Cronică de OANA MEDREA

o noapte la venetia opera comica pentru copii cronica

Cu atâtea spectacole noi și evenimente speciale, e greu să ții pasul cu Opera Comică pentru Copii! OCC se reinventează continuu pentru a fi mereu peste așteptările spectatorilor săi mici și mari pentru că, așa cum se știe, toții copiii adoră surprizele!

”O noapte la Veneția”, cea mai recentă producție realizată pe scena Sălii Mari a OCC, a fost prezentată în premieră la începutul lunii noiembrie și a avut deja nu mai puțin de 15 reprezentații cu sala plină. Cu o triplă (!) distribuție, spectacolul reunește artiști foarte tineri și talentați: actori, soliști vocali, balet și orchestră. ”O noapte la Veneția” nu este o simplă noapte la Veneția, ci o noapte plină de peripeții orchestrate de muzica lui Johann Strauss-fiul! Iar când povestea se întâmplă în plin carnaval venețian, totul se transformă într-o cascadă de încurcături și qui pro quo-uri cărora le cad pradă rând pe rând toate personajele.

Scena de ansamblu_O noapte la Venetia

Se știe că încă de la origini carnavalul este un fel de ”al cincilea anotimp”, care răstoarnă ierarhia socială. Carnavalul venețian, cu atât mai mult, este sărbătoarea măștilor, care anulează inegalitatea dintre cei săraci și cei bogați sub efectul magic al deghizării. Regula carnavalului este clară: toată lumea trebuie să poarte mască! Dar ce se întâmplă atunci când personajul care încalcă regula este însuși Ducele? Ei, bine, atunci începe comedia! Dacă Ducele de Urbino, faimos pentru veleitățile sale de cuceritor, nu ar fi fost curios să vadă chipul Barbarei Delacqua, renumită ca fiind cea mai frumoasă femeie din Veneția, atunci bărbierul său Caramello n-ar fi uneltit o plimbare cu gondola pentru a o răpi. Și dacă frumoasa Barbara nu ar fi vrut la rândul ei să îl cunoască pe duce, gelosul ei soț, senatorul Delacqua, nu ar fi trimis-o în afara orașului pentru a o ține la adăpost de tentații. Iar Barbara nu ar fi fost nevoită să își folosească șiretenia pentru a o îmbarca în locul ei în gondolă pe servitoarea ei Annina. Iar Caramello, deghizat în gondolier, nu ar mai fi fost nevoit să îl mintă pe duce, ascunzându-i faptul că în spatele măștii nu se află Barbara, ci Annina, aleasa inimii lui. Iar în cele din urmă, gelosul senator Delacqua (care, alături de colegii săi, Barbaruccio și Testaccio, visează la funcția de administrator al domeniilor ducale) nu ar fi recurs la șiretlicul de a o convinge pe bucătăreasa Ciboletta (soția bucătarului Pappacoda) să se dea drept Barbara pentru a-l determina pe duce să îi încredințeze mult-râvnitul titlu de administrator. Însă în toată această cavalcadă de peripeții, cele două pretinse ”Barbara” sunt singurele câștigătoare, astfel că Ciboletta reușește să obțină din partea ducelui postul de bucătar-șef (pentru Pappacoda), iar Annina primește postul de administrator pentru Caramello. Iar ducele descoperă că el a fost cel păcălit de toată lumea.

O noapte la Venetia-1

Toată această macaronadă de întâmplări s-a transformat o porție savuroasă de bună dispoziție sub bagheta regizorului Cristian Mihăilescu, care și-a dovedit încă o dată măiestria, de data aceasta pentru a aduce în fața micilor spectatorilor o operetă! Pesemne că minunata muzică a lui Johann Strauss-fiul și esența comică a poveștii l-au inspirat pe maestrul Mihăilescu în crearea unui spectacol alert, plin de prospețime. Regizorul Cristian Mihăilescu a ales să elimine acele elemente din libretul original care ar fi făcut intriga să fie dificil de urmărit pentru cei mici și să pună în valoare mecanismele comicului, expresivitatea personajelor și interacțiunile dintre acestea și nu, în ultimul rând, creativitatea interpreților. Rezultatul – încântător! ”O noapte la Veneția”, care durează numai o oră, dar cuprinde toate ingredientele unui spectacol de succes care poate captiva orice spectator din categoria 7+.

Reprezentația din data de 18 noiembrie 2017 i-a avut în distribuție pe Gjergji Mani, Andrei Mihalcea, Adrian Rădulescu, Călina Epuran, Oana Șerban, Virginia Stamate, Fang Shuang, Cosmin Vîjeu, Mihai Niță și Ionuț Picincu, alături de balerinii Ana Badea, Sabina Chirilă, Alexandru Chis, Taiga Ueno și Ansamblul de Balet, acompaniați de Orchestra Operei Comice pentru Copii, dirijor: Alexandru Ilie. 

În această formulă, ei au reușit să mențină la înălțime nivelul de energie impus de un asemenea spectacol care alternează continuu replicile spumoase cu ariile acompaniate de orchestră și cu momentele de balet.

O noapte la Venetia

Sopranele Oana Șerban (Annina) și Virginia Stamate (Ciboletta) au impresionat prin acuratețea interpretării vocale și prin expresivitatea cu care și-au dus rolul la îndeplinire. Perechile lor – Andrei Mihalcea (Caramello) și Fang Shuang (Pappacoda) au câștigat simpatia publicului prin năstrușnicia personajelor lor. Adrian Rădulescu, Cosmin Vîjeu și Mihai Niță i-au transformat pe cei trei senatori, Delacqua, Barbaruccio și Testaccio într-un trio comic formidabil. Toți cei trei senatori își doresc să intre în grațiile ducelui pentru a obține titlul de administrator al curții ducale, dar fiecare în parte este înzestrat cu un detaliu comic definitoriu, pe care cei trei actori l-au transformat în momente de efervescență, cu fiecare apariție a lor pe scenă într-un sincron coregrafic super-amuzant, în acompaniamentul orchestrei. Adrian Rădulescu a dat dovadă de o expresivitate ieșită din comun în interpretarea gelosului Delacqua, iar mișcările sale sprintene au creat un contrast comic savuros cu decrepitudinea și ticăielile lui Barbaruccio (Cosmin Vîjeu) și Testaccio (Mihai Niță).

Ansamblul de Balet al Operei Comice pentru Copii_O noapte la Venetia

Fotografii din spectacol de Irina Epifan

Balerinii Ana Badea, Sabina Chirilă, Alexandru Chis și Taiga Ueno au umplut scena cu dansul acrobatic al Arlechinilor, prezențe nelipsite ale carnavalului venețian. Laude li se cuvin și balerinilor din Ansamblul de balet al OCC pentru expresivitatea aproape picturală cu care au animat personajul colectiv – chipurile și siluetele pasagere ale Veneției de altădată, prin mișcările bine conturate ale dansului lor.

Scenografia, semnată de Adriana Urmuzescu, captează în câteva elemente esențiale farmecul minunatei Veneții de secol XVIII, întregit de imagini picturale proiectate pe fundalul scenei ce poartă imaginația spre orizontul Mării Adriatice. Atmosfera creată pe scenă devine de-a dreptul învăluitoare, odată cu proiecțiile de înaltă precizie ce transformă Sala Mare a Operei Comice într-o mică Veneție, în numai o secundă. Costumele sunt, de asemenea, o încântare pentru privire și prelungesc bucuria acestui ”carusel” al culorilor care te invită să valsezi și să te pierzi sub o mască colorată, printre lunaticele personaje.

”O noapte la Veneția” este, de fapt, o oră și un pic de visare care te trimite departe, plutind într-o gondolă pe fermecătorul Gran Canale, în plină noapte înstelată.

Oana Medrea

Oana Medrea

logo revista teatrala radioAlte articole de Oana Medrea: 

Festivalul de Teatru ”Toma Caragiu” de la Ploiești a împlinit șapte ediții

Curcubeu teatral pe muzică de Mozart

costintuchilaTEATRU ȘI MUZICĂAdrian Rădulescu,Adriana Urmuzescu,Alexandru Chis,Ana Badea,carnavala,Cosmin Vîjeu,Cristian Mihăilescu,Johann Strauss-fiul,Mihai Niță,O noapte la Veneția,Oana Medrea,Oana Șerban,Opera Comică pentru Copii,operetă,Sabina Chirilă,veneția
Cronică de OANA MEDREA Cu atâtea spectacole noi și evenimente speciale, e greu să ții pasul cu Opera Comică pentru Copii! OCC se reinventează continuu pentru a fi mereu peste așteptările spectatorilor săi mici și mari pentru că, așa cum se știe, toții copiii adoră surprizele! ”O noapte la Veneția”, cea...