Cronică de teatru de ȘERBAN CIONOFF

cronica de teatru serban cionoff ma mut la mama ma mut la tata

sigla compania d ayaDupă atâtea balansări contra-cronometru între politichie subţire şi ultimele dramolete (neapărat existenţiale!) ale unor vedete de plastilină, era şi normal ca spectatorul – cap de locuitor fiind – să ducă dorul unor piese simple, în care personajele să se comporte ca şi el, să vorbească tot ca el şi care, dacă nu e cu bănat, ele, piesele astea, să aibă şi ceva haz. Iată de ce am mers şi eu cu toată încrederea pe mâna Companiei de Teatru „D’AYA” care, doar cu un fluturaş ce ţine şi locul programului de sală, a reuşit să ne invite şi să ne incite: „Dacă eşti femeie şi ai un bărbat mămos / Dacă eşti un bărbat care te înşeală / Dacă mama ta are un bărbat mai tânăr ca tine / Sau dacă vrei să râzi până te doare burta”. Şi chiar dacă, să bat în lemn!, până acum nu m-am înscris în niciuna dintre cele patru grile, am râs cu toată pofta la cele două comedii care compun serialul teatral vizionat în ospitaliera sală a Teatrului Mic: Mă mut la mama! şi Mă mut la… tata?. Ambele scrise de Andreas Petrescu (şi un pic de Gabriel Fătu), puse în scenă de Gelu Colceag, ajutat de regizorul tehnic Dan Ionescu, în atmosfera perfect adecvată creată de decorul gândit de Iuliana Georgescu şi de costumele schiţate de Eliza Munteanu.

adriana trandafir ma mut la mama compania d aya

Lucrurile sau foarte simplu: o doamnă de 57 de ani, Adriana, mamă a doi băieţi, Andrei şi Gabriel, îşi găseşte, după nişte ani de văduvie, pe un „cineva” cu care vrea să fie fericită. Numai că treaba asta nu le place nici lui Andrei şi nici lui George, iar cei doi fac tot ce le stă în putinţă spre a face zile (şi dacă se poate, şi nopţi) fripte, mai întâi mamei şi, după asta, şi celor doi la pachet. Şi, să nu le fie de deochi, reuşesc pe deplin! Asta, poate, şi pentru că nici pe ei nu îi dă fericirea afară din casă, adică din combinaţiile care ar trebui să fie „celula de bază a societăţii”. Familia, adică…

Astfel, Andrei, care pe deasupra este şi şomer, şi-a prins jumătatea în pat cu o femeie, iar Gabriel a intrat la gânduri negre de când fiul său, ori de câte ori apare pe sticla televizorului un anumit crainic, strigă „uite-l pe tati!” Mai rău, pe ambele femei fatale le cheamă Cristina. Ce să facă, atunci, bieţii băieţi: se mută la mama!

Ma-mut-la-mama

Da, dar acolo nu prea este loc fiindcă mama, la debutul primei piese, când îi pică băieţii pe cap, tocmai se pregăteşte pentru o cină. Bineînţeles, romantică, în doi şi, tot bineînţeles, cu alesul inimii.

De acum încolo încurcăturile merg în cascadă. Adriana, adică mama, face eforturi disperate să ascundă adevărul dar, până la urmă îşi ia inima în dinţi şi se mărturiseşte. Să te ţii hachiţe peste hachiţe, şicane peste şicane, luptă „care pe care” între „cea mai bună mamă din lume” şi „băieţii care nu îi dau voie să facă ce vrea”. Asta, pe de o parte, fiindcă, pe de altă parte, tot o luptă de-asta se dă şi între cei doi fraţi, fiecare dintre ei aspirând la exclusivitatea simţămintelor şi a protecţiei materne.

Sper sfârşitul primei piese, treburile par a se calmeze, mai ales că mesajul mieros a fost transmis celor trei, de către substitutul patern, cu o voce care seamănă leit cu a lui Florin Piersic.

serban cionoff adriana trandafir teatrul mic

Dar, dezamăgire cumplită, atunci când, în cea de-a doua piesă a scenariului apare chiar „EL”! Una la mână că nu îl cheamă Florin, cum le spusese mama, ci Adrian şi, doi la mână, nu seamănă de fel cu îndrăgitul mare actor. De aici o altă rundă de şicane şi de fiţe de mai mare frumuseţea, cei doi frăţâni punând mână de la mână în a-i face neavenitului zile amare. Bineînţeles, „cea mai bună mamă din lume” căzând, ca întotdeauna, între scaune. Şi, tot bineînţeles, până la urmă totul ajungând la o bufonadă de mai mare râsul, fiindcă poliţista – pe care cei doi fii o chemaseră pentru a-l evacua pe intrus, dovedindu-se a fi o fetiţă specializată foc în masaj erotic – şi încă unul cu „happy-end”. Aşa încât cortina finală cade la vreme pentru a proteja şedinţa „în grup” pe care o aşteaptă toată suflarea prezentă pe scenă.

Nostimă istorie, nu-i aşa? Şi încă o istorie transpusă într-o succesiune vie, alertă, de replici întretăiate, de contraziceri şi de vorbe-n dungă, nişte personaje care se agită în draci şi „stau de vorbă”, aşa cum bine spune Mama. Cea care, după fiecare ieşire mai înflăcărată, spune foarte apăsat: „Punct!” Când, de fapt, nu ar fi decât punct şi de la capăt…

În tot, Mă mut la mama! şi Mă mut la… tata? sunt cele două feţe ale aceleiaşi medalii. Medalie sau emblemă a unui univers de o dureroasă banalitate, înecat în vise sterile şi într-o totală lipsă de orizont. Şi, totuşi, un univers real, în care recunoaştem, câte ceva, din propriile, mici, mari sau mijlocii, aventuri cotidiene de care nu totdeauna suntem, noi înşine, scutiţi.

imagini spectacol ma mut la mama ma mut la tata

Impresia asta de „déjà vu”, de realism crud, ne este întărită şi de împrejurarea că fiecare personaj poartă numele de botez al actorului care îl interpretează: Adriana Trandafir este Adriana, adică Mama, Andreas Petrescu este Andrei, Gabriel Fătu – Gabriel, iar Adrian Păduraru –Adrian, bineînţeles.

Ceea ce, însă, dă sens şi un şarm ieşit din comun spectacolului – pus în sigla compania d ayascenă cu mână sigură de Gelu Colceag – este priceperea şi prospeţimea cu care fiecare dintre interpreţi intră în pielea personajului său şi face totul spre a se simţi acolo… ca acasă. Iar când scriu „ca acasă”, mă gândesc la împrejurarea că regăsim aici, chiar dacă într-un alt registru, lumea personajelor lui Teodor Mazilu şi a lui Ion Băieşu, adică o mixtură între „proştii sub clar de lună” cu Tanţa şi Costel.

Pur şi simplu excepţională este Adriana Trandafir, care alternează cu farmec şi naturaleţe extazul liric şi senzualitatea cu isteria, tristeţea singurătăţii cu pohta de a domina. Pe măsura rolurilor, Andreas Petrescu şi Gabriel Fătu, sunt doi Cain şi Abel de cartier, în vreme ce Adrian Păduraru face un craidon bătrân care, până la urmă, se dovedeşte a fi mai isteţ decât l-ar crede ceilalţi şi, poate, că l-am fi crezut şi noi.

Cam despre asta aş fi vrut să stăm de vorbă à propos de cele două spumoase şi incisive piese jucate cu talent şi isteţime de către actorii Companiei de Teatru „D’AYA”. Punct!

logo revista teatrala radio

Cronici de Șerban Cionoff: „Istoria teatrului universal”, debut de bun augur

Dialoguri între două singurătăți paraleleserban cionoff

Despre „Loser”-i numai de bine!

Dan Puican, un monstru sacru al Radioului, se mărturisește

„Lipsesc doi morți VIP!!!”

Cinci personaje în căutarea unei mâini de ajutor

Gina Patrichi: o actriță ca o metaforă, ca un fior, ca o iubire

Două personaje care și-au găsit autorul

 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUadriana trandafir,andreas petrescu,andrei,bufonada,cain și abel,cascadă,celula de bază a societății,compania d aya,crainic,eliza munteanu,gabriel fătu,gelu colceag,ion baiesu,isteria,istorie nostimă,ma mut la mama,ma mut la tata,masaj erotic,șomer,teatrul mic,teodor mazilu
Cronică de teatru de ȘERBAN CIONOFF După atâtea balansări contra-cronometru între politichie subţire şi ultimele dramolete (neapărat existenţiale!) ale unor vedete de plastilină, era şi normal ca spectatorul – cap de locuitor fiind – să ducă dorul unor piese simple, în care personajele să se comporte ca şi el, să...