Interviu realizat de MARIANA CIOLAN

interviu-maria-zarnescu-fitca-2016

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad organizează, în perioada 12–20 noiembrie 2016, cea de a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic. Selecţionerul festivalului este şi în acest an criticul de teatru Maria Zărnescu.

„Un festival este un creuzet alchimic, în care, an de an, adăugăm elemente noi, doar-doar om descoperi piatra filosofală şi elixirul vieţii. Formula celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic cuprinde o doză consistentă de Shakespeare, la 400 de ani de la trecerea sa în nefiinţă. Se mai adaugă intenţiile şi strădaniile unor regizori de renume, apoi se presară muzici, cât să hrănească dragostea. Focul scenei şi arderea actorilor vor desăvârşi această poţiune magică. E timpul să o degustăm.” – Maria Zărnescu. 

maria-zarnescu

Selecția

A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis, Bucureşti

Cafeneaua de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Domnul Jurdan, rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză, după „Burghezul Gentilom” de Molière şi „Jourdain cel scrântit” de Mihail Bulgakov, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele Adriana Grand, Teatrul „Regina Maria” Oradea

Hamlet după William Shakespeare, tradus şi remixat de Peca Ştefan, un spectacol de Ada Lupu Hausvater, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara

Îmblânzirea scorpiei, un spectacol muzical după William Shakespeare, direcţia de scenă Gelu Colceag, decorul Puiu Antemir, costumele Ioana Pashca, Teatrul de Comedie, Bucureşti

Metoda Grönholm de Jordi Galceran, regia Ádám Horgas, decorul Péter Horgas, costumele Nóra Bujdosó, Teatrul Naţional Pécs, Ungaria. Spectacol invitat. 

Omul cel bun din Seciuan de Bertolt Brecht, coregrafia şi instructajul actoricesc Andrei Şerban, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” Bucureşti

Romeo şi Julieta după William Shakespeare, adaptarea şi regia Tudor Lucanu, scenografia Alina Herescu, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca

Solo Goya, spectacol de teatru-nonverbal. Un scenariu colectiv. Regia Miklós Bács, Irina Wintze, Camelia Curuţiu-Zoicaş, coregrafa Adrian Strâmtu şi Györgyjakab Enikő, Facultatea de Teatru şi Televiziune – Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

Švejk după Jaroslav Hašek, regia Alexandru Dabija, decorul şi costumele Andrada Chiriac.

Biletele și abonamentele se pot achiziţiona online, accesând platforma www.biletmaster.ro, precum şi de la agenţia teatrală, după următorul program: de luni până vineri, în intervalul orar 10.00–14.00 şi 17.00–19.00.

Vezi și: Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad, 2016 – cu programul festivalului

logo-revista-teatrala-radioCronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

 

Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu

Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață, interviu

Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru

La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru

Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru

„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru

George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu

Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival

Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru

Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „Spectacolul «De fapt e frumos» aduce în prim-plan o realitate specifică oamenilor tineri, dar nu numai lor”, interviu

Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu

Trupa Osonó încheie anul 2015 cu două reprezentaţii la Sfântu Gheorghe, interviu cu actorul și regizorul Fazakas Misi

În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru

Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu

Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj

„Să fim atenți cum construim prezentul!”, cronică de teatru

Turneul Teatrului Național din Chișinău la București, cronică de teatru

Matei Vișniec: „Fiecare fapt divers are un fel de etaj metafizic”, interviu

Sânziana Stoican: „Caut locul și oamenii cu care să spunem ceva prin spectacolele noastre”, interviu

Teatrul Național din București – între Centenarul Dada și Anul Shakespeare

În retortele trăirii: „Respiră” la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, cronică de teatru

Teatru la Arhiepiscopia Râmnicului – interviu cu Doina Migleczi

Lucian Sabados: „Am adus întotdeauna la București spectacolele pe care le consider reprezentative”, interviu

Curajul de a-ţi asuma alteritatea: „Eu, Oblio” la Teatrul „Ţăndărică”, cronică de teatru

În căutarea „Omului aproximativ”, cronică de teatru

Teatrul la Gala Premiilor Radio România Cultural

Debutul în teatru al regizorului Radu Jude, cronică de teatru

Concursul New Drama prinde contur scenic: „Umbre” la Teatrul Excelsior, cronică de teatru

Doru Mareș despre Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, interviu

Laura Vlad: „Din dorința de schimbare, putem deveni avizi de putere”, interviu

Deschiderea Festivalului Internațional Shakespeare Craiova, 2016, reportaj

Agenda Festivalului Shakespeare (1) 

Agenda Festivalului Shakespeare (2) 

Agenda Festivalului Shakespeare (3) 

Agenda Festivalului Shakespeare (4)

La Teatrul Național din Timișoara – o stagiune sub semnul diversității

Ada Lupu: „Teatrul este cea mai bună formă de a intra repede în hainele timpului”, interviu

Trupa de teatru școlar NIL la 20 de ani de existență, interviu cu Lucian Vărșăndan

„Oameni obișnuiți” deschide seria premierelor de primăvară la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, interviu cu actrița Ofelia Popii

Sub zodie orădeană: Gala UNITER în 2016

Liceenii au dat… relief pasiunii pentru teatru, cronică de festival

Călin Mocanu: „Festivalul «Teatru, stradă și copil» – puncte forte pe harta culturală a Capitalei, interviu

Actorul Bálasz Attila despre Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, interviu

Mc Ranin: „Tema Festivalului «Babel» 2016 este corpul”, interviu

Sfârşit de partidă pentru un strălucit… început, cronică de teatru

Arhiva rubricii Cronică de festival – 6 cronici despre Festivalul Internațional de teatru de La Sibiu, ediția 2016

„Povestea alfabetului”, un dar la începutul vacanței, cronică de teatru radiofonic

Paul Chiribuță: „Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru de la Suceava, o mare sărbătoare a teatrului studențesc european”, interviu

O probă de maturitate: „Incendii” de Wajdi Mouawad, la „Bulandra”, cronică de teatru

Gáspárik Attila: „Într-un teatru național, valorile trebuie păstrate, dar regândite”, interviu

Startul festivalurilor autumnale se dă anul acesta la Timişoara

La Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Shakespeare – o continuă aventură spirituală, cronică de teatru

Miklós Bács: „La Gala HOP, aș vrea să văd actori care să-și clarifice poziția de artiști independenți, creativi”, interviu

„Teatrul și frica”, cronică de carte

Cazul „Nottara”: Final fericit pentru un nou început

UnTeatru. Povestea merge mai departe, cronică de festival

Simplitate și adâncime, cronică de teatru radiofonic

Chris Simion: „În teatrul independent, experiment înseamnă laborator”, interviu

„Călătorie dansantă” alături de Cosmin Manolescu

O celebrare marca UNDERCLOUD, cronică de festival

Arhiva Gala HOP

Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, 2016, interviu cu Victoria Balint

Poveste despre tatăl meu, cronică de teatru

Daniel Vulcu: Scena orădeană la o nouă întâlnire cu Victor Ioan Frunză, interviu

În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj, cronică de festival

Viorica Samson Manea despre regizorul Aureliu Manea, interviu

Vlad Cristache: „«Suflete moarte» de Gogol, un roman de mare actualitate”, interviu

Citiți-ne, poftiți la teatru!

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava – anul 1, interviu cu Carmen Veronica Steiciuc

Dedicație cu dragoste: Miriam Răducanu, cronică de festival

logo-revista-teatrala-radio3Vezi și: Arhiva rubricii Interviu

costintuchilaINTERVIUanul shakespeare,festivalul de tearu clasic arad,fitca 2016,maria zărnescu,mariana ciolan
Interviu realizat de MARIANA CIOLAN Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad organizează, în perioada 12–20 noiembrie 2016, cea de a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic. Selecţionerul festivalului este şi în acest an criticul de teatru Maria Zărnescu. „Un festival este un creuzet alchimic, în care, an de an,...