prometeu inlantuit eschil tntm

Teatrul Național din Timișoara se află în turneu în Antalya. Actorii teatrului prezinta spectacolul Prometeu înlănțuit, pe un scenariu de Kokan Mladenović (care semnează și regia artistică) după Eschil, în adaptarea Codruței Popov și a Geaninei Jinaru-Doboș. Spectacolul a fost programat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru din Antalya, unul din cele mai importante evenimente de gen din Turcia, pe 20 și 21 mai 2015. 

prometeu tntm 4

Distribuția îi aduce pe scenă, în decorurile semnate de Marija Kalabić, pe Ion Rizea, Victor Manovici, Cătălin Ursu, Claudia Ieremia, Colin Buzoianu, Bogdan Spiridon, Andrea Tokai, Luminița Tulgara, Delia Bostan, Iuliana Crăescu, Ana Maria Pandele, Paula Maria Frunzetti, Benone Viziteu, Adrian Jivan, Claudiu Dogaru și Laurențiu Pleșa. 

prometeu tntm 3

„Asociem, de aproape două milenii și jumătate, numele lui Prometeu cu revolta, cu lupta contra ignoranței în care dintotdeauna Puterea, oricare ar fi fost ea, și de orice fel – politică, economică, militară sau religioasă – a încercat să-i țină pe cei mulți. Masă de manevră, carne de tun; există mii de expresii care traduc oprimarea. De-a lungul timpului n-a existat doar Prometeu, iar focul a devenit de mult o metaforă pentru concepte ca informaţia, justiția, dreptul elementar la viaţă, la apartenenţă etnică, la educaţie etc. Sunt flăcări pentru care mii de oameni, mii de Prometei, cu trupul poate slab, dar cu suflet de titani, au suferit și și-au dat viața. Au luptat cu un Zeus care are, și el, tot atâtea fețe. Lumea noastră se află din nou în suferință: războiul are alte chipuri, uneori pur și simplu mai dure ca înainte, alteori doar mai subtile, dar violența – pumnul pe care cei puternici îl înfig în fața celor ce-ndrăznesc să se ridice împotriva lor – este aceeași. Și azi, exact ca și atunci, un nou Prometeu fură focul noilor zei. Și azi, exact ca și atunci, este înlănțuit. Și azi, ca și atunci, refuză să renunțe”, spune Codruța Popov, secretarul literar al Naționalului timișorean.

Comunicat al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

prometeu tntm 2

prometeu tntm

Fotografii de Adrian Pîclișan. Sursa foto: Teatrul Național din Timișoara

logo revista teatrala radioVezi: arhiva Teatrul Național din Timișoara

Arhiva rubricii Turnee

costintuchilaTURNEEcodruța popov,eschil,Kokan Mladenović,mitul lui prometeu,prometeu,prometeu inlantuit,teatrul national timisoara
Teatrul Național din Timișoara se află în turneu în Antalya. Actorii teatrului prezinta spectacolul Prometeu înlănțuit, pe un scenariu de Kokan Mladenović (care semnează și regia artistică) după Eschil, în adaptarea Codruței Popov și a Geaninei Jinaru-Doboș. Spectacolul a fost programat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru din Antalya,...