retrospectiva 2014

Sâmbătă, 15 martie 2014, la Teatrul „Ion Creangă” din București (Sala din strada Lipscani) a avut loc premiera spectacolului pentru copii Lumea lui Paparin de Carmen Dominte. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Paparin / Filipino: Mihai Verbiţchi; Lilu: Marcela Andrei; Tamino: Ștefania Dumitru; Alteia: Marina Secaşiu; Sololarina: Cornelia Pavlovici; Mini: Ioana Ginghină. Scenografia: Viaceslav Vutcariov. Mişcarea scenică: Păstorel Ionescu. 

paparin foto maria stefanescu

Foto: Maria Ștefănescu

Lumea lui Paparin este o fantezie dramaturgică plină de tâlc, colorată ca un vis de copil, care vorbește, prin gura a doi copii, despre cât de important este într-o călătorie imaginară să știi destinația spre care te îndrepți, dar mai ales să-i ai alături pe oamenii cei mai dragi: părinții.” – Vasile Manta.

vasile-manta-regie-teatru1

Vasile Manta

Interviu cu regizorul Vasile Manta, realizat de Raluca Rădulescu

lumea lui paparin vasile manta

„[…] Maria Seiculescu: Cum a luat naștere acest spectacol, Lumea lui Paparin, la Teatrul «Ion Creangă»?

Vasile Manta: Să începem cu începutul. În fiecare an Teatrul „Ion Creangă” organizează un Festival Internațional de Teatru unde vin trupe din țară și din străinătate. În paralel cu desfășurarea spectacolelor din cadrul festivalului, există un concurs de scenarii și întotdeauna, conform tradiției – pe care a inițiat-o, după câte știu eu, regretatul director Cornel Todea – locul întâi obținut la acest festival este montat pe scena teatrului. Această piesă a luat premiul întâi cu un an în urmă. Autoarea, Carmen Dominte, este tânără, extrem de atașată de copii, deoarece este cadru didactic și în timpul liber scrie scenarii pentru copii. Nu este la prima… abatere, a scris foarte multe scenarii pentru copii, două dintre ele noi le aveam montate aici la Radio – altele decât Lumea lui Paparin – deci nu este o necunoscută în această lume a dramaturgiei pentru copii, care este o dramaturgie specială.

M. S.: De ce este specială?

V. M.: În general, trebuie să fii foarte atent cum alegi un text pentru copiii deoarece publicul căruia i se adreaseză textul respectiv este foarte divers. Adică de la copiii de grădiniță, de 3-4 ani, până la copii de școală care încă mai cred în povești, asta înseamnă 9-10 ani – clasa a III-a, a-IV-a. Este foarte dificil pentru că la ei trecerea aceasta este destul de bruscă, între 6 ani și 9 ani este o diferență destul de mică spunem noi, 3 ani, dar la copii lucrul acesta este extraordinar de evident pentru că cel de 9 ani vede cu totul și cu totul altfel lumea prin ochii lui și înțelege cu totul și cu totul altfel o piesă decât cel de 6 ani. Dar textul este cel care stă la baza oricărui succes, a oricărui spectacol care se montează. Carmen Dominte are acest dar de a intra în lumea copilăriei folosind anumite mijloace.

M. S.: Care sunt aceste mijloace?

V. M.: În primul rând fantezia ei extraordinară. Piesa în sine este o fantezie, fapt pentru care noi am conceput-o ca un vis al unui copil, care are la bază niște lucruri foarte adevărate și anume felul în care copiii, la vârsta întrebărilor, nu sunt mulțumiți de răspunsurile pe care le primesc în sânul familiei, nu sunt mulțumiți de răspunsurile pe care le primesc la școală, fie că sunt la grădiniță, fie că sunt la ciclul primar și atunci caută răspunsuri în alte părți. Spre exemplu, cum și-a imaginat cu mult har Carmen Dominte, personajul principal, Tamino, vrea neapărat să găsească o Țară fără colțuri și pleacă de acasă ajungând într-o gară, unde întâlnește un șef de gară. El auzisese asta de la grădiniță, de la doamna educatoare, că există undeva o țară, unde nu te pune niciodată să stai la colț chiar dacă nu știi să răspunzi la tot felul de întrebări, cum ar fi tabla înmulțirii, mulțimile intersectate, scădere, adunări și multe alte lucruri pe care le învață copiii de la grădiniță și până în clasa a III-a, a IV-a. Probabil șocat de statul la colț pe care-l primește acasă când face o năzdrăvănie și la școală când nu știe un lucru pe care ar fi trebuit să-l învețe, el se hotărăște să găsească o Țară fără colțuri. Imediat face cunoștiință cu o fetiță de vârsta lui, care se numește Alteia și care la rândul ei pleacă de acasă să găsească o țară în care poate găsi răspunsuri la toate întrebările, pentru că ea a întrebat-o și pe mama, l-a întrebat și pe tata, l-a întrebat și pe unchiul Tibi sau pe Mătușa Vera, pe toată lumea a întrebat tot felul de lucruri care-i veneau în cap și nimeni nu-i răspundea. Toată lumea-i spunea: o să înveți tu când o să crești mare. Dar ea nu mai are răbdare să crească mare, ea vrea să știe acum și din cauza aceasta toate întrebările la care nu primea răspuns, le-a scris pe niște bilețele, le-a băgat într-un geamantan și cu geamantanul ăsta a plecat să găsească o țară unde să afle răspunsuri la toate întrebările. Cam aceasta este lumea inventată de Carmen Dominte: o lume imaginară, de poveste, care, zic eu, prinde la copii și care are un substrat foarte concret. Așa că… să aibă grijă educatorii, părinții și toți cei care încearcă să răspundă întrebărilor copiilor la o anumită vârstă, să aibă grijă să nu-i dezamăgească, deoarece copiii sunt foarte foarte năstrușnici și găsesc tot felul de căi de a afla răspunsurile la întrebările care-i frământă. […]” – Vasile Manta: „Dacă îți păstrezi sufletul de copil până la adânci bătrâneți, atunci nu ai ce regreta în viață”, interviu realizat de Maria Seiculescu, Revista Teatrală Radio, 16 martie 2014.

costintuchilaRETROSPECTIVĂ 2014carmen dominte,fantezie,lumea copilariei,lumea lui paparin,maria seiculescu,tamino,teatrul ion creanga,vasile manta
Sâmbătă, 15 martie 2014, la Teatrul „Ion Creangă” din București (Sala din strada Lipscani) a avut loc premiera spectacolului pentru copii Lumea lui Paparin de Carmen Dominte. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Paparin / Filipino: Mihai Verbiţchi; Lilu: Marcela Andrei; Tamino: Ștefania Dumitru; Alteia: Marina Secaşiu; Sololarina: Cornelia...