Cronică de teatru radiofonic de LORETA POPA

cronica de teatru radiofonic eminescu veronica micle muzical

Sfârşit de secol XIX, undeva pe la 1880. Un bărbat, îndrăgostit până dincolo de gând, şi o femeie, cu inima plină de dor şi de iubire, aflaţi departe unul de altul, el la Bucureşti, ea la Iaşi, aştern o dată la două-trei zile din gândurile, trăirile, preocupările lor. Nu existau telefoane mobile, nici sisteme de urmărire prin GPS, mail-uri, astfel că acele cuvinte schimbate de cei doi atât de îndrăgostiţi au fost aduse la lumină târziu, pentru că în familia destinatarei o promisiune a fost făcută. La 15 iunie 2000, din fericire pentru noi, a avut loc lansarea oficială a volumului publicat de Editura Polirom din laşi, Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit, corespondenţă inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, scrisori din arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea, ediţie îngrijită, transcriere, note şi prefaţă de Cristina Zarifopol-Illias.

musical pusa roth costin tuchila laurentiu profeta eminescu veronica micle

Ceea ce nouă ni se pare astăzi banal, atunci reprezenta totul. Un cuvânt din partea celei care îi cucerise sufletul era pentru acel bărbat mai preţios decât orice avere pământeană. Cuvinte cu încărcătură afectivă, pentru care numai şoapta şi intimitatea sunt potrivite. Ei bine, cei despre care vorbim sunt Mihai Eminescu şi Veronica Micle, doi oameni pentru care cuvintele erau aerul pe care îl respirau, poeţi fiind amândoi. Iubirea lor a fost un punct de reper pentru cei care au citit măcar un vers al poetului, dar şi pentru tinerii care îşi doreau să trăiască şi ei o asemenea poveste.

mihai eminescu la 19 ani

Mihai Eminescu la 19 ani, Bernhardt Brand, Iași

Scrisori păstrate de familia Veronicăi Micle ca pe o comoară, aduse în atenţia noastră nu cu multă vreme în urmă, ne-au ajutat să descoperim bărbatul şi femeia, oamenii din spatele măştilor purtate cu grijă în faţa lumii, cu preocupări cât se poate de fireşti, de simple, şi mai ales iubirea unuia pentru celălalt. Descoperim două suflete care s-au iubit cu patimă, cu disperare. Corespondenţa inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle cuprinde 93 de scrisori ale marelui poet adresate Veronicăi Micle, 15 adresate de Veronica Micle lui Eminescu, două ale Veronicăi Micle către Harieta Eminovici, sora poetului, şi o scrisoare foarte scurtă a lui Titu Maiorescu către Eminescu. Până de curând se ştiau 18 scrisori ale lui Eminescu (dintre care cinci, editate de Octav Minar, contestate) şi 48 ale Veronicăi Micle. Doar norocul a făcut ca aceste scrisori să se afle în posesia familiei Veronicăi Micle, care, după o mare ceartă care i-a ţinut departe unul de altul timp de un an, i-a cerut să-i înapoieze tot ce i-a scris.

mihai eminescu veronica micle replici cronica de loreta popa

Aceste scrisori au fost alese şi ticluite într-un scenariu radiofonic, Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici, un spectacol de mare succes realizat în anul 2000 și difuzat în premieră la încheierea Anului aniversar Eminescu (150 de ani de la naștere), redifuzat în ianuarie 2014 de Radio România Cultural. Scenariul a fost semnat de Puşa Roth şi Costin Tuchilă, muzica, de către Laurenţiu Profeta, iar interpreţi au fost George Motoi şi Lucia Mureşan. Soprana Mirela Zafiri a onorat invitaţia de a cânta în cadrul acestui spectacol radiofonic, în replică a fost Valentin Teodosiu, a recitat Cătălin Rusu, iar regia de montaj i-a aparţinut lui Vasile Manta. Spectacolul înregistrat în noiembrie–decembrie 2000 s-a dovedit la rându-i cu totul special, spunem asta deoarece nu exista o încercare similară de a transforma o parte a acestei corespondenţe într-un spectacol, cu atât mai mult unul radiofonic. La sfârșitul anului 2001, acest scenariu a fost folosit în spectacolul jucat la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, Dulcea mea Doamnă /Eminul meu iubit, de şi cu George Motoi și Giliola Motoi.

lucia muresan veronica micle

Lucia Mureșan

Descoperim în scrisori supunerea femeii în faţa bărbatului, el o divinizează, ea prinde aripi, el o acuză de cochetărie, ea povesteşte cum şi-a modificat coafura sau ce pălărie şi-a cumpărat, el e rece cu ea, ea e şi mai rece cu el, el îi cere îndurare, ea e mândră că e fără milă. Dar toate acestea spun un singur lucru: cât de mult se iubeau. Ea, Veronica Micle, este o femeie prinsă la mijloc între a fi amantă şi respectabilă văduvă cu doi copii. Drama acestei iubiri e numai a ei. Reacţionează imprevizibil şi dezordonat la presiunile societăţii, la cerinţele acesteia. Din scrisorile ei rezultă că sfidează cu destul curaj societatea, de dragul Eminului ei, dar când îi scrie, curajul o părăseşte şi îi reproşează iubitului său atât de departe de ea ceea ce îndură de la apropiaţi. Scrisorile dintre cei doi s-au ascuns bine în sertarele familiei, apoi în seiful unei banci. Rude mai mult sau mai puţin apropiate nu au avut informaţii despre ele. Aşa suna promisiunea făcută de către urmaşele de sex feminin din familie. Cristina Zarifopol-Illias povestea într-un interviu că se ştia vag că ar exista ceva rămas de la Eminescu şi transmis de Veronica urmaşelor ei, dar veronica-micle-1871nimeni n-a bănuit că ar fi vorba despre un fond epistolar atât de preţios şi de mare. Scrisori a căror hârtie era originală, învelite în altă hârtie subţire de epocă, legate cu o sforicică roz, aşa s-au păstrat într-o bancă din Elveţia. Cristina Zafiropol-Illias a făcut catalogarea, a urmat munca migăloasă de transcriere, apoi scanarea scrisorilor, pagină cu pagină. „Cu mâinile tremurânde am deschis scrisorile. Mi-a fost la început foarte greu să le ating. Numai gândul că mă aflu în faţa acestor documente extraordinare îmi dădea o stare de mare emoţie: să ating scrisorile care fuseseră în mâinile lui Eminescu şi ale Veronicăi… Să vezi o scrisoare cu urmele lui de lacrimi pe care ea a notat «A plâns scriind-o» – a fost un moment cu adevărat copleşitor…”, mărturisea vizibil emoţionată Cristina Zafiropol despre întâlnirea sa cu aceste minunate scrisori. Pentru că am avut şansa de a ţine în palme o scrisoare originală a lui Tudor Arghezi către tanti Radio, Titela Haque, înţeleg emoţiile acesteia pe deplin.

Veronica Micle ar fi putut să se recăsătorească, dar l-a iubit sincer pe Eminescu şi n-a vrut să-şi lege viaţa de altcineva. La rândul lui, Eminescu a vrut sincer ca, la un moment dat, să se căsătorească, dar n-a putut din cauza sărăciei şi a bolii. Ce putea să-i ofere el ei, care avea două fetiţe?… E o intimitate pământeană, aşa cum nu te-ai aştepta să o vezi la un poet de geniu. Şi totuşi, acestea erau temele de discuţie dintre doi oameni, mai mult decât intimi. Unele scrisori cuprind pasaje cutremurătoare, care descriu suferinţa unui om pe care noi, cei de astăzi, nu avem cum să o înţelegem. Cât despre singurătatea acestui geniu, cu siguranţă cuvintele ne-ar aluneca printre degete, mai triste ca noi.

George Motoi

George Motoi

Toate aceste sentimente, trăiri ale celor doi au fost minunat interpretate de Lucia Mureşan şi George Motoi, doi actori al căror nume nu are nevoie de vreo prezentare specială. Vocile lor se recunosc de la primul cuvânt, de la prima respiraţie, căci, dacă nu ştiaţi, la radio se respiră altfel decât pe scenă. Adevărat că suntem mai săraci de când doamna teatrului, Lucia Mureşan, ne-a părăsit ca să facă parte din altă distribuţie, undeva unde Dumnezeu avea mare nevoie de o actriţă extraordinară, dar acest document radiofonic este cu atât mai preţuit şi aşezat la loc de cinste. Atât George Motoi, cât şi Lucia Mureşan ne-au purtat, prin intermediul vocilor şi interpretării unice, într-o altă lume, acolo unde am îndrăznit şi noi, ca ascultători, să păşim. Lumina lor a depăşit graniţele undelor radio şi ne-a trezit la viaţă, căci iubirea asta înseamnă. Nici un actor nu-şi poate dori mai mult decât să-i poarte pe aripa timpului şi a gândului pe cei care îl ascultă. Şi sincer, ca ascultător, mi-aş fi dorit ca protagoniştii acestei minunate poveşti să fie măcar de acolo, din stele, de unde zâmbesc uneori, fericiţi că iubirea lor este preţuită la adevărata ei valoare. Şi mai ales că nu este judecată, în nici un fel.

Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici este cu siguranţă un eveniment radiofonic demn de arhiva noastră sentimentală.

Fragment din spectacol

Grafică și ilustrații: Costin Tuchilă. Editare multimedia: Maria Andronache.

Alte cronici de Loreta Popa: „Ora veselă” împlinește 85 de ani

Tango Elección

„Idolul şi Ion Anapoda” la Teatrul Național din București

„Volpone” sau când banul face şi desface

Gâlcevile din Chioggia

Dan Puican – „Radioul este viața mea”

 

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICchristina zarifopol illias,corespondenta eminescu veronica micle,costin tuchilă,cronici de loreta popa,eveniment anul 2000 scrisori eminescu veronica micle,foto eminescu la 19 ani,george motoi,loreta popa,lucia mureșan,Mihai Eminescu şi Veronica Micle,mirela zafiri,octav minar,polirom,pusa roth,spectacol inedit musical laurentiu profeta
Cronică de teatru radiofonic de LORETA POPA Sfârşit de secol XIX, undeva pe la 1880. Un bărbat, îndrăgostit până dincolo de gând, şi o femeie, cu inima plină de dor şi de iubire, aflaţi departe unul de altul, el la Bucureşti, ea la Iaşi, aştern o dată la două-trei zile...