Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN

moartea pentru patrie cronica de mariana ciolan

După piesa de la Café Godot, Sub scenă, Mihai Ignat revine în peisajul teatral din Capitală cu Moartea pentru patrie. Tot în underground și în zona teatrului particular, acolo unde textele sale premiate de Uniunea Teatrală din România, Ministerul Culturii sau la Festivalul Comediei Românești au avut cele mai multe montări. Textul a fost nominalizat pentru Piesa anului 2008 la Gala Premiilor UNITER, dar abia câțiva ani mai târziu a cunoscut o primă montare făcută de o actriță din Sfântu Gheorghe convertită la regie, iar conform mărturisirii autorului pe care ne-a făcut-o într-o emisiune la Radio România Cultural, de el s-au arătat interesați în tot acest interval și câțiva regizori ai tinerelor generații. Acum este inclusă în repertoriul Teatrului de Artă București (TAB) din strada Sf. Ștefan, ca un spectacol realizat prin programul București 555.

moartea pentru patrie spectacol-teatrul-de-arta

Piesa este o suită de treizeci și nouă de secvențe, de scurte, energice dialoguri. Fără referiri temporale sau geografic spațiale, conținutul face trimitere la postdecembrismul mioritic ce pare fără de sfârșit, dar dă seama de o micro-„comedie umană” cu spectru mai larg. Cele șase personaje sînt locuitorii a trei apartamente din același bloc. Un nonagenar semisenil (Constantin Cojocaru) și nepotul său reîntors din Canada, unde părinții au avut un accident (George Constantinescu), stau la apartamentul 41, dar bătrânul, suspicios, îl va goni și el pe acest pribeag. Sunt ajutați în gospodărie de Femeia (Dana Voicu) care ocupă cu soțul (Lucian Ifrim) și fiica lor de optsprezece ani (Ruxandra Hule) apartamentul 30. Fiica se îndrăgostește de băiat, în timp ce tatăl intră într-un conflict violent cu el pentru locul de parcare și își ostoiește plictisul menajului cu Cealaltă femeie (Paula Chirilă), de la apartamentul 18. Câteva încurcături, mici neînțelegeri și ambiguități devin ingredientele unui umor simplu și sănătos. Dar o tensiune mocnită dincolo de acest strat dă seama fulgurant însă edificator de mâlul, de lașitatea care zace în fiecare dintre aceste personaje și pregătește răsturnarea în dramă a micii comedii a cotidianului, deja pigmentată cu germenii de agresivitate, frică, minciună, trădare, ură. Bătrânul, veteran de război uitat de lume, sub povara neputinței fizice (îi scapă în toaletă până și decorația de pe front), se sinucide, bărbatul, nevrotic iremediabil, pradă unui acces violent, se repede la cineva nevăzut, dar care era auzit cum lucra periodic în același bloc cu bormașina și revine cu mâinile și hainele pline de sânge. Până și cuplul pe care încearcă să îl alcătuiască tinerii, aducând cu ei câteva raze de lumină în negura densă, este bântuit tot de moarte. După ce s-au văzut aproape în stradă, ultima secvență îi arată în sala de așteptare, la spital, cum decid asupra avortului, în timp ce ultima replică vine sec: „O să fie bine.” Prin explorarea situațiilor-limită, punctate însă doar în câteva date definitorii, ca niște flash-uri, ca sfichiuiri comic-grotești, sau încărcate de amarul ori de revolta surdă a resemnărilor și renunțărilor, în trama străvezie a iluziilor înșelate, spectacolul recreează un univers al cotidianului mărunt, al oamenilor neînsemnați, o lume de esență cehoviană, așa cum pare să atragă atenția acea replică, „O să fie bine”, care cade din când în când ca un tăios contrapunct la cascada de dovezi ale derizoriului, ale stupizeniei înstăpânite iremediabil. O lume peste care s-a așeazat însă stratul de brutalitate nevrotică și un cortegiu de efecte secundare, cu siguranță marca timpului prezent.

constantin-cojocaru

Constantin Cojocaru

Există un farmec al replicilor simple, fundamentale, acest vocabular de bază al existenței noastre care spune lucurilor pe nume, recuperat din scriitură prin spectacol, grație jocului natural, direct, fără teatralism pe care îl arată actorii. Dă măsura înzestrărilor și a experienței sale Constantin Cojocaru, cu exemplară disciplină și rigoare, ca întotdeauna, investindu-și personajul și cu biciuiri de ironie, dar și cu haloul de înțelegere, pendulând între replica mușcătoare și tăcerile acompaniate de o urzeală de mișcări ca semne ale neputinței resimțite aproape ca o vină, de acțiuni de o cosmică inutilitate. Ne bucurăm de revederea pe scenă (ce rar se întâmplă!) a acestei atât de talentate Dana Voicu, acum într-o expresivitate implozivă, cu fine nuanțe în glas ori în gesturi aproape imperceptibile. Și nu putem să nu salutăm cheltuirea de energie cu dezinvoltură, spre a sublinia accentele zeflemitoare sau absurdul din partiturile lor, a mai tinerilor interpreți, Paula Chirilă, Ruxandra Hule și George Constantinescu, fondatorul Teatrului de Artă.

constantin cojocaru dana voicu

Constantin Cojocaru, Dana Voicu

Structura secvențială a scriiturii este exploatată în beneficiul spectacolului de către regizorul Alexandru Maftei, care nu a trebuit să facă vreun efort spre a gândi cinematografic, căci vine cu o carte de vizită bună chiar din zona filmului. El a trecut însă deja foarte bine proba scenei, tot la TAB, spectacolul său, Șase din 49 de Spiró György, este acum selecționat în Festivalul Național de Teatru, programat cu patru reprezentații. Binevenită mi se par scenografia limitativă (Vali Ighigheanu), folosirea doar a câtorva obiecte de recuzită, atât cât pot caracteriza „dintr-o privire” pesonajul, cum este vraful de ziare vechi din care își alimentează non-stop lectura cu știrile unui senzațional maladiv bătrânul veteran de război. Experiența pe platourile de film sau de televiziune a lui Alexandru Maftei își spune din plin cuvântul în derularea „episoadelor” și ritmul imprimat fiecăruia (poate, la premieră, prea relaxat în câteva momente), în racordul acestor povești expuse privitorului într-o „secțiune” transversală a celor trei apartamente, în felul cum focusează un personaj ori altul, obligând spectatorul la o logică a camerei de filmat uneori, și cum impune chiar actorilor concentrarea ca sub tirul nemilos și neiertător al aceleiași „camere”. În timpul acestui spectacol, mi-am amintit într-un fel acea senzație pe care caută să o provoace unii regizori care dublează jocul din scenă prin filmarea live a acelui joc, doar că aici efectul fortificant venea chiar din identificarea jocului real cu efectul de transfocare. 

Vezi și: „Moartea pentru patrie” este un domino, o oglindă, un miraj – reportaj de Raluca Rădulescu

logo revista teatrala radioCronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

 Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Adrian Roman: „Prin spectacole de calitate, încercăm să menținem sincronismul european al Teatrului din Râmnicu Vâlcea”

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

costintuchilaCRONICA DE TEATRUalexandru maftei,cinema,constantin cojocaru,dana voicu,episoade teatrale,mariana ciolan,mihai ignat,moartea pentru patrie de mihai igna,piesă de actualitate,replici cotidiene,viața la bloc
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN După piesa de la Café Godot, Sub scenă, Mihai Ignat revine în peisajul teatral din Capitală cu Moartea pentru patrie. Tot în underground și în zona teatrului particular, acolo unde textele sale premiate de Uniunea Teatrală din România, Ministerul Culturii sau la Festivalul Comediei...