Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ

spectator ca la teatru rubrica de razvana nita

rubrica spectator ca la teatru revista teatrala radio„Nu se mai poate, duduie! Am amânat deja prea mult şi avem probleme importante de dezbătut. De asta am şi convocat adunarea generală, că altfel, discutam în Comitet”. Asta e. Nu am reuşit. Trebuie să merg la şedinţa de bloc. Toată săptămâna am văzut anunţul la avizier: „ATENŢIE!!!! DUMINICĂ, ADUNARE GENERALĂ PE TEME DE ACTUALITATE. PREZENŢA OBLIGATORIE!!! ŢINUTA (MORALĂ) – IDEM. Administrator Vasile URECHE”. 

Vedeţi? Domnul Ureche are umor şi ţine să ne demonstreze asta cu fiecare anunţ „postat” la intrarea în bloc. Acum o lună, am dat nas în nas cu următorul mesaj: „VĂ RUGĂM ÎNCHIDEŢI UŞA! (iar între orele 14–17 şi gura!!!)”. În schimb altădată am avut parte de ceva mult mai dramatic: „NU ARUNCA HÂRTII PE JOS! NU UCIDE PĂDUREA! SAU DACĂ ALTUL A FĂCUT-O DEJA, RECICLEAZĂ!” 

adunare generala bloc locuinte

În ziua şi la locul stabilite am îngroşat rândurile reprezentanţilor celor zece familii câte sunt în blocul nostru. În condiţiile în care suntem atât de puţini, toţi locatarii au funcţii, în afară de mine. Ceea ce m-a făcut să mă simt în permanenţă un fel de Ioana D’Arc în faţa tribunalului inchizitorial. 

– „Stimaţi locatari” – a luat cuvântul Ureche – „vă mulţumesc pentru că aţi răspuns invitaţiei mele, care sunt convins că v-a dat un pic peste cap planul de ieşire la plimbare în parc”. (Schimb de priviri perplexe între cei prezenţi). „Aţi văzut noile straturi de trandafiri? Au dat drumul şi la arteziană. Avem mare noroc cu parcul ăsta, să ştiţi. Şi apartamentelor le-a crescut valoarea datorită lui şi când s-o face şi metrou….”

–„Vax”, zice Negrilă, scepticul de serviciu de la trei.

– „Domnule Negrilă, vă rog să vă păstraţi cumpătul şi să purtăm un dialog decent.”

– „Canci”, insistă Negrilă. „Treci neică la ordinea de zi! Nu te mai screme să ne faci conversaţie!”

– „Deşi nu sunt «neică» cu dumneata, care apropos ai o mie de roni restanţă la întreţinere, voi prezenta ordinea de zi pe care avem două puncte: 1. Anveloparea blocului şi 2. Situaţia câinelui comunitar, adică al nostru, Deju.”

lift bloc

– „Şi de lift nu vorbim?” se răţoieşte madam Pansela. „Ce dracu’ o fi aşa greu să chemăm pe cineva să ne lămurim dacă se poate face sau nu? De câte ori îmi vin neamurile din Olanda se miră în ce condiţii înapoiate trăim. Vrem să intrăm în Europa cu blocu’ ăsta sau nu? Eu atâta vă întreb.”

– „Doamna Panseluţa, v-am explicat că am fost, am făcut cerere, mi-au dat un număr de înregistrare şi acum aşteptăm.”

– „Ce aştepţi băi, nea Ureche? Americanii? Du-te, bre, peste ei. Sau mă duc eu, poftim, că am mai mare tupeu. Nu mă face pe mine un inspector de primărie. Că doar ţi-am zis, aprobare să avem, şi face bărbată-miu tot că are proiectu’. El a lucrat în minerit, la săpat puţuri. 30 de ani, vai de mama lui, zi de zi în şut, în puţ. Ştie mecanismul, ţi-l reproduce oglindă. Ne trebuie aprobare, adică textul de fricţiabilitate sau cum îi zice. Şi pe urmă chemăm întreprinderea Ascensorul. Zii, ce număr ai?”

– „La ce?”

– „La pantof. Ce număr de înregistrare aaaai????”

– „Doamna Pansela nu îl am la mine, nu îl ştiu pe dinafară. Trec eu mâine pe la dumneavoastră.”

– „Mâine să nu vii că fac zacuscă şi stau în chiloţi cu toate geamurile deschise. Vino poimâine după ce se termină Liturghia pe Trinitas!”

– „Am înţeles. Să trecem la primul punct de pe ordinea de zi. Primăria de sector ne propune anveloparea blocului”.

– „Aia ce mai e?”, se miră Gâlmă, de profesie măcelar în piaţă. „Adică ce îi face? Îl bagă în plic sau ce? Îl îmbracă în cauciuce?”

– „Anveloparea presupune izolaţie termică şi fonică şi văruire.”

– „Bine. Nu sunt de-acord. Punctul 2”, zice Gâlmă.

–„Păi, staţi puţin. Argumentaţi! Apoi dacă alţi locatari au altă parere, ne-o comunică. Abia apoi, trecem la vot.”

– „Nu vreau io, e bine? Că nu dau banii pe aşa ceva. Oricum iarna e prea cald în casă. Dacă mai bei şi un şpriţ zici că eşti în Antalya, să mor io. Parcă v-am zis să vorbiţi la termoficare să mai scoată, bre, din atmosferile ălea.”

– „Domnule Gâlmă, vă rog să vorbiţi pentru dumneavoastră”, intervine madam Sidonia de la ultimul etaj. „La mine nu ajunge nici apa caldă, nici căldura. Deci, eu sunt pentru anvelopare, să ştiţi. Am îngheţat iarna trecută, mă încălzeam la aragaz.”

– „Exagerezi, madam Sidonia. Bea şi mata o ţuică! Face poftă de mâncare, pune articulaţiile pe on, mai faci economie la medicamentele alea pentru circulaţie.”

– „Domnule, te rog să nu fii obraznic! Eu am fost profesoară, să ştii!”

– „Aşa, şi? Eu am fost elev. Hahahaha. Mi s-a părut cea mai naşpetă perioadă din viaţa mea.”

– „Se vede.”

– „Domne, să n-o dăm în diverse! Eu şi nevastă-mea suntem contra!”

caine comunitar

– „Bine”, se repliază ureche. „Să trecem la punctul 2. Suntem obligaţi să clarificăm situaţia lui Deju. Familia Lăbaru de la parter m-a anunţat că nu mai are posibilitatea să îl întreţină.”

– „Să îl dea la o meserie, atunci. Hahahaha”, glumeşte Gâlmă. „Am glumit. Dă-l în stradă d-acilea că e animal, are spiritul junglei, nu moare el. Şi dacă moare, asta-i viaţa”.

– „Nu este chiar aşa”, intervine domnişoara Lăcrămioara. „El s-a obişnuit într-un alt mediu. Afară totul îi este ostil.”

– „Ete, na! Şi pentru mine nu e ostil afară? Şi ies în fiecare zi. Ce vrei, să moară familia mea de foame?”

– „Câinii au altă percepţie, să ştiţi. Plus că am lăsa o impresie proastă. Ce fel de oameni suntem? E şi el un suflet totuşi. L-aş lua eu dar ştiţi că soţul meu e alergic la păr. Şi păturile alea mâţoase le-am aruncat, nu suportă săracu’.”

– „Eu propun să îi construim o cuşcă şi să facem un orar de hrană pe apartamente”, opinează Ureche.

– „Păi, i-o face bărbată-miu”, zice Pansela. „Dar să-l cinstească şi pe el colegii locatari cu o bere. Să nu uiţi, bre, cu numărul ăla! Te aştept poimâine. Că mâine sunt cu gătitu’.” 

revista teatrala radio publicistica

Afară s-a întunecat. Am pretextat un telefon urgent şi am ieşit. Afără mă aştepta Deju cu o privire sceptică, uşor abulică. Săracu, nu ştie ce proiect imobiliar îi coace madam Panseluţa. Dar nu azi, nici mâine. După zacuscă.

razvana nita

  Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

Grafică și ilustrații de Costin Tuchilă.

Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă 

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Dance me to the end of love

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

 

costintuchilaSPECTATOR, CA LA TEATRUblocăr,câine comunitar,dialog de duminică,lift bloc,proză satirică revista teatrală radio,publicistică,răzvana niță,tabletă satirică,theatrum mundi,viața ca teatru,viața la bloc
Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ „Nu se mai poate, duduie! Am amânat deja prea mult şi avem probleme importante de dezbătut. De asta am şi convocat adunarea generală, că altfel, discutam în Comitet”. Asta e. Nu am reuşit. Trebuie să merg la şedinţa de bloc. Toată...