» » Lecţia acelor de ceasornic sau „Mecanica inimii”

Lecţia acelor de ceasornic sau „Mecanica inimii”

cronica de teatru loreta popa mecanica_inimii_chris-simion

Ca spectator nu ai nevoie de studii ca să-ţi placă un spectacol cu o piesă de teatru. Ca spectator vii la teatru ca să respiri, să înveţi, să te bucuri, să cauţi răspunsuri sau întrebări, să cotrobăi prin toate ungherele, să plângi, dar mai ales ca să iubeşti. Ca spectator puţin îţi pasă ce cred criticii sau cronicarii de serviciu. Te preocupă în primul rând povestea şi modul în care ea este spusă. Personajele sunt cele care te cuceresc sau nu. Sunt regizori care oricât ar citi şi răsciti o piesă, nu reuşesc să-i dea de capăt şi atunci încearcă să improvizeze. Uneori iese, alteori nu.

chris simion

Chris Simion

Sunt regizori care doar suflă lumină vie asupra replicilor şi totul se aşază într-o ordine care se apropie de magie. Aici o încadrez pe Chris Simion, de la care nu ştiu cum se face, dar învăţ de fiecare dată să iubesc viaţa aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, cu frumos şi urât, cu lumină şi întuneric. Chris Simion are un har aparte de a spune poveşti. Şi mai are un har, acela de a călăuzi actorii pe scenă într-un mod incredibil de frumos.

Mathias Malzieu

Mathias Malzieu

Poreclit „Peter Pan” al muzicii rock pentru permanentul său refuz de a se maturiza, Mathias Malzieu, scriitor, compozitor şi interpret francez, a semnat cel de-al doilea roman al său, Mecanica inimii, în 2007. A fost primit de public cu căldură şi entuziasm, la fel şi albumul rock omonim. Astfel că era necesar ca şi scena românească să încerce să dezlege misterele Mecanicii inimii, ce a cucerit o lume întreagă. Şi nu se putea altfel decât cu actori extraordinari, pe care publicul îi iubeşte şi-i aplaudă cu pasiune. Actori de excepție precum Maia Morgenstern, Marius Manole, Medeea Marinescu, Şerban Pavlu şi Marian Râlea. Şi în regia lui Chris Simion.

În 12 iunie, înnobilată de nuanţele lunii pline de afară, mă îndreptam spre Teatrul Bulandra, Sala Izvor, pentru că aveam şansa să asist la spectacolul cu piesa Mecanica inimii de Mathias Malzieu. O mare de oameni aştepta să pătrundă în foaier şi recunosc că am simţit o imensă bucurie. Da, lumea vine la teatru. Cum să nu-ţi vină să sărbătoreşti? M-am luptat pentru o clipă, fără şansa de a reuşi, cu amintirea întâlnirii cu Irina Petrescu, actriţă a Teatrului Bulandra, şi a glasului său inconfundabil. În acest iunie ar fi împlinit 73 de ani. Amintirea de care vorbesc era legată de un articol chiar de ziua sa, din 19 iunie 2012. Mă sunase fericită că materialul cu modificările pe care şi le dorise, aşa cum stabilisem împreună, apăruse în ziar. „Mi-ai luminat ziua, draga mea!”, mi-a spus. Cum aş putea uita vreodată aşa ceva?! Am vorbit de multe ori când ajungea târziu acasă, după spectacol, şi de la domnia sa am aflat ce simte un actor când este aplaudat frenetic, răsplătit astfel pentru dăruirea sa de fiecare seară.

imagini mecanica inimii spectacol bulandra

Jack (Marius Manole) se naşte cu inima slabă şi aproape că era să moară la naştere, dar moaşa, Madeleine (Maia Morgenstern), obişnuită cu metodele mai vechi, reuşeşte să-i monteze un ceas lângă inimă pentru a o ajuta să bată. „Trebuie să stai liniştit, fiecare bătaie a inimii tale este o mică minune, să ştii”, îi va spune micului Jack, pe care decide să nu-l mai arate celor care voiau să înfieze copii, păstrându-l pentru ea. Când împlineşte 10 ani, Madeleine îi face cadou o vizită prin oraş, acolo unde o va cunoaşte pe micuţa dansatoare Acacia (Medeea Marinescu), de care se îndrăgosteşte. Madeleine îl previne în privinţa iubirii, căci o inimă ca a lui nu poate face faţă acesteia: „Mecanismul ceasului nu poate filtra emoţiile tot atât de bine ca ţesuturile. Trebuie să fii foarte atent. Ceea ce s-a întâmplat în oraş când ai văzut-o pe micuţa cântăreaţă nu face decât să-mi adeverească temerile: dragostea e prea periculoasă pentru tine. Mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti cu multă suferinţă întreaga bucurie care te cuprinde când iubeşti. Şi cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi mai ascuţită. Vei cunoaşte dorul, chinurile geloziei şi ale incertitudinii, senzaţia că eşti respins şi că ţi se face o mare nedreptate. Frigul o să-ţi macine oasele, iar sângele se va preschimba în sloiuri de gheaţă rătăcind pe sub piele, prin tot trupul. Mecanismul inimii tale va sări în aer. Eu ţi-am pus ceasul, aşa că ştiu pe dinafară cât poate duce. Pesemne că forţa fericirii nu-l va doborî. Dar nu e destul de voinic ca să îndure chinurile dragostei.”

După ce primeşte o bătaie soră cu moartea de la unul dintre colegii de şcoală, Joe (Şerban Pavlu), la rândul lui îndrăgostit de dansatoare, Jack pleacă în lume pentru a o găsi. Călătoria lui Jack este deci una iniţiatică. Nimeni nu ne învaţă cum să iubim, cum să dăruim dragoste, cum să nu ne temem. Nimeni nu ne învaţă încrederea. Toate acestea le descoperim singuri. Deloc întâmplător, Jack întâlneşte în drumul său numai oameni singuri, trişti, care au iubit şi au suferit cândva. Aproape toţi, chiar şi Madeleine, consideră sensibilitatea lui Jack un handicap. Ea este cea care-l trimite la un ceasornicar, pentru a-i repara ceasul de lângă inimă, stricat de Joe. Şi astfel Jack ajunge să-l cunoască pe magicianul Melies (Marian Râlea). Acesta află şi el despre dragostea lui Jack pentru micuţa dansatoare şi chiar îi spune: „Singura şmecherie, cum o numeşti tu, care-ţi va permite să o seduci pe fata viselor tale este chiar inima ta. Nu cea în formă de ceas care ţi-a fost pusă la naştere. Eu vorbesc de cea adevărată, cea de dedesubt, din carne şi sânge, care pulsează. Pe asta trebuie s-o pui la treabă! Uită de problemele de mecanică, nu le mai da atâta importanţă! Fii imprudent înainte de toate, dăruieşte, dăruieşte-te fără să te gândeşti prea mult!” Destul cât să-l determine pe Jack să o caute cu înfrigurare pe fata de care se îndrăgostise. O găseşte, o iubeşte, se ceartă cu ea, trece prin tot freamătul iubirii, rezistă, o pierde şi înţelege că mecanica inimii lui are un rost aparte. Puţin câte puţin, începe să vadă suferinţa în jurul lui, să înveţe despre viaţă, să înţeleagă că unele ceasuri au fost montate, altele au apărut şi au crescut cu fiecare dezamăgire, cu fiecare suferinţă. Grija excesivă a părinţilor şi dorinţa de a-şi proteja copiii de orice, mai ales de zbor şi înfruntarea vieţii cu propriile puteri, toate acestea sunt dăunătoare. Dar vrem, nu vrem, fac parte din noi şi nu lipsesc de pe nici un drum spre maturizare.

marius manole maia morgenstern

Un subiect ce nu poate decât să-ţi tulbure sufletul şi să te facă să te gândeşti la mecanica inimii tale, la alegerile pe care le-ai făcut, la repercusiuni, la paşii pe care urmează să-i faci. Mecanica inimii, spunea Maia Morgenstern, „este un dar pe care mi l-a făcut viața”. Probabil că dragostea cu care s-a lucrat la această piesă, încrederea, au contribuit deplin la acest succes, pentru că este un succes. Mi-a amintit de acel Joc al vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă de Horia Lovinescu, de odinioară, jucat pe scena Teatrului Nottara. M-a făcut să simt aceleaşi întrebări sfredelindu-mi tâmplele şi descoperind ceea ce nu credeam că mai există înlăuntrul meu. „Este o piesă despre dragoste, despre puterea de a fi tu, despre puterea de a visa. Este un basm pentru adulți și o metaforă foarte frumoasă. Vă las să-l descoperiți la teatru”, spunea şi Marius Manole.

În preajma lui Chris Simion există mereu oameni minunaţi, actori pe care a ajuns să-i iubească. Aceşti actori sunt primii care o ajută să spună poveşti simple, clare, necesare, de care oamenii au nevoie ca să se întoarcă la valorile adevărate şi dacă mă gândesc la câtă lume era în faţa teatrului înainte de acest spectacol nu pot decât să afirm că reuşeşte să facă acest lucru cu vâf şi îndesat. Chris Simion a făcut ceea ce până acum nu am văzut în teatrul românesc, a deschis repetiţiile publicului. Şi-a asumat un risc şi a făcut bine, pentru că a învăţat din greşeli, a corectat şi a mers mai departe. A fost sub imperiul emoţiilor întregul spectacol şi nici când s-a terminat nu am văzut-o mai uşurată. Arde cu intensitate pentru fiecare dintre lucrurile pe care le face, Chris Simion, iar cu Mecanica inimii, căreia i-a dat din căldura ei, am aflat cum poţi trece prin furcile caudine ale iubirii, despre rănile pe care aceasta ţi le face şi mai ales despre cum te vindeci. Un spectacol cât o lecţie de viaţă, cât o lume, cât o magie.

maia morgenstern mecanica inimii chris simion

Maia Morgenstern

Maia Morgenstern ştie cât este de iubită. Poate tocmai de aceea îşi alege fiecare rol cu grija unei mame. Ştie că mângâierea ei va preschimba acel rol şi-l va duce pe un drum pe care el nu-l intuieşte. Şi îi iese de fiecare dată, pentru că atunci când dinlăuntrul tău bunătatea, blândeţea, iubirea ies la lumină, este imposibil ca ele să nu lase urme. Doamne, ce Vitorie Lipan ar fi Maia, mi-a atins un gând fulgerător sufletul… Da, Maia Morgenstern ştie că înţelegerea şi căldura au alt gust, alt preţ într-un loc atât de fierbinte cum este scena. E mereu pregătită, mereu atentă să nu risipească nimic. Şi mai ştie că interferenţa cu sursa literară de inspiraţie este şansa de fructificare pe scenă a unei clipe de har care poate lumina afinităţile de sensibilitate şi spirit. A sa Madeleine este o femeie care a pierdut şansa de a fi mamă, dar care şi-a asumat responsabilitatea de a fi una adoptivă. Am rămas cu nostalgia întâlnirii cu Maia Morgenstern pe buze şi în palmele care plăteau preţul întâlnirii cu bucurie.

medeea marinescu

Medeea Marinescu

De felul ei temperamentală, cu mult zvâc, Medeea Marinescu a lăsat deschisă uşa personajului micuţei dansatoare Acacia deschisă către ea însăşi. I-a croit haine potrivite, i-a dat din efervescenţa şi din farmecul ei. Descoperi la micuţa dansatoare mâini ce nu-şi găsesc astâmpărul, picioare la fel, închipuind oriunde se află paşi de dans anume gândiţi pentru o muzică doar de ele auzită, muţenie nervoasă pentru cine nu ştie să asculte şi cu ochii. Pe Medeea Marinescu o iubesc pentru subtilitatea în nuanţări, pentru felul în care stăpâneşte publicul. Chiar dacă ar fi un singur spectator în sală, acesta ar fi captat de personalitatea acestei actriţe. Nu mă îndoiesc nici măcar o secundă.

serban pavlu

Şerban Pavlu

Pe Şerban Pavlu îl asemăn cu un arc ce se străduieşte să spună adevărul despre sine. El întruchipează un personaj pe care îl întâlneşti la fiecare pas astăzi. El chiar este Joe, acel băiat rău ce-şi chinuie colegul de şcoală pe care abia l-a cunoscut, nu doar pentru că e altfel, cât mai ales pentru că e îndrăgostit de aceeaşi fată. Evoluţia personajului său m-a uluit şi m-a bucurat, pentru că actorul reuşeşte să atingă acolo unde doare cel mai tare, să te determine să cauţi în sufletul tău acea situaţie asemănătoare prin care ai trecut de-a lungul vieţii poate şi tu. El este acel personaj care dă senzaţia că poate oferi siguranţă, când de fapt el caută asta mai mult ca oricine. M-a impresionat Şerban Pavlu, pentru că a reuşit să dăruiască puţin din sensibilitatea sa celui pe care îl interpretează. Se vede şi se simte.

Cum să rămâi cu lecţia neînvăţată când Marius Manole ţi-o explică atât de coerent? Marius Manole te ia de mână de la început şi te conduce până la uşa teatrului la final, ca să înţelegi că e dreptul tău să fii aşa cum eşti. E dreptul tău să te manifeşti în această lume aşa cum te îndeamnă sufletul. Mereu sincer, mereu deschis, Marius se transformă la fiecare reprezentaţie. Cu siguranţă, următoarea dată când voi revedea spectacolul, el va găsi o altă cale pe care să ajungă la mine, spectatorul lui. Acum, a fost băieţelul naiv, care credea că dacă nu învârteşte rotiţa ceasului de lângă inima lui plăpândă poate muri, creşte pe parcurs, devine adult şi ajunge să înţeleagă viaţa, aşa cum e ea. „Viaţa merge înainte, dar asta nu înseamnă să fiu întru totul de acord cu ea”, spune Jack, personajul lui Marius Manole şi nimic nu spune adevărul despre piesă precum această propoziţie.

Cât despre magicianul Melies, ceasornicarul ce-l ajută pe Jack şi-l sfătuieşte, el este interpretat de Marian Râlea, actor înzestrat cu un uriaş talent şi pentru comedie, şi pentru dramă. Un har special pentru scenă, Marian Râlea va rămâne însă pentru totdeauna, vrea sau nu vrea, Magicianul. Generaţii de copii au crescut urmărindu-l, iar de sub aripile sale ocrotitoare şi-au luat zborul copii cu talent, astăzi actori la rândul lor. „Dacă laşi trecutul să existe în prezent, el există. Dar este foarte greu să păstrezi lângă tine pe cel drag; pentru că nimeni nu poate regla, după bunul său plac, mecanismul inimii”, spune personajul său.

Nu ne place să privim în faţă lucrurile care ne dor, nici măcar să vorbim despre ele. Moartea este unul dintre aceste lucruri. Şi totuşi, trăim mai abitir atunci când suntem nevoiţi să o privim în ochi, pentru că atunci şi doar atunci înțelegem cât prețuiește viața. Doar așa putem ajunge să înţelegem valoarea fiecărui moment, doar așa putem ajunge să trăim conștient fiecare clipă mulțumindu-i și mulțumindu-ne nouă înșine. Ceea ce pot spune absolut sigur este faptul că Mecanica inimii merită tulburarea ta, dragă spectatorule.

Loreta Popa

Fotografii din spectacol de Oana Monica Nae

loreta popalogo revista teatrala radioCronici, reportaje și interviuri de Loreta Popa:

„Idolul şi Ion Anapoda” la Teatrul Național din București

„Volpone” sau când banul face şi desface

Gâlcevile din Chioggia

Dan Puican – „Radioul este viața mea”

Tango Elección

„Ora veselă” împlinește 85 de ani

O iubire fără sfârşit, Mihai Eminescu – Veronica Micle

Doi ani fără Emil Hossu

Un Hamlet cu o mie de răspunsuri

La mulți ani, Dan Puican!

Ştefan Caraman: „Scriitorul dă lumii şi ia de la lume”

Gina Patrichi, evocată la Majestic

„Pescăruşul” sau zborul înalt al unui spectacol-experiment

Efectul Morţii asupra lui Arlechino

George Constantin, un mare timid

O carte de vizită semnată Eugen Cristea

Doi ani de „Laborator de Noapte” la Teatrul Bulandra

 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUace de ceasornic,chris simion,cronci de loreta popa,jack,loreta popa,madeleine,maia morgenstern,marian râlea,marius manole,mecanica inimii de mathias malzieu,medeea marinescu,şerban pavlu,teatrul bulandra
Ca spectator nu ai nevoie de studii ca să-ţi placă un spectacol cu o piesă de teatru. Ca spectator vii la teatru ca să respiri, să înveţi, să te bucuri, să cauţi răspunsuri sau întrebări, să cotrobăi prin toate ungherele, să plângi, dar mai ales ca să iubeşti. Ca...
Revista Teatrală RadioUn proiect Radio România Cultural2019