Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

cronica de teatru radiofonic contraste recital mircea albulescu cristina chirvasie

sigla cronica de teatru radiofonicPentru mine, teatrul bun este ca o oază în care timpul nu se poate pierde. Întotdeauna mă gândesc că dacă un singur spectator a cules ceva însemnat dintr-un spectacol atunci acel act artistic a avut rost. Cred acelaşi lucru şi despre carte şi film. Teatrul este legat indisolubil de timp pentru că acel aievea îl condamnă la efemeritate. Paradoxul teatral ţine de clipa vie, trăită şi, prin urmare, nerisipită. Spun paradox pentru că teatrul e o artă contrastantă şi contrară realităţii. Scândura scenei este o enclavă a unui spaţiu căruia noi îi spunem aici şi acum. Ei bine, totuşi, ca această clipă insulară să existe e nevoie de o miză consistentă, crezul regizorului şi mărturisirea actorului fiind esenţiale.

mircea-albulescu-cronica-cristina-chirvasie

Mircea Albulescu. Foto: Mediafax

De multe ori s-a vorbit despre superioritatea scenei faţă de sală, despre faptul că publicul ingerează subliminal miza, chiar dacă uneori o refuză, părăsindu-şi scaunul. S-a discutat despre iubirea şi neiubirea de teatru, despre dragostea sau antipatia faţă de actor, despre luminile şi umbrele scenei. Suveranul public decide între sau între. E liber! Dar cine îi dă această libertate? Cred că actorul. Actorul care este mai mult decât o mască, mai mult decât un dublu şi cu mult mai mult decât o oglindă. Actorul este, cum spunea Novalis, un instrument. Nu unul al regizorului, ci unul al sinelui, al omului. Actorul ca artist îşi foloseşte arsenalul plastic şi de ce nu, poetic, cu care este înzestrat pentru a da crezare personajului său. Actorul, şi el un paradox într-o lume a paradoxurilor, îşi poate îmbrăca personajul în propria-i personalitate, fără a-şi părăsi sinele. Înzestrarea aceasta, talentul viu de a-şi ţine firea, face departajarea între un actor şi un artist. Shakespeare spunea că actorii nu sunt altceva decât nişte rezumate ale vremii. Eu aş comenta însă zicând că da, actorul poate fi numit un compendiu, dar artistul are puterea de-a depăşi graniţa acestei vremi, operând cu infinitul.

recital constraste mircea albulescu

Să ne mutăm acum de pe scândură în undă. Teatrul Naţional Radiofonic ne-a răsfăţat de 11 ani încoace cu o serie de recitaluri în care un singur actor interpretează cinci personaje. Spun răsfăţat pentru că rar te poţi bucura de recitaluri actoriceşti cu gust regal. Unul dintre episoadele acestei serii i-a fost dedicat de deja cunoscutul şi mult apreciatul trio Puşa Roth, Costin Tuchilă, ca realizatori, şi minunatul şi regretatul regizor Cristian Munteanu, maestrului Mircea Albulescu. Realizat acum aproape zece ani, acest potpuriu teatral este, cu siguranţă, unul dintre cele mai memorabile. Danton, Farfuridi, Voiniţki, Hagi-Tudose şi Lear. Cinci personaje, cinci roluri marcante din dramaturgia românească şi universală. Nu cred c-aş greşi spunând că este o selecţie fluidă, chiar academică, pentru că aceste partituri actoriceşti au o greutate aparte. Toate cinci sunt instanţe dramatice care dau posibilitatea actorului să le configureze după sine, transformându-le în experienţe şi nu doar în pariuri câştigate şi nici în simple demonstraţii de viruozitate teatrală.

mircea albulescu recital teatru radiofonic

Orice cuvânt aş rosti despre acest maestru al scenei româneşti mi se pare a fi  neînsemnat în faţa comorii pe care o reprezintă teatrul său. Spun teatrul său pentru că Mircea Albulescu a găsit resorturile de-a supune scena identităţii sale, după reguli proprii, neprefăcute şi neforţate. Când vorbeşti despre arta lui Albulescu eşti obligat să stai drept în scaunul tău de privitor şi să-i înţelegi demersul. Un demers de-o destoinicie elevată şi, în acelaşi timp, de o simplitate unică.

M-am amuzat văzând, într-un interviu pe care l-a acordat cândva, un adjectiv pe care l-a născocit despre unele dintre rolurile sale numindu-le „cocoşitoare”. Acest cuvânt mi se pare că înglobează substantivele artei sale. Pasiune, lacrimi, trudă, forţă, smerenie, elită, duh, sare şi piper.

mircea albulescu studioul mihai zirra radio

Când spui Albulescu zici Danton. Rolul său cel mai drag. Un personaj care cred că a fost plăsmuit de Camil Petrescu pentru un actor ca Mircea Albulescu. Şi asta pentru că prin interpretarea sa, pe scena Naţionalului bucureştean odinioară (în regia lui Horea Popescu) şi în unda Naţionalului Radiofonic acum, Danton îşi găseşte unicitatea, descoperindu-şi faţa nevăzută, vocea profundă şi semnificaţia care îl legitimează ca fiind un personaj memorabil. Despre Danton spunea Mircea Albulescu că a fost unul dintre acele roluri „cocoşitoare”. Însă ascultându-l în scena înfruntării lui Robespierre şi apoi în tabloul final, pare că totul a venit de la sine, ca o reflectare interioară, ca un dialog între conştiinţa sa artistică şi glasul istoricului personaj.

delia-nartea-louise-gely-danton-contraste-mirce-albulescu-radio

Delia Nartea, Mircea Albulescu

Una dintre imensele calităţi actoriceşti ale lui Mircea Albulescu este că ştie să stea de vorbă cu personajele sale, ştie să le înţeleagă dincolo de cuvinte şi reuşeşte să le transfere scenic destinele. Asta s-a întâmplat şi cu Danton, şi cu Farfuridi, şi cu Hagi-Tudose, şi cu Unchiul Vanea, şi cu Lear. Verva şi umorul, energia şi autenticul, imprevizibilul şi portanţa sunt sursele sale de explorare a personajelor.

inregistrare contraste albulescu

Cristian Munteanu, Radu Amzulescu, Mircea Albulescu 

Celebra întrunire din cel de-al treilea act al Scrisorii pierdute cu şi mai celebra replică a moftangiului Farfuridi, una dintre mărturiile universalităţii artei dramatice a lui Caragiale şi pe care nu ratez niciodată s-o readuc în amintire, „… ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”, constituie cel de-al doilea fragment al recitalului Contrastelor. În interpretarea lui Mircea Albulescu, Farfuridi, care graseiază cu un umor debordant, pare că se împotmoleşte în cleiul lumii, o lume care dă năvală peste el, înghiţindu-l ca un uriaş inept.

Cele trei fragmente din Unchiul Vanea ne propun un Voiniţki uzat, resemnat, chiar ridicol. Mircea Albulescu îl aduce însă în undă cu o voluptate surprinzătoare, subtilă şi originală. Cehov spunea undeva că oamenii care trebuie arătaţi pe scenă sunt aceia care „mănâncă, beau, pierd vremea şi spun prostii”, acei blestemaţi universali ai ridicolului. Ei bine, Mircea Albulescu a izbutit să facă acest lucru cu o delicată francheţe faţă de personajul său.

mircea albulescu eusebiu stefanescu

Mircea Albulescu, Eusebiu Ștefănescu. Fotografii de la înregistrarea recitalului Contraste, Studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii, 19 aprilie 2006. Foto: Marius Macsențian

Tribulaţiile avarului hagiu al lui Delavrancea sunt aduse în undă de Mircea Albulescu cu un umor fin şi obiectiv. Nu este prima întâlnire a maestrului cu acest personaj intrat în pleiada avarilor universali. În 1987 regizorul Leonard Popovici realiza la Teatrul Naţional Radiofonic spectacolul după piesa lui Delavrancea, avându-l în rolul principal pe acelaşi Mircea Albulescu. De data aceasta însă bătrânul scârţar, în scena povestirii călătoriei lui la Ierusalim, este covârşit de umor, tocmai prin impresionantul tragism pe care pedalează interpretul său. Întrucâtva, în „traducerea” lui Mircea Albulescu acest fragment capătă fulguranţe cinematografice.

Ca într-un crescendo, ultimul fragment al Contrastelor încununează într-un soi de apoteoză recitalul propus de Cristian Munteanu. Dramele shakespeariene rămân grelele teatrului, iar regele Lear unul dintre cele mai complexe personaje din dramaturgia universală. Împărţirea regatului, alungarea Cordeliei şi furtuna, trei scene pline de fast dramatic, îl trec pe Mircea Albulescu, prin discursul său artistic, de frontiera undelor. Monarhul-simbol al răvăşirii mundane devine aici şi acum o sursă atipică şi recreată a artei teatrale moderne româneşti.

cinci persojae in interpretarea unui actor costin tuchila pusa roth

Contrastele lui Mircea Albulescu, însumând o originală şi valoroasă selecţie dramatică, sunt o întâlnire cu un limbaj teatral unic în lumea undelor, cu un complex articulat dăruit ascultătorilor de un inepuizabil explorator al culturii, cu o inimă care bate în ritmul tiradelor răspicate, cu o inteligenţă desluşită şi un suflet colosal, care nu pierde timpul.

„Contraste”. Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Albulescu. Regia artistică: Cristian Munteanu. Fragmente din Danton de Camil Petrescu, O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, Unchiul Vanea de A. P. Cehov, Hagi-Tudose de B. Şt. Delavrancea, Regele Lear de William Shakespeare. Mircea Albulescu interpretează rolurile: Danton, Tache Farfuridi, Ivan Petrovici Voiniţki, Hagi Tudose, Regele Lear. În celelalte roluri: Dan Condurache, Delia Nartea, Radu Amzulescu, Oana Ştefănescu, Eusebiu Ştefănescu, Petre Lupu, Virginia Mirea, Daniela Ioniţă, Sorin Gheorghiu, Aurelian Georgescu, Gheorghe Pufulete. Regia de montaj: Radu Verdeş, Florina Verdeş, Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Data difuzării în premieră: 30 aprilie 2006. Redifuzată duminică, 7 decembrie 2014, la ora 14.00, la Radio România Cultural.

Fragmente din spectacol

Mircea Albulescu în rolul lui Tache Farfuridi, O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale

Mircea Albulescu în rolul lui Danton din piesa lui Camil Petrescu


Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

logo revista teatrala radioAlte cronici de Cristina Chirvasie:

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile uriicristina chirvasie

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance

Iona sau Răzbirea spre lumină

Insomniile lui Gregor sau Metamorfoza închipuirii

Jocul cu fantasme sau Imponderabila senectute

Aparent… o comedie despre dragoste

Lăuntrul exemplar

Râs oficial. Suflet absent

Monodrama unei despărţiri anunţate

La sud de copilărie sau metafora lui Harper Lee

Seducătorul din Sevilla sau Comedia cu gust de dramă

Tandrul Clemenceau

Când istoria devine doină

Shakespeare festiv

Caragiale înainte de… Caragiale

Oximoronul conjugal e… cool

logo revista teatrala radioVezi și: Efectul Cristian Munteanu

Un prieten up-to-date

 

 

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICcamil petrescu,cehov,contraste recital mircea albulescu,costin tuchilă,cristian munteanu,cristina chirvasie,danton cu mircea albulescu,delavrancea,hagi tudose,mircea albulescu,pusa roth,recitaluri radiofonice,robespierre,unchiul vanea,voinițki
Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE Pentru mine, teatrul bun este ca o oază în care timpul nu se poate pierde. Întotdeauna mă gândesc că dacă un singur spectator a cules ceva însemnat dintr-un spectacol atunci acel act artistic a avut rost. Cred acelaşi lucru şi despre carte şi...