Meşteşugul vieţii de Hanoch Levin regia Felix Alexa

Vineri, 17 ianuarie 2014, la ora 19.00, la Sala „Liviu Ciulei, teatrul Bulandra din București a programat spectacolul Meşteşugul vieţii de Hanoch Levin, în regia lui Felix Alexa. Distribuție: Iona Popoh – Răzvan Vasilescu, Leviva Popoh – Dana Dogaru, Gunkel – Dan Aștilean. Scenografia: Nina Brumușilă. Cântece: Ada Milea. Ilustraţia muzicală și light design: Felix Alexa. Coregrafie tango: Dan Măndiţă, Amalia Iscu. Data premierei: 15 octombrie 2011.

Meşteşugul vieţii, una dintre cele mai apreciate piese ale marelui dramaturg israelian Hanoch Levin, examinează viaţa din perspectiva unui cuplu: speranţe pierdute, viaţă irosită, mânie, violenţă, regrete, dificultăţi de comunicare.

mestesugul vietii teatrul bulandra

Meşteşugul vieţii. Foto: Cosmin Ardeleanu

Lupta dulce-amăruie şi disperată din cuplu reflectă întrebări universale. După o viaţă trăită împreună, cei doi au revelaţia profundă a nefericirii. Spectacolul lui Felix Alexa, care deschide noua stagiune a Teatrului Bulandra, creează un echilibru perfect între umor şi tragic, scoţând la iveală latura crudă şi cinică, comică şi burlescă a universului lui Levin.

„La Teatrul «Bulandra», Felix Alexa a montat Meşteşugul vieţii de Hanoch Levin, un important dramaturg israelian. Distribuţia s-a dovedit de excepţie nu doar în box-office, ci şi pe scenă. Un spectacol puternic despre căsnicie, comic şi tragic.” – Radu Pocovonicu, „Flacăra”, 4 noiembrie 2011.

razvan vasilescu

„Teatrul «Bulandra» şi-a deschis stagiunea cu un spectacol care-i va face să jubileze pe toţi divorţaţii din Bucureşti. Meşteşugul vieţii, textul israelianului Hanoch Levin, pus în scenă de Felix Alexa, este cea mai neagră comedie sau cea mai comică tragedie pe tema vieţii conjugale. – Gabi Lupu, 20 octombrie 2011.

„În cea mai mare parte a lui, spectacolul e un duo al unor actori cu enormă experienţă şi la fel de mult talent […] pe un text pe cât de puternic, pe atât de subtil.
E atât de reconfortant artistic să întîlneşti pe scenă actori cu atât de multă forţă, atât de dincolo de vârste şi estetici cum sunt cei doi plus unu protagonişti ai Meşteşugului vieţii.” – Iulia Popovici, „Observator cultural”, nr. 587, octombrie 2011.

dana dogaru

„Mare meşter în crearea de discursuri dramatice credibile, cunoscutul dramaturg israelian Hanoch Levin e şi un iscusit constructor, cu simţul teatralităţii şi al adevărului scenic. Piesa sa respectă unitatea clasică de timp, loc şi acţiune, dar primeşte, în acelaşi timp, suflul unei trăiri moderne, a omului de azi, supus presiunii anihilante a civilizaţiei urbane care-l însingurează.

Dacă vedem spectacolul de la Bulandra, în regia lui Felix Alexa, vom simţi piesa lui Hanoch Levin ca pe o uimitor de adevărată replică la ceea ce s-ar putea numi „meseria de a trăi”. O pledoarie tandră şi umană pentru viaţă, pentru viaţa în doi […]. Gândirea regizorală a lui Felix Alexa caracterizată de precizie dă fluenţă spectacolului, distribuind cu măsură accentele, ruperile de ritm. Spectacolul cu Meşteşugul vieţii care se joacă la Sala Izvor a Teatrului «Bulandra», rămâne o izbândă a stagiunii, o creaţie de palmares a echipei. – Doina Papp, Revista 22, nr. 114, Bucureştiul cultural.

 

costintuchilaȘTIRIdramaturgi israelieni,hancoh levin,mestesugul vietii
Vineri, 17 ianuarie 2014, la ora 19.00, la Sala „Liviu Ciulei, teatrul Bulandra din București a programat spectacolul Meşteşugul vieţii de Hanoch Levin, în regia lui Felix Alexa. Distribuție: Iona Popoh – Răzvan Vasilescu, Leviva Popoh – Dana Dogaru, Gunkel – Dan Aștilean. Scenografia: Nina Brumușilă. Cântece: Ada Milea....