Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ

mania-like-urilor-proza-satirica-razvana-nita

rubrica-spectator-ca-la-teatru-revista-teatrala-radioMai ştii, poate că de la nevinovata sintagmă „a da un semn” a pornit totul. În copilăria mea se purtau încă posturile telefonice fixe, aşa că auzeam adesea „dă şi tu un ţâr!” Evident, lumea s-a schimbat, comunicarea s-a schematizat în numele eficientizării ei şi al economiei de timp.

Ai ajuns acasă? Ce să mai formezi un număr de telefon iar apoi să faci efortul supraomenesc şi anacronic de a formula fraze? Dă-i, frate, un bip, un sms, un ceva mic şi repede că viaţa nu aşteaptă. Mai ales că şi dacă vorbeşti la telefon, ce poţi spune în plus? „Ce faci, frăţie? Uite şi eu ciak-pak. Nţţţ, în troleu. Lume multă, şerpărie, să mor de te mint. Ete, canci. Nu ştiu, boss. Te fac un mess pă diseară? OK, hai!” Mai cinstit un bip. Măcar nu poluează.

like-si-link-facebook

Adio priviri pierdute, ochii beliţi pe fereastră. Avem telefoane, avem internet, avem liber la reţelele sociale. Dimineața sau seara toată lumea mângâie ecranele mobilelor unde se succed imagini, articole, bârfe şi curiozităţi. În generozitatea lor, ascultătorii de muzică dau volumul la maxim, că poate-poate şi doar-doar o vrea şi pensionarul de proximitate să se încarce energetic cu metale grele.

Azi nu se mai spune „i-a plăcut” sau „a apreciat pozitiv”. E desuet şi putrezit. Azi dacă o chestie nu te lasă indiferent îi dai şi tu like. Monalisa – like. Halep – like. Accident pe DN1 – like. Guţă, vaccinul obligatoriu, mersul trenurilor – like, like, like. Când îţi place ceva rău de tot şi te mănâncă sub epidermă să ştie toată gaşca socială, dai share. Adică şi cum am zice dai de veste tuturor, împrăştii informaţia în mulţime, duci vorba cu fapta.

spectator-ca-la-teatru-razvana-nita-revista-teatrala-radio

Sunt convinsă că vi s-a întâmplat. Are o cunoştinţă o problemă – i s-a înfundat canalizarea de exemplu, sau, dimpotrivă, o dilemă de bine gen nu ştie unde să-şi petreacă noaptea de Revelion, te repezi să o ajuţi, „ştiu eu pe cineva” sau „am fost eu într-un loc minunat”. Ţi se replică instantaneu: „dă-mi pe mail!” sau „dă-mi şi mie link!”.

Dacă nu avem un monitor în faţă nu mai ştim să vorbim. Nu găsim subiecte comune, nici chef să le abordăm. Trăim în grupuri. Un grup pe yahoo, altul pe wattz-up, într-o panică generată şi de publicitatea agresivă care ne anunţă în permanenţă că ceva unic, esenţial se află „doar la un click distanţă” de noi. Telefonul uitat acasă e sinonim cu intrarea în comă. Suntem aici dar nu mai suntem în viaţă – şi asta pentru că nimeni nu mai poate da de noi. Eşti offline = eşti degeaba.

Am o vecină care are conturi peste tot: site-uri de socializare, de cumpărături, de ştiri, şase adrese de email, postează în permanenţă. Nu îi ajung timpul, degetele, dispozitivele. Are trei telefoane, două laptopuri şi o tabletă. Nu le decuplează niciodată. Cu o mână scrie şi cu una îşi face selfie. O privesc îngrozită. În faţa mea e un animal hăituit, un sclav, un pacient incurabil. Apropo, săptămâna asta am aflat că poţi fi diagnosticat cu demenţă digitală.

comunicare-retele-socializare

Fraţilor, prea am luat-o razna. Nu mai admiră nimeni o floare fără să o caţere pe facebook. Tot acolo sunt primii paşi, primul dinte şi ultima suflare, nunta, divorţurile şi cel dintâi grătar cu mama soacră, inelele de logodnă, noul look, unghii, gene şi buze false, mări, oceane, piscuri muntoase scăldate în apusuri fabuloase, torturi, prăjituri, creme, maşini, pantofi, platforme electorale şi demisii din partid, etc. etc.

telemobil-socializare

Privesc cu stupoare această „muncă voluntară obligatorie”. În jurul meu se lichefiază creiere şi se usucă suflete. Iar eu mă încăpăţânez să citesc cărţi cu amintiri din vremuri tihnite şi dichisite. Vremuri în care aveam tihnă şi ţi-era mai mare like-ul să savurezi o cafea amară, o linguriţă de şerbet şi un pahar cu apă rece. Cum, nu ştiţi ce e şerbetul? Gugăliţi! Deşi nu acolo veţi descoperi gusturile adevărate.

Dacă v-a plăcut articolul, nu vă repeziţi să daţi like! Scrieţi-mi ceva. Vă asigur că o s-o iau foaaaarte personal.

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

Grafică de Costin Tuchilă.

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericirii, cronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Pe speaker, cronică de teatru

Povestiţi, povestiţi, tot va rămâne ceva, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Şi mâna trup şi suflet se făcu, cronică de teatru 

La bâlci, cu capu-n jos, cronică de teatru

E pur si muove, cronică de teatru

Japonia – între viaţă şi artă, cronică de carte

Teatrul, această incredibilă metaforă a vieţii, cronică de carte

Când teatrul nu te mişcă, cronică de teatru

Dincolo de perete, cronică de teatru

Lecțiile „Lecției”, cronică de carte

Sfânta treime şi cele două jumătăţi, cronică de teatru

Când filmul – ca şi maioneza – se mai taie, cronică de teatru

Fascinaţia omului cu cap de perlă, cronică de teatru

Escrocherii sentimentale, cronică de teatru

Desprinderea din soare şi dreptul la eternitate, cronică de teatru

Dansând povestea, cronică de teatru

Locuri de joacă pentru adulţi, cronică de teatru

Scene din viaţa lui Gigel. Cu Gigi, cronică de teatru

Repetiţii generale, cronică de teatru

Vânare de vânt, cronică de carte

costintuchilaSPECTATOR, CA LA TEATRUcafea amară,like,link,manie retele socializare,proza umoristica revista teatrala radio,răzvana niță,șerbet,telefonie mobila
Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ Mai ştii, poate că de la nevinovata sintagmă „a da un semn” a pornit totul. În copilăria mea se purtau încă posturile telefonice fixe, aşa că auzeam adesea „dă şi tu un ţâr!” Evident, lumea s-a schimbat, comunicarea s-a schematizat în...