mihai mereuta muscata din fereastra tvr

Anul acesta, în 1 aprilie 2018, comemorăm 15 ani de la moartea actorului Mihai Mereuţă. In memoriam, Casa de Producţie a TVR vă propune spectacolul ”Muşcata din fereastră” de Victor Ioan Popa, în regia Olimpiei Arghir. În distribuţie: Silvia Popovici, Petre Gheorghiu, Ştefan Radof, Mihai Mereuţă, Mariana Procopie, Mihai Verbiţchi, Eugen Cristea, Andrei Duban.

Program de difuzare:

TVRM: sâmbătă, 31 martie 2018, ora 12.30
TVRi: sâmbătă, 31 martie 2018, ora 16.00
TVR3: duminică, 1 aprilie 2018, ora 20.00

Comedie lirică de succes a dramaturgului Victor Ion Popa, ”Muşcata din fereastră” a avut premiera în anul 1929, pe scena Teatrului Naţional din București şi a rămas in conştiinţa publicului drept o piesă duioasă, caldă, despre viaţa de familie cu micile ei bucurii, împliniri, cu trecătoarele supărări, fericite împăcări, cu grijile părinţilor la căsătoria fetei, cu emoţia tinerilor în faţa acestui moment.

Iată ce spunea autorul piesei în ajunul premierei din 4 octombrie 1929: Muşcata din fereastră e camionul de pe care îmi descarc toate bagajele de amintiri ale copilăriei mele. Acţiunea se petrece in lumea de la ţară, iar personajele sunt: un învăţător, un preot, un băiat de arendaş şi alţii. Este o lume pe care am cunoscut-o si am trăit-o ani de zile.”

Mihai Mereuta tvr

Mihai Mereuţă (29 noiembrie 1924–1 aprilie 2003)

După terminarea liceului se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi, unde urmează cursurile de limbă română şi filozofie. În paralel însă, urmează şi cursurile Conservatorului George Enescu din Iaşi, unde are posibilitatea de a absolvi doi ani într-unul singur. Dupa terminarea studiilor, atât a Facultăţii de Filozofie, cât şi a Conservatorului, în 1948, este angajat ca actor la Teatrul Naţional din Iaşi. În 1957, la solicitarea Luciei Sturdza Bulandra, actorul vine pe scena bucureşteană. Va juca alături de Ion Caramitru in piesa ”Tineri căsătoriţi caută cameră”, alături de Mariana Mihuţ în ”Interviu” si alături de Toma Caragiu şi Margareta Pâslaru in ”Opera de trei parale”. Anul 1967 îl găseşte la IATC ca profesor la clasa de actorie împreună cu Constantin Moruzan. Corina Chiriac i-a fost studentă. Într-un interviu, actorul dă o definiţie căutarilor umane: ”Totdeauna a existat tendinţa oamenilor de a evada. Depinde cum şi în ce situaţie. Brâncuşi, Enescu nu au evadat? Şi mai e acel moldovean, Palade [George Emil Palade, n.n.], care dacă rămânea aici, ar fi fost un simplu profesor de biologie la Urziceni, pe când aşa, a luat Premiul Nobel. Oamenii au încercat întotdeauna să evadeze din ceea ce este minor, ce nu-i satisface intelectual şi spiritual. Au încercat să ajungă într-o altă lume, o altă sferă de înţelegere. Omul simte nevoia să fugă de banal.”

O scenă interesantă între Mihai Mereuţă şi Eugenia Bosânceanu s-a petrecut în timpul filmărilor pentru ”Când primăvara e fierbinte” (regia: Mircea Săucan). Povestea este relatată chiar de marea actriţă: ”Mihai Mereuţă trebuia să mă pălmuiască. Şi nu a făcut-o! S-a dat motor, linişte, eram pregătită. Mi-au curs lacrimi din ochi şi nu a putut să mă atingă. «Tovarăşul Mereuţă, îmi strici pelicula, filmul. Nu se poate!» striga disperat regizorul. I-am spus unde să mă lovească. Dar nu a putut. Mă gândisem la tot ce am trăit, de aceea plângeam. Până la urmă m-a luat de bluză şi asta a fost”.

Activitatea în lumea teatrului a fost completată de sutele de roluri în piese radiofonice: ”Venea o moară pe Siret”, ”Vama doctorului”, ”Tinereţea lui Moromete”, ”Suflete moarte”, ”O lecţie de bun-simţ”, ”Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea”, „Maitreyi”, ”Maşina infernală”, ”În vreme de război”, ”Ion”, ”Intrusul”, ”Ion Roată și Unirea”, ”Geniu pustiu”, ”Douăsprezece scaune” şi de peste cincizeci de roluri ca actor de film şi televiziune: ”Pădurea spânzuraţilor”, ”Liceenii”, ”Liceeni Rock&Roll” sau ”Petrecerea”. În 1992 a avut ultimele apariţii în filme: ”Doi haiduci şi-o crâşmăriţă” şi ”Unde fugi, maestre?”.

Ultimul rol important în care a putut fi aplaudat, a fost cel din piesa ”Boabe de rouă pe o frunză de lotus în bătaia lunii”, jucată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în regia lui Gelu Colceag. În ultimii ani ai vieţii a prezentat la postul de televziune TVR2 emisiunea ”Ferma”, dedicată agriculturii.

Teatrul Național de Televiziune este un proiect al Casei de Producție a TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe www.tvrplus.ro. Producător coordonator: Demeter András István.

Comunicat al Casei de Producție a TVR

logo-revista-teatrala-radioVezi și: Arhiva rubricii Teatru TV 

Arhiva rubricii Cronica de teatru tv de Ani Bradea

costintuchilaTEATRU TVAndrei Duban,casa de producție a tvr,eugen cristea,Mariana Procopie,mihai mereuță,mihai verbițchi,Muscata din fereastra,olimpia arghir,petre gheorghiu,silvia popovici,stefan radof,victor ion popa
Anul acesta, în 1 aprilie 2018, comemorăm 15 ani de la moartea actorului Mihai Mereuţă. In memoriam, Casa de Producţie a TVR vă propune spectacolul ”Muşcata din fereastră” de Victor Ioan Popa, în regia Olimpiei Arghir. În distribuţie: Silvia Popovici, Petre Gheorghiu, Ştefan Radof, Mihai Mereuţă, Mariana Procopie, Mihai...