mesaj constantin chiriac la moartea lui valentin nicolau

Directorul și colectivul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu îşi exprimă adânca tristeţe şi regretul prilejuite de dispariţia neașteptată a scriitorului Valentin Nicolau.

valentin nicolau a incetat din viata

Valentin Nicolau

L-am cunoscut pe Valentin Nicolau în 1994, datorită unui mare om de teatru, Victor Parhon. El mi l-a recomandat ca pe un autor de teatru foarte interesant și ca pe un om care făcea antreprenoriat cultural, altfel de cum se făcea în România de după 1989. Ne-am împrietenit pe loc, continuând de-a lungul timpului o relație cu totul specială, cu dramaturgul care era, pe care l-am tipărit și jucat la Sibiu la teatru, festival și școală, cu președintele director general al TVR – singurul care a lăsat Televiziunea Română cu un excedent bugetar de 2 milioane de euro, cu omul de carte și editură cu care am tipărit zeci de autori și cărți.

valentin-nicolau teatru tvr

Astăzi scriu despre el că a plecat. Cuvintele nu au sens, pentru că nu pot și nu înțeleg să vorbesc despre el la trecut. Era un om care nu numai că era activ, dar avea o atitudine, un gând. După ce fusese profesor la școala de teatru de la Sibiu, s-a hotărât brusc să devină student la Teologie. A avut multe prietenii artistice. Iubea cartea și oamenii valoroși. Aveam atât de multe proiecte în față și ne întâlneam, fiecare fiind ocupat cu nenumărate alte proiecte, cu certitudinea că avem timp să mai vorbim, să ne confesăm, să punem în practică atât de multe gânduri care ne răscoleau. Îi plăcea să mă asculte recitând poezii, iar el îmi povestea fragmente și imagini din spectacole și filme viitoare.

Acum, cu aceeași certitudine a lui Shakespeare, scriu pentru el: „Şi ca o moarte-i presimţirea, vai, / Că numai ce se pierde, poţi să ai!”

Drum bun cu lumină !

Constantin Chiriac

Director general al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu

costintuchilaNECROLOGconstantin chiriac la moartea lui valentin nicolau,dramaturgi români,nemira,scoala de teatru sibiu,shakespeare,teatru national sibiu,teologie,tvr
Directorul și colectivul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu îşi exprimă adânca tristeţe şi regretul prilejuite de dispariţia neașteptată a scriitorului Valentin Nicolau. Valentin Nicolau L-am cunoscut pe Valentin Nicolau în 1994, datorită unui mare om de teatru, Victor Parhon. El mi l-a recomandat ca pe un autor de teatru foarte interesant...