Menahem Mendel salom alehem

Întâlnire cu Șalom Alehem și personajele sale

Vi-l amintiți pe Menahem Mendel, eroul întâlnirii noastre teatrale de luna trecută? Ei bine, aventurile lui continuă cu una și mai spectaculoasă! În continuare departe de soția sa, Șeine Șeindl, și de copii, eroul nostru încearcă să descopere moduri de a câștiga existența familiei, răspunzând, în același timp, tuturor provocărilor pe care viața i le pune în față. Dar iată ce spune chiar creatorul său, Șalom Alehem, despre eroul întâlnirilor noastre:

”Dragii mei, Menahem Mendel nu este eroul unui roman și nu este, mai cu seamă, o figură imaginară. El este un biet om rupt din mulțime, pe care l-am cunoscut personal și îndeaproape. Am trăit alături de el vreo douăzeci de ani. Ne-am cunoscut în anul 1892 […], am trecut apoi cu el, mână în mână […] prin toate antecamerele iadului, am plecat cu el la Petersburg și la Varșovia, am îndurat cu el o mulțime de crize”, m-am apucat împreună cu el, mereu de o altă afacere, dar – vai! n-am avut nicăieri parte de un dram de noroc.”

Sholem_Aleichem_1907

Șalom Alehem, 1907

Poate că, alături de noi, Menahem Mendel, eroul nostru, simbol al lumii evreiești est-europene din vremea lui Șalom Alehem și a bunicilor noștri, va avea parte de mai mult noroc. De aceea vă invităm vineri, 31 martie, de la ora 17.00, în compania actorilor Teatrului Evreiesc de Stat, la un spectacol-lectură inedit, pornind de la unul din cele mai cunoscute texte din opera lui Șalom Alehem, Romanul unui om de afaceri sau Menahem Mendel. Evenimentul, după un concept și dramatizare de lect. Dr. Camelia Crăciun, face parte din seria spectacolelor-lectură coordonate de Centrul de Cercetare și Conservare a Culturii Idiș din cadrul Teatrului Evreiesc de Stat, dorind să repună în circulație capodopere ale literaturii idiș într-un context informal și deschis dialogului.

Din distribuție fac parte: Maia Morgenstern, Cristina Cârcei, Mirela Nicolau, Alina Tomi, Nicolae Călugărița, Nicolae Botezatu, Cornel Ciupercescu și Viorel Manole.

Vă așteptăm vineri, 31 martie 2017, la Teatrul Evreiesc de Stat (Str. Iuliu Barasch nr. 15), începând cu ora 17.00.
Intrarea va fi liberă.

Comunicat al Teatrului Evreiesc de Stat din București

logo-revista-teatrala-radioVezi: Arhiva Teatrul Evreiesc de Stat

Arhiva rubricii Spectacol-lectură

Arhiva rubricii Premieră

costintuchilaSPECTACOL-LECTURĂAlina Tomi,cornel ciupercescu,Cristina Cârcei,maia morgenstern,Menahem Mendel,Mirela Nicolau,Nicolae Botezatu,nicolae călugărița,Romanul unui om de afaceri sau Menahem Mendel,salom alehem,spectacol lectura,Teatrului Evreiesc de Stat,Viorel Manole
Întâlnire cu Șalom Alehem și personajele sale Vi-l amintiți pe Menahem Mendel, eroul întâlnirii noastre teatrale de luna trecută? Ei bine, aventurile lui continuă cu una și mai spectaculoasă! În continuare departe de soția sa, Șeine Șeindl, și de copii, eroul nostru încearcă să descopere moduri de a câștiga existența...