no-man-s-land-tnb-premiera

Într-o lume măcinată de terorism și războaie, condusă de organizații globale și dependentă de mass-media, Teatrul Naţional din Bucureşti aduce în scenă, cu o redutabilă echipă de creatori, una din cele mai premiate poveşti ale cinematografului contemporan, No Man’s Land de Danis Tanović. Traducere de Andrei Marinescu. Regia, adaptarea şi ilustrație muzicală: Alexander Morfov. Decorul: Nikola Toromanov. Costumele: Andrada Chiriac. Light design: Chris Jaeger. Lupte scenice: Attila Nemeș. Video: Andrei Florea. Distribuţia: Cera: Mihai Călin; Ciki: Richard Bovnoczki; Nino: Ciprian Nicula; Rambo / Generalul Schwartz – Marcelo-S. Cobzariu; Sergentul Marchand: Rareș Florin Stoica; Căpitanul Dubois: Mihai Munteniţă; Pierre, soldat Unprofor: Ionuț Toader; Georges, soldat UNPROFOR – Andrey Atabay; Mile, ofițer sârb: Denis Hanganu; Bosko, soldat sârb: Vitalie Bichir; Celo, ofițer bosniac: Eduard Adam; Emir, soldat bosniac: Mădălin Mandin; Mirza, soldat bosniac: Adrian Iosif Pop; Sergentul Müller, genist: George Piștereanu; Jane Livingstone, reporter CNN: Alexandra Sălceanu / Aylin Cadîr; Martha: Fulvia Folosea; Soldați / Reporteri: Andrei Atabay, Nicolae Dumitru, Aurel Ungureanu, Ionuț Niculae, Silviu Negulete.

5-no-man-s-land_9913

Regizor, scenarist, producător şi profesor, bosniacul Danis Tanović lansa, în 2001, pe ecranele lumii, un strigăt sfâşietor de durere şi însingurare, născut dintr-un război civil absurd şi nemilos, cel dintre Bosnia şi Herţegovina, între 1992–1993. Oameni care până mai ieri stăteau la aceeaşi masă, ca într-o adevărată familie, împărţind bucuriile, durerile şi sărbătorile împreună, au devenit inamici, antrenaţi într-o dispută etnică aprigă şi sângeroasă.

1-mihai-calin_9506

Mihai Călin

El însuşi martor al acestor episoade sfâşietoare, ca tânăr artist, cu studiile încă  neterminate, Danis Tanović a imortalizat pe peliculă, împreună cu o echipă de documentarişti, imagini cutremurătoare. Peste câţiva ani, debutul lui regizoral avea să pornească din craterul acestei experienţe fiebinţi. Şi avea să fie No Man’s Land! Unul din cele mai premiate filme, cu 42 de recunoaşteri naţionale şi internaţionale, între care amintim, din perioada 2001 şi 2002: Cannes – Premiul pentru cel mai bun scenariu, Premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin, Globul de Aur  pentru cel mai bun film străin şi Premiul César pentru cel mai bun film de debut.

7-cnn_0026

Bazată pe o intrigă inteligentă şi o descriere realistă, pigmentată cu umor negru şi ironie, povestea lui Tanović  refuză să arate cu degetul vinovaţii conflictului din Balcani. Ca într-o joacă de-a şoarecele şi pisica între fraţi, extrem de dură însă, autorul le dă dreptate când unora, când celorlalţi.

Piesa pe care o veţi vedea pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti reprezintă o dramatizare a filmului No Man’s Land realizată de regizorul spectacolului, Alexander Morfov.

8-c-nicula-richard-bovnoczki_8913

Ciprian Nicula, Richard Bovnoczki

No Man’s Land  este o poveste de viaţă şi de moarte, o încleştare dureroasă între  sârbi şi bosniaci, asistaţi de forţe pacifiste, a căror reacţie, când  nu este inutilă, este oricum mult prea detaşată.

Veţi urmări scene deosebit de impresionante, în care viaţa unui om atârnă de un… fir. Mai exact, de sârma care pregăteşte bomba să explodeze. Tensiunile sunt maxime. Cruzimea nu mai cunoaşte limite, iar pornirile violente au scăpat de sub control şi fac ravagii.

Încrâncenarea momentului este redată prin confruntarea dintre doi bosniaci (Ciki şi Cera) şi un june recrut, sârb (Nino), toţi trei captivi într-o văgăună, undeva la graniţa dintre cele două armate. O bombă poate să explodeze în orice clipă, cu consecinţe imprevizibile. 

Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 16 ani.

2-ciprian-nicula

Ciprian Nicula. Fotografii de Florin Ghioca. Sursa foto: TNB

Bazat pe un scenariu scris de un bosniac, cu un regizor bulgar și o distribuție românească, No Man’s Land de la TNB este nu numai o parabolă despre război, ci și despre deșertăciunea vieții și a naturii umane.

Primele reprezentaţii: 12 noiembrie 2016 (ora 20.00) şi 13 noiembrie 2016  (ora 19.00). Premiera va avea loc în zilele de 16 şi 17 noiembrie 2016, ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti. Sunteţi aşteptaţi în No Man’s Land!

Comunicat al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti

logo-revista-teatrala-radioVezi: Arhiva Teatrul Național din București

Arhiva rubricii Premieră

costintuchilaPREMIERĂalexander morfov,ciprian nicula,Danis Tanović,mihai calin,no mand s land,premiera rtr,Richard Bovnoczki,teatrul național bucurești
Într-o lume măcinată de terorism și războaie, condusă de organizații globale și dependentă de mass-media, Teatrul Naţional din Bucureşti aduce în scenă, cu o redutabilă echipă de creatori, una din cele mai premiate poveşti ale cinematografului contemporan, No Man’s Land de Danis Tanović. Traducere de Andrei Marinescu. Regia, adaptarea şi ilustrație muzicală: Alexander Morfov. Decorul: Nikola Toromanov. Costumele: Andrada...