Cronică de teatru de DOINA PAPP

in ochii tai fermecatori cronica de teatru

Turneul Teatrului Național din Chișinău la Teatrul Național din București, salutat de Ion Caramitru ca director al teatrului gazdă, de Radu Boroianu ca director al ICR și de Ambasada Republicii Moldova, a debutat cu o incursiune istorico-sentimentală în epoca și opera lui Gib Mihăescu. Spectacolul cu nume de romanță – În ochii tăi fermecători – în regia lui Alexandru Vasilachi s-a aventurat în… fumul de țigară al unui interbelic cețos la propriu, dat fiind că acțiunea scenariului alcătuit de regizor din opera cunoscutului romancier și dramaturg se petrece într-o localitate de pe granița României Mari, acolo unde grănicerii îi întorceau pe fugari peste Nistru, în Rusia bolșevică.

in-ochii-tai-fermecatori-teatrul-national-din-chisinau-la-bucuresti

Placa turnantă a spectacolului e scena unui cabaret unde se întâlnesc aruncători de cuțite și femei deocheate, ofițeri și boieri petrecăreți în ambianța cheflie întreținută de o cântăreață corpolentă de șantan. Faptele, atâtea câte sunt, se inspiră din proza lui Gib Mihăescu, îndeosebi Rusoaica și La Grandiflora, relativ puțin cunoscute publicului român, deși cel puțin romanul Rusoaica ar fi putut stârni mai mult interes fie și numai pentru faptul de a fi fost interzis înainte de 1989. În ce-l privește pe autor, critica literară indiferentă și indecisă l-a plasat pe nedrept la periferia literaturii naționale și e meritul moldovenilor de a-l fi  redescoperit acum pe originalul autor de romane psihologice, vag onirice. Pe el și legăturile lui cu Chișinăul unde îl găsim la un moment dat ca avocat și dramaturg al teatrului proaspăt înființat. (Teatrul Național din Chișinău omagiază prin acest spectacol anii de început ai teatrului românesc de peste Prut evocând inaugurarea fostului Teatru Popular în 1922, înființat prin ordinul ministrului  Octavian Goga.)

In_ochii_tai_fermecatori_3

Gib Mihăescu, născut la Drăgășani, în inima Olteniei, a mixat în aceste proze teme locale cu parfum de levănțică cu altele istorico-politice, într-un aliaj care, cum se vede și din spectacolul basarabenilor, dechide un emoționant album de familie națională pictat cu lacrimi și sfinți, ca să cităm un titlu celebru.

Povestea ezoterică de iubire a locotenentului Ragaiac din Rusoaica pentru o femeie-fantomă, care primește în spectacol numele generic de Eva și o biografie excentrică (o poloneză  aristocrată izgonită de război din Odesa natală, unde cânta la Operă) e inspirată din acest roman. Ea se dezvoltă în planuri intersectate cu aceea a boierului Manaru din pitoreasca nuvelă La Grandiflora, un soț înșelat care se răzbună prin a seduce toate femeile din teritoriu, subsumate în scenariul lui Vasilachi profilului evanescent al Evei. Până la a se visa în patul ciudatei și mândrei poloneze care moare în valurile Nistrului strângându-și vioara la piept, Manaru seamănă intrigă și dezmăț în orășelul în care bârfa locală înflorește la crâșma cu nume suav, ”La Grandiflora”. Nimic mai frumos doar că tema gravă a destinului acestor migranți spre Europa pe granița Nistrului din anul de grație 1920, când uniformele românești erau nevoite să întoarcă din drum fugarii, se pierde în atmosfera de desfrâu a cabaretului unde spionii se însoțesc cu artistele și gradații cu femeile care-și cumpără cum pot libertatea unui pașaport românesc. Se cântă așadar aproape non-stop romanțe de Jean Moscopol, Titi Botez, Cristian Vasile, mai cu năduf decât le auzim azi pe meleagurile natale iar tangoul însoțește cu patosul lui sentimentalo-dramatic mai toate scenele de interior și exterior. Lumea e confuză, într-un fel ca și epoca în care trăiesc personajele încercând să-și croiască un nou destin.

In_ochii_tai_fermecatori_6

Alcătuit din scene scurte care alternează într-un ritm aproape previzibil, spectacolul are atmosferă, e nostalgic după un ceva doar bănuit (acea belle époque ce se pierde din ce în ce mai adânc în negura istoriei), personajele trăiesc intens, cu voluptate clipa, într-un fel de precipitare sub amenințarea unui mâine neștiut. Aproape premonitoriu, acest sentiment se instalează și în sufletele îndrăgostiților care trăiesc clipe unice proslăvindu-le ca irepetabile. Cum spuneam însă, totul e o iluzie, o părere, o ceață precum aceea de la începutul spectacolului când zorii ridică pâcla deasă deasupra râului descoperindu-ni-i în penumbră pe fugarii disperați în acest colț de țară și de istorie. Un asemenea colț e și cabaretul lui Ghenea, femeia care cântă înfocat până în acel moment de final când cu lacrimi în ochi strânge la piept cizmele iubitului dispărut. În cabaretul de pe graniță – o altă Grandiflora – o întâlnește locotenetul Ragaiac pe Eva, devenită Evanghelina dintr-o altă poveste soldățească petrecută pe graniță în patul cu păduchi al altui gradat vinovat.

In_ochii_tai_fermecatori_1

Planul poveștii lui Manaru e unul de roman pasional, proslăvind amorul liber într-un context bahic insistent evocat, dar stilizat, prin aceea că actorii se prefac a avea în mână paharele, nu și efectul prea deselor repetări ale gestului. Tabloul de desfrâu și beție emană sentimente nu tocmai stenice la adresa unui trecut istoric prea adeseori neluat în serios. Acest grad de inconștiență acoperă de vinovăție nu doar destinele personajelor ci și, din păcate, al unei generații al cărei sentiment național firav n-a mai avut timp să-și afirme legitimitatea. Dincolo de accentele lui sentimentale și de atmosfera plăcută, spectacolul ne-a pus în acest fel pe gânduri.

In_ochii_tai_fermecatori_17

Imagini din spectacolul În ochii tăi fermecători

Din distribuția numeroasă s-au remarcat Silvia Luca, cea care transformă icoana fantasmaticei Eva într-o prezență emoționantă, Petru Hadârcă, un Manaru debusolat de provocarea simțurilor, Alexandru Leancă și Victor Neofit, romanticii locotenenți îndrăgostiți, Serghii Anghel, prototip al forței brutale, Angela Ciobanu, cântăreața care-și reprimă profesionist sentimentele și Ghenadie Gâlcă, într-un pitoresc și duios portret al bețivului Zambilică.

Turneul bucureștean al Teatrului Național din Chișinău a mai cuprins comedia Puricele în ureche de Feydeau, jucată sub titlul Aveți ceva de declarat, sub forma unui muzical antrenant, în regia lui Petru Hadârcă  și Casa Mare, scriere a legendarului Ion Druță, o pagină lirico-patriotică în regia lui Alexandru Cozub.

doina papp

Doina Papp

logo revista teatrala radioAlte articole de Doina Papp: Irina, regina

Un regal feminin, o realizare pentru toate timpurile, cronică de teatru radiofonic

Viitorul este feminin, dar depinde din ce parte privești, cronică de festival

Ultima haltă în Paradis, cronică de teatru tv

Cristi și jocul închipuirii

„Reunificarea celor două Corei”, un titlu capcană și o piesă despre iubire, cronică de teatru

Dramaturgie de Balcani, cronică de festival

Ildikó Kovács, omagiată la Festivalul Internațional al Teatrului de Animație

Sebastian la liber

logo revista teatrala radio

Vezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru  

costintuchilaCRONICA DE TEATRUAlexandru Cozub,cronică de teatru rtr,doina papp,gib mihaescu,Ion Druță,la grandiflora,Manaru,petru hadarca,Puricele în ureche de Feydeau,rusoaica,Silvia Luca,tango interbelic,teatrul national chisinau
Cronică de teatru de DOINA PAPP Turneul Teatrului Național din Chișinău la Teatrul Național din București, salutat de Ion Caramitru ca director al teatrului gazdă, de Radu Boroianu ca director al ICR și de Ambasada Republicii Moldova, a debutat cu o incursiune istorico-sentimentală în epoca și opera lui Gib Mihăescu....