Lindsay Kemp: 76 de ani fără un pas greşit

de RALUCA NIȚĂ

Revoluţionar. Un adevărat maestru. Provocator. În peste 40 de ani de carieră, Lindsay Kemp a fost definit în diferite moduri. A primit de fiecare dată numele personajelor pe care le-a interpretat în spectacolele sale de teatru-dans geniale şi surprinzătoare. 

Lindsay Kemp

Personaj atipic al scenei internaţionale, mim, realizator, coregraf şi regizor de teatru şi operă. Celebru pentru spectacole ca Ziggy Star Dust cu David Bowie în anii ’70 sau filmul Red Shoes cu Kate Bush, Lindsay a creat zeci de show-uri inspirate din universul teatrului tradiţional japonez (Flowers – Una pantomima per Jean Genet, spectacol istoric al anilor ’60), din universul gotic, din vise şi coşmaruri. 

La fel de cunoscute şi apreciate sunt şi producţiile teatrale care exprimă viziunea sa inedită cu Visul unei nopţi de vară de Shakespeare sau cea inspirată de teatrul poetic al lui Lorca în Duende. 

Fotografie de Allan Warren, 1969

Dar dacă astăzi îl întrebi pe acest artist în vârstă de 76 de ani, educat, simplu, mereu zâmbitor, cum se defineşte, Kemp îţi răspunde: „Un Storyteller, un povestitor. Numai că eu în loc de cuvinte, folosesc gesturile corporale pentru a transmite emoţii şocante publicului din sală.” 

Aceleaşi reacţii puternice a suscitat şi noul său spectacol intitulat Kemp Dances, care a avut premiera la 24 ianuarie 2015 la Teatrul Due din Parma. Spectacolul va putea fi văzut şi la Teatrul Brancaccio din Roma (13 şi 14 martie) şi la Genova (25 martie). 

Kemp Dances

În ciuda vârstei, Kemp va apărea din nou pe scenă alături de Daniela Maccari, David Haughton, Luciano Guerra şi James Vanzo, propunând „invenţii” şi „recrearea” unor vechi personaje: de la diavolul din Histoire du soldat de Stravinski la Violetta din Traviata, trecând prin Nijinsky, legendarul balerin din Les Ballets Russes, dintotdeauna sursă de inspiraţie pentru Kemp. 

„Să mă transform dansând a fost mereu pentru mine o necesitate primordială, recunoaşte coregraful englez. Personajele mele, fie că sunt reale sau inventate, au o caracteristică în comun: sunt tragice şi eroice şi mai ales sunt ghidate mai presus de orice de nevoia de a exprima dorinţa lor de a iubi.” 

Corespondenţă de la Roma

Fotografie de Allan Warren, 1969

Lindsay Kemp în Elizabeth’s Last Dance, Tokio, 2008

Raluca Niță

Alte articole de Raluca Niță: Compania Ricci/Forte: doi Stanislavski ai anilor 2000   

„Dirty Dancing” devine musical la Milano 

Romeo Castellucci, un regizor care provoacă „în dulcele stil clasic”

Când Falstaff citează din Nietzsche, Kafka şi Orson Welles

Cine sunt noii dramaturgi italieni?

Viaţa lui Aung San Suu Kyi pe scena Teatrului din Ravenna

Peter Brook explorează nuanţele necunoscute ale minţii

Roman Polanski, regizor de musical la Paris

Eduardo De Filippo, 30 de ani de la moarte

Dario Fo se întoarce în televiziune cu povestea Sfântului Ambrozie

Filmul „Casablanca”, un mit născut dintr-o piesă de teatru

Jeroen Verbruggen, un coregraf pop care urăşte comparaţiile

Cazul Lehman Brothers la Piccolo Teatro din Milano

„Le intellettuali” la Teatrul Belli: când umbre misterioase se ascund în familie

„Antigona” africană în interpretarea tinerilor actori din Senegal la Prato

Vezi: arhiva rubricii Roma caput culturae de Raluca Niță