o-noapte-furtunoasa-teatrul-dell-anima

Spectacolul cu O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, ce a avut loc sâmbătă, 1 aprilie 2017, la sediul Teatrului Arte dell’Anima din strada Făinari, nr. 17D, București, a fost unul caritabil, mai precis în cadrul campaniei UNITER ”Artiștii pentru Artiști”. Evenimentul a fost sponsorizat în totalitate de fondatorii Asociației Arte dell’Anima, Crina și Gabriel Lință, atât pentru actori, cât și către fondul campaniei.

Imagine din spectacolul O noapte furtunoasă Teatrul dell Anima

Imagine din spectacolul ”O noapte furtunoasă”, Teatrul dell’Anima

Conform tradiției UNITER, evenimentul a fost deschis prin citirea de către președinta Asociației, doamna Crina Lință, a unui fragment din Mesajul pentru Ziua Mondială a Teatrului, care a aparținut anul acesta actriței Isabelle Huppert. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai mass-media precum Costin Tuchilă din partea Revistei Teatrală Radio, Iulian Badea (”Cronica Română”), Lizeta Oprea (Adevărul.ro), Andreea Andrușca (Filme-Cărți), Raluca Miron (Radio3Net), scriitoarea Pușa Roth, actori cu experiență precum Cristina Deleanu, Eugen Cristea și Dumitru Dumitru, dar și  doamna Sanda Țăranu, cea mai iubită crainică TVR. Teatrul Arte dell’Anima este singurul teatru independent ce s-a alăturat acestei campanii de sprijinire a artiștilor aflați acum în dificultate.

arte dell anima artistii pentru artisti

Seara s-a terminat cu discuții între actorii cu experiență și actorii tineri, pe care Teatrul Arte dell’Anima îi promovează încă de la deschidere, creând astfel o punte de legătură între generații, în timp ce se servea o gustare dulce.

„Sperăm la o colaborare pe plan îndelungat cu această campanie a UNITER. Considerăm că artiștii cu experiență ai României, ce și-au pus amprenta asupra acestei țări, trebuie tratați cu respect și ajutați în aceste momente dificile. Suntem un teatru ce dispune de o sală mică, dar primitoare și unde ne dorim să sprijinim orice creație artistică, indiferent de vârstă. Amintim și motto-ul nostru: «Din suflet pentru artă». Întreprindem orice acțiune cu mult drag și dăruire pentru orice reprezintă un act artistic.” – Crina Lință, fondatoarea Asociației Arte dell’Anima.

Comunicat al Teatrului Arte dell’Anima din București

logo revista teatrala radioVezi: Arhiva Teatrul Arte dell’Anima

Arhiva Campaniei ”Artiștii pentru Artiști”

Arhiva rubricii Campanii

costintuchilaCAMPANIIartistii pentru artiști,crina lință,cristina deleanu,eugen cristea,Isabelle Huppert,mass-media,o noapte furtunoasă,pusa roth,sanda țăranu,teatru independent,Teatrul Arte dell’Anima,UNITER,ziua mondiala a teatrului,«Din suflet pentru artă»
Spectacolul cu O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, ce a avut loc sâmbătă, 1 aprilie 2017, la sediul Teatrului Arte dell’Anima din strada Făinari, nr. 17D, București, a fost unul caritabil, mai precis în cadrul campaniei UNITER ”Artiștii pentru Artiști”. Evenimentul a fost sponsorizat în totalitate de fondatorii...