Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ

remember margareta pogonat annie muscă

eterne-reveniri-in-luna-martisor-annie-musca-portrete-mari-actoriAstăzi, 6 martie 2018, ne amintim de actrița Margareta Pogonat  (6 martie 1933–11 mai 2014).

Apariția ei însuflețea inertul alb-negru al marelui ecran, iar tăcerile ei se traduceau în îndelungi respirații, uneori, mai presus de superba-i voce. Privirea ei, când albastră, când verde, străpungea alternativ decorul, iar liniile ferme ale chipului emanau, paradoxal, o feminitate greu de atins. Forța și expresivitatea, priceperea de a disimula drama, toate se contopiseră într-un trup de femeie ce părea de neclintit… Puternică, mai degrabă, pentru alții decât pentru ea…. poate… Cât privește înfățișarea și jocul, mă feresc să așez actorii mei sub chipul sau atitudinea unor staruri de la Hollywood sau din cinematograful francez sau cel italian. Margareta era ea… Era dramatică… Era misterioasă… Era unică…rubrica-remember-annie-musca-revista-teatrala-radio1

Anul ’33, cel al plăsmuirilor actoricești

Cobor din nou în anul ’33, cu emoție și nostalgie. Acolo, mă întâlnesc cu ființe unice care poartă nume ce rezonează cu noi toți. Ființe care au ales scena ca decor al existenței lor. De la George Constantin și Nicolae Praida la Gheorghe Cozorici sau Ștefan Tapalagă, la Silvia Popovici, Vasilica Tastaman, Dana Comnea și Margareta Pogonat…

Margareta Pogonat

Margareta Pogonat

Primăvara Margaretei cu mărțișor la rever

6 martie… cu parfum de frezii galbene, de care m-am atașat de pe vremurile când o năuceam pe mama să-mi facă rost de ele pentru profesoare și când o așteptam pe temperamentala actriță să apară pe ecranul televizorului în vreo piesă de teatru sau în vreun film. Oricât de politic s-ar fi vrut acesta, dădeam involuntar ”perdeaua” la o parte și urmăream jocul nealterat al actriței. 

revista cinema margareta pogonat6 martie… îmi amintește de trecătoarea denumire a Bulevardului Elisabeta, cutreierat pe vremuri de cinefili, care din dragul lor pentru filme îl numiseră ”bulevardul cinematografelor”.

Dar astăzi, 6 al lui Mărțișor îmi amintește de Margareta, cea de lângă Cornel Coman, cea de lângă Ilarion Ciobanu sau de lângă Mihai Pălădescu, cea de lângă Emil Hossu… De Margareta, cea descrisă de Dan Puican, regizorul de teatru radiofonic, născut odată cu ea, care a pus în undă nu mai puțin de 1000 de piese scrise de dramaturgi celebri… De Margareta, cea de pe coperta revistelor ”Cinema”, copleșitor de fermecătoare, pusă în lumină de fotografi pe care uităm să-i mai pomenim…

A Muzelor stradă…

Târziu am aflat că actrița noastră s-a născut la Iași într-o familie aleasă.

Trăia cu părinții și cu bunicii paterni într-o casă frumoasă de pe strada Muzelor (azi, Nicolae Bălcescu). Două nume a primit la botez: Margareta și Caliopi, păstrând memoria celor două bunici: Margareta Voinescu – dinspre tată și Caliopi Ferichidis – dinspre mamă.

margareta-pogonat-309237lActoria, o artă moștenită

Anastasia Ferichidis. Nume de scenă: Sia Ferechide sau Sia Ferechide-Botez, după cel care i-a fost soț într-o perioadă, actorul Constantin Botez, școlit de maestrul Victor Ioan Popa.

Actrița aceasta, despre care au scris atât de frumos Nick Gheorghiu și Alexandru Firescu, doi oameni de teatru craioveni într-una dintre cărțile lor, este chiar mama Margaretei Pogonat. 

Sia se născuse în 1906 în cosmopolita Brăilă, într-o familie de greci. În 1930 era în trupa celebrei cântărețe de operetă, Elena Zamora, iar mai târziu frecventa cursurile de balet ale Floriei Capsali. În 1935 absolvea Academia de Muzică și Artă Dramatică din Iași și debuta la Alhambra, în București. În 1942 era angajată la Teatrul Național din Craiova, unde avea să rămână până în 1955, când se transfera la Teatrul de Stat din Bârlad, perioadă în care era solicitată să joace și la Teatrul din Bacău.

Alexandru Pogonat

Alexandru Pogonat

În perioada 1959–1961 a făcut parte din colectivul teatrului botoșănean, unde i s-a alăturat fiica, absolventă de teatru, promoția 1959.

Sia a obișnuit-o de mică pe Margareta cu turneele și cu atmosfera teatrelor din țară unde juca. Poate aceasta este și explicația menționării numelui adolescentei de 15 ani, într-un caiet de teatru de la Craiova, în distribuția piesei Rodia de Aur”, în rol de Voievod al piticilor, în timp ce mama juca rolul Domniței Florioara. Mai târziu, Sia Ferechide, în naveta de la Bârlad la Bacău, se bucura de plăcuta companie a nepoatei sale, Anca-Maria, fiica unică a Margaretei.

Sia, Margareta, Anca-Maria – trei femei frumoase din trei generații care îmi dau impresia că au trăit ca surorile.  

Alexandru Pogonat, ”Sfat de tină”. versuri, Iași, Editura Ath D. Gheorghiu, 1942

De tată, Margareta s-a despărțit brusc la vârsta de 8 ani. Alexandru Pogonat era doctor în drept, dar și poet. În scurta lui existență reușise să publice, sub nume adevărat sau sub pseudonim, la diverse reviste de umor din Capitală. Presa vremii semnala succesul cupletelor scrise de el și jucate pe scenele bucureștene. Iubea atât de mult Moldova lui, încât s-a înrolat voluntar pe front, în linia întâi. Moare la 8 august 1941, la doar 33 de ani. În semn de omagiu, ieșenii au botezat o stradă cu numele eroului locotenent.

Bunicul dinspre tată, juristul Petru Pogonat, a fost o personalitate însemnată a locurilor. Fost primar și prefect al Iașiului la începutul anilor ’20, profesor la Universitatea din Iași, cu un titlu de doctor în Drept, obținut la Paris în 1909, a intrat în monahism în 1947, odată cu instalarea comuniștilor, devenind protosinghel la Mănăstirea Neamț, unde, zece ani mai târziu, moare, demn, după greva foamei, nedându-le satisfacția comuniștilor de a-l scoate din mănăstire și de a-l încarcera.

Nuntă la conacul din Plopana, aniii '30

Nuntă la conacul din Plopana, anii ’30

Margareta Pogonat n-a apucat să-și revendice frumosul conac de la Plopana, cu toate amintirile lui, și nici să-l prindă în brațe pe Luca, strănepotul dăruit de Ilinca, nepoata din partea unicei sale fiice, doamna Anca-Maria Rusescu, cea care continuă astăzi lupta pentru ce a aparținut cândva bravului Conu Petrache și soției sale, Margareta Voinescu, cea căreia mama, Sevastia Voinescu, îi lăsase moșia de la Plopana din dealurile Tutovei. 

În lumea artistică românească, numele Pogonat este purtat și de alți actori: Ioan Pogonat, care juca în anii ’50 la Sibiu sau Grigore Pogonat, actor la Ploiești și la București până în anii ’70 când a părăsit România stabilindu-se în Canada, unde timp de 20 de ani a fost profesor la Departamentul de Artă Dramatică al Universității Moncton din Montréal. Acesta din urmă era vărul primar al actriței. Moștenitoarele laturii lui artistice sunt fiicele lui, Brigitte și Catherine.

Astrele nu prea i-au surâs Margaretei, care a trebuit să răzbată mai degrabă de una singură prin viață, viața ei pe care o numea într-un interviu, ”proiect”.

Având poate experiența mamei de a alerga dintr-un teatru în altul, ajunsă la adolescență, Margareta nu se gândea la actorie. Își dorea să devină medic și nu unul oarecare, ci medic chirurg. Nu a urmat însă medicina, ci actoria, iar până să dea admitere la Institut, nu a stat degeaba. De la 16 ani și-a câștigat singură existența. A fost pe rând secretară de şcoală, contabilă, casieră, desenator tehnic și chiar mânuitoare de păpuşi, Poate această ultimă îndeletnicire a apropiat-o și mai mult de menirea ei.

foto Margareta PogonatPromoția 59 și doi maeștri: Alexandru Finți și Ion Șahighian

Margareta a terminat Institutul de Teatru la 26 de ani la clasa profesorului Alexandru Finți, cu Rafael George, asistent. De la profesorii ei a învățat corectitudinea și respectul pentru public și pentru colegii de scenă, deși pe maestrul Finți l-a simțit poate uneori prea sever cu ei. Cu trecerea anilor însă, îi mulțumea de fiecare dată în taină profesorului ei de teatru. Printre colegii de clasă: Adela Mărculescu și Ion Dichiseanu, Cornelia Roman Postolache, Smaranda Manoliu Herford, Cornel Revent şi Romel Stănciugel, Sergiu Tudose și Stelian Preda, tânărul care nu știa atunci că va ajunge și el profesor de teatru și director pentru un timp al teatrului către care se îndreptau entuziaști absolvenții Promoției ’59.

Primele personaje interpretate de Margareta Pogonat au fost cele din anii studenției, când împărțea scena cu George Constantin și Leopoldina Bălănuță, colegi mai mari, sau cu cei din promoția sa, dar de la clasa profesorului Ion Șahighian: Rodica Tapalagă și Alexandra Polizu, Nae Gh. Mazilu sau Constantin Băltărețu.

Tânăra Margareta a întruchipat-o pe Aretia din ”Dezertorul” (1956) de Mihail Sorbul, în regia lui Dumitru Ciuhodaru, pe Tot din ”Ziariștii” (1958) lui Mirodan, și pe Alice Foster din ”Au ajuns la oraș” (1958) de J. B. Priestley, în regia profesorului Finți, cu Rafael George, asistent regie, rol interpretat și la Botoșani în primul ei an de actorie. 

Fotografie de © Emanuel Tânjală

Fotografie de © Emanuel Tânjală

Din inima Moldovei la Nottara

Promoției ’59 și celor doi profesori coordonatori li se datorează reînvierea teatrului botoșănean, botezat cu numele lui Eminescu, cândva sufleor în trupa lui Tardini. Aici fuseseră ovaționate cu un secol în urmă Aristizza Romanescu, care studiase arta dramatică la Paris, Agatha Bârsescu, cea care debutase pe scena teatrului vienez, sau Aglae Pruteanu, al cărei bust ne întâmpină azi în grădina Teatrului din Iași.

Tot la Botoșani, în fața unui public iubitor de artiști, destinul teatral le aducea alături pe mamă și fiică. Astfel, Sia Ferechide și Margareta Pogonat deveneau pentru scurt timp, colege de teatru în trupa de la Botoșani, în spectacolele ”O chestiune personală” (1959) de Al. Stein și ”Vlaicu și feciorii lui” (1960) de Lucia Demetrius.

Margareta Pogonat ajungea aici în toamna lui ’59, împreună cu alți colegi de generație. Intrau într-un teatru nou, inaugurat în septembrie 1958, după de fusese reconstruit din temelii după bombardamentele din ’44 (despre istoria teatrului la Botoșani, a scris și publicat câteva volume profesorul Ștefan Cervatiuc).

Unii au stat aici câteva luni, alții, câțiva ani. Margareta Pogonat a rămas aproape doi ani,  timp în care le-a întruchipat pe Rosaura din ”Mincinosul” de Goldoni, pe Catharina din ”Femeia îndărătnică” de Shakespeare, un spectacol montat de profesorul Ion Șahighian în 1960; pe Alexandra Ivanovna din piesa ”O chestiune personală” (un rol de compoziție dificil în care la 26 de ani trebuia să arate ca la 50), pe Ileana în ”Ediţie specială”, un rol pentru care obţinea Premiul de interpretare la Concursul Tinerilor Actori.

În 1961, ajunge pentru puțin timp în Iașiul natal. Joacă la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri”, avându-i printre parteneri, pe Constantin Dinulescu, Dorin Varga și Teofil Vîlcu. A fost remarcată în straiele Cleopatrei din spectacolul ”Cezar și Cleopatra” de G. B. Shaw, montat de N. Al. Toscani, în cele ale Annei Karenina în piesa omonimă a lui Tolstoi, pusă în scenă de regizorul Nicolae Moldovan, în cele ale Andei din ”Passacaglia” lui Titus Popovici și ale Evei din ”Adam și Eva” de Aurel Baranga, montat de George Teodorescu.

Foto © Aurel Mihailopol, 1973

Foto © Aurel Mihailopol, 1973

Mai aproape de Capitală, în teatrul lui Toma

Cu un ”dosar neconform” și cu o personalitate puternică, aveai minime șanse să te transferi la vreun teatru din Capitală. Astfel, în perioada 1963–1974, Margareta Pogonat joacă la Teatrul de Stat din Ploiești. Peste 10 ani de navetă cu trenul, zile petrecute prin gări, nopți pierdute pe tampoanele trenului sau prin cabinele teatrului. A suportat totul cu stoicism din iubire pentru teatru și pentru familie. Compensarea anilor dificili din provincie au fost poate rolurile și colegii săi din teatrul ploieștean – Harry Eliad, artizan al montărilor teatrale, și actorii Zephy Alșec, Lily Carandino, Nely Constantinescu, Marieta Luca, Silviu Lambrino, Candid Stoica și, mai târziu, Eusebiu Ștefănescu.

Fii cuminte, Cristofor” (1964) de Aurel Baranga, Mitică Popescu” (1965) de Camil Petrescu, sau Reţeta Makropoulos” (1965) de Karel Čapek, în regia lui Gh. Harag, un spectacol în care i-a fost tare dragă Elina, cinci identități ale unui personaj feminin pe care l-a jucat magistral pe scena teatrului ploieștean. Apoi ”O noapte furtunoasă” (1967) de Caragiale sau ”Cafeneaua” (1970) de Goldoni, ”Gaițele” (1970) de Kirițescu sau ”Stâlpii societății” (1973) de Ibsen și Domnişoara Iulia” de August Strindberg sunt câteva dintre spectacolele în care a jucat Margareta Pogonat în teatrul care poartă astăzi numele lui Toma Caragiu și unde avea să revină pentru câteva roluri principale în anii ’90. În semn de recunoaștere, în 2011, ploieștenii i-au dăruit o stea în fața Cinematografului ”Premiera” (fostul Cinematograf ”Patria”), străjuită de alte două stele: Ștefan Bănica Senior și Toma Caragiu.

Actrița Margareta Pogonat

Pe scenă la Nottara

În teatrul de pe Bulevardul Magheru, ajunge prin 1974, după ce fusese remarcată de Horia Lovinescu, director al Teatrului ”Nottara” în acea perioadă. Aici o va întâmpină colegi noi, dar nu necunoscuți. Pe unii dintre ei îi întâlnise pe platouri la Buftea: Eugenia Bosânceanu, Ioana Crăciunescu, Ruxandra Sireteanu, Emil Hossu, Ștefan Radof, Dana Dogaru, Sandu Sticlaru. Activitatea din Teatrul ”Nottara” a însemnat și colaborarea cu câțiva cunoscuți regizori. Cu Sanda Manu pentru spectacolul ”Patru lacrimi” (1975) de Rozov sau cu Dan Micu pentru ”O noapte furtunoasă” (1987) a lui Caragiale; cu Valeriu Paraschiv pentru ”Familia Toth” (1978) de Örkeny István, un spectacol extraordinar.

”Pe Cala Pogonat am cunoscut-o la repetițiile de la Familia Toth –mărturisește actorul Valentin Teodosiu, cel care era atunci student în anul IV la actorie, și care a reușit să-l întruchipeze fenomenal pe Toth, bărbatul de 60 de ani, când el avea doar 23 – Dincolo de faptul că era o actriță foarte bună și făcea foarte bine și film, era un om minunat. Am fost plăcut impresionat când într-un moment greu pentru ea – când a fost scoasă la pensie – a continuat să lucreze, devenind profesoară de actorie… așa s-a salvat, căci ce poate fi mai urât și mai lipsit de omenie decât să scoți un om la pensie din artă! Cala își iubea studenții, iar pentru examenele de actorie confecționa costume cu mâna ei… Dumnezeu să o ierte!”

Cu Mihai Berechet, actrița a colaborat pentru Sentimente şi naftalină (1980), piesa Sidoniei Drăguşan, și pentru ”Citadela sfărâmată” (1984) a lui Horia Lovinescu; cu Dan Nasta pentru ”Oameni feluriți” (1976) de Anton Holban și celebrul vodevil ”Carambol” (1977) de I. D. Șerban. În 1988, sub bagheta lui Valeriu Munteanu, actrița o întruchipa pe Alice din Dansul morții ” de Strindberg, un rol susținut împreună cu Ștefan Sileanu și Ion Dichiseanu, fostul ei coleg de institut. Colaborarea specială cu George Rafael i-a adus câteva roluri importante la Nottara: ”Adio, Charlie!” (1971) de G. Axelrod, ”Jocul” (1978) de Ion Băieșu (preluat și de TVR) și ”Omul care face minuni” (1981) de Radu F. Alexandru.

La Nottara avea să-l întâlnească și pe regretatul scenograf, pictor și creator de costume, Sică Rusescu, cel care avea să-i devină ginere. În decorul său inspirat, actrița a jucat în spectacolul de poezie ”Cumințenia pământului” (1984), regizat de Mihai Lungeanu, apoi în ”Noaptea furtunoasă”  (1984) a lui Caragiale, montat de Dan Micu.

Margaretei Pogonat i-a plăcut întotdeauna să-și șlefuiască rolurile, așa cum face orice actor cu har. Iar  acestea, nu de puține ori, au ajutat-o să-l citească pe omul din fața ei. E drept că uneori s-a înșelat… Pentru întruchiparea unora dintre personajele sale, actrița a căutat resurse în interiorul vieții ei personale, de unde și autenticitatea acestora. Ne-am întrebat deseori de ce aparițiile ei în spectacole erau mai rare? Poate pentru că era extrem de selectivă? Sau poate pentru că nu i-a plăcut niciodată să-i sugereze vreun rol vreunui regizor?!

A părăsit scena în 1998, perioada ”anilor negri” pentru actorii care ar fi putut să mai creeze personaje și personaje, dar care au fost pensionați ”conform legii”.

După mai bine de 10 ani, actrița era răsplătită cu Premiul UNITER (2009) pentru întreaga activitate.

Margareta Pogonat (uliana) în filmul ”Pasărea furtunii”, regia Dinu Negreanu, 1957

Margareta Pogonat în filmul ”Pasărea furtunii”, regia: Dinu Negreanu, 1957

Cinema – mon amour… și Uliana, mireasa tristă din filmul lui Dinu Negreanu

Vara lui ’56 pe litoralul românesc. Mamaia Sat… Insula lui Ovidiu…

Margareta Pogonat, 23 de ani, studentă la teatru în anul II.

Mircea Albulescu, aproape 23 de ani, proaspăt absolvent de teatru cu câteva roluri deja în filmele lui Dinu Negreanu.

Boris Ciornei, 33 de ani, actor deja.

Toți trei au fost aleși de regizorul Dinu Negreanu pentru a da viață trioului din drama ”Pasărea furtunii”, un film după romanul cu același nume scris de Petre Dumitriu. Un film al anilor ’50, cu o imagine amprentată de stilul lui Andrei Feher și animată de muzica lui Edgar Cosma, frate cu Vladimir, celebritate în lumea muzicii de film. Și prea tânăra Margareta Pogonat, prinsă în primul ei rol cinematografic: Uliana, mireasa cea tristă…

În ”Două lozuri”, regia Gheorghe Naghi, 1957

În ”Două lozuri”, regia: Gheorghe Naghi, 1957

Același an a însemnat și Țâca, un rol mic, dar într-o companie mare. Apărea pe ecran faimosul Birlic în comedia Două lozuri” (1957), în regia lui Gheorghe Naghi și a lui Aurel Miheleș. Regizorul Naghi îi încredința mai târziu Margaretei rolul Chirei în ”Lumină de iulie” (1963), cu aceeași maeștri ai scenei: Grigore Vasiliu-Birlic, Marcel Anghelescu și George Calboreanu. Tot un rol de țigancă îi va atribui și regizoarea Elisabeta Bostan în ”Amintiri din copilărie” (1965), ca peste 3 ani să se ”revanșeze” oferindu-i rolul mamei lui Făt-Frumos din filmul-basm ”Tinerețe fără bătrânețe” (1968), cu George Motoi în rolul tatălui. Pe actorul venit de la teatrul clujean îl întâlnise și în ”Lumină de iulie”, iar mai târziu, aflat deja în existența lui bucureșteană la Național, îl va regăsi pe platourile Televiziunii pentru filmările la serialul ”Lumini și umbre”.

În compania lui Ilarion Ciobanu, în filmul ”Apoi s-a născut legenda”, regia Andrei Bliaer, 1969 Foto © Emanuel Tânjală

În compania lui Ilarion Ciobanu, în filmul ”Apoi s-a născut legenda”, regia: Andrei Blaier, 1969. Foto © Emanuel Tânjală

În filmul ”Meandre”, regia Mircea Săucan, 1967

În filmul ”Meandre”, regia Mircea Săucan, 1967

A urmat rolul Neta Crișu din filmul lui Andrei Blaier, Apoi s-a născut legenda” (1969). O femeie frumoasă, cu o personalitate bine conturată, la brațul lui Redea întruchipat de Ilarion Ciobanu. Extraordinarul din imaginea semnată de Nicu Stan și subtilitatea muzicii lui Radu Șerban vor spori expresivitatea actriței în filmul lui Blaier, premiat în 1969 la Phnom Penh cu Premiul Înaltului Consiliu al Tronului.

Anii ’60 au culminat cu rolul Anda din ”Meandre” (1967), filmul-poem semnat de Mircea Săucan, cineastul din breasla documentariștilor care și-a obișnuit cinefilii cu prezența nuanțelor de poezie pe ecran. La brațul Andei, arhitectul Petru, întruchipat de actorul născut la Cahul în anii ’20, Mihai Pălădescu.

Un film realizat mai întâi pentru micul ecran rămâne ”Zestrea” (1972) în care actrița primește rolul Liviei, o doctoriță care afișează ambiție, forță și voință în a dovedi nevinovăția lui Doru, iubitul ei din tinerețe, interpretat de Victor Rebengiuc. Filmul este creația regizoarei Letiția Popa, după un scenariu semnat Paul Everac. Pentru interpretarea Liviei, actrița este recompensată cu premiul ACIN, iar Nicu Stan, pentru imagine.

Alături de Victor Rebengiuc în filmul ”Zestrea”, regia Letiția Popa, 1972

Alături de Victor Rebengiuc în filmul ”Zestrea”, regia: Letiția Popa, 1972

Regizorul Virgil Calotescu apreciază maturitatea actriței când îi oferă rolul Marietei, o muncitoare autentică, în filmul ”Dragostea începe vineri” (1972), dar și pe cel al Veronicăi, o soață curajoasă în ”Trei scrisori secrete” (1974). Primul înseamnă și debutul actriței Adina Popescu în cinematografie și apariții așteptate: cuceritorul Andy Herescu, inegalabilii Toma Caragiu și Liviu Ciulei, fermecătoarea Marga Barbu sau molcomul Cornel Coman; iar al doilea, prezintă o secvență pe un șantier naval. Pentru sobrietatea stilului, Margareta Pogonat primește inevitabil și roluri de ”conducere”. De pildă, Maria Sorescu din ”Orașul văzut de sus” (1975) în regia lui Lucian Bratu, pentru șase zile primăriță a unui oraș de pe Dunăre, sau tovarășa directoare Florescu din ”Probleme personale” (1980), în regia lui David Reu, cu Traian Stănescu, protagonist, apoi Doamna Olteanu din ”Convoiul” (1981), tot un film politic al lui Mircea Moldovan.

Cu Toma Caragiu în filmul ”Actorul și sălbaticii” regia Manole Marcus, 1975

Cu Toma Caragiu în filmul ”Actorul și sălbaticii”, regia: Manole Marcus, 1975

În 1975, apărea la brațul memorabilului Toma Caragiu, în rolul Elvirei Caratase, din ”Actorul și sălbaticii” (1975), capodopera lui Manole Marcus.

Aerul profund matern îi aducea rolul mamei din ”Gloria nu cântă” (1976), faimosul film muzical al lui Alexandru Bocăneț, singurul său lungmetraj, în care Tora Vasilescu joacă magistral și în care Andu Bocăneț și Toma Caragiu nu știau că se aflau la ultima lor întâlnire profesională. Urmează rolul lui Mimi Raiu din ”E atât de aproape fericirea” (1978) în regia lui Andrei Băleanu, un film dăruit în imagine de Florin Paraschiv, iar un an mai târziu, devenea Genica din ”Clipa” (1979) lui Gheorghe Vitanidis. Filmul, după scenariul lui Dinu Săraru, readucea pe ecran dramatismul existenței căruia îi făcea față Gheorghe Cozorici.

Puțini dintre noi știu că actrița a fost distribuită și în ”Papessa Ioana” (1972), un film britanic al regizorului Michael Anderson, cu  Liv Ulmman, protagonistă. Am ratat însă povestea filmărilor pe care doar Margareta Pogonat ar fi putut să ne-o relateze.

În filmul ”Drum în penumbră”, regia: Lucian Bratu, 1972jpg

În filmul ”Drum în penumbră”, regia: Lucian Bratu, 1972

Cornel Coman, partenerul discret din ”Drum în penumbră”

Dacă ai face un sondaj printre admiratorii Margaretei Pogonat, privind aparițiile ei pe ecran, cu certitudine, ai primi drept răspuns titlul unui film semnat de Lucian Bratu în 1972: ”Drum în penumbră”. Poate pentru că publicul avea nevoie atunci de scene de iubire, de tandrețe, de apropierea firească dintre parteneri. De ce nu, de idile de vacanță, cu îndrăgostiți trecuți de 40 de ani. Cinematografia românească oferise drame peste drame, împinse până la tragedia din filmele italiene, cu femei singure, chinuite… Încadrat tot la capitolul dramă, e drept, mai suportabilă, filmul lui Lucian Bratu aducea altceva dincolo de suferința înrămată de basmalele negre. Îi aducea împreună pe actorii Margareta Pogonat și Cornel Coman, grație unui scenariu semnat de Petru Popescu. Monica, dactilografă într-o redacție literară, și Radu, inginer chimist, doar o posibilă pereche, aparent cu ceva mai mult optimism decât alte perechi cinematografice. Se trece așadar, de la alb-negrul sobrelor siluete din anii ’60 la coloristica evolutivă a lui Lucian Bratu, în care un soi de pseudo-optimism ia locul crispării. Avem de-a face cu un recital nuanțat al celor doi actori, pe care publicul i-a asociat și în viața reală. Povestea celor doi rămâne însă, o taină, poate știută doar de mare și de soare, de zborul pescărușilor sau înțeleasă odată cu versurile Ninei Cassian, și ele asociate cu florile de piatră născute din nisipul litoralului, aduse pe ecran de maestrul Nicolae Girardi, nașul de cununie al protagonistului.

Încheind capitolul anilor de dinainte de Decembrie 1989, declar că de fiecare dată, jocul incontestabil al actriței și autenticitatea pe care o transfera în fiecare personaj mă vrăjeau să privesc dincolo de șantierele cu tovarăși, de cizmele de cauciuc sau de șefii de echipă, dincolo de șorțuri sau mașini de cusut, de borșul de cartofi citadin, dincolo de toate tiparele impuse.

Reînșiruim câteva producții: „Pasărea furtunii”, ”Apoi s-a născut legenda”, ”Zestrea”, ”Trei scrisori secrete” și ”Actorul și sălbaticii”. Toate au ca element comun imaginea cinematografică impecabilă a Margaretei Pogonat, construită dintr-o varietate de unghiuri, unele secrete poate, de către un artist al camerei, Nicu Stan, cel care, vreme îndelungată, a fost partenerul actriței. 

Anii ’90. Roluri cinematografice estompate

Cu toate că filmul i-a fost mai aproape decât teatrul de-a lungul anilor, aparițiile fascinantei Margareta Pogonat pe marele ecran după Decembrie 1989 s-au estompat până la dispariție. Motivul este ambiguu, dar realitatea certă. Trecuse vremea ”comenzilor” de filme sau se ivise altă generație? Sau cultul cinematografului dispăruse brusc, locul fiindu-i luat de alte forme de ”relaxare”? Dacă Andrei Blaier o găsea potrivită pentru un rol în ”Crucea de piatră” (1994), Nicolae Mărgineanu o distribuia în ”Binecuvântată fii, închisoare!” (2002), în rolul Maria Antonescu,  un rol care ilustrează cei cinci ani de temniță grea de la Mislea, doar o pagină din calvarul îndurat de soția Mareșalului. Ultima apariție cinematografică este una episodică în filmul ”Margo” (2006), regizat de Ioan Cărmăzan.

Mirajul Televiziunii

Serile de teatru tv sau filmele pentru televiziune erau marea așteptare a telespectatorilor anilor ’70–’80, care poate nu știau atunci și nici acum ce desfășurare de forțe avea loc în platourile unicei televiziuni din România, cu maeștri ai imaginii greu de egalat, numai dacă ne gândim la Nicolae Niță. Poate prima apariție a Margaretei Pogonat în studiourile TVR a fost cea din 1968, prilejuită de piesa lui Cehov, ”Unchiul Vania”, în regia lui Ion Barna, în care a jucat alături de Ion Marinescu, Eliza Petrăchescu și Mircea Cojan, dar și de trei străluciți exponenți ai Promoției de Aur: Silvia Popovici, Gheorghe Cozorici și Constantin Rauțchi.

Colaborarea actriței cu TVR a însemnat și producția Când trăiești mai adevărat” (1974), o ecranizare a piesei lui Paul Everac de către regizorul Ion Cojar, cu o distribuție generoasă din care a făcut parte și Radu Beligan; apoi rolul principal din ”Pasărea speranței” (1976), o creație a Domniței Munteanu, adaptare tv după piesa lui Radu Theodoru; rolul Melania din ”Regăsire” (1977), un film de televiziune, în regia lui Ștefan Traian Roman, prilej de întâlnire cu Violeta Andrei și Florin Piersic. Același regizor o va găsi potrivită și pentru Aurelia Lazăr din „Avaria” (1978) un film de cinema, în care actrița joacă rolul soției lui Teodosie, interpretat de Ilarion Ciobanu. Două apariții pertinente pe micul ecran sunt Constandina din piesa cu același nume scrisă de Zaharia Stancu și adaptată pentru televiziune de Cornel Popa, și una dintre ”Surorile Boga” (1977), în regia lui Constantin Dicu. 

Cu Visul unei nopți de iarnă” (1980), regizorul Dan Necșulea ne-a adus magia nopții dintre ani în viziunea maestrului Tudor Mușatescu. Nemuritor a rămas jocul actorilor Rodica Mandache și Florin Piersic, Adela Mărculescu și Matei Alexandru, Margareta Pogonat și Ștefan Radof, așezați de regizor acolo unde le era locul. Patru ani mai târziu, actrița devine Madame Micu din ”Ciuta” lui Victor Ion Popa, în regia Olimpiei Arghir, într-un dialog fermecător cu Petre Gheorghiu, integrat într-un spectacol traversat de candoarea Marianei Buruiană.

În filmul ”Lumini și umbre”

În filmul ”Lumini și umbre”

Anii ’80 au însemnat, cu certitudine, ”Lumini și umbre” (1981–1982) serialul tv, așteptat cu nerăbdare la fiecare final de săptămână, pentru care un trio regizoral (Andrei Blaier, Mircea Mureșan, Mihai Constantinescu) și un duo de scenariști (Titus Popovici și Francisc Munteanu) au antrenat o suită de actori toți unul și unul.

Anii ’90 i-au adus actriței rolul Lena din Gaițele” (1993), adaptare a regizorului Nae Cosmescu după piesa lui Al. Kirițescu, într-o companie extraordinară: Draga Olteanu și Dem Rădulescu, Leopoldina Bălănuță și Mitică Popescu, Olga Tudorache, Cezara Dafinescu, Adriana Șchiopu. Aceluiași regizor îi aparține și serialul ”Cuscrele” (2005), difuzat de Național TV, o reîntâlnire a actriței cu Draga Olteanu.

În 2005, Margareta Pogonat, alături de Daniela Nane, Valentin Uritescu, Alexandru Repan și George Motoi, făcea parte din distribuția unui serial TVR, în 11 episoade realizat de Constantin Dicu după nuvela lui Fănuș Neagu, ”Amantul marii doamne Dracula”, care spunea povestea lui Bob Orlando, un tânăr locotenent de securitate interpretat de actorul Cristian Moțiu, aflat în grațiile Marii Doamne Elena Ceaușescu, interpretată de actrița Agatha Nicolau.

Mama lui Pistruiatu’

Mereu cu șorțul la brâu sau trudind până târziu în noapte la mașina de cusut, cu blândețe și înțelepciune, dar și cu temerile unei mame, Margareta Pogonat este mama puștiului inventat de Francisc Munteanu și interpretat cu dezinvoltură de Costel Băloiu, în cele 10 episoade ale serialul ”Pistruiatul” (1973/1975/1981). Dincolo de propagandă, serialul și-a păstrat simpatizanții, pentru rolul impecabil făcut de un adolescent de 13-14 ani și pentru jocul unor mari actori români reuniți în studiourile Televiziunii Române. De la Aurel Giurumia, Constantin Codrescu, Zephy Alșec sau Ștefan Tapalagă, la Sergiu Nicolaescu, Vistrian Roman și György Kovács sau frumoasa Réka Nagy și temperamentala Draga Olteanu.  

O imagine superbă, păstrată în arhiva TVR, rămâne cea a Margaretei din portretul neconvențional realizat de Tudor Vornicu în anii ’70. Decorul ales: un scaun în mijlocul scenei de la Nottara… Însuflețirea: Margareta Pogonat așezată pe scaun. Vibrația atinge cote maxime, încât Vornicu i-a pregătit inspirat o carte de poezii. Astfel, frumoasa Margareta dă frâu liber în scenă emoțiilor din casa spiritului ei, citind câteva versuri despre fluturi… Fluturii imaginați de Alexandru Pogonat, poetul tânăr, mort pe front…

Brusc ne amintim că purta și un al doilea prenume, Caliopi, după bunica ei grecoaică. Rezonanța acestuia ne trimite cu gândul la prima dintre cele nouă muze ale lui Zeus. Să fi fost viața actriței asemenea unui poem?! Sau poate presărată cu accente dramatice… Cert este că prețuia nespus tot ce însemna ”acasă”, locul pe care-l considera un loc al purificării de tot ce întâlnea rău în exteriorul acestuia. Despre toate acestea îi mărturisea în anii 2000, jurnalistei și scriitoarei Loreta Popa, ale cărei interviuri sunt daruri pentru noi. De aceea, nu îndrăznesc să le disec scoțând din ele vreun citat sau două. Căutați-le și citiți-le!

Margareta Pogonat, portret de Adelaida Mateescu

Margareta Pogonat, portret de Adelaida Mateescu

Registrele unei voci unice

În fonoteca Radioului, vocea curată a Margaretei Pogonat s-a păstrat alături de alte voci de actori în spectacole puse în undă de regizorii Constantin Dinischiotu, Titel Constantinescu, Dan Puican sau Leonard Popovici.

Depărtarea de Capitală a făcut ca întâlnirea ei adevărată cu teatrul la microfon să se producă mai târziu, în anii în care începuse să joace la Nottara. În arhiva teatrului radiofonic însă, numele Margaretei Pogonat apare pentru prima oară într-o înregistrare a spectacolului ”Căsătoria” de Gogol, jucat în premieră pe scena teatrului ieșean în luna mai a anului 1962 și adaptat pentru radio de actorul, regizorul și profesorul Ion Lascăr, care interpreta și rolul principal. În distribuție mai apăreau și alte nume sonore ale teatrului din Iași: Constantin Sava, Alexandru Blehan, Margareta Baciu, Ștefan Dăncinescu, Constantin Dinulescu și Alfons Radvanschi, actorul școlit de celebra Agatha Bârsescu.

Cu regizorul Dan Puican, nu doar că era născută exact în același an și exact în aceeași zi, dar împreună au dat viață unor spectacole prețioase, în special cele din seria ”Biografii, memorii”. Unul dintre acestea ar fi cel dedicat poetului ”Cezar Bolliac” (1976), apoi cel dedicat artistului Auguste Rodin și celebrei sale sculpturi: ”Auguste Rodin: Burghezii din Calais” (1976), și cel care omagia personalitatea lui ”C. A. Rosetti” (1978). Mai târziu, colaborarea cu regizorul Puican a însemnat și piese din repertoriul pentru copii. Dramatizarea Georgetei Răboj după ”Peter Pann” de M. J. Barrie, intitulată ”Băiatul care nu vrea să crească mare” (1983), este unul dintre spectacolele radiofonice în care vocea ei s-a lansat pe calea undelor, alături de alte voci iubite de cei mici: Alexandrina Halic, Paula Rădulescu, Jeanine Stavarache, Genoveva Preda, Valeria Ogăşanu, Mircea Albulescu,  Mihai Mălaimare, Eugen Cristea. 

Dacă sub bagheta regizorului Constantin Dinischiotu, actrița a jucat în spectacolul ”Eugénie Grandet” (1979) de Balzac, și ”Om şi Luceafăr – Eminescu” (1980) de Victor Crăciun, alături de George Constantin și Irina Mazanitis, Gina Petrini, Ion Pavlescu și Constantin Dinulescu, sub îndrumarea regizorului Titel Constantinescu a jucat în ”Troienii la Cartagina” (1981), iar cu regizorul Leonard Popovici a lucrat la ”Rudin” (1986) de Turgheniev, prilej de întâlnire în studio cu actorii Constantin Codrescu, Simona Bondoc, Adrian Pintea și Mirela Gorea. Cu același regizor a colaborat și la ”Maitreyi” (1991), dramatizarea Rodicăi Suciu Stroescu după minunatul roman al lui Eliade, publicat chiar în ’33, anul nașterii actriței. Printre ultimele colaborări ale actriței cu Teatrul Radiofonic se înscrie și spectacolul ”Dumnezeu binecuvântează America” (1997) de Petre Barbu, în regia lui Attila Vizauer.

Margareta Pogonat în ”Dumnezeu binecuvântează America” de Petre Barbu. Adaptare radiofonică de Doina Papp și Attila Vizauer. Regia artistică: Attila Vizauer, 1997. Premiul AICT România pentru cel mai bun spectacol radiofonic al anului 1997 – fragment

Simț și prețuire de dascăl

Poate salvarea actriței, care a trebuit să coboare din luminile rampei într-un moment când ar fi reușit să aducă în fața publicului roluri mari, a fost profesoratul. În perioada 1995–2011, i-a învățat tainele teatrului și ale filmului pe studenții ei de la Universitatea ”Spiru Haret” și de la Universitatea Ecologică din București. În relația cu ei își amintea de momentele când intrase la institut și când simțise, alături de ceilalți colegi, nevoia de iubire și înțelegere din partea profesorului ca să poată merge mai departe. Iar ea ca profesor, asta a făcut. I-a tratat pe studenți ca pe proprii ei copii. Printre lecții de teatru, le strecura de fiecare dată și câte un sfat de viață.

”Generoasă, cu răbdare, cu umor, cu moștenirea unui teatru interior adevărat!”, astfel și-o amintește actrița Diana Mărgulescu, una dintre fostele sale studente.

Cariera de dascăl i-a dat posibilitatea Margaretei Pogonat să se manifeste și ca regizor. Împreună cu studenții și cu Cristian Toma, actor și asistent universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Universității ”Spiru Haret”, a lucrat și pus în scenă spectacole echivalente cu lecțiile de diplomă. De la ”Îmblânzirea scorpiei” de Shakespeare, și ”Cameristele” de Jean Genet (2000) sau ”Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, și ”Privește înapoi cu mânie” de John Osborne, până la ”Doi pe-un balansoar” de William Gibson și ”Gustul mierii” de Shelagh Delaney, toate montate în anul 2004 la Sala ”Rapsodia” din București. Anul 2007 a însemnat alte două spectacole ”Cineva are să vină” de Jon Fosse și ”Caii la fereastră” de Matei Vişniec, jucate de tinerii absolvenți pe scena Teatrului ”Nottara”.

Activitatea de pedagog a Margaretei Pogonat este continuată astăzi de profesorul Cristian Toma. Ce doi au colaborat nu mai puțin de 15 ani, începând cu anii ’90, și au inițiat șase promoții de tineri în arta scenică.

Actorii Alexandru Conovaru, Toni Dumitrescu, Monica Florescu, Doina Antohi, Mihai Căpățînă, Andrei Vasilescu, Flavia Cazacu, Diana Mărgulescu, Marian Răducu și Cristian Dionisie sunt doar câțiva dintre foștii studenți ai Margaretei Pogonat.

Luna Florilor, 11

Venirea pe Lume în Martie…

Plecarea din Lume în Mai…

Botezată cu nume de floare culeasă de prin poieni în Nopțile de Sânziene…

Totul se învârte în jurul plăpândelor flori…

Cu duioșie, tot ele s-au adunat laolaltă pe mormântul actriței din cimitirul Iancu Nou din București în ziua de 13 mai a anului 2014.

Cu două zile înainte, Cala, așa cum o numeau cei apropiați, plecase în Lumea Drepților…

Annie-Muscă

Annie Muscă

logo revista teatrala radioVezi: arhiva rubricii Remember

Alte articole și interviuri de Annie Muscă: 

Sandu Sticlaru

Vasilica Tastaman

Lucia Sturdza și Tony Bulandra jucau în primul film românesc înainte de a se căsători

Evocări – Elia Kazan

De la rugby la film: Ilarion Ciobanu

Ingrid Bergman, actrița care s-a născut și a murit în aceeași zi

Prima femeie-pilot din lume cu brevet de zbor a fost actriță

Portrete – Jean Constantin – actorul care nu și-a stăpânit niciodată umorul

„Anda Călugăreanu a plecat departe”

Portrete – Dan Mihăescu: „Ar fi o glumă să devin octogenar”

Silvia Popovici, în premieră în presă

Oana Anagnoste: „Secretul armoniei dintre părinții mei a fost însăși pasiunea pentru profesia lor” – interviu realizat de Annie Muscă

Oana Anagnoste: „Gina Patrichi, o flacără, un fluture, o adiere…” – interviu realizat de Annie Muscă

costintuchilaREMEMBERactori români,alexandrina halic,Alexandru Finți,annie muscă,Aurel Giurumia,Cezar Bolliac,constantin codrescu,constantin dinischiotu,cornel coman,eugen cristea,filme romanesti,filmul zestrea cu margareta pogonat,Francisc Munteanu,Genoveva Preda,george constantin,gina petrini,iași,Ion Pavlescu și Constantin Dinulescu,irina mazanitis,jeanine stavarache,maitreyi,Margareta Pogonat,mihai mălaimare,mircea albulescu,paula rădulescu,petre barbu,teatrul nottara,toma caragiu,Valeria Ogăşanu,victor rebengiuc,Zephy Alșec sau Ștefan Tapalagă
Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ Astăzi, 6 martie 2018, ne amintim de actrița Margareta Pogonat  (6 martie 1933–11 mai 2014). Apariția ei însuflețea inertul alb-negru al marelui ecran, iar tăcerile ei se traduceau în îndelungi respirații, uneori, mai presus de superba-i voce. Privirea ei, când albastră, când verde, străpungea alternativ decorul,...