aproape spectacol unatc saptamana de teatru tanar buzau

logo teatrul tanar buzauUn călduros început al Săptămânii de Teatru Tânăr, BuzăuAproape de John Cariani, a avut în distribuție tineri absolvenți ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, specializarea actorie: Vladimir Albu, Ilona Brezoianu, Octavian Costin, Andrada Fușcaș, Cătălin Jugravu, Francesca Leonte, Alex Mustăţea, Cătălin Oprea, aceștia fiind coordonați de  lect. univ. dr. Andreea Vulpe.

aproape spectacol unatc

Entuziasmați de a deschide ediția-pilot a acestui eveniment, actorii au intrat pe scena Consiliului Județean Buzău cu dorința de a da ce au mai bun. Publicul a simțit și treptat a fost captivat de seria de povești actuale propuse prin natura textului, dar și datorită prospețimii jocului actorilor, reacționând prin aplauze în timpul spectacolului.

Ce mai contează problemele tehnice din timpul repetițiilor dacă atunci când a început spectacolul totul era la locul lui. Mai mult, asta înseamnă că au avut impact!

aproape spectacol unatc cronica de maria seiculescu

La sfârșit, însă, spectatorii au fost timizi, n-au rămas în număr foarte mare la discuții. Totuși, tinerii, de acestă dată elevi ai Liceului de Artă „Margareta Sterian”, profil Arta actorului, au fost foarte curioși să-i cunoască altfel pe actori, întrebările au venit din natura opțiunii pe care au ales-o pentru liceu. Ca posibil student UNATC, detaliile din spatele scenii, parcursul actorului pentru realizarea rolului și multe altele au făcut subiectul acestor discuții.

saptamana teatru tanar buzau aproape

Aproape, spectacol UNATC. Sursa foto: Album facebook

Dacă sunteți curioși sau doriți să aveți o seara plăcută la teatru, spectacolul Aproape încă se joacă în București. În prezent, face parte din proiectul Debut Treişpe al Teatrului Mignon. Pentru mai multe detalii, despre parcursul acestui spectacol, puteți accesa pagina lor de facebook (https://www.facebook.com/AproapeAlmostMaine). 

Teatrul este mai Aproape decât crezi, nu mai sta pe gânduri, HAI!

Maria Seiculescu

Detalii despre Săptămâna de Teatru Tânăr Buzău

costintuchilaCRONICA DE TEATRUandreea vulpe,aproape spectacol absolventi unact,john cariani,saptamana teatrului tanar buzau,teatrul mignon
Un călduros început al Săptămânii de Teatru Tânăr, Buzău... Aproape de John Cariani, a avut în distribuție tineri absolvenți ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, specializarea actorie: Vladimir Albu, Ilona Brezoianu, Octavian Costin, Andrada Fușcaș, Cătălin Jugravu, Francesca Leonte, Alex Mustăţea, Cătălin Oprea, aceștia...