de COSTIN TUCHILĂ

maria ventura societar comedia franceza costin tuchila

După război, Maria Ventura se întoarce la Paris. Trecuse un deceniu și jumătate de la primele ei spectacole în teatre pariziene și acum i se deschidea, de fapt, o altă etapă a excepționalei sale cariere: râvnita scenă a Comediei Franceze, unde debutează în 1919 în rolul lui Germaine Fortier din Le Voile déchiré de Pierre Wolff, autor de piese sentimentale și libretist de operete, dotat însă cu remarcabil simț al observației moravurilor epocii și ironie. Comedia sa pe tema adulterului, Secretul lui Polichinelle (1903), făcuse un mare succes, fiind jucată în peste 80 de orașe (inclusiv în SUA) iar Marionetele, comedie în patru acte (1910), apăruse pe afișe în Broadway, în interpretarea Allei Nazimova (1911). Învățată cu micile și marile răutăți ale gazetarilor, Maria Ventura era realmente mirată de succesul de presă al debutului său la Comedia Franceză: „N-am crezut niciodată că presa franceză poate fi unanimă în aprecierile ei. Sunt depăşită de scrisorile de felicitare.” (Scrisoare din 21 octombrie 1919).

Domnișoara Ventura de la Comedia Franceza

Domnișoara Ventura de la Comedia Franceză. Sursa foto: www.delcampe.net

După spectacolele din 1920, între care Le Repas du lion de François de Curel (rolul Louise de Miremont) și Paraître de Maurice Donnay (Christiane Mergès), în 1921 (premiera: 27 aprilie), Maria Ventura joacă la Comedia Franceză în Sicilianul sau Amorul pictor (Le Sicilien ou l’Amour peintre) de Molière, în rolul Isidore, montare de Georges Berr, Societar al Comediei Franceze (1886–1923) și dramaturg. Sicilianul (jucată pentru prima dată la 14 februarie 1667), farsă într-un act în proză, cu balet, având ca temă inutilitatea precauţiunilor, pe urma comediilor Şcoala bărbaţilor şi Şcoala nevestelor, fusese aleasă de directorul (administrator general) Comediei Franceze, Émile Fabre, în cadrul programului de prezentare a comediilor-balet, într-o integrală Molière, ca omagiu adus de actorii epocii patronului lor cu ocazia tricentenarului nașterii sale (15 ianuarie 1622). Trupa avea neapărată nevoie, în viziunea lui Fabre, de un coregraf permanent. Este aleasă Jeanne Chasles, de la Opéra Comique. „Focul de artificii începe cu reluarea Amorului doctor la 15 ianuarie 1920”, cu 14 balerini, în regia lui Georges Berr, dar majoritatea criticilor subliniază mediocritatea coregrafiei. În schimb, spectacolul cu Siclianul, „montat într-un delicios decor turnant realizat de Émile Bertin, cu costumele pitorești ale lui Charles Bétout, este unanim apreciat. Cântecele, interpretate de voci frumoase, baletul, în care apar deopotrivă dansatori și actori, sugestiile care trimit la estetica Marelui Secol, totul place în acest spectacol de pur divertisment.” (1)

Același Georges Berr montează în 1921 Les Fâcheux (Pisălogii, premiera: 28 septembrie) și Monsieur de Pourceaugnac (15 noiembrie). 

Comedia Franceza

Comedia Franceză

Fără îndoială, în rolul sclavei grecoaice Isidore din Sicilianul, Maria Ventura excela prin temperament și, probabil, exotism, cu „sburdălnicia genială”, de „căprior trezit din munte în salonul uitat deschis al conacului moşiei”, pe care i-o remarcase Tudor Arghezi în 1915. De n-ar fi să exagerăm, silueta schițată de Charles Gir în desenul din 1921, Maria Ventura în Le Passé la Comedia Franceză, este un argument…

Marie_Ventura_par_Charles_Gir

Desen de Charles Gir, Biblioteca Națională a Franței

În 1922 Maria Ventura primește titlul de Societar al prestigioasei instituții. Se va retrage din această calitate în 1941, într-un moment politic delicat, pentru a alunga suspiciunile care planau asupra originii ei evreiești, doar în parte reale, mai ales că mama sa, Lea Fanchette Vermont, devenise creștin ortodoxă prin căsătoria cu Grigore Ventura (vom detalia la momentul potrivit).

„Le Mariage forcé (Căsătorie cu de-a sila), în 1922, este de asemenea reluat cu divertismente și balet. «Charivari» (2) final, balet cu măști, le permite domnișoarei Ventura și lui Duflos (3) să execute un pas spaniol.” (4)  

piata teatrului comedia franceza

Édouard Léon Cortès, Piața Teatrului Comedia Franceză

Publicul francez o admiră pe Maria Ventura în spectacole de factură diferită pe scena Comediei Franceze, unde e distribuită constant până în 1926 și din 1932 până în 1941. Întreruperea, dacă într-adevăr a existat, pentru că Maria Ventura pleca și revenea la Paris, în ciuda dificultăților și efortului presupus de călătoriile lungi în epocă, se datorează desigur faptului că actrița joacă destul de des și la București, unde înființează în 1929 teatrul care îi poartă numele.

În 1922 o vedem așadar pe scena deplinei consacrări în Ésope de Théodore de Banville (Rhodope), Vautrin de Edmond Guiraud după Balzac (Esther Gobseck), Le Chevalier de Colomb de François Porché (Doña Béatrix); în anul următor este Céline din Le Carnaval des enfants de Saint-Georges de Bouhélier; Eva Hebsen în Un homme en marche de Henry Marx, Florise în piesa cu același nume de Théodore de Banville. 1924: Le Tombeau sous l’Arc de Triomphe de Paul Raynal (Aude), L’Énigme de Paul Hervieu (Léonore), Le Vieil Homme de Georges de Porto-Riche (Thérèse Fontanet). În 1925 interpretează rolul Doamnei de Morance în spectacolul cu Une visite de noces de Alexandre Dumas-fiul iar în 1926 apare în Chatterton de Alfred de Vigny (Kitty Bell) și Alkestis (Alceste) de Georges Rivollet după Euripide (rolul titular).

carte postala cu scrisul mariei ventura

Carte poștală cu scrisul Mariei Ventura. Sursa foto: www.delcampe.net

În termenii cei mai uzuali, deveniți clișeu, Maria Ventura este „marea tragediană” afirmată la Paris, actrița destinată tragediei prin vocație, interpreta ideală a partiturilor raciniene în prima jumătate a secolului ai XIX-lea. În parte, dar numai în parte, adevărat, pentru că simpla parcurgere a repertoriului său dovedește o paletă interpretativă largă, cu resurse de expresivitate în forme diferite de teatru. Sigur, a jucat cu enorm succes în tragedii de Racine, de la Agrippina din Britannicus și Andromaca la 18 ani, la Esther (1913), Clitemnestra în propria montare a Ifigeniei la Comedia Franceză (1938) și din nou Agrippina în regia lui Jean Yonnel (1938), Societar al Comediei Franceze. Dar rolul aproape cu valoare simbolică pentru Maria Ventura este Fedra, poate și pentru că îl visa din adolescență (cu monologul Fedrei cucerise, la 16 ani, comisia de admitere la Conservatorul din Paris). Revenită la București în august 1925, în perioada de concediu de la Comedia Franceză, Maria Ventura joacă la Teatrul Național din București, în stagiunea 1925–1926, în Sfânta Ioana de George Bernard Shaw, apoi în Fedra de Racine – premiera în 21 februarie 1926, în traducerea lui D. Nanu. Regia aparținea lui Vasile Enescu. Distribuția: Maria (trecută pe afiș Marioara, cum i se spunea adesea) Ventura – Fedra; Nicolae Bălţăţeanu – Hipolit; Aurel Athanasescu – Tezeu; George Calboreanu – Teramen; Eugenia Ciucurescu – Enona; Ecaterina Șahighian – Aricia; Elena Parisianu – Ismena. Eugenia Zaharia – Panopa. Ca dublură la rolul Fedrei, desigur pentru că Maria Ventura avea spectacole Paris: Angela Luncescu. Decoruri: Traian Cornescu. Spectacolul se reia în stagiunea 1927–1828 (în 8 februarie 1928), cu aceeași distribuție, fără a mai apărea pe afiș o dublură în rolul Fedrei. 

„Admiratori fervenţi sau comentatori circumspecţi, criticii se vor pleca însă, cu toţii, în faţa vocaţiei de tragediană a Mariei Ventura, care izbucneşte ca o flacără în Fedra – creaţie, pare-se, desăvârşită şi apreciată ca atare la Bucureşti şi la Paris. Cu silueta ei zveltă, cu ţinuta elegantă, cu dicţia ei impecabilă, Ventura a întrupat-o pe Fedra evitând toate capcanele exagerării în care ar fi putut să cadă o actriţă mai puţin dotată: pasiunea devastatoare şi ura tăioasă pe care le trăieşte eroina lui Racine au fost redate cu un extraordinar simţ al măsurii, sub care se ghicea intensitatea tragicului.” – Daniela Gheorghe, Arta Mariei Ventura. (5)

De amintit sunt, în presa vremii, cronicile lui Camil Petrescu, în 1926 și Tudor Vianu (1928). Camil Petrescu fixează profilul general al actriței pe care o urmărea din anii războiului: „D-ra Ventura aducea acum zece ani teatrului calităţi care se pot preciza: un fizic de o rară feminitate, un temperament activ şi mai ales o voce stranie […]: cu timbru de contraltă, cu inflexiuni minore de caterincă şi mai ales  – rară însuşire – cu nervozitatea foarte interesantă care are toate calităţile de distincţie ale graseierei, fără cusururile ei. Aceste însuşiri erau în moda timpului. Cu ele atingeai apogeul zilei.” Moda timpului nu era alta decât teatrul franțuzesc, nu întotdeauna de valoare, dar care prindea la public. „Patetică şi exterioară”, „raţională mai mult decât iluminată”, Ioana d’Arc, eroina din piesa lui Shaw interpretată de Maria Ventura, nu îl convinge pe severul critic. („Cetatea literară”, 15 februarie 1926). În schimb, Fedra Mariei Ventura îl entuziasmează: „eleganţa gestului, calitatea vocii, ştiinţa de a spune versul fac din d-ra Ventura o superioară tragediană. Dacă la aceste însuşiri adaugi şi copleşitoarea d-sale feminitate, înţelegi că era o Fedră cum nu se poate mai potrivită. A izbutit în actul IV să umple măreția formală cu o puternică emoție. A fost un moment de incomparabilă înălțare. De la scenă la sală era un pod invizibil și fluid, o înfrățire în emoție.” („Cetatea literară, nr. 5–6, martie 1926).

Pentru Tudor Vianu, Maria Ventura în Fedra este ca „o mare floare de lumină albă care se desface şi îşi părăseşte una câte una petalele.” („Gândirea”, nr. 4/1928).

Din singura înregistrare de teatru care există astăzi, cu vocea Mariei Ventura, raritate discografică (6) – din fericire chiar un fragment din Fedra, monologul din Actul I, scena 3 – ne putem face o idee, pe lângă dicția și frazarea impecabile, asupra modului de abordare a rolului. Afectarea curentă la actorii epocii, existentă (nu se putea altfel) și la Maria Ventura, nu este totuși supărătoare, după gustul de azi, pentru că pasajul ușor cântat alternează cu accelerări firești dictate de sens, emoția și tensiunea anulând eficient capcana aspectului formal, de recitare literară.

———————

(1) Comedies-ballets (La représentation des comédies-ballets de Molière à la Comédie-Française „avec tous leurs ornements”, pe site-ul Comediei Franceze, secțiunea Istorie și patrimoniu.

(2) Ritual colectiv occidental, similar carnavalului. Cuvântul provine din lat. caribaria și înseamnă „durere de cap”.

(3) Huguette Duflos (1887–1982), actriță, Societar al Comediei Franceze între 1924 și 1927.

(4) Comedies-ballets, sursa citată. 

(5) În „Teatrul azi”, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 2004, versiune a articolului arhivată electronic de autoare, http://www.academia.edu/1099239/Arta_Mariei_Ventura.

(6)  Celelalte două sunt recitări de poeme de Lucian Blaga: Vreau să joc și Pan.

Maria Ventura în Fedra de Jean Racine, traducere de D. Nanu. Fragment din Actul I, scena 3. Înregistrare pe disc cu turația 78, perioada 1929–1932. Originalul se află în Muzeul Teatrului Național din București.

Fragment difuzat în emisiunea Un ideal: Fonoteca teatrului românesc, realizator: Costin Tuchilă. Invitat: istoricul de teatru Ionuț Niculescu. Data difuzării în premieră: 15 octombrie 2004, Radio România Actualități

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Vezi: Partea I și partea a doua a acestui articol

costin tuchila

Costin Tuchilă

logo revista teatrala radioAlte articole de Costin Tuchilă:

„Muntele” de D. R. Popescu, la Teatrul Național Radiofonic

„Scene din viaţa lumii mari” de N. V. Gogol

Domnișoara Iulia

De la teatru la operă sau câteva curiozităţi

Shakespeare şi Ziua Sfântului Valentin

Colecție de mușatisme

Gina Patrichi în „Livada de vișini”

Semicentenar George Vraca

20 de ani de la plecarea lui George Constantin

„Insomniile lui Gregor” de Nicolae Sirius, în premieră absolută la Teatrul Național Radiofonic

Coca Andronescu sau „tainica minune a râsului”

Sică Alexandrescu – vocația capodoperei

Coca Andronescu în „Câinele grădinarului” de Lope de Vega

Coca Andronescu în sceneta „Un scos din pepeni”

„Roman de Bucureşti” de Pușa Roth, la Teatrul Național Radiofonic

Mihai Popescu în „Egmont” de Goethe

Ștefan Iordache în „Richard al III-lea” de William Shakespeare

Ștefan Iordache în rolul lui Costache Caragiale

Mircea Albulescu în piesa „Ieri după Shakespeare” de Puşa Roth

Evocare Adrian Pintea la Majestic

„Hagi-Tudose”, cel mai vechi spectacol de teatru radiofonic pe bandă magnetică, păstrat în Fonoteca de Aur

„Martori ai istoriei” de Pușa Roth, singurul serial de teatru radiofonic dedicat Revoluției din decembrie 1989

Édouard de Max, „Prințul tuturor celor ce nu trebuie făcute”

Cehov – 155

Medalion Cristian Munteanu 

Moartea lui Ivan Ilici

„Stăpân pe mine sunt, stăpân pe Univers”

Pagina Istoria Teatrului Național Radiofonic

În pregătire la Teatrul Național Radiofonic: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Eminescu la Radio România

Ruxandra Sireteanu în „Discurs într-un ciorap”, dramatizare radiofonică de Pușa Roth după volumul „Confidențe fictive” de Nina Cassian

V-ar plăcea un stat condus exclusiv de femei?

„La Vulpea Roşie” de Puşa Roth la Radio România Cultural

Un monolog tulburător: „Aiax” de Hristos Ziatas

Teatrul Național Radiofonic: „Mantaua”, dramatizare de Pușa Roth după nuvela lui N. V. Gogol

Bravul soldat Švejk

Aniversare Dumitru Radu Popescu la Teatrul Național Radiofonic

Privire asupra teatrului lui D. R. Popescu

Reîntâlnire cu Édith Piaf

Actorul poet

Un „nevinovat” ringhişpil…

Lumea ca moft

Ion Vova, „Domnul Radio”

„Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker la Teatrul Naţional Radiofonic

În pregătire la Teatrul Naţional Radiofonic: „Pisica verde” de Elise Wilk

Urmuz, „profetul revoltei literare internaţionale”

De la Trigeu la Falstaff – recital Dorel Vișan

O savuroasă farsă clasică: „Doctorul zburător” de Molière

În curând, „Salonul roșu”, scenariu radiofonic de Pușa Roth după romanul lui August Strindberg

„Tirania, o boală ciclotimică a istoriei”

Program dedicat lui Mircea Albulescu la Teatrul Național Radiofonic

„Solii păcii” de Ștefan Petică la Teatrul Național Radiofonic

logo-revista-teatrala-radioVezi: Arhiva rubricii Evocări

 

costintuchilaEVOCĂRIAlla Nazimova,Arta Mariei Ventura,biografie maria ventura,broadway,camil petrescu despre maria ventura,d nanu,emile fabre comedia franceza,george calboreanu,georges berr,istoria teatrului românesc,jean yonnel,Le Mariage forcé maria ventura,mari actori români,maria ventura,maria ventura la comedia franceza,moliere comedia franceza,nicolae bălțățeanu,Pierre Wolff,raritate discografică maria ventura in fedra,roluri maria ventura,teatrul national maria ventura,tudor vianu despre maria ventura
de COSTIN TUCHILĂ După război, Maria Ventura se întoarce la Paris. Trecuse un deceniu și jumătate de la primele ei spectacole în teatre pariziene și acum i se deschidea, de fapt, o altă etapă a excepționalei sale cariere: râvnita scenă a Comediei Franceze, unde debutează în 1919 în rolul lui...