Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

Horatiu Malaele

sigla cronica de teatru radiofonicSe spune că viața n-ar avea rost fără comedie. Personală, socială sau globală, comedia este un soi de restituție morală a visului spulberat de vina tragică a umanității. Comedia este în sine un personaj, vagabond într-o lume bântuită de secole de epidemia unui negativism gregar și care trebuie să se adapteze la ritmul, spațiul și metamorfoza vremurilor. Într-un anume fel ea a schimbat lumea și i-a permis să vadă viața nu ca un vis, ci ca o manifestare a spiritului aflat într-o călătorie spre desăvârșire. Cred că mai mult decât tragedia sau drama, comedia a avut putința de a-și apăra condiția de umbră satirică a omului și, totodată, de vestală a sufletului viu.

Comedia nu vine dintr-o obsesie a bunei-dispoziții, ci dintr-o nevoie organică de a conviețui cu lumea, de a comunica cu aceasta și de a racorda sinele la atributele necesare verticalei. Comedia veritabilă nu poate fi lipsită de umor și nu naște neapărat ilarul. Din aceasta decurge forța ei care se află cu câteva trepte mai sus decât cea a dramei. O forță care stoarce actorul și îl mobilizează să acceseze un culoar teatral mai greu de parcurs.

recitaluri cinci personaje in interpretarea unui actor teatru radiofonic pusa roth costin tuchila

De câte ori am ocazia să mă întâlnesc cu una dintre emisiunile teatrale din cadrul proiectului inițiat de Costin Tuchilă și Pușa Roth la Teatrul Național Radiofonic și care prezintă, de fiecare dată, o suită de cinci personaje în interpretarea unui actor, mi se pare că am acces pentru o oră într-o expoziție de bijuterii vivante cu circuit închis. Spun închis pentru că expunerea lor presupune un efort și o logistică aparte și pentru că purtătorii acestora sunt mai greu de strâns laolaltă. Din 2004 încoace, de când s-a născut acest proiect, comorile au fost purtate de nume importante ale scenei și Radioului românesc: Dan Condurache, Horațiu Mălăele, Dorina Lazăr, Delia Nartea, Cristian Iacob, Virginia Mirea, Mircea Albulescu, Adriana Trandafir, Alexandru Repan, Dorel Vișan și Mircea Constantinescu.

recital cinci personaje horatiu malaele

Sub titlul inspirat ales de realizatori, Slugi istețe și bufoni”. Cinci personaje interpretarea actorului Horațiu Mălăele, redifuzată de curând la Radio România Cultural, propune o scurtă istorie a comediei în cheile unor personaje care au marcat decisiv dramaturgia universală. Parazitul Curculio (din Gărgărița lui Plaut), prostănacul și vicleanul Truffaldino (din Slugă la doi stăpâni a lui Goldoni), fățarnicul Scapin (din Vicleniile lui Scapin de Molière), strecheatul Bufon (din Regele Lear al lui Shakespeare) și bizarul Galgut (din Școala bufonilor a lui Ghelderode). Roluri masive și majore, totodată, etalate cu o generozitate și un firesc teatral inegalabil de Horațiu Mălăele, un creator de punți scenice neașteptate între cele cinci personaje și care, privite ca un tot, vorbesc despre comedia eliberată de convențional, comedia veritabilă a unei lumi hibride în care măștile surprind nu numai comportamente, ci și perspectiva umanului.

horatiu-malaele-in-cinci-ipostaze-slugi-istete-si-bufoni-recital-tnr

Horațiu Mălăele

„Comedia este doar un mod hazliu de a fi serios”, spunea Sir Petre Ustinov. O afirmație coerentă și în siajul căreia cred să se mișcă și arta lui Horațiu Mălăele. Personajele alese și suita în care au fost așezate reprezintă o abordare fecundă a evoluției mesajului teatral și formulează, rezumativ, o antropologie a spectacolului de comedie, în care se poate desluși nu numai funcția pe care acesta l-a avut în comunitate, ci și efectul lui asupra publicului.

Plaut. Un Homer al comediei care, dezlipindu-i eticheta de tradiție populară, a ridicat acest gen teatral la rang de artă. Rege al teatrului roman preclasic, el este, fără doar și fără poate, cel mai important comediograf al Romei antice, care s-a maturizat odată cu opera sa. Se pare că rădăcinile comediilor sale defulate s-ar regăsi într-o copilărie privată de bucurie, care l-a determinat să plece de foarte tânăr la Roma unde a găsit de lucru ca dulgher de scenă și, posibil, ca actor. Unele voci susțin că, din această perspectivă, el estecurculio precursorul lui Shakespeare, Molière și Goldoni, descoperind teatrul  din interior și cunoscând viața străzii. Numai și simplul fapt că a reușit să-și transforme porecla (plautus înseamnă picior plat) într-un renume denotă un umor ieșit din comun. A învățat greaca, a cunoscut lumea Mediteranei și din această pricină piesele lui sunt texte construite pe calapod latin, cu personaje cu maniere romane, dar cu nume grecești și care trăiesc într-un mediu tipic zonei. Pentru a-i înțelege personajele trebuie să ținem cont de faptul că publicul pieselor sale era unul obișnuit, nerafinat, iubitor de circ și adorator de gladiatori. Cele 21 de comedii care i se atribuie denotă o înclinație spre burlesc, fără schimbări de tonalități teatrale, pline de ornamente ironice ofertante atât pentru actor, cât și pentru regizor și care suportă proba universalului. În fragmentele propuse din Gărgărița se intuiesc deja premisele teatrului absurd în care originalitatea este de-a dreptul inovatoare. Curculio, în interpretarea lui Horațiu Mălăele, are o vervă de nestăpânit și un pitoresc viguros. De altfel, acestea sunt cele două surse importante ale delectării comice pe care Mălăele marșează, păstrând tonul de fabulă teatrală care lasă deja să se întrevadă canavaua commediei dell’arte și mirajul teatrului molièresc.

Truffaldino

Truffaldino

Cronologic, următoarea stație a acestei suite teatrale ar fi trebuit să fie Bufonul lui Shakespeare, însă realizatorii acestui proiect au ales să meargă pe linia virtuțiilor comicului și s-au oprit la Truffaldino. Nu putem însă să vorbim despre Goldoni fără să atingem sensibilul subiect al commediei dell’arte, chiar dacă acest strălucitor dramaturg a fost cel mai de temut rival al acestui tip de teatru. Suntem în epoca lumii ca teatru. Actorii acestei lumii căutau să evadeze din negura unei realități nedorite, găsind în teatru acea lentilă prin care puteau să viseze, să se metamorfozeze în altcineva, văzându-se pe sine, observându-i pe ceilalți și, înainte de toate, râzând. Dincolo de masca reală aveau nevoie să vadă omul, acela care respiră ca ei, vorbește ca ei, gândește ca ei. Teatrul, poate mai mult decât oricare artă, a trebuit întotdeauna să se adapteze la lume, la nevoile ei imediate și la speranțele ei. Bufonii de curte și cei din piețe trebuiau să creeze un produs vandabil, iar commedia dell’arte le-a oferit suportul contemporan de care aveau nevoie. Canavaua simplă cu îndrăgosteli, travestiuri, peripeții și chelfăneli, chiar dacă din punct de vedere teatral nu reprezenta un pas însemnat, a fost exact produsul cu care lumea a putut depăși realitatea dură a vieții. În fapt, Slugă la doi stăpâni nu este altceva decât o acțiune dramatică construită cu fidelitate pe scheletul commediei dell’arte la care se adaugă un strop de observație realistă. Truffaldino e Arlecchino și Zanni, la un loc. Goldoni s-a conformat modei și a construit pe schema unui canovaccio o comedie fără improvizații grosolane. Horațiu Mălăele nu a adus în undă o mască, ci un personaj, așa cum a făcut pe la începutul anilor ’70 când l-a jucat pe Truffaldino la Piatra Neamț. Dincolo de aceeași vervă comică de excepție care îi poartă marca, Mălăele a găsit mijloacele actoricești de a confirma tradiția comică a commediei dell’arte evoluate. Un lucru greu de realizat doar in audio, pentru că la un personaj à la Goldoni este vitală mișcarea scenică. Or, a te folosi doar de glas și a impune o înscenare mentală a partiturii unui asemenea personaj presupune o mobilitate actoricească superioară și o spontaneitate vocală rafinată și nuanțată.

Jacques-Callot-Zani-sau-Scapin-cca-1618

Jacques Callot, Zani sau Scapin, cca 1618

Explorarea comicului din această cvintă teatrală continuă cu Scapin. Se știe că Molière s-a lăsat inspirat de comediile lui Plaut, mai ales cele care au un grad de maturitate uimitor pentru perioada teatrului antic și care îi definește modernitatea. Ne întoarcem  așadar în timp, scapinînainte de Goldoni, și ne întâlnim cu un personaj generos pentru un actor. Molière a inițiat o reformă a genului comic, cu idei profunde despre rostul redării moravurilor timpului. Tehnica dramatică la care a apelat are un dinamism și o eleganță pe care Horațiu Mălăele a intuit-o cu limpezime și naturalețe. Nu cred c-ar fi prea mult dacă aș spune că acest actor are un geniu comic greu de egalat, fiind generos cu personajele pe care le abordează. În aducerea în undă a rolului Scapin a explorat comicul fără alunecări bizare sau caricaturale. Mălăele și-a apropiat personajul printr-o împrietenire necesară rezolvând o problemă dificilă. Alunecarea în cabotinism este o ispită reală a acestui personaj. Un Scapin fără mască, costum și joc scenic este dificil de redat. Horațiu Mălăele însă a izbutit să joace masca invizibilă, un lucru care ține desigur de talentul său teatral.

Cel de-al patrulea personaj al acestei suite comice este Bufonul lui BUFONShakespeare. În general, personajele care funcționează în zona comicului sunt purtătoare de măști ale altora. Bufonul Regelui Lear poartă, în chip paradoxal, chiar masca sa. În cazul lui nebunia nu e inventivă și nici forțată, ci el devine cumva, prin absurdul filozofiei lui, un mim al sinelui. Shakespeare își eliberează Bufonul de clișee și detalii inutile și îl transformă, printr-o luciditate stranie și o inteligență acută, în dublul lui Lear. Horațiu Mălăele defilează cu această mască a bufonului nebun sau, mai degrabă, a nebunului bufon cu o sensibilitate imaginativă și un ludic viu, formulând o metaforă a adevărului teatral instituit de dramaturg în partitura acestei fizionomii dramatice.

„Teatrul începe acolo unde încetează literatura”, spunea Michel de Ghelderode, cel care la începutulul veacului trecut s-a lăsat atras de bufon-horatiu-malaeleformula teatrului total, plin de culoare, lumini și multe umbre. Din punct de vedere scenic Ghelderode a asimilat coordonatele suprarealismului, încercând să dezbrace teatrul de cuvânt, o inițiativă inedită și care deschidea iraționalului drumul spre scenă. Lucrul acesta, original de bună seamă, a impus o oarecare derută publicului, însă lucrurile s-au dres prin forța dramatică pe care a dăruit-o personajelor sale. Ultima haltă a suitei comice este rolul Galgut din Școala bufonilor, unul dintre cele mai importante texte ale acestui straniu dramaturg belgian care își vede personajele mai mult ca pe niște elemente picturale și, mai puțin, scenice. În aceasta rezidă misterul textelor lui Ghelderode. Mixtura de tragic și bufonerie care îl îmbracă pe Galgut este adusă în undă de Horațiu Mălăele cu o oarecare poezie desprinsă parcă dintr-un tablou de Bruegel.

cristian munteanu despre teatrul radiofonic

Cristian Munteanu. Fotografie de Vasile Blendea, 1979

Nu întâmplător am lăsat să amintesc la final numele mult-regretatului Cristian Munteanu, cel care a semnat, în mare parte, regia fragmentelor care au alcătuit edițiile acestui proiect teatral radiofonic. Școala bufonilor este un text dificil de pus în undă tocmai pentru că miza lui este cu precădere una vizuală și mai puțin sonoră. Cristian Munteanu, în tandem cu excelenta distribuție a acestui fragment, a îndepărtat orice umbră teatrală, reușind să înveselească terifiantul și să dea suculență comică unei lumi populate de bufoni monstruoși.

horatiu-malaele-costin-tuchila-pusa-roth-cinci-roluri-dramaturgie-universala

Cred că suita Slugi istețe și bufoni este mai mult decât o desfășurare de forțe a comicului pentru că ea impune o veritabilă notă de meditație asupra teatrului și condiției actorului. Și, în plus de aceasta, cred că este o colecție teatrală elegantă… în marea  colecție a Fonotecii Radioului și care vorbește despre munca actorului cu sine însuși, despre lupta acestuia cu convenționalul, despre fabuloasa rezervă comică a umanului și despre efectele teatrale care au influențat organic universalul.

„Slugi istețe și bufoni”. Cinci personaje interpretarea actorului Horațiu Mălăele. Regia artistică: Cristian Munteanu. Fragmente din Gărgărița de Plaut, Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, Vicleniile lui Scapin de Molière, Regele Lear de William Shakespeare, Școala bufonilor de Michel de Ghelderode. Horațiu Mălăele interpretează rolurile: Curculio, Truffaldino, Scapin, Bufonul și Galgut. În celelalte roluri: Cristian Iacob, Marius Rizea, Petre Lupu, Sorin Gheorghiu, Emilia Popescu, Valentin Teodosiu, Dumitru Chesa, Constantin Dinulescu, Mircea Constantinescu. Muzică originală de George Marcu. Interpretează: Lucian Maxim (percuție) și Mihai Bisericanu (voce și chitară). Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Realizatori: Costin Tuchilă și Pușa Roth. Data difuzării în premieră: 30 ianuarie 2005. Redifuzată duminică, 27 decembrie 2015, ora 14.00, la Radio România Cultural.

Prezentare și fragment din Gărgărița (Curculio) de Plaut

Fragment din Vicleniile lui Scapin de Molière

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

Cristina Chirvasie rubrica RTR cronica de teatru radiofonic

Cristina Chirvasie

logo revista teatrala radioAlte cronici de Cristina Chirvasie:

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile urii

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance

Iona sau Răzbirea spre lumină

Insomniile lui Gregor sau Metamorfoza închipuirii

Jocul cu fantasme sau Imponderabila senectute

Aparent… o comedie despre dragoste

Lăuntrul exemplar

Râs oficial. Suflet absent

Monodrama unei despărţiri anunţate

La sud de copilărie sau metafora lui Harper Lee

Seducătorul din Sevilla sau Comedia cu gust de dramă

Tandrul Clemenceau

Când istoria devine doină

Shakespeare festiv

Caragiale înainte de… Caragiale

Oximoronul conjugal e… cool

O cvintă teatrală sau Contrastele lui Albulescu

Rendez-vous cu finul lui Pepelea

Călătorie pe harta cerului

Ciorapul… platonic

George Banu. Căutări în 4 acte

„Mantaua” sau „Fâșia Gogol”

Imensul Enescu

Circ într-un pahar cu apă

Șase personaje în căutarea lui… Pinter

Un suflet teatral de cinci stele

Pur și simplu, Beligan sau Eufonia unei vieți în teatru

Ringhișpilul sau Caruselul cu păcate

Meditațiile Ritei sau Libertatea nu e de catifea

O privighetoare bizară sau Geometria irecuperabilului

logo revista teatrala radioVezi și: Efectul Cristian Munteanu

Un prieten up-to-date

 

Vezi: arhiva rubricii Cronica de teatru radiofonic

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICarlechinoe,bufonul lui shakespeare,costin tuchilă,cristian munteanu,cristina chirvasie,cronica de teatru radiofonic rtr,curculio,cvinta teatrala,gargarita de plaut,ghelderode,horatiu malaele cinci roluri comice,pusa roth,regele lear bufonul,scapin,slugi istete si bufoni,zani
Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE Se spune că viața n-ar avea rost fără comedie. Personală, socială sau globală, comedia este un soi de restituție morală a visului spulberat de vina tragică a umanității. Comedia este în sine un personaj, vagabond într-o lume bântuită de secole de epidemia unui...