livada-de-visini-tnb

”Livada de vişini”, ultima piesă a marelui dramaturg Anton Pavlovici Cehov, cronică de familie al cărei umor îţi frânge inima, radiografie a unei societăţi ce nu-şi poate regândi nici măcar prezentul şi cu atât mai puţin viitorul, spectacol pus în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti de regizorul georgian David Doiashvili, va avea două reprezentaţii la sediu, în avanpremieră (26 şi 28 septembrie 2017, ora 19.30, Sala Mare), cu câteva zile înainte de turneul pe care-l va face în Georgia.

În mod excepţional, ”Livada de vişini” va avea premiera naţională după cea internaţională, spectacolul fiind invitat (în 8 şi 9 octombrie 2017) la actuala ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Tbilisi, unde este aşteptat cu mult interes. Cele două spectacole sunt sold-out încă din ziua în care biletele au fost puse în vânzare!

David Doiashvili_FLGH3399

David Doiashvili

Cu acest spectacol, regizorul David Doiashvili pune un accent hotărât pe caracterul comic al celebrei drame cehoviene. ”Este, desigur, o viaţă tristă, burgheză, dar nicidecum o viaţă apăsătoare, smiorcăită”, spunea dramaturgul rus despre universul personajelor sale.

Ludic prin excelenţă, surprinzător şi foarte viu, jocul actoricesc se pliază perfect pe propunerea regizorală, rezultatul fiind o ”Livadă” inedită, pe care fie aţi citit-o diferit, fie aţi văzut-o în montări clasice, fie abia acum o descoperiţi.

livada de visini_foto florin ghioca tnb (1)

Fotografii de Florin Ghioca. Sursa: TNB

Năvalnic-pragmaticului Lopahin – Ioan Andrei Ionescu îi sunt partenere, în extraordinarul rol Ranevskaia, Irina Movilă alternând cu Monica Davidescu. În celelalte roluri, reliefate cu aceeaşi poftă de joc, Crina Semciuc, Raluca Aprodu, Mihai Constantin, Istvan Teglas, Gavril Pătru, Vitalie Bichir, Ana Covalciuc, Rareș Andrici, Silviu Mircescu, Idris Clate.

La sediu, premiera acestui spectacol va avea loc în luna noiembrie, după Festivalul Naţional de Teatru, la o dată ce va fi anunţată ulterior. Vă invităm să urmăriţi programul teatrului pentru a putea rezerva din vreme locuri la o nouă montare de excepţie a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Comunicat al Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București

logo revista teatrala radioVezi: Arhiva Teatrul Național din București

Arhiva rubricii Avanpremieră

costintuchilaAVANPREMIERĂana covalciuc,crina semciuc,David Doiashvili,Festivalul Internaţional de Teatru de la Tbilisi,gavril pătru,georgia,Idris Clate,Ioan Andrei Ionescu,Irina Movilă,istvan teglas,livada de vișini,mihai constantin,raluca aprodu,Rareș Andrici,Silviu Mircescu,teatrul national din bucurești,Vitalie Bichir
”Livada de vişini”, ultima piesă a marelui dramaturg Anton Pavlovici Cehov, cronică de familie al cărei umor îţi frânge inima, radiografie a unei societăţi ce nu-şi poate regândi nici măcar prezentul şi cu atât mai puţin viitorul, spectacol pus în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti de regizorul georgian...