Cronică de teatru de CLAUDIA DĂBOVEANU

cronica de teatru de claudia daboveanu

Spuneţi repede: ce aţi fi dispuşi să faceţi pentru a locui – permanent – la Paris, într-un apartament cu vedere la Tour Eiffel, într-o parte, şi spre Sacre Cœur, în cealaltă? Soluţii „la îndemână”, dar nu la îndemâna oricui: să investiţi o bună parte din avere sau, bunăoară, să vă căsătoriţi cu cineva care – din dragoste, fireşte – ar fi atât de generos încât să vă ofere acest cadou pe viaţă. Şi… dincolo de ea? Pe viaţă şi pe moarte. Sună sinistru, dar, dacă niciuna dintre variantele de mai sus nu-i posibilă, aţi fi dispuşi să… omorâţi pentru asta? Iar dacă da, aţi fi în stare să furaţi identitatea persoanei care are ceea ce vă doriţi atât de mult, încât să nici nu vă pese de ce aţi comis, de vreme ce criminaliştii nu v-au (sic!) incriminat? Să vă creaţi în casa morţii o lume proprie, ca o bomboană fondantă, în care până şi pâlnia patefonului e roz? Să n-o luăm în tragic: realitatea ne-o facem noi. Important e să credem în ea şi să-i facem pe cei din jur părtaşi. Ce te faci, însă, cu sticlele de băutură – singurii companioni temporar devotaţi ai unei singurătăţi devorate lăuntric de o vinovăţie constant corozivă – şi cu crinii (tot roz, desigur!) care, pe oriunde i-ai întâlni, tot a moarte miros? Ce te faci când nu mai crezi în propria realitate?

mihaela teleoaca in mostenitoarea

Mihaela Teleoacă în Moștenitoarea

Povestea pe care ne-o spune Mihaela Teleoacă preţ de aproape o oră este o punere în scenă semnată de Dan Tudor a textului Moştenitoarea, scris de Lucia Verona. Spectacolul a avut premiera în 2012, la Teatrul de Comedie, unde protagonista joacă de ani buni în spectacole la al căror succes, prin talent şi dăruire-de-tot, a contribuit din plin. Acum se joacă la Teatrul „La coquette” (Calea Călăraşi nr. 94), un spaţiu care îmbie, prin atmosfera caldă a unei săli micuţe, la momente de relaxare, introspecţie şi reverie. Sensibilă, inventivă, spontană, temperamentală, convingătoare, Mihaela Teleoacă se prezintă, la început, drept Mireille Petit (aka Mirela Ţâră, aşa cum o chema în România). Totul roz, aşa cum spuneam, de la voalul care-i acoperă capul, până la pixul cu puf şi ramele goale, spânzurate de tavan. Totul, aşa cum se laudă, ideea ei.

Mihaela_Teleoaca_lucia verona mostenitoarea

În economia spectacolului, scenografia semnată de Gelu Stoican şi costumele create de „Les filles d’ailleurs” servesc de minune textul cu doar aparentă tentă de policier. Pentru că acţiunea frizează mult mai multe decât un roman poliţist cu reţetă clasică. În Moştenitoarea este vorba despre noi înşine. Mireille Petit c’est moi! E Mirela Ţâră sau Dorina? Poate Dodo, aşa cum o alintă cei dragi? Dumneavoastră ce apelativ duios aveţi? Poate… un nickname care v-a consacrat? Ce şi cât ştiu cunoscuţii despre dvs., dincolo de ce vreţi să le arătaţi? Ce şi cât avem curaj să devoalăm? Când se produce declicul care ne face să ne arătăm scheleţii din dulap şi, chiar aşa, cu ce preţ ne-am dezvălui adevărata faţă? Al unui milion de euro, poate? Sau măcar al unei jumătăţi din această sumă, venită (ca odinioară, moartea, pe bandă de magnetofon) printr-o banală scrisoare de la un fost cumnat. Sau soţ? Cine mai ştie?… E momentul să aflăm care ne sunt limitele. Când personajele din ramele golite încetează să-şi mai spună poveştile, când măştile şi machiajul cad, când rămâi tu cu tine în oglindă, nu-ţi rămâne decât să pleci în căutarea ta. Nici măcar nu trebuie să recunoşti. Poţi să (te) minţi, ca şi până acum, că te duci să-ţi cauţi fostul soţ. Sau cumnat? Şi pentru asta n-ai nevoie, înainte să ieşi pe uşă, decât de eşarfa roz bonbon, cu care să-ţi învălui capul. Aceeaşi de la începutul poveştii. Numai că acum, aşa cum îi arată şi numele, fondanta s-a topit. Din modelele ţesăturii, care la început păreau imprimeuri nevinovate, acum se ivesc cranii în contururi groase.

mostenitoarea cronica de claudia daboveanu

Poate subiectul nu vi se pare nou. Poate credeţi că un one woman show nu e chiar o opţiune salutară după confruntările de zi cu zi cu noi înşine. Moştenitoarea e un spectacol must see. Pentru că în teatru nu e important ce spui, ci cum spui. Iar Mihaela Teleoacă ştie cum să spună poveşti. S-ar putea să vă treziţi parte din poveste. Primiţi provocarea?

Videoclip Moștenitoarea

claudia daboveanu

Claudia Dăboveanu

Vezi: arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUbani și limite,calea calarași,claudia dăboveanu,cronica de teatru de claudia dăboveanu,dan tudor,gelu stoican,lucia verona,milion de euro,moștenitoarea,must see,one-woman show,paris,sacre coeur,teatrul de comedie,teatrul la coquette,tour eiffel
Cronică de teatru de CLAUDIA DĂBOVEANU Spuneţi repede: ce aţi fi dispuşi să faceţi pentru a locui – permanent – la Paris, într-un apartament cu vedere la Tour Eiffel, într-o parte, şi spre Sacre Cœur, în cealaltă? Soluţii „la îndemână”, dar nu la îndemâna oricui: să investiţi o bună parte...