavian Sava, Al. Lulescu, Vasile Muraru, de Cezar Ghioca și Lidia Moldoveanu. Nu m-am gândit să fac un top al scheciurilor, de aceea mă rezum la a aminti acele secvențe scenice pe care, ca modest spectator, le-am gustat în mod deosebit. Numesc, așadar, într-o simplă enumerare: Striptease, în care ne întâlnim cu o șireată de zile mari, Oana Ghioca, ieșită la atac atunci când a mirosit că este vorba de un client pe măsură, Cristian Simion; Ce-i femeia?, întrebare la care atât impetuoasa Monalisa Basarab, cât și optimistul neîmpăcat Paul Tălmășan își au, fiecare, dreptatea sa, după care mă mai gândesc și la Protestatarii, zgomotoși și cam fără busolă fiind, cu multă sare și cu mult piper dați în vileag de Miruna Birău, Monalisa Basarab și de Paul Tălmășan. Nu aș putea omite din această enumerare: Mă mărit urgent, monologul în care excelează Raluca Guslicov sau Și totuși așa a fost, unde se duelează în vorbe Nae Alexandru și Cristian Simion, după cum trebuie să menționez și O mască râde, o mască plânge, în interpretarea foarte nuanțată a Dianei Radu, ca și Bubulina, altă mască reușită pentru Miruna Birău. O reală bucurie a produs reîntâlnirea cu inepuizabilul Alexandru Lulescu, al cărui cuplet a punctat, așa cum numai el știe!, exact acolo unde îi doare mai abitir pe unii sau pe alții.

6.''Necazuri de ginere'' - Alexandru Lulescu- RER_4218

”Necazuri de ginere” – Alexandru Lulescu

Nu pot pune punct acestor consemnări fără o referire la stilul în care sunt scrise cupletele, implicit la limbajul folosit. Este vorba despre un stil și un limbaj care respectă fidel realitatea zilei, cu toate ale sale. De unde, bineînțeles, s-ar putea trage încheierea că totul este la un nivel ceva cam departe de cotele unei maniere academice de a grăi și de a ne comporta. Dar, dacă ținem cont de împrejurarea că exact cu acestea ne întâlnim pe stradă, la birou sau între amici, atunci cred că este mai ușor de înțeles de ce anume au ales autorii scenetelor cu pricina să ne atragă, fără nicio răutate, atenția asupra acestei deosebiri dintre ceea ce se petrece și ceea ce ar trebui să fie…

Într-o fericită asociere cu această secțiune a spectacolului se remarc melodiile pe care ni le oferă, în interpretări inspirate, care le dau șansa de a-și pune în valoare reverberațiile emoționale și sensibilitatea, Alin Gheorghișan, Cristina Isac, Radu Ghencea, Bianca Anghel. Iar atunci când lor li se adaugă un talent puternic și o voce inconfundabilă, pe care poartă numele lui Adrian Enache, putem fi siguri că succesul este garantat. Discret, dar atât de benefic, se adaugă celor care au contribuit la reușita acestui savuros spectacol, ansamblul coregrafic ale cărui evoluții scenice au fost modelate de Cornel Patrichi, orchestra teatrului, dirijată de Dan Dimitriu, precum și scenografia gândită de Ana Iulia Popov.

Moment Balet - 3N8C0098

Firește, la plecare, vrem sau nu vrem, trecem pe la garderoba teatrului. De unde, fiecare, ne luăm înapoi grijile și gândurile noastre de fiecare zi. Și totuși, eu cred că, după ce am avut prilejul de a petrece două ceasuri și mai bine în această frumoasă companie, parcă-parcă norii cenușii se mai risipesc, iar gândurile ni se înseninează. Ceea ce însemnă că am reușit să râdem sănătos sau, să nu zic vorbă mare, să ne mai dezbărăm de câteva moravuri și năravuri.

Ale noastre, alte altora? Rămâne de văzut…

logo revista teatrala radioCronici și articole de Șerban Cionoff: „Istoria teatrului universal”, debut de bun augur

Dialoguri între două singurătăți paraleleserban cionoff

Despre „Loser”-i numai de bine!

Dan Puican, un monstru sacru al Radioului, se mărturisește

„Lipsesc doi morți VIP!!!”

Cinci personaje în căutarea unei mâini de ajutor

Gina Patrichi: o actriță ca o metaforă, ca un fior, ca o iubireDouă personaje care și-au găsit autorul

Niște oameni care stau de vorbă. Punct!

Irina Petrescu, asemenea unei unde, asemenea unui vis

Un vis de vară în raza marelui Will

La Institutul Cultural Român din Londra, se povestesc adevăratele povești despre români

Ştefan Iordache – omul și actorul nemuritor

„Banii din cer” nu aduc (numai) fericirea!

„Şi totuși, ce frumos era cândva!”

Gară pentru 4

Nenea Tudorică sosește în fiecare seară!

Gaițele vechi și noi

Casanova, sens sau non-sens

„Un baladist care, până și în miezul zilei, se visează pe scândurile scenei’’

O euro-revistă, ca la noi, la Savoy

logo revista teatrala radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUAl. Lulescu,Alexandru Lulescu,Alin Gheorghișan,Bianca Anghel,Cezar Ghioca,constantin tănase,cornel patrichi,Cristian Simion,Cristina Isac,cuplete comice,Dan Dimitriu,Lidia Moldoveanu,Mircea Crișan,Miruna Birău,Monalisa Basarab,Nae Alexandru,octavian sava,Puiu Maximilian,Radu Ghencea,Raluca Guslicov,satira,serban cionoff,teatrul carabus,teatrul de revista constantin tanase,toma caragiu,vasile muraru,”Ridendo castigat mores’’
Cronică de teatru de ȘERBAN CIONOFF Pregătindu-se, încă de acum, pentru a sărbători, în anul 2019, împlinirea unui veac de când Constantin Tănase fonda Teatrul ”Cărăbuș”, Teatrul de Revistă care îi poartă nu doar numele, ci onorează tradițiile, creația și renumele ilustrului înaintaș, ne-a invitat, mai zilele trecute, la o...