Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

duios anastasia trecea pusa roth d r popescu cronica de cristina chirvasie

Duios Anastasia trecea, dramatizare de Puşa Roth după nuvela lui Dumitru Radu Popescu. Regia artistică: Cristian Munteanu, 2004

sigla cronica de teatru radiofonicÎn chip cu totul aparte copilăria mea a fost amprentată de întâlnirea cu Păcală. O întâlnire născută undeva în subteranele naivităţii şi bucuriei puerile, pe vremea când am văzut pentru prima dată memorabilul film al regizorului Geo Saizescu. Întâlnirea cu pitorescul personaj, arareori realist, dar întotdeauna optimist, mă provoca la o joacă uneori cu accente excentrice şi care mă făcea să scormonesc prin mintea-mi, scornind posibile „păţanii” personale. Mult mai târziu aveam să aflu că cel care a semnat scenariul acestei capodopere cinematografice (nu spun cuvinte mari) este unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai marii literaturii, cum îmi place să-i spun. Un scriitor prolific, un autor care a izbutit prin vasta sa operă să „înstruţeze” modernitatea cu „flori” literare inimitabile. Se vorbea în vremea post-decembristă despre acest literator cum că a scris puţin mai mult decât Sadoveanu sau că scrierile lui se înscriu în linia lui Marin Preda. Se comenta despre acest scriitor că este un cultivator al tragismului, un iubitor al tensiunilor, un avid al crizei, un vizionar, un bizar, când grandios, când magic, când simbolist, când realist, ba absurd, ba prea logic. Ei bine, toate aceste aprecieri asupra operei sale nu fac decât să afirme fără putinţă de tăgadă că roadele talentului său sunt suculente, inspiră, respiră în timp şi în afara timpului. Numele acestui literator este Dumitru Radu Popescu. Pe scurt, D. R. Popescu. En bref, Derepe.

d r popescu

D. R. Popescu

N-am să vorbesc despre întâlnirile mele şcolăreşti cu proza sa, nici despre rendez-vous-urile de mai târziu cu dramaturgia acestui bihorean ultrarealist. Aşa cum n-am să pomenesc despre apartenenţa sa politică sau despre faptul că a fost unul dintre deputaţii „de dinainte”. Criticii şi mondenii s-au ocupat şi unii se mai preocupă încă de aceste detalii. În atare context, pentru mine, toate acestea nu au relevanţă atâta vreme cât acest prozator, dramaturg, scenarist şi academician ocupă un spaţiu preţios în Istoria Literaturii Române.

Fin observator şi culegător al posibilelor subiecte literare care-şi au seva în miezul satului şi al istoriei recente, prozatorul D. R. Popescu examinează în amănunt materia contemporaneităţii, fiind un creator de atmosferă. El radiografiază tipologiile umane, le înregistrează cu atenţie încordările şi disperările, atitudinile, bizareriile şi grotescul, experimentând pe… propriile-i cuvinte un gen solid de realism care provoacă, generând discursuri existenţiale inedite.

Îmi amintesc că prin anii ’80 dramaturgul D. R. Popescu era unul dintre cei mai „jucaţi” pe scenele teatrelor din ţară. N-am putut însă să trec cu vederea faptul că după 1990 textele sale dramaturgice au început să fie ignorate. Or, din punct de vedere repertorial, piese ca Aceşti îngeri trişti, Mireasa cu gene false sau Rezervaţia de pelicani nu pot fi uitate, ele aparţinând totuşi unuia dintre cei mai apreciaţi dramaturgi români contemporani.

mireasa cu gene false d r popescu dramaturgi contemporani

Firesc este să mă refer acum şi la scenaristul D. R. Popescu, virând de la carte spre ecran. Pentru că una dintre capodoperele sale se situează fundamental la „intersecţia” dintre literă şi imagine. Despre nuvela Duios Anastasia trecea (apărută în anul 1967) aş putea spune: „ce nuvelă!” Despre filmul Duios Anastasia trecea (realizat în regia lui Alexandru Tatos în anul 1979) aş putea spune: „ce film!” Două dimensiuni ale unei expresivităţi artistice care au ca izvor acelaşi nerv creator.

duios-anastasia-trecea-teatru-radiofonic

S-a vorbit mult despre personajul Anastasia ca fiind o oglindă contemporană a Antigonei, s-a scris despre personajul Costaiche ca fiind replica modernă a neînduplecatului Creon, s-a analizat în detaliu construcţia narativă a nuvelei, s-a grăit şi despre retorica discursului filmic. După 25 de ani de la ecranizare însă, avea să se vorbească şi despre punerea în undă a nuvelei, pentru că în anul 2004, Teatrul Naţional Radiofonic difuza în premieră dramatizarea semnată de Puşa Roth şi regizată de admirabilul Cristian Munteanu. Spectacolul radiofonic Duios Anastasia trecea a fost primit de public cu un entuziasm greu de uitat, fiind difuzat de atunci încoace în nenumărate rânduri. Printre ascultătorii recentei difuzări m-am aflat şi eu, reconfirmându-mi-se faptul că Teatrul Naţional Radiofonic valorizează marea literatură şi tezaurizează producţii de excepţie care au menirea de-a trăi în afara timpului istoric.

pusa-roth

Pușa Roth

Dramatizarea radiofonică a nuvelei Duios Anastasia trecea păstrează cu fidelitate reperele construcţiei narative. Cunoscuta poveste rămâne aceeaşi, suita epică marşează pe acelaşi adevăr, scriitoarea Puşa Roth reuşind să descifreze cu minuţie realitatea pe care prozatorul a radiografiat-o şi a mărturisit-o fără concesii şi nefragmentat. Dar această dramatizare aduce ceva în plus. Un lucru care nu este lesne de transpus în undă. Şi mă refer aici la felul în care Puşa Roth a desfăcut şi a reconstituit pentru ureche acel ceva care face ca nuvela lui D. R. Popescu să fie pluri-valorizată. Este vorba de criza dramatică, tragică aş putea spune, o criză a unei lumi aflate în descompunere, o criză cu variaţiuni, care nu admite relativizări sau neadevăruri. Personajele au de la sine o alcătuire tragică, uşor de observat şi de gustat, acţiunea (de altminteri simplă, uşor de bănuit) este perfect sudată, iar peisajul literar ofertant din punct de vedere sonor. Or, a reuşi să duci totul cu o treaptă mai sus este o perfomanţă dramaturgică excepţională. Acesta este asul Puşei Roth care a izbutit să propună o re-lecturare a nuvelei lui D. R. Popescu, creând un discurs dramatic care păstrează gustul celui autentic, prozastic.

cristian munteanu

Cristian Munteanu

De cele mai multe ori, atunci când trebuie să fac aprecieri asupra unei producţii semnate de regizorul Cristian Munteanu, arborez un soi de subiectivism întrucât mă regăsesc, regizoral vorbind, în felul său de a-şi gândi spectacolele. Tipicul prin care îşi alege distribuţia, modul în care prin fiecare replică simţi că se confesează auditoriului, maniera în care formulează decorul sonor, calea pe care o alege pentru a-şi face mărturisirea artistică sunt definitorii pentru un creator de prim rang.

Dacă regizorul Alexandru Tatos mărturisea după realizarea ecranizării nuvelei că a fost interesat, în special, de problematica Puterii, în varianta radiofonică regizorul Cristian Munteanu a ales o altă direcţie estetică, mizând pe forţa tragică a personajului principal.

virginia-mirea

Virginia Mirea

Şi de această dată el a ales o distribuţie la… superlativ. Anastasia sa, în excepţionala interpretare a Virginiei Mirea, este raţională până în „măduva” conştiinţei, nelăsându-se contaminată de labilitate, păstrându-şi sinusoidele care o fac să rămână în primul rând… femeie. Expresivitatea vocală, cu accente profund tragice, a Virginei Mirea îi dă personajului o formulă monumentală, monolitică. Prin glasul său nu răzbate nicio reţetă interpretativă a personajului, cu toate că terenul acestei ispite este într-o oarecare măsură pregătit de chiar autorul nuvelei. Virginia Mirea dă originalitate personajului său, stăpânindu-l şi prin respiraţie şi prin cuvânt, constituindu-se într-un soi de for al conştiinţei acestuia. Virginia Mirea îi dă Anastasiei „aripi”, contrar replicii opozitului său, Costaiche care, la un moment dat, îi şopteşte cum că „oamenii n-au aripi”. Monologul de la începutul spectacolului este ca o vâlvătaie dramatică care se transformă galopant într-un incendiu existenţial. Anastasia Virginei Mirea transcende bâlciul lumii, lăuntrul ei demolând micimea, inconstanţa şi întunericul compromisului. Anastasia nu face concesii. Anastasia nu tace. Anastasia rămâne de neclintit. În ea „nu s-a stins nimic” . Pentru ea, aşa cum îi zicea Cătărina (un alter-ego interpretat cu gentileţe de Oana Ştefănescu), „cine nu dă doi lei pe moarte, nu dă nici măcar un franc pe viaţă”. Anastasia trăieşte, punând preţ pe adevăr, acel adevăr fără de care lumea n-ar mai fi lume, pământul n-ar mai fi pământ, omul n-ar mai fi om şi viaţa n-ar mai avea veşnicie.

mircea albulescu

Mircea Albulescu

Biruit de grotesc şi laşitate, personajul Costaiche, tatăl veşnicului iubit al Anastasiei şi primarul satului mehedinţean de la o poală a Dunării, îşi găseşte în interpretarea mereu fascinantului Mircea Albulescu expresivităţi nebănuite. Configurarea sa interpretativă nu se fundamentează numai pe un recul la puritatea morală, profund violentată a Anastasiei, ci şi ca un adevărat rechizitoriu al fanatismului, al unei amfibolii vidate, fără leac şi fără speranţă.

Axa Anastasia – Costaiche despre care s-a vorbit cu atâta generozitate reprezintă şi în varianta radiofonică a operei scheletul pe care s-a brodat un spectacol puternic, nestilizat, în care realismul ocroteşte simbolul, dramatismul biruieşte teatralul şi generează procese de conştiinţă care desconspiră acele contradicţii care ţin lumea-n loc.

critica duios anastasia trecea

N-am să conchid fără să amintesc de contribuţia remarcabilă a compozitorului George Marcu, care a creat sonorităţi impresionante, ilustrând muzical acest spectacol.

george marcu

George Marcu

Dacă ar fi să folosesc un singur cuvânt care să legitimeze această producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, cel pe care l-aş alege fără dificultate este „viu”. Pentru că, fără doar şi fără poate, acest spectacol are viaţă, are vigoare şi animă, afirmând idealurile unei lumi care nu-şi lasă tradiţiile extirpate şi nu face numere de circ despre jertfă.

Duios Anastasia trecea, dramatizare de Puşa Roth după nuvela lui Dumitru Radu Popescu. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Virginia Mirea, Mircea Albulescu, Alexandru Jitea, Oana Ştefănescu, Julieta Strâmbeanu, Ioana Chelaru, Ioana Calotă. Redactor: Costin Tuchilă. Producător: Vasile Manta. Regia de montaj: Dana Lupu. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Efecte percuţie: Lucian Maxim. La vioară: Marian Grigore. Regia tehnică: Mihnea Chelaru şi Marilena Barabaş. Înregistrare din anul 2004. Redifuzată duminică, 22 iunie 2014, ora 0.30, în seria „Mari spectacole”, la Radio România Cultural.

Duios Anastasia trecea, dramatizare de Pușa Roth după nuvela lui D. R. Popescu, regia: Cristian Munteanu. Data difuzării în premieră: 19 decembrie 2004 – fragment

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

Alte cronici de Cristina Chirvasie:

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile uriicristina chirvasie

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance

Iona sau Răzbirea spre lumină

Insomniile lui Gregor sau Metamorfoza închipuirii

Jocul cu fantasme sau Imponderabila senectute

Aparent… o comedie despre dragoste

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICacesti ingeri tristi,alexandru tatos,cristian munteanu,cristina chirvasie,cronica de teatru radiofonic,d r popescu,dramatizare duios anastasia trecea,duios anastasia trecea,dunăre,ioan acalotă,mari nuvele romanesti,mehedinți,mircea albulescu,mireasa cu gene false,oana ștefănescu,partizani sîrbi,pusa roth,real,tragic,ultrarealism,virginia mirea
Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE Duios Anastasia trecea, dramatizare de Puşa Roth după nuvela lui Dumitru Radu Popescu. Regia artistică: Cristian Munteanu, 2004 În chip cu totul aparte copilăria mea a fost amprentată de întâlnirea cu Păcală. O întâlnire născută undeva în subteranele naivităţii şi bucuriei puerile, pe vremea când am văzut...