mircea-albulescu-in-hagi-tudose-teatru-radiofonic

Absolvent al Promoţiei de aur 1956, a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică ”Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, la clasa profesoarei Aura Buzescu, actor de teatru, film, radio, televiziune, dascăl de neuitat pentru generaţii de studenţi îndrăgostiţi de arta scenei, Mircea Albulescu (4 octombrie 1936–9 aprilie 2016) a devenit, din anul 2002, Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti, unde spectatorii l-au putut aplauda în spectacole memorabile. Radioul, însă, a ocupat un loc special, în cariera artistică a lui Mircea Albulescu, căci, aşa după cum mărturisea: ”Activitatea în studiourile Radiodifuziunii este, fără îndoială, cea mai prodigioasă dintre activităţile mele artistice”, activitate în care s-a implicat ca interpret a sute de roluri memorabile în faţa microfonului, ca autor al unui număr impresionant de adaptări şi dramatizări radiofonice, dar şi ca regizor al unor montări radiofonice de referinţă din literatura clasică şi modernă. Dovadă a dragostei cu care maestrul a îmbrăţişat arta radiofonică este şi teza sa de doctorat, intitulată: ”Teatrul radiofonic: convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creaţiei”. 

mircea-albulescu-cronica-cristina-chirvasie

Impresionanta activitate artistică, de peste şase decenii, a lui Mircea Albulescu a fost recompensată cu importante distincţii, dacă ar fi să amintim doar Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor, Premiul pentru întreaga activitate, acordat la Gala UNITER din 2005, dar şi cu importante alte premii, din partea Academiei Române, Ministerului Culturii şi Cultelor, UNATC, Centrului Naţional al Cinematografiei, Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Maestrul Mircea Albulescu a primit, în anul 2011 o stea pe Aleea Celebrităţilor, în Piaţa Timpului din Bucureşti, în semn de respect şi adâncă preţuire pentru o viaţă închinată teatrului.

În zilele de 20, 21 şi 22 noiembrie, la ora 23.05, la Radio România Actualităţi, vă invităm să ascultaţi trei spectacole emblematice din creaţia radiofonică a lui Mircea Albulescu: ”Baladă pentru nouă cerbi” de Dumitru Radu Popescu, ”Broaştele” de Aristofan şi ”Scena crimei sau Caruselul ucigaşilor” de George Arion.

Comunicat al Teatrului Național Radiofonic

logo-revista-teatrala-radioVezi: arhiva Mircea Albulescu

arhiva Teatrul Național Radiofonic

costintuchilaTEATRUL NAȚIONAL RADIOFONICaristofan,aura buzescu,Baladă pentru nouă cerbi,Broaştele,dumitru radu popescu,gala uniter,george arion,literatura clasică şi modernă,mircea albulescu,Ordinul Meritul Cultural,promotia de aur 1956,radio romania actualități,Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti
Absolvent al Promoţiei de aur 1956, a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică ”Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, la clasa profesoarei Aura Buzescu, actor de teatru, film, radio, televiziune, dascăl de neuitat pentru generaţii de studenţi îndrăgostiţi de arta scenei, Mircea Albulescu (4 octombrie 1936–9 aprilie 2016) a devenit, din anul 2002,...