livada de visini unatc teatrul mic loredana goaga

În zilele noastre se pare că a devenit o artă să știi să ignori ce e bun. Pornind de aici, se înțelege de ce nu vedem mai des în teatrele bucureștene un spectacol precum Livada de vișini ce se joacă acum la Teatrul Mic și Foarte Mic. Nu mă refer la orice spectacol, mă refer la un spectacol de dizertație 2013, din cadrul U.N.A.T.C, care fără șovăială vine și se așează în topul celor mai bune spectacole ce se pot vedea în București. E și bine, e și rău. Rău este evident pentru consumatorii și producătorii de fleacuri en gros.

livada de visini foto steluta popescu

Insist să spun despre acest spectacol că, pornit ca exercițiu de școală, a fost destinat și a reușit să ajungă un spectacol care respectă toate regulile bunului-simț la nivel de etică teatrală.

Livada de vișini este un spectacol care are o construcție dintre cele mai simple și corecte pe care le-am văzut în ultima vreme. Nu m-a impresionat prin nimic nou, dar m-a impresionat prin cunoașterea în detaliu a lucrurilor deja știute și folosite dintotdeauna. Mă refer la mijloacele regizorale – de la lumină, ilustrație muzicală, stuctură dramatică punctată și respectată în momentele cheie, prin sugestii discrete, conturând ciclicitatea timpului cehovian aflat între atmosfera de plictis și agonia pierderii livezii.

Scena este curată, cu elemente de mobilier simple, puține, cu un rând de perdele dantelate care separă două planuri ale realității, cea închipuită și cea adevărată. Apoi construcția scenografică este valorizată o dată prin costume și totodată prin eclerajul cald sau rece suprapus între cele două planuri, dar și în interiorul acestora. Toată lumina subliniază atmosfera incertă și anticipează parcă întotdeauna un apus care întârzie să vină. Acest tablou pe care-l urmărim, cu senzația că rămâne mereu același, e punctat de muzică, în momentele de tensiune între personaje sau stări; muzica vine ca o pată de culoare mai aprinsă, undeva în colțul tabloului, cu nuanțe cețoase, încărcate, vesele și triste.

spectacol livada de visini cronica de loredana goaga

Livada de vișini. Foto: © Steluța Popescu

Totul este redat într-o cheie a angoasei, a temerilor diverse dar și a unei bucurii mascate. Toate personajele așteaptă să se întâmple ceva, dar nu prea fac nimic, cu excepția lui Lopahin. Aproape toate personajele se plâng de plictiseală. Își țin singure socoteala timpului poate tocmai ca să-și confirme că sunt mai aproape de sfârșit, dar și ca să se agațe de speranța că poate livada va fi salvată. Totut începe noaptea, aproape de momentul când ea se îngână cu zorile, și se sfârșește în zori. Suntem martorii unui timp delimitat, în care se hotărăște destinul unei livezi de vișini, al unor vieți ce trebuie să ia trenul către o altă destinație. Cum se trăiește acest timp? Se trăiește într-un carusel de emoții vechi și noi. Nu se întâmplă nimic de fapt, nu avem o acțiune precisă ori un conflict exterior. Totul este intrinsec, se dezvoltă în ritmul acelor de ceasornic care se urmează unul pe celălalt, și se întâlnesc uneori pentru scurt timp. Un astfel de moment de întâlnire, de ciocnire a două speranțe ce se află în dezacord, este când Lopahin însuși aduce vestea că livada a fost cumpărată chiar de el. De cealaltă parte, stă Liubov Andreevna, a cărei speranță de a nu pierde livada este frântă. Mă opresc asupra acestui moment din spectacol, poate cel mai puternic. Spun puternic, nu doar pentru că așa a vrut autorul dramatic să îl înfățișeze, ci pentru că cei doi actori, Simona Grumezea și Eugeniu Cozma, transmit totul printr-o forță actoricească ce te face pe tine spectatorul să devii mic de tot pe scaun. Eugeniu Cozma interpretează victoria de a caștiga livada cu frenezie, transmite teroare, Simona Grumezea o interpretează pe Liubov Andreevna printr-un un strigăt mut, iar noi spectatorii ne regăsim între ei striviți pur și simplu. Dacă până acum interpreta acestui personaj a dus toată încărcătura emoțională din acest spectacol, cu multă finețe, având ochii parcă mereu în lacrimi, dar mereu cu câteva crîmpeie de zâmbete nostalgice, interpretul lui Lopahin vine acum să o ajute să ducă toată această încărcătură emoțională a ei.

Toată imunitatea creată inevitabil într-o astfel de meserie în care cunoști un pic mai mult decât un spectator obișnuit, îți este dărâmată tocmai pentru că observi mecanismele de creare a emoției pe scenă și cu toate acestea efectul te copleșește, te umilește și te obligă să faci o reverență undeva în tine în fața acestor doi tineri actori.

cehov livada de visini gelu colceag tania filip

Foto: Mihaela Petre, Steluța Popescu

Pe tot parcursul spectacolului toată utopia păstrării livezii este conștientizată dintr-un plan secundar de personajul Variei. Varia este singura lucidă, cea mai sensibilă și cea mai puternică, dar invizibilă, exact așa cum a interpretat-o Cosmina Stratan. Un alt personaj, singurul care aduce un tip de veselie, Charlotta – interpretată de Aida Avieriței, deține toată naivitatea celorlalte personaje, cu singura diferența că această naivitate este asumată. Celelalte personaje interpretate de Miriam Rizea, Sergiu Costache, Liviu Chițu, Rareș Florin Stoica, Silvana Negruțiu, Ionuț Iftimiciuc, Alexandu Sinca par plate. Cu toate acestea, ele ne sunt prezentate prinse fiind în același vârtej și își joacă cu seriozitate tipologia care nu se mai distinge sau nu mai are importanță în toată acea neliniște. Singurul preocupat cu adevărat de ceva este Firs, insesizabil și el în cursul spectacolului, dar care vine să încheie de unul singur acest timp îngăduit speranțelor. Firs moare odată cu ultimul copac din livadă, pe care îl auzim cum cade la pământ.

Livada de vișini poate fi interpretat ca un spectacol despre uitare, din care trebuie să înțelegem că demonii trecutului ne vor duce întotdeauna fără voia noastră într-un timp al viitorului sau timpul se va opri cum se întâmplă pentru Firs: „Au uitat de mine, nu-i nimic…voi ședea aici.”

Loredana Goagă

Distribuția: Liubov Andreevna Ranevskaia – Simona Grumezea; Ania – Miriam Rizea/ Cristiana Ioniță/ Aida Avieriței; Varia – Cosmina Stratan/ Andreea C. Hristu; Leonid Andreevivi Gaev – Sergiu Costache; Iermolai Alexeevici Lopahin – Eugeniu Cozma; Piotr Sergheevici Trofimov – Liviu Chițu; Charlotta – Andreea Șovan/Irina Cărămizaru/ Aida Avieriței; Semion Panteleevici Epihodov – Rareș Florin Stoica; Duniașa – Ana Bianca Popescu/ Silvana Negruțiu; Firs – Ionuț Iftimiciuc/ Emilian Mârnea; Iașa – Alexandru Sinca. Coregrafia: Roxana Colceag. Decor: Toma Costin, Gabriel Ranete. Costume – Iulia Popescu, Steliana Ștefănescu, Mirela Niculescu. Regizor secund: Andreea Iacomiță. Asistenți: Ana Covalciuc și Alex Vlad. Regia: Gelu Colceag și Tania Filip.

logo revista teatrala radioCronici și interviuri de Loredana Goagă: 

„Îmbrățișări frânte” printre scene frânte

Alexandru Nagy: „T.I.P. este un teatru nomad”

Some night show – Some life live show!loredana goaga

Două povești de amor cu umor

Vițelul de aur

„Metamorfoza” teatrului radiofonic

Un spectacol la care râzi inteligent

Misiune îndeplinită

Oamenii-gărgărițe

Teatru cu literă mare, de la capăt

Săptămâna de teatru de la Buzău e tânără – și „Omul-pernă” la fel!

Bani şi iubire în „Marfă vie”

 C’est fini la comédie!

Teatrul bate Filmul!

Spect-actor fără repetiție!

Săptămâna Teatrului Tânăr cu păpuși

Vlad Trifaş: „Oamenii care plâng după un spectacol sunt un fel de medicament de inimă”

Constantin Enache: „«Tempi» este un spectacol despre timpul interior”

Bianca Mateescu: „Poveștile, o poartă către lume”


costintuchilaCRONICA DE TEATRUfirs livada de visini,gelu colceag,livada de visini unatc teatrul mic,lopahin,loredana goagă,personaje cehoviene,personaje de fundal,plictiseala,ranevskaia,spectacole cehov,tania filip,teroare
În zilele noastre se pare că a devenit o artă să știi să ignori ce e bun. Pornind de aici, se înțelege de ce nu vedem mai des în teatrele bucureștene un spectacol precum Livada de vișini ce se joacă acum la Teatrul Mic și Foarte Mic. Nu mă...