Cronică de teatru tv de ANI BRADEA

cronica-livada-de-visini-tvr

cronica-de-teatru-tv-siglaFestivalul Național de Teatru a cuprins în selecția celei de-a 26-a ediții, pentru prima dată, un spectacol de teatru tv. Este vorba despre ultima piesă a lui Cehov, devenită capodoperă a genului, Livada de vișini în regia lui Alexandru Lustig, spectacol realizat de Televiziunea Română în coproducție cu Fundația Teatru Contemporan. Pentru rolul Ranevskaia, Valeria Seciu, considerată unanim de critici o actriță cu vocație cehoviană, a primit premiul Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru. Întreaga distribuție este însă una de excepție, iar viziunea regizorală reașază această adevărată probă de foc pentru cariera unui regizor acolo unde îi este locul, în societatea rusă de început de secol XX, în atmosfera operei cehoviene pe care iubitorul de teatru o caută atunci când alege să vizioneze un spectacol după o piesă a marelui dramaturg rus. Dacă în ultimii ani s-au montat mai multe spectacole pe scenele teatrelor din țară, în care Livada… a fost „transplantată” în diferite regii, care de care mai inventive și mai revoluționare, în sfârșit Alexandru Lustig redă piesei cehoviene demnitatea și respectul pe care-l datorăm textului clasic. Scriind aceste rânduri, mă gândesc la alte două bine cunoscute montări ale Livezii de vișini care m-au marcat, fiecare în felul său. Iată de ce nu pot evita conexiunile, iar analiza aceasta va împleti impresiile culese din trei „livezi”.

livada-de-visini-gheorghe-harag

Livada de vișini, regia: Gheorghe Harag, Teatrul Național din Târgu Mureș, 1985

În 2015, an aniversar Cehov, Televiziunea Română a difuzat extraordinarul spectacol al lui György Harag, a cărui premieră, cu treizeci de ani în urmă pe scena Teatrului Național din Târgu Mureș, s-a petrecut fără regizorul ei, chemat printre îngeri cu doar puține zile înainte. Legătura cu Cehov este însă cel puțin interesantă. Livada de vișini a fost pentru autorul ei ultima piesă scrisă, cum pentru regretatul regizor a fost ultimul spectacol pus în scenă! Pe lângă valoroasa distribuție, cuprinzând doi monștri sacri ai scenei românești: Silvia Ghelan în Ranevskaia și Ioan Fiscuteanu în Lopahin, și fabulosul decor realizat de Romulus Feneș, un tunel cât toată scena, din pânză întărită pe care s-au lipit fâșii de tifon pentru a da impresia unei livezi în floare, luminat din când în când la un capăt cu oranj, sugerând răsăritul, curgerea lentă a intrigii, aproape lipsită de acțiune, impresia că personajele sunt deja fantasme atunci când intră pe scenă, acceptându-și resemnate destinul încă înainte de a li se dezvălui cu adevărat, au contribuit la crearea unei autentice atmosfere cehoviene, iar asta se datorează, fără dubii, felului în care regizorul a gândit acest spectacol. Tompa Gábor, cel chemat de urgență să urce montarea pe scenă, după îmbolnăvirea gravă a maestrului Harag, a respectat și păstrat întocmai această abordare.

livada-de-visini-oradea-al-dabija  Livada de vișini, regia: Alexandru Dabija, Teatrul „Regina Maria” din Oradea, 2015

Tot în 2015, înscriindu-se în seria aniversară a evenimentelor dedicate lui Cehov, Alexandru Dabija a realizat la Oradea Livada de vișini, spectacol prezentat în premieră pe scena Teatrului „Regina Maria” la 20 septembrie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Oradea. Dacă piesa lui A.P. Cehov vorbește despre o societate în schimbare, despre agresivitatea noului, care bulversează aproape de fiecare dată ordinea lumii, spectacolul lui Dabija duce toate aceste tulburări la extrem. Nimic nu se păstrează, toate acele elemente de identificare a atmosferei specifice scrierilor cehoviene sunt desființate. Lipsa de manifestare este înlocuită cu o agitație gălăgioasă, tăcerile pline de semnificații se transformă în discursuri ample, uneori încărcate de mesaje conexe, ca acel moment al lui Trofimov care lansează teorii socialiste cocoțat pe o latrină, iar personajele sunt golite de încărcătura sufletească, superficiale și grosolane, pentru care, ne dă de înțeles Dabija, nu trebuie să avem milă. Incizia regizorală e și mai adâncă, pe scenă apar tot felul de obiecte ciudate, ieșite din vremurile în care se petrece acțiunea, costumele sunt chiar moderne, de actualitate (Lopahin apare în trening și adidași!), se aud acorduri de manele, atunci când petrecăreții chefuiesc în așteptarea sentinței: s-a vândut ori ba moșia! Ranevskaia e o femeie frivolă, o mic-burgheză și nu o contesă, îmbrăcată nu în alb vaporos, ca în spectacolul lui Harag, de pildă, ci în rochii cu imprimeuri. Se tăvălește la propriu pe scenă într-o criză de epilepsie. Apropierea de personaje caragialiene e forțată înadins, Alexandru Dabija declarând că lumea percepe greșit piesa aceasta ca fiind o dramă, când însuși Cehov ar fi insistat că este o comedie, înfuriat fiind din pricina lui Stanislavski, primul regizor al piesei în anul 1904, care nu a înțeles acest lucru. Dincolo de această poveste istorică, Livada de vișini poate fi cel puțin comică pe alocuri, dar nu comedie. Că altfel nu știu cum poți să râzi de oamenii ale căror destine se frâng, se transformă în praf și pulbere, presărate în fața tăvălugului schimbării, cel care nivelează terenul pentru o lume nouă, o lume în care ei nu se mai pot adapta. Dacă mi-a plăcut ceva în spectacolul lui Dabija de la Oradea e acel imens cod de bare în care se transformă la final decorul format din fâșii de doliu. Actorii, cu pensule înmuiate în vopsea neagră, scriu câte o cifră sub fiecare fâșie de pânză, rezultând astfel un simbol foarte inspirat pentru destinul moșiei. Dar Livada de vișini poate fi, cel mult, scoasă la mezat, cu fiecare interpretare regizorală, ea însă nu se poate vinde, dovadă spectacolul lui Alexandru Lustig, difuzat în premieră de TVR, în această toamnă, pe 31 octombrie 2016.  

livada-de-visini-tvr-alexandru-lustig

Livada de vișini, regia: Alexandru Lustig, Teatrul Național de Televiziune, 2016

De data aceasta regizorul înțelege să-i redea lui Cehov ce e al lui Cehov. Știe, desigur, că nuanțele fac diferența, de la o montare la alta, că autorii pieselor lucrează cu forme și că regizorii modifică forme, dar fondul trebuie să rămână neschimbat. Iar în fond Livada de vișini este o dramă. Autorul ei a creat tipologii triste, chiar dacă în spatele lor se ascunde o oarecare doză de comic. Ele sunt relicve ale unei lumi care a murit deja, o realitate neconștientizată pe deplin și neacceptată. Valeria Seciu în Ranevskaia mi s-a părut a fi un monument de tristețe. Cu ochii ei mari, de visătoare cehoviană, a dus, din punctul meu de vedere, durerea personajului puțin chiar prea în extrem. Iar Ion Besoiu în Firs a fost cel mai autentic valet, bătrân și devotat slujitor, interpretat vreodată pe vreo scenă, în spectacolul acesta. O surpriză a fost rolul Ancăi Sigartău, cea care a întruchipat-o pe Șarlota Ivanovna, guvernanta neglijată în alte producții, pusă în lumină în spectacolul lui Alexandru Lustig. Marian Râlea a jucat Gaev, cu o naturalețe care te face să te întrebi dacă nu cumva actorul are rădăcini răsăritene. Dan Aștilean a reușit și el un rol plin de forță, a fost un Lopahin demn de personajul imaginat de Cehov. Întreaga distribuție s-a remarcat prin profesionalism, interpretare de excepție și, nu în ultimul rând, performanța de recrea atmosfera unei lumi pierdute, dar autentice. I-am mai putut vedea pe Ioana Anastasia Anton în Ania, Andreea Bibiri interpretând-o pe Varia, pe Mihai Călin în Trofimov sau pe Dan Rădulescu în Iașa, ori Ruxandra Maniu în Duniașa. Gelu Nițu a fost Boris Borisovici iar Adrian Ciobanu l-a întruchipat pe Epihodov Semion Panteleevici.

Deși livada a fost sugerată prin imagini proiectate, decorul virtual a contribuit considerabil la inducerea unei stări de grație în care spectatorul să poată percepe mai acut drama personajelor, preferabil variantei lui Alexandru Dabija, când personajele priveau spre livadă în întunericul sălii, neîncrezătoare și ele, iar nouă, celor din beznă, nu ne mai rămânea decât să ne imaginăm livada, după capacitatea și dorința fiecăruia.

„Pentru mine, ca regizor, e o călătorie magică în compania unor actori uriași, în căutarea unui dramaturg genial – Cehov” – spunea Alexandru Lustig despre spectacolul său. Pentru noi e, înainte de toate, o reparație morală, după atâtea contorsionate versiuni, prilej de bucurie și de speranță că, iată, mai există o șansă, că Livada de vișini mai poate fi abordată normal, firesc, sincer, adevărat, de către regizori care încă nu au uitat ce au învățat în școală despre Cehov.  

cronica de teatru tv rubrica revista teatrala radio

ani bradea

Ani Bradea

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Cronica de teatru tv 

Alte articole de Ani Bradea:

Cetatea blestemată, cronică de teatru radiofonic de Ani Bradea

Cronica unei vieți irosite, cronică de teatru radiofonic de Ani Bradea 

Scena de sticlă

În octombrie se numără aniversările

costintuchilaCRONICA DE TEATRU TValexandru dabija,Alexandru Lustig.,ani bradea,cehov livada de visini montari romanesti,cronica de teatru tv revista teatrala radio,gh harag,ion besoiu,ion fiscuteanu,silvia ghelan,valeria seciu
Cronică de teatru tv de ANI BRADEA Festivalul Național de Teatru a cuprins în selecția celei de-a 26-a ediții, pentru prima dată, un spectacol de teatru tv. Este vorba despre ultima piesă a lui Cehov, devenită capodoperă a genului, Livada de vișini în regia lui Alexandru Lustig, spectacol realizat de...