Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ

metamorfoze silviu purcarete cronica de teatru

Vara a reprezentat întotdeauna o perioadă de reculegere. O perioadă de meditaţie personală, pe care am respectat-o cu sfinţenie. Poate pentru că, după un an de agitaţie, este nevoie să revii asupra propriilor acţiuni, gânduri şi idei. Sau poate, pur şi simplu, că odihna fizică se conjugă atât de bine cu pacea sufletească, necesară oricui. Vara lui 2016, însă, mi-a adus oportunitatea de a îmbina repaosul şi relaxarea cu o meditaţie mai profundă şi mai largă decât cea pur personală – o meditaţie care se întinde asupra umanităţii şi a condiţiei omului în societatea contemporană. Ghidul meu printre gândurile acestea universale a fost nimeni altul decât maestrul teatrului epic românesc contemporan, Silviu Purcărete.

metamorfoze mihaela marin

Metamorfoze. Foto: © Mihaela Marin

O călătorie la Sibiu. Şi o seară la teatru. Atât a fost necesar pentru a mi se revela sensul istoriei şi rostul Omului pe Pământ şi în Univers. Aşadar, îndrăznesc să vă conduc şi pe dumneavoastră pe cărările fizice şi metafizice pe care am avut onoarea să calc, urmărind Metamorfoze, o creaţie de geniu a lui Silviu Purcărete, inspirată de uriaşa operă a lui Ovidiu. Asemenea lui Faust, şi Metamorfoze este un spectacol legendar, o operă ce va rămâne în panteonul cultural naţional şi universal. Privind „scena”-bazin plină cu apă şi întreg cadrul scenografic pregătit pentru desfăşurarea spectacolului, nu m-am dat în lături de a mă întreba: ce mai poate fi contemporan într-o operă lirico-epică scrisă în urmă cu aproape 2.000 de ani, într-o limbă moartă? După Faust, Oidip sau Călătoriile lui Gulliver, ce privire asupra lumii îmi mai poate oferi un regizor pe care îl admir, dar care este, totuşi, un om? Nu mare mi-a fost mirarea când, la final de spectacol, cu genunchii tremurând şi cu vorbele blocate în spatele corzilor vocale, am găsit nu câte un răspuns pentru fiecare întrebare, ci câte 100 de răspunsuri pentru încă 100 de întrebări nenăscute în cuget.

metamorfoze 3

Foto: © Scott Eastman

Metamorfoze este considerată opera de căpătâi a lui Ovidiu, precum şi o capodoperă incontestabilă a literaturii universale. De-a lungul istoriei, analişti şi critici literari nu au reuşit să folosească o singură amprentă referitoare la opera poetului latin. Când crezi că eşti în faţa unei opere lirice, autorul înmoaie pana în propria-ţi imaginaţie şi te pune faţă în faţă cu o uriaşă creaţie epică. Când consideri că ai reuşit să apuci firul povestirii, eşti de-a dreptul aruncat în furtuna unor transformări legendare înrudite atât de bine cu marile tragedii din Grecia Antică. Liric, epic, dramatic? Care dintre aceste atribute pot fi acordate Metamorfozelor? Niciunul. Poate că tocmai din această ambiguitate stilistică se naşte adevărata valoare a unei scrieri monumentale – atât în plan propriu, cât şi figurat.

metamorfoze 2

Foto: © Scott Eastman

Ovidiu se foloseşte cu măiestrie de celebrele mituri şi legende greceşti şi romane, de figuri ale marilor zei şi eroi antici, pentru a zugrăvi o lume pestriţă şi extrem de ancorată în realităţile oricărei perioade istorice. Nu degeaba autori ca Boccaccio sau Shakespeare au găsit în Metamorfoze o sursă nesecată de inspiraţie. Iată încă un argument pentru teoria mea personală, conform căreia sub nicio formă textele literare ale Antichităţii elene şi latine nu pot fi trecute cu vederea sau date uitării. Căci fără acestea, literatura de astăzi ar fi avut un cu totul alt destin. Şi nu unul pozitiv, cu siguranţă.

metamorfoze 1

Foto: © Scott Eastman

Cât despre spectacolul lui Silviu Purcărete, nu pot exista decât cuvinte de laudă. Impresionant ar fi un atribut prea umil pentru o montare aşa cum este cea de la Sibiu. Localizându-se în incinta Fabricii de Cultură (un spaţiu relativ nou al culturii sibiene), spaţiul scenic – bazinul cu apă flancat de o barocă şi luxuriantă scenă de teatru – a dat senzaţia, încă de la primul contact al său cu publicul, de infinit, de nemărginire. Şi aceasta tocmai datorită apei care reflecta superb cerul înstelat, luna plină şi întreaga adunare aflată de faţă. Apoi, toate efectele scenice, utilizarea repetată a focului în combinaţie cu apa – sugerând simplu, dar eficient pura metamorfozare a omului –, numărul mare de actori aflaţi aproape în permanenţă şi simultan pe scenă, toate acestea contribuie la impresia de monumentalitate ce caracterizează spectacolul lui Silviu Purcărete. Bogdan Sărătean, în rolul lui Ovidiu, a reuşit să imprime o senzaţie de autenticitate întregului artistic, prin scandarea în limba latină a versurilor poetului latin. Alături de el, trebuie să le menţionez pe Diana Fufezan, Mariana Mihu şi Ofelia Popii care, ca de fiecare dată, au reuşit să atragă atenţia publicului prin carisma scenică şi prin modul în care şi-au întrupat personajele încredinţate de regizor.

metamorfoze 4

Foto: © Scott Eastman

Nu pot să nu observ, din nou, contemporaneitatea textului lui Ovidiu, subliniată şi mai mult de viziunea lui Silviu Purcărete. Amintesc doar teribilul episod al ciumei şi al renaşterii oamenilor din furnici (apariţia mirmidonilor), un moment trăit cu o intensitate maximă şi care face o referire clară la războaiele şi catastrofele naturale şi artificiale. Apoi, însuşi finalul spectacolului aduce în discuţie o problemă atât de dezbătută în ziua de astăzi, în toate mediile de comunicare: alimentaţia oamenilor şi dietele vegetariene. Probabil veţi zâmbi, dar regizorul a ales cu foarte mare atenţie acest subiect, fiind conştient că va fi o metodă de a atinge sufletul şi moralul spectatorilor (sau măcar pe al unora dintre ei).

scotteastman090529metam-

Foto: © Scott Eastman. Sursa foto: Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu

Iată, aşadar, cum o vacanţă de vară poate îmbina în mod plăcut relaxarea cu meditaţia profundă; cum un simplu spectacol poate să întoarcă pe dos o lume şi cum îi poate pune în faţă o oglindă uriaşă. Iată cum Silviu Purcărete a reuşit din nou să surprindă prin subtilitatea şi, în acelaşi timp, claritatea mesajului şi cum a construit un imperiu vizual şi artistic de o forţă inegalabilă. Şi, fără să mă repet, cred că spre gloria sau ruşinea mea, Metamorfoze a surclasat Faust. Nu ca performanţe actoriceşti, ci ca întreg teatral. Aşa că voi încheia printr-o lungă tăcere.

Video Metamorfoze de Silviu Purcărete, Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu

Fragmente din spectacolul Metamorfoze de Silviu Purcărete (Luxemburg)

Copaci

Centauri

Tudor Sicomaș

Tudor Sicomaș

logo revista teatrala radioAlte articole de Tudor Sicomaș: O farsă cât se poate de reală, cronică de teatru 

Cea mai frumoasă pledoarie pentru libertate, cronică de teatru 

O jumătate de om… mai bună decât niciun om…, cronică de teatru

Imnul iubirii sau Cântec despre Anita, cronică de teatru

Ciocnirea titanilor, cronică de teatru

Spectacolul ca miracol, cronică de teatru

Vezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUantichitatea,boccaccio,bogdan saratean,cronică de teatru rtr,faust,metamorfoze de silviu purcarete,ofelia popii,oidip,ovidiu metamorphoseon,teatrul național sibiu,tudor sicomas
Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ Vara a reprezentat întotdeauna o perioadă de reculegere. O perioadă de meditaţie personală, pe care am respectat-o cu sfinţenie. Poate pentru că, după un an de agitaţie, este nevoie să revii asupra propriilor acţiuni, gânduri şi idei. Sau poate, pur şi simplu, că odihna...