Cronică de teatru de EUGENIA SARVARI

cronica de teatru eugenia sarvari revista teatrala radio

Premiera spectacolului cu vodevilul Logodnicii din provincie de Georges Feydeau – M. Desvallières a avut loc la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj în 5 octombrie 2014. Teatrul de bulevard necesită o ştiinţă teatrală foarte temeinică, pe care trupa maghiară demonstrează că o stăpâneşte perfect. Dacă nu ar fi să amintim decît acel încântător spectacol al lui Vlad Mugur, Crima din strada Lourcine de Eugène Labiche şi am avea măsura întreagă a seriozităţii cu care acest gen teatral a fost şi este tratat aici.

logodnicii din provincie cronica eugenia sarvari teatrul maghiar cluj

Într-un decor ingenios plasat pe o turnantă, cu pereţi din plexiglas, spaţiul se schimbă mereu imaginând mai multe spaţii de joc. În prima scenă, într-un cabinet pentru plasarea forţei de muncă aşteaptă trei persoane. Cei trei: o doamnă corpolentă de culoare, un tânăr buimac şi un bărbat în cârje sunt repede expediaţi de Séraphin, şeful de birou, dincolo de peretele transparent. De altfel, pe tot parcursul spectacolului, pereţii străvezii, translucizi permit ca personajele să se vadă, să se spioneze unele pe altele din toate părţile. Maşinăria din plexiglas se roteşte şi ne arată o nouă incintă în care Séraphin şi colegul de la agenţia matrimonială, Plucheux iau un prânz frugal, prilej cu care Plucheux îl înştiinţează pe Séraphin că afacerea lui este pe ducă. Séraphin îi oferă serviciul de „băieş” la spitalul de boli mintale al doctorului Saint-Galmier. După o nouă rotire ne întoarcem în biroul lui Séraphin, unde îşi face apariţia o doamnă de o eleganţă sofisticată însoţită de un tânăr, fratele ei, ducând în braţe un vas de sticlă cu un peştişor. Este Michette, care vrea să-i aranjeze o slujbă, deaorece acesta o stânjeneşte în desfăşurarea relaţiei cu un oarecare colonel ce urmează să o ia de soţie, dar care a dispărut în urmă cu două luni. Următorii musafiri ai lui Séraphin sunt doctorul Saint-Galmier cu sora lui Rachel şi logodnica Léonie. Ei doresc să angajeze trei servitori. Michette revine, iar la intrarea ei, doctorul nu ştie cum să se ascundă, dar ea îl ţintuieşte cu privirea şi i se aruncă în braţe. Se pare că doctorul este unul şi acelaşi cu colonelul…

teatru bulevardier logodnicii din provincie

Comicul de situaţie abundă în scene încurcate, care se succed într-o viteză năucitoare. Din provincie, de la Loches, sosesc la Paris, la agenţia matrimonială, care tocmai dăduse faliment, trei fraţi hotărâţi să încheie nişte căsătorii avantajoase, Gévaudan, Alfred şi Laure. Dintr-o eroare, ei nimeresc în biroul alăturat. Neînţelegerea îi transformă repede în slugi ale lui Saint-Galmier. Întâlnirea lor cu viitorul stăpân este de un haz nebun, continuând de-a lungul scenelor în care cei trei provinciali, îmbrăcaţi decent, elegant chiar, ajung să fie înveşmântaţi în costume de cameristă ori de majordom. Însă „camerista” îl urmăreşte peste tot pe cel care (credea ea) îi era sortit. Așa Saint-Galmier se trezeşte pe cap nu cu una, ci cu trei logodnice. Notarul urmează să sosească în vederea încheierii căsătoriei doctorului cu Léonie. Rachel îi face ochi dulci celui mai mic dintre fraţi, Alfred. Gévaudan, neînţelegînd cine este Léonie, îi cade la picioare. Pe scurt, provincialii şi-au atins scopul. Lucrurile încep să se complice atunci cînd cei trei, aşezaţi comod pe scaunele sortite musafirilor, aud soneria, dar nu catadicsesc / nu se sinchisesc cîtuşi de puţin să deschidă şi-şi trimit stăpînul, pe doctorul Saint-Galmier, să vadă cine sună atât de insistent. Acesta se trezeşte faţă în faţă cu Michette, care-i cade în braţe. Pe o altă uşă apar Léonie şi Rachel, iar doctorul, prins la mijloc, le explică cum că Michette este una dintre bolnavele lui, aflată în criză… Uluiţi, cei trei fraţi asistă la toată această avalanşă de situaţii din care Saint-Galmier iese mereu curat-lacrimă, prin incredibile tertipuri. Când lucrurile scapă de sub control, doctorul îi trimite pe cei trei, însoţiţi de Michette, la „casa lui de la ţară”, adică pe rue d’Aumale 25, în stabilimentul de boli mintale pe care îl conduce. Decorul este acum compus din trei încăperi în care se află căzi pline cu apă, pregătite de „băieşul” Plucheux: una din metodele terapeutice ale doctorului este hidroterapia. Cei trei, picaţi în acest cadru, îl iau pe Plucheux drept primarul care va oficia căsătoriile. Dar constată repede că sunt, de fapt, închişi. În această clipă, comedia uşoară şi spumoasă primeşte un accent grav, cu un mesaj oarecum trist. Încercarea de a ieşi dintr-o condiţie în care ai fost plasat încă de la început de societate este aspru pedepsită, devenind dintr-odată ţintă de umilinţe şi bătaie de joc. Aşa încât cei trei fraţi se trezesc în ipostaza de a fi consideraţi nebuni, când la mijloc nu a fost vorba decât de o uriaşă confuzie. Totul se va descâlci atunci cînd Plucheux şi Séraphin îl vor înştiinţa pe doctor că cei trei nu sunt evadaţii din ospiciu. Evadaţii sunt femeia corpolentă de culoare, bărbatul în cârje şi tânărul. Care nu sunt alţii decît cei ce-şi căutau de lucru la începutul spectacolului. Iar vasul de sticlă cu peştişorii amărâţi nu este decât o trimitere la aceste fiinţe prinse într-un acvariu (pereţii translucizi), agitându-se bezmetic în oceanul populat de o lume crudă şi parşivă.

Georges Feydeau – M. Desvallières  vodevil logodnicii din provincie

Doctorul Saint-Galmier este cameleonicul Bogdán Zsolt. El trece cu o incredibilă uşurinţă dintr-un personaj în altul, este alunecos precum un ţipar. Agil, sclipind de inteligenţă, scapă din toate situaţiile încâlcite. Ajutat de o fantastică mobilitate, el se strecoară, parcă, printre lucruri. Dă dovadă de o cruzime sadică în scena şocurilor electrice aplicate în masă celor trei fraţi. Totul îi este la îndemînă, uimind de fiecare dată prin nuanţele pe care ştie să le dozeze farmaceutic în jocul său.

Fratele cel mare din triada provincialilor, Gévaudan, este Dimény Aron. Actorul, excelent comedian, cu ochii mari, larg deschişi este ilustrarea însăşi a naivităţii. Încearcă să fie autoritar, dar nu întotdeauna îi reuşeşte. Iar atunci când îl şantajează pe doctor cu „iepuraşul” Michette, figura pe care o face este de un comic irezistibil.

Buzási Andras, în fratele mai mic, Alfred, este adorabil în slalomul pe care-l face pentru a scăpa de avansurile lui Rachel, destul de coaptă pentru el. Din lupta interioară ce se dă între dorinţa de a se căpătui şi neputinţa de a merge până la capăt, umorul iese la suprafaţă în valuri.

Laure, sora celor doi, în interpretarea lui Albert Csilla, pare transportată într-o altă lume. Nu înţelege nimic din ce se întîmplă, nu înţelege de ce e nevoie să îmbrace haine de cameristă, când ea e pregătită să devină doamna Saint-Galmier. Se învârte continuu în jurul doctorului, îşi etalează nurii, dar spre supărarea ei, în cele din urmă va trebui să renunţe la visul de a deveni pariziancă.

Michette, în interpretarea lui Varga Csilla, este o apariţie elegantă, expunându-şi cu multă prestanţă rochiile şi pălăriile. Se ţine ca o umbă după „colonelul” ei, nu-l slăbeşte defel, spre disperarea acestuia, toată urmărirea semănând teribil cu cea din filmele mute cu uşi care se deschid, se închid, se traversează alte şi alte încăperi.

Lui Séraphin, funcţionarul de la centrul de plasare al forţei de muncă, Farkas Loránd îi conferă eleganţă şi un soi de aroganţă superioară a postului pe care îl deţine.

Plucheux – Orbán Attila este servitorul docil, „băieşul”, purtând un şorţ uriaş din plastic alb. El îşi urmăreşte victimele cu conştiinciozitate, pentru a le aplica forţat terapia doctorului.

Rachel, sora doctorului, primeşte în interpretarea lui Panek Kati un aspect impozant şi autoritar, care sunt repede uitate atunci când se află în preajma tânărului Alfred.

Léonie este logodnica doctorului, interpretată de Kántor Melinda. Comicul personajului reiese din prima clipă, din contrastul aspectului fizic cu numele, actriţa neavînd nimic din fioroşenia unei leoaice, dimpotrivă. Léonie nu este leonină, ci hieratică, subţire, fir aflat în bătaia vînturilor cărora ea le opune… o acadea de care nu se desparte nici o clipă, ca o fetiţă cuminte şi ascultătoare.

Evadaţii de la spitalul de boli mintale – Marosán Csaba (O negresă), Vatány Zsolt (Un lacheu) şi Fagarasi Szép Alpár (Servitorul) închid cercul reprezentaţiei cu figurile lor pitoreşti.  

arta vodevilului alex dabija montare teatrul maghiar de stat

Dragoş Buhagiar creează prin costume şi decor o atmosferă de un lux subtil, împlinind întru totul gândul regizorului Alexandru Dabija, acela de joc-joacă-bună-dispoziţie molipsitoare şi râs gâlgâitor, în cascade. De altfel, Alexandru Dabija declara în interviul acordat Norei Balázs şi publicat în excelentul caiet-program trimestrial, că provocarea acestui spectacol este „relaxarea şi buna dispoziţie. Cheia teatrului pe care îl practic eu e să joci cu mare plăcere alături de ceilalţi.”

Ritmul năucitor, schimbările foarte rapide, replicile foarte iuţi conduc spre o concluzie firească: echipa Teatrului Maghiar s-a întrecut din nou pe sine, oferindu-ne – oare pentru a câta oară? – imaginea unui ceasornic elveţian perfect angrenat, perfect uns, perfect funcţional.

eugenia sarvari

Eugenia Sarvari

logo revista teatrala radioArhiva rubricii Cronica de teatru       

costintuchilaCRONICA DE TEATRUalexandru dabija,arta vodevilului,băieș,decor turnantă,dragoș buhagiar,eugenia sarvari,georges feydeau,logodnicii din provincie,M. Desvallières,plexiglas,spital de boli mintale,teatru de bulevard montari contemporane,teatrul maghiar de stat cluj
Cronică de teatru de EUGENIA SARVARI Premiera spectacolului cu vodevilul Logodnicii din provincie de Georges Feydeau – M. Desvallières a avut loc la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj în 5 octombrie 2014. Teatrul de bulevard necesită o ştiinţă teatrală foarte temeinică, pe care trupa maghiară demonstrează că o stăpâneşte...