Miercuri, 28 decembrie 2016, la ora 0.30, în seria de Mari spectacole de la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă propune Meditaţiile Ritei de Willy Russell, un spectacol de autor realizat în 1993 de Florian Pittiș. Traducere, adaptarea radiofonică și regia artistică: Florian Pittiș. Inerpretează Emilia Popescu și Florian Pittis. Regia de studio: Violeta Berbiuc, Mihaela Oancea, Dan Bobe. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta.

Meditațiile Ritei sau Libertatea nu e de catifea

Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

„[…] În peisajul dramaturgic britanic a apărut prin anii ’70 un scriitor îndrăzneț și muzical. Numele lui a devenit viral, cum s-ar spune azi, după ce a ieșit pe piață cu un musical inedit intitulat John, Paul, George, Ringo… and Bert, dedicat Beatles-ilor. Legătura lui cu muzica este una extrem de intimă, pentru că William Russell (Willy) este cred, mai întâi un excelent compozitor și, după aceea, un bun dramaturg. Îndrăzneala lui de a se aventura fără plasă de siguranță la înălțimea unei dramaturgii cu miză imediată nu a fost un eșec, ci o reușită.

afis-piesa-meditatiile-ritei-1990 bulandra

Afișul spectacolului de la Teatrul „Bulandra” din București. Data premierei: 17 iunie 1989

Nu știu câte adaptări radiofonice s-au făcut după textele lui (nu puține la număr), dar știu că în studioul Teatrului Național Radiofonic s-a înregistrat  la începutul anilor ’90 un spectacol despre care s-a vorbit mult. Meditațiile Ritei, adaptat pentru scenă mai întâi (la Teatrul „Bulandra”), după textul semi-autobiografic al lui Willy Russell, Educating Rita, și mai apoi pus în undă, poartă amprenta unică a unui actor și, iată și regizor, neegalabil, Florian Pittiș. Un îndrăzneț al scenei românești (teatrale și muzicale totodată), cu o vigoare și un har ieșite din comun. Cineva spunea odată (nu-mi mai amintesc exact cine) că atunci când îndrăzneala reușește, n-o mai critică nimeni. E valabil și pentru Florian Pittiș care a îndrăznit, printr-o competență artistică excepțională, și a reușit. Dovadă este și acest spectacol original, în care alături de Emilia Popescu, explorează, nu cred că doar din curiozitate, un subiect delicat pentru societatea modernă și face dintr-o piesă bulevardieră o chestiune de retorică a libertății.

meditatiile ritei cu emilia popescu si florian pittis

Piesa lui Willy Russell e ca o monedă. Depinde pe ce parte cade. Ambele părți sunt interesante și pot sta de sine stătător în picioare. Fie că privim textul din perspectiva profesorului Frank Bryant, un poet blazat și amorțit de o viață crispată, năpădit de rutina intelectuală și peste care invadează vivacitatea unei tinere oarecare, fie că ne așezăm de partea Ritei, echivalentul modern al celebrei eroine din Pygmalion a lui G. B. Shaw, spectacolul are, probabil, o valoare mai mare acum decât atunci când a fost adus în România. În anii ’90 vorbeam despre libertate ca despre piciorul lui Dumnezeu. Astăzi ar trebui să ne întrebăm dacă sigur ne-am apucat de piciorul Lui și nu al altcuiva…

emilia-popescu-

Emilia Popescu

Emilia Popescu a îndrăznit și a izbutit o abordare în forță, cu un umor generos și o mișcare amplă și bine condusă în registrul rolului Ritei. Pentru mine nu a fost o surpriză, ci mai degrabă încă o confirmare a talentului său care, din păcate, aș spune că nu e speculat astăzi la adevărata lui valoare. Rita Emiliei Popescu își strigă cu ardoare dorința de a evada din micimea necunoștinței și îndrăznește să iasă din găoacea unei condiții superflue, tânjind după aerul libertății intelectuale. În interpretarea ei, Rita este asemenea unui bulgăre de aur care se transformă într-un trofeu. Nu un trofeu al profesorului ei, ci un trofeu personal, plămădit printr-un soi de catharsis neîntâmplător și neastâmpărat. Profesorul Bryant tânjește, fără să știe, tot după libertate. O libertate ca eliberare de sine însuși, de letargia dată de o prea multă cunoaștere fără auto-cunoaștere. Cei doi se învață unul pe altul să zboare, într-un tandem perfect echilibrat. Florian Pittiș a apăsat mai mult pe pedala furiei care se ascunde în discreție și care îl caracterizează pe conformistul Bryant. Aceasta mi se pare a fi o miză actoricească destul de greu de clădit acolo unde nu gestul primează, ci vocea. I-a fost însă la îndemână pentru că vocea lui era înzestrată cu putința de a exprima uneori o suită de gesturi scenice într-o singură silabă.

florian-pittis

Florian Pittiș

Meditațiile Ritei? Un spectacol-argument pentru o (post)modernitate bântuită de vântul unei libertăți haotice. Un spectacol-soluție pentru omul recent care confundă apa cu paharul. Și, nu în ultimul rând, o comedie savuroasă despre dinamica firii și, de ce nu, a îndrăznelii de-a trăi.” – Revista Teatrală Radio, 24 martie 2016.

Fragment din spectacol

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

logo-revista-teatrala-radioVezi: Arhiva Teatrul Național Radiofonic

Arhiva rubricii Cronica de teatru radiofonic

costintuchilaTEATRUL NAȚIONAL RADIOFONICcristina chirvasie,emilia popescu,florian pittiș,meditațiile ritei,teatrul national radiofonic,Willy Russell
Miercuri, 28 decembrie 2016, la ora 0.30, în seria de Mari spectacole de la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă propune Meditaţiile Ritei de Willy Russell, un spectacol de autor realizat în 1993 de Florian Pittiș. Traducere, adaptarea radiofonică și regia artistică: Florian Pittiș. Inerpretează Emilia Popescu și Florian Pittis....