Interviu realizat de MARIANA CIOLAN

poezie de dragoste recital emil boroghina interviu

În exclusivitate pentru Revista Teatrală Radio

Sub acest generic, „Mai tare decât moartea e iubirea” – din poezia de dragoste a lumii, joi, 17 septembrie 2015, la ora 18.00, la Teatrul Karov din Tel Aviv va avea loc un recital susținut de actorul Emil Boroghină. Recitalul este organizat de către Institutul Cultural Român în colaborare cu Teatrul Karov.

emil_boroghina recital tel aviv

Emil Boroghină

Emil Boroghină este societar de onoare al Teatrului Național din Craiova, unde a fost actor între 1963 și 1988, iar între 1988 și 2000 directorul general al instituției pe care a condus-o la strălucire și glorie pe cinci continente. Aici a inițiat și conduce Festivalul Internațional Shakespeare, socotit de către cei mai de seamă reprezentanți ai criticii mondiale unul dintre cele mai valoroase festivaluri de gen din lume. În cadrul galelor UNITER, Emil Boroghină a primit premiul pentru cel mai bun manager, iar Festivalul, un premiu de excelență pentru ediția din 2006.

Recitalul de poezie l-a pasionat încă de pe când se afla pe băncile institutului de teatru și de-a lungul anilor a înregistrat nu puține reușite în acest gen artistic. Acum, septuagenar fiind, pasiunea domniei sale, furișată doar în sufletul său mult timp, dar deloc uitată, l-a propulsat spre o altă tinerețe artistică și s-a materializat, cu peste douăzeci de prezențe în mai multe țări, în recitalurile pe care le-a reluat după ani și ani alături de altele gândite de curând. Este vorba de scenarii inspirate de lirica eminesciană, din universul shakespearian sau din lumea personajelor lui Eugène Ionesco, din folclorul românesc ori din martiriul Sfinților Brâncoveni.

În interviul pe care mi l-a acordat în exclusivitate pentru Revista Teatrală Radio, Emil Boroghină prezintă structura și dimensiunea recitalului de poezie de dragoste.

logo revista teatrala radioCronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

 Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Adrian Roman: „Prin spectacole de calitate, încercăm să menținem sincronismul european al Teatrului din Râmnicu Vâlcea”

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Interviu

Nicu Nitai, dramaturg, regizor și actor israelian de Pușa Roth

costintuchilaINTERVIUcantarea cantarilor,emil boroghină,interviu rtr,mariana ciolan,nicu nitai,poezie de dragoste,teatrul karov tel aviv

Interviu realizat de MARIANA CIOLAN În exclusivitate pentru Revista Teatrală Radio Sub acest generic, „Mai tare decât moartea e iubirea” – din poezia de dragoste a lumii, joi, 17 septembrie 2015, la ora 18.00, la Teatrul Karov din Tel Aviv va avea loc un recital susținut de actorul Emil Boroghină. Recitalul este...